Colecţionarul de timp

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 15.05.2009

• În casa braşoveanului Dan-Cătălin Buzdugan ticăie 200 de ceasuri de mînă, de buzunar şi de avioane

Fiecare om are-n casă cîteva ceasuri. Unul sună dimineaţa, altul e amintire de la bunicul. Vechile ceasuri de mînă zac şi ele printr-un sertar. Cine mai poartă astăzi ceas, cînd telefonul mobil arată ora exactă? Au dispărut micile orologii care stăteau la încheietura mîinii celor bogaţi, la început, apoi ca obiect practic, util, accesibil oricui. Azi, mai mult vedetele poartă ceasuri de mînă, cu forme stilizate şi mărci de lux, ca podoabă. Ceea ce pînă acum 10 ani era un accesoriu fără de care te simţeai rupt de lume, ceasul personal şi-a cam încetat ticăitul. Colecţionarii, însă, i-au dat o a doua viaţă. Mai preţioase decît în vremea cînd erau în vogă, ornicele de mînă şi de buzunar stau acum frumos aşezate în cutii şi clasoare. Dan-Cătălin Buzdugan are vreo 200 de astfel de ceasuri. Fiecare cu povestea lui, într-o veritabilă colecţie de instantanee pe axa timpului.

De plastic, dar americane

Dan-Cătălin Buzdugan n-a prea purtat ceasuri. Mergea mult pe munte şi, în mijlocul naturii, ceasul de mînă e la fel de potrivit ca o pijama. Pînă acum trei ani, cînd a primit de ziua lui două ceasuri deosebite. „Aşa a început pasiunea. Am căutat să aflu mai multe despre ceasuri pe Internet. Am făcut rost de cîteva exemplare militare din perioada războiului din Vietnam. Banale, dar la care lizibilitatea era foarte importantă. Erau ceasuri de unică folosinţă, din plastic, cu o precizie de 30 de secunde la zi. Pe capac sînt marcate cu date militare privind contractul cu armata USA“, explică braşoveanul, care cunoaşte tot despre ceasurile lui. Are vreo 20 de ceasuri militare, cel mai vechi e din 1964. S-au făcut milioane, cu
mecanisme elveţiene. În Europa, armatele comandau pentru ofiţerii lor doar ceasuri de mărci celebre, mai scumpe şi mai greu de găsit azi.

Ornice de buzunar

Tot discutînd pe Internet, colecţionarii din alte ţări l-au întrebat: „Voi, în România, n-aţi avut ceasuri?“. Şi aşa a început căutarea. Rezultatul documentării de peste un an s-a materializat într-un site complex în care sînt inventariate ceasurile care au circulat pe la noi. Primele prezentate sînt ceasurile de buzunar. Nişte frumuseţi care atîrnau la vesta bunicilor, întoarse manual, o dată pe zi, după un adevărat ritual. Dincolo de mîndria de a avea un asemenea ceas, acesta era şi un instrument extrem de precis, fiind ceasuri comandate pentru armată sau pentru domenii în care timpul conta la secundă. Dan are ceasuri de buzunar militare şi civile începînd cu 1901. Pe cele purtate de ofiţerii grăniceri scrie „Corpul Grănicerilor 1930 Aparţine Grănicerului“. Mai are un ceas cronograf de artilerie cu cadrane suplimentare pe care scrie „KM PE ORĂ“ şi „Dedesubt piese de schimb+patent“. E din 1941, cînd s-au comandat doar 1.500-2.000 de bucăţi.

Ora de întors ceasul

Marina Română a avut mai multe cronometre maritime, cîteva sînt în colecţia şcheianului. „În 1938, Ministerul Aerului şi Marinei a achiziţionat 592 de ceasuri de buzunar necesare posturilor de pîndă ale aviaţiei militare“, povesteşte colecţionarul. Furnizorul specifica la sfîrşitul ofertei: „Spre orientarea dvs. ţinem să menţionăm că, în 1931 am furnizat Comandamentului Corpului de Grăniceri 6.000 (şasemii) bucăţi ceasornice tip Tellus Grănicer spre deplina mulţumire a cumpărătorilor, iar de la 1933 furnizăm neîntrerupt ceasornice pentru personalul C.F.R“. Ceasurile livrate erau însoţite de „recomandaţiuni“ şi erau garantate pe viaţă: „1. Ceasornicul va fi întors în aceeaşi zi, la aceeaşi oră. 2. Se va feri de praf şi umezeală. 3. Se va feri de lovituri. Purtat astfel, cu îngrijire, ceasornicul vă va servi cu exactitate de-a lungul întregii vieţi.“

Ceasul şefului de tren

Foarte important pentru colecţia lui Dan e şi ceasul cronometru marca Longines. „S-au comandat maximum cinci bucăţi, unul a ajuns în România, probabil la ministrul transporturilor. Mai există două în lume, unul în Hong Kong, altul în Anglia. Este extrem de precis, cu mecanism de cronometru, un ceas de referinţă“, explică braşoveanul. Pe capac e gravată o locomotivă cu aburi din anii ’20. Alt Longines a aparţinut unui şef de tren. Este din oţel inoxidabil, cadranul din porţelan, iar piesele mecanismului sînt aurite sau din cupru. În colecţia lui mai sînt şi ceasuri marcate cu inscripţiile „Căile Ferate Regale“, „Orientatorul Drumului“, „Observatorul CFR“, „Cronometrul Drumului de Fer“. Societatea Comunală a Tramvaielor a comandat şi ea pentru angajaţi ceasuri speciale, marca Zenith, Movado sau Omega, în perioada 1917-1930. Alte ceasuri de buzunar au gravate numele proprietarului, pe altele scrie: „8 ore de lucru-8 ore pentru a ne instrui-8 ore de repaus“, „Lucrători din toate ţările uniţi-vă pentru apărarea drepturilor voastre“.

Criza afectează mecanismele timpului

„M-am interesat şi de ceasurile de avioane IAR. Românii au comandat doar ceasuri Longines. Evident, sînt speciale, trebuiau să reziste vibraţiei avionului, şocurilor, aveau puncte de prindere în suspensie elastică“, spune el. Că orologii au existat în toate avioanele, e o certitudine. „Era foarte important momentul cînd ajungea un avion, trebuia să sosească exact la ora, minutul şi chiar secunda stabilită“. În perioada crizei economice, pentru motive de economie, Direcţia Construcţii Aeronautice nu a mai prevăzut ceasornice pentru toate aeronavele. Avionul simbol al aeronauticii militare române, IAR-80, era dotat şi el cu ceasuri serioase, după cum a aflat din arhivele judeţene. Dan a găsit factura în care se arată că au fost comandate 1.000 de bucăţi. „Dintre acestea, după un an de căutări, doar 11 am identificat, la mine sînt două“, mărturiseşte colecţionarul. „Am cerut informaţii la Muzeul Longines, dar din păcate răspunsul a fost că nu se mai păstrează date în arhive.“
Dan consideră că aceste ceasuri care dotau avioanele Aviaţiei Regale, împreună cu macheta aeronavei IAR-80 şi facturile de achiziţionare ar trebui să stea în Muzeul Longines, unde şi vrea să le trimită ca „România să aibă un colţ al ei în acest celebru muzeu.“

10 rate pentru un ceas de aviator

Piloţii purtau la mînă ceasuri speciale. Chiar şi absolvenţii Şcolii de Ofiţeri de Aviaţie primeau cadou un ceas de mînă. În 1935, s-a trecut la dotarea „avioanelor la bord cu ceasornice de bord, acestea urmînd să fie procurate de fiecare pilot sub formă de brăţară“, după model cehoslovac. Piloţii militari au putut opta pentru achiziţia în 10 rate a unui ceas de mînă dedicat. Doi ani mai tîrziu, 201 piloţi români au făcut comenzi pentru ceasuri Longines şi Omega. Aviatoarele din Escadrila Sanitară 108 a Aviaţiei Regale (singura din lume constituită doar din femei) au primit ceasuri Universal Geneve. Locotenentul Mariana Drăgescu, astăzi în vîrstă de 96 de ani, poartă şi astăzi la mînă ceasul cu care a zburat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. „Este un ceas foarte rezistent, a fost lovit, trîntit de mai multe ori fără să păţească nimic“, spune aviatoarea.

OREX, mîndrul ceas socialist

Am avut şi producţie autohtonă de ceasuri. Vă amintiţi cu siguranţă de arhicunoscutele Orex-uri, nişte ceasuri nu tocmai estetice, dar care satisfăceau mîndria că societatea socialistă îşi are specialiştii ei, la fel de buni ca ţările capitaliste. Orex-urile au fost fabricate la Întreprinderea de Mecanică Fină din Bucureşti, între anii 1970-2000. Sigurul producător român de ceasuri de mînă asambla, de fapt, piese importate. Cu excepţia cîtorva mecanisme, concepute şi produse local. Astfel, ceasurile made in Romania, cu 19, apoi 17 rubine, chiar şi cele cu quartz, aveau la bază componente elveţiene, apoi chinezeşti şi, în cele din urmă, sovietice. Cele pentru export aveau 26 de rubine şi azi sînt foarte rare. România a mai făcut şi ceasuri digitale Optimef. Denumirea de Orex venea de la „Ora Exactă“, dar numai precis nu era. „Al doilea ceas al meu a fost un Orex, un ceas mediocru, cu cadran mare. Astăzi, astfel de ceasuri sînt supraevaluate. Oamenii cred că dacă au un Orex de vînzare, vor obţine o avere. În realitate, nu merită mai mult de 50 de lei“, mărturiseşte braşoveanul.

Americane, dar cu tricolor

La loc de cinste în colecţia lui Dan stau ceasurile Benrus. Sînt ceasuri obişnuite, americane, dar cu un tricolor pe cadran. Lucru ce i-a dat de gîndit. Aşa că a început să caute explicaţii. „Încercarea de a afla mai multe despre Benrus şi chiar de a avea un astfel de ceas a devenit o obsesie“, spune el. A aflat că producătorii aveau legătură cu România, unul din fraţii care asamblau mecanisme elveţiene pe pămînt american era născut în Iaşi. Le-a scris urmaşilor celor trei evrei, Oscar, Benjamin şi Ralph Lazrus, dar n-a primit niciun răspuns. Cert e că Benrus Watch Company a început să funcţioneze în 1921. Peste numai cinci ani, a devenit celebră pentru ideea îndrăzneaţă de a instala la mîna Statuii Libertăţii un ceas cu cadranul iluminat electric. Autorităţile au respins propunerea, pe motivul că un accesoriu atît de modern ar distona cu roba clasică a statuii. Firma a început să fie tot mai cunoscută şi să producă modele ultimul răcnet, bărbăteşti şi de damă, pentru civili, sportivi şi armată, cu carcasă de oţel sau aur. „Benrus este astăzi o companie aproape uitată în America, după 60 de ani de funcţionare“, spune colecţionarul care are vreo 20 de astfel de ceasuri americane, decorate cu tricolor românesc.

Muzeul virtual al ceasurilor

Dan mai are şi replici ale ceasurilor de mare succes. Printre ele e şi unul cu diametrul de 55 de centimetri purtat la mînă, peste bluză, de către aviatorii germani în al Doilea Război Mondial. „Secundarul trebuia să fie lizibil, piloţii se fotografiau cînd dădeau drumul la bombe şi trebuia să se vadă şi secunda“, explică el. Piesele unei colecţii trebuie să fie în cea mai bună stare de funcţionare, nu trebuie să ruginească, să se blocheze în praf. „Nu poţi colecţiona ceasuri, dacă n-ai în spate un ceasornicar bun“, spune Dan, colaboratorul lui fiind Claudiu Burlan, un tînăr din Arad absolvent al British Horological Institute. E cel mai bun de la noi, ştie să recondiţioneze mecanismele exact ca la mama lor. Cît despre ceasurile de la care colecţionarul află cît e ora, el însuşi nu poartă decît modele simple, negre, pe care nu scrie nimic. Investeşte mult în pasiunea lui, dar bucuria de a găsi un ceas rar e la fel de mare. În goana după ceasuri, nu uită să afle şi povestea fiecărui mecanism. Atît e de meticulos şi atît de multă documentaţie a adunat, încît ar putea deschide oricînd un muzeu al ceasurilor pentru România. De fapt, muzeul există deja, dar în varianta virtuală. Îl puteţi vizita la adresa www.ceasuripentruromania.ro, locul unde timpul a încetinit şi chiar a luat-o înapoi, către anii în care a avea un ceas însemna a fi stăpînul timpului.

Ceasurile din Ţara Bîrsei

• Braşoveanul pasionat de orologii a inventariat şi ceasurile din turnurile judeţului despre care crede că „jumătate din ele nu vor mai fi peste 20 de ani“. Iată cîte turnuri cu ceas avem, toate aflate într-o desăvîrşită uitare:
• Biserica Sf. Troiţă Tocile
• Biserica Sf. Nicolae Şchei
• Biserica Neagră
• Biserica Sf. Martin
• Biserica Bartolomeu
• Biserica Catolică
• Biserica Reformată
• Casa Sfatului
• Primăria Braşov
• Prejmer
• Hărman
• Sînpetru
• Bod
• Hălchiu
• Rotbav
• Măieruş
• Codlea
• Ghimbav
• Cristian
• Feldioara (foto)
• Rîşnov
• Vulcan
• Rupea
• Homorod
• Mercheaşa
• Drăuşeni
• Dacia
• Viscri
• Fiser
• Roadeş
• Darjiu
• Archita
• Saschiz
• Criţ
• Buneşti
• Cloasterf
• Mesendorf
• Ungra

Întîlnirea de la Sînpetru

• Pasionaţii de orologii se întîlnesc pe ceasornicar.ro pentru schimb de informaţii şi ceasuri. Gazda este chiar Claudiu Burlan, cel mai bun ceasornicar din România. De fapt, forumiştii au devenit prieteni şi se întîlnesc o dată pe an la Sînpetru.

Prinţul care a inventat un ceas

• Prinţul Bâzu-Cantacuzino, considerat cel mai bun pilot combatant al tuturor timpurilor din România, unul din prietenii cei mai buni ai lui Saint-Exupery, a excelat şi în domeniul orologiei. Bâzu a acumulat peste 2.000 de ore de zbor deasupra Europei. I s-au încredinţat 608 misiuni, în care a distrus 56 de avioane inamice. E singurul pilot din lume care a doborît avioane sovietice, americane şi germane. După război, a devenit pilotul personal al Anei Pauker. În 1937, a obţinut de la statul francez brevetul de invenţie pentru un „dispozitiv care arată simultan ora în unităţi uzuale de măsurare a timpului şi în unităţi uzuale de măsurare ale arcului“. Însă cronometrul-cronograf n-a avut parte de recunoaşterea binemeritată. Doi ani mai tîrziu, a fost lansat acelaşi mecanism, dar sub marca Longines. „Bâzu a încetat din viaţă la Madrid, la 26 mai 1958, uitat şi într-un anonimat nefiresc“, după cum apreciază Dan.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: