
Țac! Țac! sau poate Tzac! Tzac! Zgomotul mi s-a întipărit în memorie, chiar dacă este imposibil de reprodus întrutotul. E zgomotul făcut de un cuțit atunci cînd taie, pe o bucată de hîrtie, o pastilă în două. Și apoi, încă o dată în două, într-o încercare de obținere a patru sferturi cît mai egale. Funcție de cît de bine se va simți, va lua unul sau poate chiar două sferturi, încercînd să mintă boala. În acest fel, pastilele îi vor ajunge mai mult. Mai are doar cîteva și, chiar dacă mai are rețeta, nu crede că mai poate ridica altele pînă la pensie. Oare cîți dintre cei care astăzi ar fi trebuit să se bucure de odihna și liniștea pensionării au făcut, cel puțin o dată, asta? Sau cîți au sărit ora la care trebuiau să-și ia pastilele, păcălindu-se, în primul rînd, pe sine. Nu-i vina lor. E vina celor care nu sînt în stare să le asigure un trai demn. E vina unui sistem bolnav de asigurări sociale, dar și al unuia putred de livrare a medicamentelor. A unui sistem care a permis ca unele medicamente să poată fi vîndute mai scump decît în multe alte țări europene, îngroșînd buzunarul gros și nesimțit al unora care nu se tem că ar putea plăti pentru măgăria pe care o fac. Nu o fac singuri. De cele mai multe ori, o fac cu complicitatea farmaciștilor și a medicilor momiți cu bonusuri, excursii sau alte stimulente, toate menite să-i determine să împingă clientului medicamentul care trebuie, dar medicamentul de la altă firmă și la un alt preț, de obicei mai mare. Reducerea reparatorie a prețurilor anunțată de Ministerul Sănătății este un act de normalitate, o măsură care trebuia luată de mult. Incredibilă însă mi se pare posibilitatea ca, în urma acestei măsuri, unele din medicamente să nu mai fie importate pe motiv că sînt prea ieftine. Lor și celor plătiți ca astfel de lucruri să nu se întîmple le-aș recomanda să se gîndească de două ori înainte. Oricine poate la un moment dat să ajungă să: țac! țac!