Cum se pregăteau braşovenii să întîmpine anul 1940

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Andrei Paul, 30.12.2009

• Cam cum se pregătesc braşovenii să întîmpine 2010: cu teamă şi speranţă, în război cu criza, ademeniţi de reclame şi oferte, într-un oraş viu, scump, cu căutare şi în plină dezvoltare

Sfîrşitul anului 2009, începutul lui 2010, îi găseşte pe braşoveni în război cu criza mondială, dar şi dornici să se bucure de sărbători. Comercianţii se dau peste cap să atragă clienţi, reclamele sînt ademenitoare şi pline de urări, iar viaţa curge zbuciumat între bine şi rău. Cam ăsta ar fi tabloul pe care l-ar creiona, peste 70 de ani, un cititor al presei acestor vremuri. Poate că n-ar afla toate acestea din pagini îngălbenite în rafturile bibliotecii, ci prin urmele lăsate de media în virtual. Şi poate ar spune că viaţa are alte culori, dar acelaşi provocări. Precum se miră astăzi cititorul curios, care răsfoieşte presa de acum 70 de ani, presa sfîrşitului de an ’39 şi început de ’40, şi găseşte poveşti asemănătoare despre Braşov şi braşoveni. La sfîrşitul deceniului trei din secolul trecut, braşovenii erau în război - războiul cel mare mondial -, comercianţii se dădeau peste cap să atragă clienţi, reclamele erau ademenitoare şi pline de urări, iar viaţa curgea zbuciumat între bine şi rău.

Felurite cumpărături

În întîmpinarea anului 1940, Gazeta Transilvaniei abunda de reclame. Nu ştim cine cumpăra. Dar toţi se întreceau în oferte pentru braşoveni şi turişti. Firma Mott, care „întrece tot“ şi care este „peste tot“, îşi anunţă împlinirea a „25 de ani de vinicultură şi propăşire în obţinerea şampaniei naturale în România“. Magazinul şi atelierul de încălţăminte Daner (Piaţa Libertăţii nr. 26) îşi anunţa colecţia de bocanci sport şi de gimnastică, informînd totodată că „vinde şi prin Credit Central în 5 rate“, iar magazinul „Sport Gust“, din str. Voevodul Mihai nr. 24, îi chema pe schiorii de toate vîrstele şi dimensiunile, inclusiv ,,damele“, să achiziţioneze „skiuri, legături şi beţe“ la preţuri între 600 şi 950 de lei. Prin comparaţie, o cravată din mătase naturală, de la Hibek, era 270 de lei. Reclamă se făcea şi pentru două tîrguri de sărbători. Magazinul C. Weiszfeiler, din strada Regele Carol nr. 56 (lîngă hotel Coroana) anunţa „mare târg de sărbători, cu jucării, în bogat asortiment“, dar şi „diferite cadouri foarte eftin“, toate putînd fi cumpărate şi cu carnetul de economii. La concurenţă, firma Fritz Essigmann, din strada Voevodul Mihai 23 anunţa „cadouri practice de Sărbători“, adică „ciorapi, mănuşi, batiste, cravate, bretele, tricori pentru copii şi adulţi“, toate „la preţuri convenabile“. Peste toate, aflăm că „fricţiunea Horia“ era bună la gripă, răceli şi nevralgii. Elbe „casa ciorapilor“, cu sediul pe strada Regele Carol 42, recomandă clienţilor, „cu conştiinţa împăcată“, „şi în anul acesta cu aceeaşi veche încredere“, „ori e vorba de acoperirea cerinţelor de iarnă, ori de cumpărarea cadourilor de Crăciun“, să le cerceteze magazinul. „Ne-am aprovizionat cu ciorapi pentru bărbaţi, pentru dame şi pentru copii, cu albituri, swettere, şaluri, haine pentru skiori, mănuşi, din toate cu ce-m putut obţine mai bun şi mai ieftin, pentru-ca fiecare să poată fi servit la noi cu ceea-ce corespunde atât ca gust cât şi ca necesitate şi posibilitate materială“, îmbie clientela firma în cauză. E greu de judecat acum, după 70 de ani, dacă ofertele erau chilipiruri. Dar, dacă aruncăm un ochi pe site-ul BNR, aflăm că prin 1938, 1 kg de pîine costa 8 lei, unul de zahăr, 32 de lei, brînza de oi era 47 de lei, carnea de porc, 46 de lei, 1 kW era 18 lei, un kilogram de cafea, 200 de lei. Iar un contabil în grad mediu, angajat la stat, avea în acel an un salariu mediu de 7.250 lei/lună.

Felicitări pentru muşterii

În primul număr al anului 1940, Gazeta Transilvaniei, într-o notă veselă, pe pagina 5, o bună parte a magazinelor şi prăvăliilor care-şi făcuseră reclamă pe parcursul anului ce trecuse, continuau să-şi facă reclamă, unele transmiţîndu-le clienţilor urările de Anul Nou. „An nou fericit!“ este urarea pe care o adresa patronul Librăriei şi Papetăriei Cartea Românească, Dragomir Nedelcovici, „clientelor sale cât şi prietinilor“. La fel şi D. Russu, proprietarul Drogeriei Diana, din strada Hirscher nr 1, ca şi cîrnăţarul şi măcelarul Iosif Konya, care avea magazine pe „str. Hirscher No. 1 şi I.G. Duca No. 87“, ori Fraţii Toth, proprietarii atelierului de reparaţii maşini din Str. Crucii No. 22, sau Librăria Elekes. Firma Schmiedt & Fontin sucursala Braşov transmitea aceeaşi urare „onor. (atei) sale clientele“, la fel ca magazinul de coloniale şi delicatese Stinghe & Paizs ori Studio-ul Angelo, al lui Victor Adler, maestru fotograf, care încercase să-şi convingă clientela - nu fără succes, probabil - că şi fotografia poate fi un bun cadou de sărbători.

Accident tragic la Zărneşti

Viaţa era însă la Braşov în alb şi negru, ca şi azi. Tot în primul număr al anului 1940, Gazeta Transilvaniei afişa pe o întreagă pagină 4 condoleanţele conducerii Fabricii de Celuloză Zărneşti. în urma unui tragic accident care a dus la moartea mai multor persoane. „Direcţiunea, Corpul funcţionarilor şi Muncitorii Fabricii de Celuloză Zărneşti, Societate Anonimă, copleşiţi de durere în urma catastrofei ce s’a abătut asupra întreprinderii noastre, precum şi asupra personalului şi familiilor, deplîngem răpirea din vieaţă a valoroşilor noştri colaboratori Dr. Ing Desideriu Steiner, director tehnic, în vârstă de 57 de ani, Ing Hermann Gramberger, conducător tehnic, în vârstă de 35 de ani, Andreas Teutsch, contra-maestru, în vârstă de 54 de ani, Alexiu Soos, contra-maestru, în vîrstă de 70 de ani, precum şi a celor 48 de lucrători. Victime ale datoriei, moartea nemiloasă i-a surprins veghind fiecare la funcţiunile lor. Cu pietate şi recunoştinţă vom păstra vecinic în amintire pe aceşti iubiţi şi devotaţi colaboratori, răpiţi din mijlocul nostru în plină vigoare şi activitate. Fie-le ţărâna uşoară!“, le transmitea familiilor îndurerate fabrica, prin intermediul ziarului.

Revelionul pe stil vechi?

Viaţa însă mergea mai departe. Blănăria Constantin Pestrea face o urare mai „deosebită“ clientelei sale, adică „An nou cu noroc şi sănătate!“, iar „depozitul de îmbrăcămînte, ştofe şi haine gata“ Record, de pe strada Regele Carol nr 1, „urează prietinilor, cunoscuţilor şi întregii sale clientele An nou cu sănătate şi noroc!“. La fel, Fabricile D. Mociorniţă urează „onoratei sale clientele şi tuturor prietenilor un An nou cu pace, belşug şi mulţumire sufletească“. Ioan Moşoiu, patronul Berăriei Luther, le urează şi el „Onoraţilor săi clienţi“ un An nou fericit, rugîndu-i totodată „să-şi rezerve din timp mese pentru REVELION, atât în restaurant cât şi în salonul de dans, complect renovat“. Dacă nu cumva oferta era valabilă pentru calendarul „pe stil vechi“, onoraţii clienţi aveau astfel 366 de zile (1940 a fost an bisect) în care se puteau hotărî asupra rezervării. Şi Moise Popa, proprietarul Restaurantului Transilvania, „le doreşte onoraţilor săi clienţi An nou cu bucurie! şi-i anunţă că pentru Revelion le stă la dispoziţie cu acelaşi serviciu prompt şi conştiincios“. Restaurantul Horvath, din strada Iuliu Maniu 65 îşi anunţa publicul, prin intermediul aceleiaşi Gazete a Transilvaniei, că e „deschis ziua şi noaptea“ şi că oferă „program ales şi Jazband“.

Radioul Philips, cel mai potrivit cadou

La sfîrşitul anului 1939, un aparat de radio putea fi „cadoul dorit de familia întreagă“, mai ales dacă era vorba de un aparat de radio Philips, din cele „echipate cu renumitele lămpi de radio miniwatt“. Asta scria la ziar. Vîrful de gamă putea fi un 855x, cu „superheterodină cu 3 game de unde, sintonizare automată (sistem Linodyne), schimbare automată a gamelor de unde, recepţie minunată pe unde scurte“. Aparatul mai avea „circuit pre-ampli cu lampă silentodă, bandă de unde 13 metri, scală iluminată, difuzor de calitate excepţională, reglare perfecţionată a tonului şi indicator de acord cu raze catodice“. Philips avea fabrică la Bucureşti şi vindea în Braşov prin reprezentanţa de electricitate „Elima“ SA. Preţul, destul de piperat, putea fi achitat şi în rate. La concurenţă, magazinul lui Gerhard Diebold, de pe Mihail Waiss nr 9, vindea aparate de radio Telefunken, „în mare asortiment, diferite mărimi şi în rate convenabile“.

Ce curgea în pahare la sărbătorile de acum 70 de ani?

Pe lîngă şampania Mott, firmă care îşi făcea reclamă în mai toate ziarele centrale şi locale importante, la Braşov se mai putea bea vin şi din alte podgorii lăudate. „Vinuri superioare, naturale şi alese, albe şi negre, dela renumitele podgorii Dealul Zorilor le găsiţi la Braşov, la «Bodega Centrală», Str Smârdan (Brutari) (prin Mihai Weis şi Sf Ion). Cunoscătorii le preferă cu încredere!“, garantează o reclamă din aceeaşi Gazeta Transilvaniei. Bodega şi restaurantul Petre Ţenghea, de pe strada Gheorghe Bariţiu nr 1, se lăuda cu „bucătăria excelentă ca şi la casă particulară“, „preţuri convenabile“, dar şi „abonamente cu cele mai avantagioase condiţiuni“, anunţînd că vinde şi vinuri de Ardeal şi Vechiul Regat, „din Podgoriile Prahovei. Boghici şi Ducu, renumite şi bine cunoscute: Fetească, Tămâioasă, Tonic, Riesling, Negru-Vârtos: «Puterea Ursului» etc“, recomandîndu-le muşteriilor să se convingă singuri de „calitate şi preţuri convenabile“.

Investiţie în înzestrarea armatei

Înzestrarea armatei era, la vremea aceea, la fel de prezentă în reclame sau temele ziarelor ca şi jocul la Loteria Naţională. „Paza păcii este cu atât mai puternică cu cât armata ţării este mai bine înzastrată. Subscrieţi BONURI pentru ÎNZESTRAREA ARMATEI şi printr-un bun plasament al banilor voştri veţi îndeplini o sfântă datorie către ţară, veţi asigura liniştea şi avutul vostru, veţi face scut gliei pe care au trăit strămoşii voştri, pe care trăiţi voi şi pe care vor trăi copiii, nepoţii şi strănepoţii voştri“, se arăta într-o reclamă oficială, care se încheia cu îndemnul scris cu litere de-o şchioapă: „În interesul Ţării şi al vostru subscrieţi BONURI pentru ÎNZESTRAREA ARMATEI“. Tot despre înzestrarea armatei era vorba şi în acţiunea „Astrei“ Braşov, care aduna ciorapi de lînă, bani, mănuşi, flanele, batiste, şaluri, cămăşi manşete, izmene, căciuli, obiele, jambiere, căciuli, laibăre şi alte astfel de obiecte trebuincioase, din satele zonei, pentru a le dărui soldaţilor. De exemplu, de Crăciun, Regimentul 89 Infanterie a primit cu sprijinul Astrei şi al „gospodinelor“ astfel de daruri, în paginile gazetei de Transilvania fiind publicată o listă a donatoarelor, dar şi o scrisoare de mulţumire din partea comandantului regimentului. Tot legat de militărie, firma Schmoll încredinţa că „Toţi concentraţii îşi lustruesc cizmele, bocancii şi harnaşamentele cu crema de ghete Schmoll Pasta“. În numărul 2 din ianuarie 1940 al gazetei braşovenilor, chiar lîngă anunţul privind subscripţia pentru ajutoararea armatei, Loteria de Stat anunţă „Pentru prima oară un câştig de 10 milioane şi 16 câştiguri de 1 milion“ la tragerea din 15-18 ianuarie 1940, reamintind jucătorilor pătimaşi că Anul Nou le aduce fericire.

