Mari personalități ale lumii medicale din Brașov au contribuit la progresul medicinii din România și din lume
În plină criză a sistemului sanitar, România încearcă să-și păstreze medicii. Nemulțumiți de salarii și dotarea spitalelor, medicii noștri vor să plece în alte țări. Străinătatea îi vrea și îi plătește după pricepere. Dacă lucrurile vor rămîne așa, greu de spus pe cine vom mai găsi în cîțiva ani în cabinetele noastre. Sau în spitalele în care, chiar și în sărăcie, medicii au reușit să facă minuni cu mîinile aproape goale. De-a lungul timpului, nu de puține ori, românii au schimbat istoria medicinii prin contribuții răsunătoare la nivel mondial. Iar printre acești pionieri au fost și mulți brașoveni. Monitorul Expres vă prezintă cele mai mari personalități medicale ale Brașovului.
Medicul voievozilor
Printre cei mai mari medici ai României, ba chiar ai lumii, există și mulți brașoveni. Poate că n-au avut parte de gloria meritată, numele lor rămînînd celebre doar în lumea medicală. Dar o faimă mult mai prețioasă și-au cîștigat-o în fața pacienților brașoveni. Burg renumit pentru medicii care s-au născut sau au trăit și muncit aici, Brașovul dispune de numeroase dovezi ale faptului că imediat după înființarea orașului s-au desfășurat activități tămăduitoare, apreciază prof. universitar dr. Liliana Rogozea, care a cercetat istoria medicinii brașovene, pornind de la primii specialiști care au avut grijă de sănătatea brașovenilor. Se pare că putem vorbi de brașoveni pregătiți în științele medicale încă din secolul XVI. Primul nume este Paulus Kyr (1506-1588) a cărui activitate medicală și didactică s-a întins pe 25 de ani. În 1551, a publicat la Brașov Sanitatis studium (Deprinderea sănătății), lucrare de educație igienico-sanitară, una dintre cele mai vechi tipărituri medicale cunoscute în țara noastră. Se mai știe despre Kyr că trata suferințele voievozilor Munteniei și Moldovei.
Prima lucrare de specialitate din România
În secolul XVIII, medicul orașului Brașov era Johann Albrich. În epocă i se dusese renumele pentru felul cum a gestionat epidemia de ciumă din 1718, care a făcut în Țara Bârsei 18.088 victime. Lucas Wagner a publicat la Viena în 1773 prima lucrare de sinteză asupra apelor minerale din Transilvania. Martinus Lange (1753-1792) a fost un sas brașovean care îngrijea bolnavi din întreg județul Trei Scaune. Lucrarea lui Historia icterorum epidemicorum (1791) este de căpătîi în istoria medicinii românești, pentru că este prima descriere si analiză clinică din literatura medicală a unei epidemii de hepatită, observată în 1784 la Brașov. Începuturile literaturii de specialitate din România îi sînt atribuite altui brașovean, Vasile Popp (1789-1842), care a publicat în 1821 Despre apele minerale de la Arpatac, Bodoc și Covasna.
Cea mai veche lucrare de parazitologie
Prof. dr. Liliana Rogozea îl consideră pe Pavel Vasici-Ungureanu (1806-1881) întemeietor al terminologiei medicale științifice românești. Era, la acea vreme, unul dintre primii români doctori în medicină. A publicat la Brașov opera lui Hufeland Macrobiotica sau măiestria de a prelungi viața, adăugînd completări istorice și epidemiologice, precum și exemple de longevitate locală. Samuel Von Drauth a fost și el o notorietate în domeniu, tipărind în 1734 De animalibus humanorum corporum infestis hospitibus, considerată cea mai veche lucrare de parazitologie din țara noastră. Din celebra familie care a fondat Casa Capșa din București, a făcut parte și doctorul Ștefan Capșa, născut în 1821 la Brașov. Stabilindu-se la București, a devenit medic inspector al spitalelor județene, medic primar la spitalul de faceri, profesor de clinică obstetricală, director general al serviciului sanitar. A fost o mare personalitate a vremii, organizînd serviciul sanitar civil în timpul Războiului de Independență.
Primul pediatru român
Constantin G. Nica (1833-1883), născut la Brașov într-o familie de comercianți înstăriți, a fost primul medic român cu pregătire temeinică în pediatrie. Apropiat al marelui Carol Davilla, a participat la organizarea medicinii românești din Regat. Gheorghe Baiulescu (1855-1935), provenit dintr-o familie de frunte a Brașovului, a fost profesor de igienă. A înființat primul institut de hidroterapie (1895), a elaborat un tratat în domeniu, Idroterapia, a editat gazeta Sănătatea. Baiulescu a fost ales și primul primar român din Brașov (1916). După Unire, în 1919, a devenit primul prefect român al județului. Trebuie amintit și Johann Martin Honigberger - foto medalion (1795-1869), medicul-călător din Hărman, prezent și în nuvela lui Mircea Eliade, Secretul doctorului Honigberger. Unchiul din India, cum era poreclit de brașoveni, a călătorit în Asia, fiind medicul personal al cinci maharadjahi și vaccinînd pentru prima oară antivariolic populația din Siria și Pakistan.
Fondatorul chirurgiei toraco-pulmonare
Ioan Bordea (1871-1947), autor al tratatului Serviciul Sanitar al României și Igiena Publică între anii 1905-1922, a fost directorul Serviciului Sanitar al României și a înființat la Brașov prima asociație de salvare de la noi. Chirurgul Depner Wilhelm - foto medalion (1873-1950), născut la Hălchiu, a fost medic șef de secție chirurgie în Spitalul Militar Regalo-Imperial din Brașov. În 1926, a organizat primele cursuri universitare de medicină din Brașov. Joseph Wilhelm Fabritius (1830-1888) a fost doctor în medicină și chirurgie, profesor și medic șef al tuturor spitalelor din Craiova. Nicolae Căliman (1886-1968) a lucrat gratuit pînă în 1936 în primul dispensar pentru copii din Brașov (1921), înființat de el. A condus Societatea Medicilor din Brașov. Profesorul Cornel Cărpinișan, chirurg la serviciul de chirurgie pulmonară de la spitalul din Brașov în perioada 1941-1948, este fondatorul chirurgiei toraco-pulmonare în România. A realizat primele pneumonectomii sub anestezie locală.
Medicul Nadiei Comăneci
Demeter Andrei (1927-2004) a fost profesor la Institutul de Cultură și Educație Fizică, specialist în cadrul Centrului de Cercetare pe Probleme de Sport, secretar general al Federației Internaționale a Medicilor Sportivi. Din 1978 a activat la cabinetul de medicină sportivă din Brașov. Brașoveanul a făcut parte din staful medical al echipei românești participante la J.O. de la Montreal (1976), unde Nadia Comăneci a luat prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Crișan I. Mircioiu - foto medalion (1913-2009) a fost un strălucit chirurg, poreclit de către studenții lui de la Cluj Domnul Abdomen Acut. Munca sa de cercetare în chirurgie s-a concretizat în peste 900 de lucrări științifice, încercînd pe cale pedagogică să le insufle studenților săi un concept al medicinii moderne: apropierea de pacienți. Se trăgea dintr-o familie de ciobani din Săcele.
Părintele gastroenterologiei
Arnold Huttmann (1912-1997) a fost un cardiolog de renume, cu vaste cunoștințe în domeniul istoriei medicinii. În anii 60, împreună cu Paul Binder și Nussbacher, a fondat Heimatforschertriumvirat, grup cunoscut sub numele de Școala de la Brașov, al cărei îndrumător a fost o altă somitate în domeniu, prof. dr. docent Lucian Valeriu Bologa (1892-1971). Lucrările lui Bologa constituie azi principalele izvoare care vorbesc despre medicina românească din antichitate pînă în secolul XX. A fondat școala de istorie a medicinii din Cluj, a fost președintele Societății Internaționale de Istoria Medicinii, fiind considerat un titan al acestei discipline. Dr. Ioan Aurel Sbârcea, născut în 1912, a fost cea mai proeminentă personalitate a obstetricii și ginecologiei din Brașov. Maternitatea din Brașov a fost, în vremea cît el era director, printre cele mai apreciate din țară. Tot el a inițiat primele cursuri de urgențe obstetricale ale medicilor de circumscripție și ale moașelor. Prof. dr. Caius Tiberiu Spârchez este recunoscut drept întemeietorul școlii românești de gastroenterologie, primul centru fiind înființat la Spitalul Grivița din București, în 1958, cu ocazia primului Congres Mondial de Gastroenterologie (Washington). S-a născut la Zărnești, în 1899.
Prima doctoriță româncă
Elena Densușianu-Pușcariu - foto medalion (1875-1966) a fost prima femeie-profesor universitar în domeniul medical din România și prima femeie-profesor la o clinică de oftalmologie din lume. Fiica lingvistului Aron Densușianu și a scriitoarei Elena Circa, sora lui Ovid Densușianu, s-a născut în Făgăraș. După ce a absolvit Medicina la Iași, în 1899, a devenit prima femeie doctor în medicină din România. A condus clinici de oftalmologie din Iași și București, a predat această specialitate și a publicat peste 100 de lucrări, în care descrie pe larg trei noi metode în chirurgia oftalmologică. A fost și scriitoare, artist plastic și traducătoare. Profesorul Doctor Docent Liviu Popovici (1927-1994) născut în Brașov a fost om de știință și neurolog de renume mondial. Nicolae N. Stroian (1888-1969), specialist în malariologie, a fost cercetător științific la Institutul Louis Pasteur din Paris și director la Spitalul Militar din Brașov.
Premiere în chirurgie
Primul medic care a operat sub narcoză cu eter, în 1847, a fost chirurgul brașovean Friederich Kraft (1811-1854). Tot în domeniul anesteziologiei, în anii 1930, stomatologul brașovean Adler folosea pentru intervenții chirurgicale un produs halogenat, ceea ce constituia la acea dată o premieră.
Celebrul medic Liviu Câmpeanu era renumit pentru experimentele care au împins înainte științele medicale. După ce opera abdominal, cerea bolnavului să plece pe picioarele lui direct de pe masa de operație. Într-o lucrare de specialitate din 1936, și-a descris metoda citînd cazul unui pilot care, imediat după o rezecție gastrică, a pilotat cu succes un avion.
Rahianestezia, o tehnică de anestezie folosită în orice spital din lume, a fost consacrată și perfecționată în România de către doctorul brașovean A. Aburel, care a fost și primul citat de literatura medicală pentru introducerea unui cateter (de tip ureteral) pe cale sacrată, în 1931. Un alt an important în istoria chirurgiei plastice românești este 1974, cînd, tot la Brașov, Valentin Aburel a înființat la spitalul Județan prima secție de chirurgie plastică din România.
Cea mai mică incizie din lume
Doctorul C. Poenaru-Căplescu nu a fost brașovean, dar a legat istoria medicinii românești de Brașov. El a operat apendicele unei studente în Brașov, în ziua de 28 martie 1931. Operația a durat 10 minute și a fost un succes, bolnava plecînd acasă după șase zile. Medicina mondială cunoștea la vremea aceea 251 de cazuri de operații estetice cu incizii mici, dar niciuna sub 20 de milimetri. Operația de la Brașov a stabilit un record: incizia de numai 8 mm. Se pare că vreme de 60 de ani, niciun alt medic n-a reușit o incizie mai mică.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!