Numele România, dulce ca o alinare, ca un cîntec de dor, spune soprana Adina Romana, care și-a ales un nume de scenă care să amintească Europei de țara ei natală
Brașoveanca a fost desemnată cea mai bună interpretă de music-hall din Germania
Adina Romana este brașoveanca declarată regina music-hall-ului din Germania. Dincolo de viața ei artistică extrem de apreciată în străinătate, de concertele de caritate în sprijinul copiilor bolnavi de pretutindeni, Adina rămîne în primul rînd româncă. A ținut atît de mult la originile ei carpatine încît și-a ales un nume de scenă care să le spună europenilor că vine dintr-un tărîm latin numit România. Deși sînt plecată de 20 de ani, nu am uitat nicicînd locurile natale și afirm de fiecare dată că sînt, că am rămas româncă. Tocmai de aceea am ales acest nume care amintește de România, dulce ca o alinare, ca un cîntec de dor, spune brașoveanca, de la 2.000 de kilometri depărtare, acum de ziua României.
Doina Adinei, în Re major
Copilăria Adinei Munteanu a început pe străzile Șcheiului, cutreierînd cărările Tîmpei și înnebunind cîinii vecinilor, încercînd să mă iau la întrecere cu ei. La 4 ani a apărut în fața publicului cîntînd și recitînd. Participa la concursurile între județe și la nivel național, de unde se întorcea cu premii. Profesorul de canto Nicolaie Bârsan este cel care i-a descoperit talentul în timpul lecțiilor de canto clasic. A absolvit Liceul Pedagogic și a fost învățătoare la Școala Generală nr. 1. A cîntat cu Ansamblul Crai Nou, ca solistă de muzică populară și romanțe. Îmi amintesc melodia «Cine n-are dor pe vale» cu care am cîștigat mai multe festivaluri, inclusiv «Cîntarea României» și «Crizantema de Aur». Cum spunea profesorul Liviu Mateș, «doina Adinei în Re major». Dar mai cîntam și cîte o moldovenească, o dobrogenească, povestește Adina.
Aș lua-o oricînd de la capăt
Revoluția a prins-o în Brașov. Dar, după un an, cînd am văzut că nu se schimba nimic, nu mi-am putut ascunde dezamăgirea și am plecat în Germania, unde am început de la ac și ață. Plecasem doar cu banii de pe mobila vîndută. Știa engleză, franceză, dar germană, deloc. Așa că s-a pus serios pe studiat limba noii ei patrii. A cerut azil politic, nu i s-a acordat. Lucra la un azil de bătrîni cînd i s-a recunoscut în sfîrșit diploma de studii. Dar pentru Adina a fost o perioadă în care, deși a muncit pe brînci, nu s-a despărțit o clipă de cîntecul românesc. Le cînta bătrînilor, la fiecare concert de primăvară. A constatat că, deși nu înțelegeau cuvintele, germanilor le plăceau la nebunie și romanțele, dar și cîntecele mișcate: Morărița, Trec țiganii, trec. Apoi, a urmat un curs de specializare în învățămînt și a preluat conducerea unei grădinițe. A continuat să ia ore de canto. N-am putut să renunț la muzică, e hobby-ul meu profesional. Nu a mers totul pe roze, plecasem cu doi copii, dar sînt foarte mîndră că am reușit. Aș lua-o oricînd de la capăt. La ora aceea, renumele românilor era foarte rău. Astăzi, percepția s-a schimbat. Cei care vin din țară în Germania sînt priviți cu mai mult respect, spune Adina.
Cea mai bună interpretă de music-hall din Germania
Acum, Adina s-a recăsătorit și locuiește în Alsacia (Franța), nu departe de granițele Germaniei, aproape de Baden-Baden. Pe lîngă cariera muzicală, și-a luat și diploma în economie în cadrul Universității Tehnice din Kaiserslautern.
Soprana a cîntat în multe spectacole, pentru publicul german, francez sau maltez. A ajuns chiar și într-un concurs de prestigiu, anul trecut, la Friedrichshafen, de unde a plecat cu premiul I. Concursul este organizat anual de către Asociația pentru Pop și Rock din Gemania, pe mai multe categorii. La secțiunea music-hall am avut fericirea să fiu desemnată cea mai bună interpretă de music-hall 2008 Deutschland, își amintește Adina care, de curînd a scos un album cu piese din music-hall-uri, intitulat Just Because. Dumitru Lupu mi-a fot mentor și regizor muzical în timpul înregistrărilor, precizează ea, amintindu-l și pe Șerban Georgescu. Amîndoi compozitorii i-au acordat dreptul de a traduce și de a interpreta piesele lor.
Cu scîndura de tocat pe marile scene
Adina este invitată permanent ca solistă în concertele diferitelor organizații muzicale din Regiunea Murgtal - Munții Pădurea Neagră.
Este colaboratoare a Filarmonicii Stella Maris Band (Sliema, Malta). Își compune singură textele și melodiile, dar, ori de cîte ori urcă pe scenă, cîntă și romanțe românești. Germanii nu acceptă ceea ce nu cunosc. Dar n-au încotro, trebuie să asculte și cîntece românești. Constat că, la sfîrșit, sînt foarte încîntați, explică brașoveanca.
Melodiile ei sînt difuzate în Franța, Italia, Germania, Malta și la Radio Vatican. Cîntă în concerte de binefacere, ca invitată, sau în cele organizate de ea. Brașoveanca va cînta în cadrul festivalului Stars for Charity din Malta, pe 11 decembrie, pentru copiii defavorizați, alături de alte mari personalități ale lumii muzicale din această țară. Am cîntat acompaniată de țambal pe scenele din Gaggenau și Gernsbach, ba chiar în Hilton Hotel din Berlin. Nu vă pot descrie uimirea spectatorilor germani, cînd au auzit și văzut ce melodios e acest instrument. În termenii populari, în Germania, țambalul se numește «scîndură de tocat », povestește artista brașoveană.
Romana, de la România
Pseudonimul Adina Romana s-a născut din greșeala de pronunțare a germanilor. Ba eram Monte, ba Montian, ba Munteano. Așa că, am renunțat să le mai încîlcesc limbile cu numele meu de fată. Stînd la taifas cu colegii mei de trupă, am căutat un nume care să mi se potrivească, și cu care să mă identific. Ceva care să amintească de originea mea, ceva care să mă întărească în ceea ce sînt, explică Adina.
Și așa, a ajuns la numele de Adina Romana, amintind astfel și de originile noastre latine. Mă credeți sau nu, există pe aici o gramadă de oameni care cred că românii sînt de origine slavă. În Malta, m-a întrebat cineva dacă înțeleg limba bulgară, doar noi, românii, vorbim ceva asemănător. Am trecut peste indignare și i-am ținut acelui domn cultivat o lecție de limbă română și etimologie, povestește brașoveanca ai cărei copii poartă nume românești și vorbesc românește. Ne-am păstrat obiceiurile, mergem cu colindul de Crăciun pe la nemți. Prima oară s-au speriat și ne-au privit ciudat, dar între timp, s-au obișnuit cu noi și ne așteaptă cu bucurie.
Îi este foarte dor de românii din Brașov. De profesoara de istorie și colegele de liceu. Încă sînt româncă, nu am acceptat cetățenia germană, mărturisește ea. Filarmonica din Brașov a fost de acord să mă invite într-un concert, dar nu știu cînd se va întîmpla asta, spune artista care își dorește atît de mult să cînte pentru brașoveni. Să cînte în România.
Presa internațională despre vocea Adinei
Cu o deosebită dăruire, plină de pasiune și de o dinamică dozată fin, clar, cu o tehnică deosebită și fără osteneală
O savurare pentru ochi și urechi. A atras imediat auditoriul cu vocea ei clară și proaspătă
A interpretat plină de sensibilitate, cu o voce clară de clopoțel, într-un sopran pur în cele mai înalte tonuri
Cea mai bună prezență vocală, briliantă, la înălțime
Vocea ei părea să sară într-o joacă peste sunete, capabilă la tonuri și mai înalte
A entuziasmat îndeosebi prin coloraturile măiestrite ale Ariei «Cristinei» din «Fantoma de la operă»