Presa o ducea greu şi în anii începutului de război

Într-un apel, „Către cetitorii noştri“, Gazeta Transilvaniei le solicită cititorilor achitarea datoriilor către ziar. „Începe un nou an, cu noui frământări şi noui cheltuieli pentru ziarul nostru. Aducem aceasta la cunoştinţa cetitorilor, în bună credinţă că vom fi înţeleşi şi-şi vor da seama de marile greutăţi, pe care le cere redactarea şi tipărirea unei gazete.
Cu cât vor fi mai multe abonamentele neachitate şi restanţele de plată faţă de ziar, cu atât situaţia acestuia va fi mai împovărată. Este drept ca munca şi jertfa unui ziar să fie răsplătite, întocmai aşa cum dreptatea cere oricui să-şi aranjeze şi să-şi achite o datorie.
Nu cerem nimănui decât să ne trimită mult-puţinul ce ne datorează, uşurându-ne în felul acesta povara ce ne apasă cu atât mai mult cu cât sunt mai mari şi mai multe restanţele ce le avem de încasat. În credinţa că suntem înţeleşi şi în dreptul de a pretinde ceea ce este al nostru, - aşteptăm răspunsul apelului de mai sus“, suna apelul redacţiei.

Angajări şi ,,imobiliare“, prin mica publicitate

„Caut conducător (director, n.r.) pentru o fermă lângă Braşov. Să fie bun cunoscător la agricultură, pomicultură, grădină de zarzavat şi creşterea vitelor“, cerea Emil Bologa, de pe Strada Castelului nr. 94. Anunţul purta şi menţiunea „pe cât posibil necăsătorit şi nemobolizabil“, adică fără „ameninţarea“ de a fi luat pe front. Prin alt număr al ziarului, un „tânăr neconcentrabil, cu practică îndelungată de birou“ şi care „cunoaşte perfect limba română şi maghiară, puţin germană“, posesor al unei maşini de scris şi „bun contabil“, caută „post corespunzător“, în schimbul unor „pretenţii modeste“. Un apartament de două camere cu „bucătărie, bae, cămară, antreu“ de pe strada Sfinţii Apostoli nr 12, în Braşovul Vechi, era anunţat la închiriere cu 2.200 de lei lunar, şi se găseau şi mai mici, cu 1.800 lei lunar. În altă parte, un proprietar anunţa o „ocazie rară, preţ excepţional“ scoţînd la vînzare „două parcele de 400 mp fiecare, care vor fi prevăzute cu toate lucrările edilitare ca apă, canal, lumină electrică şi străzi pavate“. La mica publicitate îşi făcea reclamă şi publicaţia citată:
„Cetiţi şi răspândiţi Gazeta Transilvaniei!“, îndemna un anunţ, în timp ce la aceeaşi rubrică, fără semnătură, un alt anunţ spunea: „Nu cetiţi gazete vrăjmaşe intereselor neamului!“.

În decembrie ’39, Braşovul avea 8.586 de „clădiri de locuit“

Potrivit unui buletin statistic publicat în nr. 93 din decembrie 1939 al Gazetei Transilvaniei, municipiul Braşov avea o suprafaţă de 2.034 hectare şi 8.586 de clădiri de locuit, din care 72 construite în 1938 (datele se bazează pe o cercetare care acoperă perioada 1931 - 1938). Numărul populaţiei nu este menţionat, dar se spune că pînă la 30 septembrie 1939 erau 6.824 de abonaţi radio. Municipiul avea 136,4 km de străzi, 363.340 mp de grădini publice şi parcuri şi cinci pieţe, din care două volante. Din totalul străzilor, 48,5 km aveau canalizare şi 104 km conducte de apă. Exista o singură linie de tramvai, pe ruta Braşov- Satulung, cu 12 km de linie, şi o singură societate de transport, particulară, care deţinea 20 de vagoane. Autobuzele au fost introduse abia din 1932, după tramvai, iar la data studiului numărul lor ajunsese la 54. Existau 713 automobile, din care 639 particulare, şi 1.458 de trăsuri şi căruţe, din care 1.370 particulare. În Braşov erau două săli de treatru, patru cinematografe, două biblioteci publice, două muzee şi un ateneu popular, 34 de societăţi culturale şi nouă societăţi sportive. Erau cinci terenuri de sport, o baie publică, două ştranduri, două bazine de înot, două vespasiene (toalete publice) şi o „vidangerie“. Municipiul era deservit de 145 de medici, din care 58 angajaţi ai Ministerului Sănătăţii şi altor instituţii de stat şi 87 particulari. Mai existau 49 de moaşe, din care 42 particulare, 35 de dentişti, din care 18 doctori şi 17 „diplomaţi“ (adică absolvenţi de stomatologie, n.r.). Erau înregistrate 17 farmacii şi 6 „droguerii“.
Preţul unui metru cub de apă era de 10, 12,5 şi 15 lei, un kilowat-oră era 2 lei pentru lumină, 5,4 lei pentru forţă şi 4,10 lei pentru înaltă tensiune, iar preţul unui metru cub de gaz era 8,5 lei. Locaşurile de cult numărau opt biserici ortodoxe, cinci catolice, cinci evanghelice, patru reformate, două mozaice, şi cîte una una greco-catolică, unitariană, adventistă şi baptistă. Oraşul număra 23 de cimitire. Bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului pe anul bugetar 1938/1939 era de peste 222 milioane lei. Se tipăreau local zece ziare şi 15 reviste

Viaţa era scumpă şi pe vremuri

Viaţa în Braşov a fost dintotdeauna scumpă, cum rezultă şi dintr-un articol al primului număr din anul 1940 al Gazetei Transilvaniei, semnat Dem. Rădulescu. Mîncare scumpă, distracţie scumpă, chirii foarte mari, şi asta din cauza faptului că Braşovul este „un oraş turistic aflat mai tot anul în sezon“. „Se spune în general că oraşul nostru este un oraş scump şi că această scumpete s’ar datora autorităţilor, şi în special primăriei, care n’ar veghea suficient şi n’ar avea grijă ca să nu mai fie exploataţi consumatorii oraşului de comercianţi. Realitatea e însă alta“, îşi începe demonstraţia ziaristul, care înecarcă să analizeze „complexul de împrejurări“ din cauza cărora „în adevăr oraşul Braşov are cea mai scumpă piaţă faţă de toate oraşele din provincie şi egală cu piaţa Capitalei“, dar şi să caute soluţii la această problemă. „Singura soluţie (pentru păstrarea unui preţ decent al produselor alimentare, n.r.) ar fi organizarea de depozite de desfacere a produselor agricole din regiunea noastră prin organizaţii cooperative, cari ar lua fiinţă la sate“, afirmă autorul, constatînd însă că „aceasta este o problemă mult mai vastă“ şi că „deocamdată trebuie să ne limităm la măsurile luate de autorităţile locale pentru a preîntâmpina specula în piaţa alimentară“. Printre acestea se numărau afişarea preţurilor curente din pieţe, încă de la prima oră, verificarea preţurilor practicate de comercianţii din pieţe, de către poliţia locală. „Publicul consumator“ era rugat „să facă cunoscut primăriei orice abatere dela dispoziţiile date şi afişate“, se arată în articol. „Apoi chiar consumatorii, în interesul lor, sunt rugaţi a nu supralicita preţurile fixate de primărie. Aceasta contribue la majorarea preţurilor şi la angajarea unor noui sarcini pe spinarea consumatorilor“, concluzionează Dem. Rădulescu, la începutul anului 1940.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: