Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Reportaj

Mereu cu gîndul acasă


„Inima mea a rămas în Brașov“

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 08.05.2009
• Wilhelm Ernst Roth, un sas stabilit în Germania, a refăcut basorelieful de pe statuia lui Honterus, furat acum 10 ani
• Din dragoste de locurile natale, el a pus pe Internet obiceiurile săsești din Țara Bîrsei surprinse acum 40 de ani

Wilhelm Ernst Roth este o legendă. În anii ’70 nu era revistă din România să nu-i publice fotografiile sau să nu amintească de expozițiile, sculpturile și filmele sale. I-a plăcut să surprindă serbările sașilor, dar și alte obiceiuri din Țara Bîrsei. Filmele lui document au fost premiate, dar azi nimeni nu-și mai aduce aminte de ele, dacă nu cumva s-au pierdut de tot din arhivele românești. Comorile tradițiilor brașovene vor ajunge în curînd pe DVD-uri. Nu în România, unde nimeni nu s-a arătat interesat, ci în Germania, țara în care s-a stabilit Roth. Dar artistul consideră că, din tot ce a realizat, cea mai importantă operă a lui este basorelieful placat pe statuia lui Honterus. După ce a fost furat, sasul l-a reconstituit din fotografii și l-a trimis înapoi, acolo unde îi e locul, la picioarele celui mai mare umanist român.

O viață pe Internet

Viața lui Wilhelm Ernst Roth e o colecție de amintiri. Unele frumoase, altele amare, așa cum arată imaginile surprinse pe peliculă. Totul e trecut pe Internet, la adresa www.wilhelm-roth.de. Un jurnal bine documentat al istoriei personale, împletită cu cea a sașilor transilvăneni. Brașoveanul a emigrat în Germania Democrată în 1982, după trei intenții respinse de Ceaușescu. De ce ar fi vrut să plece? Era un artist cunoscut, cariera lui se întindea pe mai multe planuri. Însă ajunsese în vizorul Securității și în dizgrația comuniștilor numai fiindcă era sas și avea rude în Germania. „Trei frați ai tatălui meu au plecat cu familiile lor. Oricine avea rude în străinătate, chiar și de gradul al treilea, era însemnat pe viață. Din această cauză, 20 de ani mai tîrziu, regimul m-a condamnat la doi ani de muncă silnică. Am fost în aceeași situație cam 100.000 de tineri, azi între 70 și 80 de ani“, explică Roth. La un loc cu români de alte naționalități, cu cei ale căror familii avuseseră o întreprindere privată înainte de 1945, condamnați politic, fii de preot și țigani criminali, s-au trezit cu toții în trenul către Banat. „Tunși chilug, dați cu DDT pe organele genitale, am preluat hainele care ne marcau de acum înainte. Nu mai aveam voie să purtăm haine civile nici în concediu“, povestește brașoveanul.
Oficial, satisfăcea stagiul militar, în realitate, era deținut.

Doi ani de muncă silnică

A petrecut doi ani într-un adăpost pentru oi, fără nicio oră de instrucție militară. În schimb, „eram puși la tot felul munci, de exemplu construcția și curățarea canalelor de apă reziduală. Sau la furnale, adîncirea albiei rîurilor. Munci de tot felul pe care le făceam cu lopata în mînă. Statul era beneficiarul. Trezirea era la ora 5. Mîncam linte, fasole, cartofi și ceai. La 7 începeam munca, terminam la 18. Cina: o bucată de pîine, una de marmeladă, o ceașcă de cafea de cicoare cu adaos de bromură. Eram flămînzi ca lupii“, își amintește Roth. Ziua se încheia cu un program de educație politică sau mărșăluire în coloană. Norma era între 6 și 8 metri cubi de pămînt pe zi. Cine nu săpa destul trei zile consecutiv, primea 6 luni de închisoare militară. „În două săptămîni erai un om distrus, ascultător, dependent, înrobit sufletește, ascultător de comenzi“. Așa era viața într-un DGSM. Adică o unitate a Direcției Generale a Serviciilor de Muncă. „Prin Legea 309 din 2002, cei care au lucrat în aceste unități primesc azi cam 0,58 euro petru fiecare lună muncită“, spune sasul, cu amărăciune.

Obiceiurile sașilor, pe peliculă

După anii de lagăr, Roth a luat viața de la capăt în Brașov. În 1969, a devenit membru al Asociației Artiștilor Fotografi. „10.000 de vizitatori au trecut pe la expozițiile mele“, spune el. A lucrat ca bobinator de motoare electrice la cooperativa „Tehnica“, doi ani a fost ceasornicar, încă 10, „reparam aparate electrice de măsură la PTTR“. Este autorul a 40 de inovații în domeniul stațiilor de amplificare pentru care a primit brevete. A inventat chiar și un aparat electronic de jurizare.
A făcut fotografii pentru coperte de cărți și reviste. A filmat și a fotografiat obiceiurile sașilor brașoveni din anii ’70. Filmul său „Nedeea Munților“ a fost premiat la Cîntarea României.
Îi mai plăcea să migălească miniaturi în sticlă topită sau metal, coajă de nucă și sîmburi de caise.
Cu un ac de cusut și o pensetă, a sculptat balerine, flori, porumbei și grupuri statuare mai mici ca unghia degetului. Devenise un artist apreciat în cercurile culturale din țară.

„Am fost vîndut pe 2.000 de mărci“

Pe cînd lucra la ICA Ghimbav, Nicolae Spineanu, șeful lui, i-a spus într-o zi: „Băiete, jură pe ochii mamei tale că nu vei spune niciodată ce o să-ți spun eu“. A jurat și a aflat că n-o să mai aibă liniște. „Am fost chemat la Securitate unde m-au întrebat de tine. Vezi ce faci, băiete! Tu ai soție și doi copilași care au nevoie de tine. Ai grijă! Ai grijă!“, l-a atenționat. „Diapozitivele despre cum trăim în România ajunseseră în străinătate și asta n-a plăcut comuniștilor“, explică Roth.
În 1982, a reușit să plece în RDG. „România împrumutase bani pentru ridicarea fabricii «Relonul» Săvinești și trebuia să plătească dobîndă mare Germaniei. Atunci, Ceaușescu a fost constrîns să dea cîțiva sași la schimb. Eu am fost vîndut pe 2.000 de mărci. Alții, ca să ajungă pe listă, au dat mită. O rudă de-a mea a dat 10.000 de dolari unui necunoscut, seara, la colț de stradă“, povestește brașoveanul.

Honterus a fost prădat

Ajuns în Augsburg, Roth și-a continuat viața artistică și s-a implicat în viața comunității săsești de acolo, unde e astăzi membru referent. „Sîntem cam 5.000 de sași aici, din care peste 100 sînt din Țara Bîrsei. Mi-am zis: «Ce-ar fi să ridic și eu un steguleț mic ca să atrag atenția asupra istoriei Transilvaniei?». Așa că am organizat o expoziție dedicată lui Honterus aici, în muzeul sașilor. De 18 ori a fost prezentată pînă acum, în mai multe orașe mari“, anunță el, bucuros. Roth are o admirație deosebită pentru Honterus și statuia acestuia din fața liceului unde a absolvit. În 1999, placa de bronz cu scene din tipografia de acum 500 de ani a fost furată. Trei țigănuși minori au deformat basorelieful cu lovituri de ciocan, ca să nu fie recunoscut, și l-au vîndut la fier vechi. Au luat pe el 21 de mărci. După trei luni, poliția i-a identificat pe autori, dar opera de artă n-a fost niciodată recuperată. Bronzul ajunsese la București, într-o topitorie.

600 de scrisori pentru colectă

Cînd a auzit vestea vandalizării statuii, Roth s-a făcut foc și pară. A luat legătura cu pastorul Bisericii Negre și i-a propus să facă o copie a basoreliefului. „I-am zis că am poze după care să lucrez, dar n-am bani. M-am apucat imediat de treabă. Lucram și mă întrebam cît costă transportul, turnarea. M-am interesat la o turnătorie de artă cu renume din Germania și am aflat costurile: peste 25.000 de mărci. Am contactat toate organizațiile săsești și i-am rugat să contribuie cu donații. Am scris 600 de scrisori și n-am primit nicio marcă, cu toate că promisesem că le pun numele pe Internet“, povestește artistul cu tristețe. Sașii erau încă supărați pe ceea ce le făcuse regimul comunist. În cele din urmă, proiectul s-a urnit. La „Întîlnirea brașovenilor din Bavaria“, o fostă colegă i-a promis 100 de mărci, în două rate. „A făcut curățenie pe la familii înstărite ca să strîngă banii. A fost primul donator, apoi au sărit și alții“, își amintește el, emoționat.

Inaugurare fără ceremonie

A lucrat doi ani la basorelief, în atelierul lui. A modelat totul în plastilină, pe o placă de lemn. Apoi, a dat-o la turnat. A făcut, de fapt, două basoreliefuri, unul din banii sașilor care pînă la urmă au fost de acord cu recuperarea acestei fărîme din istoria lor. „Mergînd cu șapca în mînă, așa am strîns fonduri. Cam 1.000 de sași m-au ajutat financiar, fără să fi văzut vreo lucrare modelată de mine“, mărturisește artistul. Celălalt exemplar a fost făcut pe banii lui Roth și face parte din expoziția itinerantă dedicată lui Honterus. În 2002, Roth a ajuns acasă, în Brașov. A montat placa ajutat de cîțiva prieteni, cu toate că era bolnav și programat pentru o operație. N-a fost nicio ceremonie. La sfîrșit, a răsuflat ușurat. Monumentul reformatorului sașilor era din nou complet. Trecem zilnic pe lîngă statuia lui Honterus, turiștii o admiră, se fotografiază pe fondul basoreliefului. Dar puțini știu că locul acela de pe soclu ar fi putut să fie gol. Nici măcar brașovenii nu știu că statuia a fost reîntregită doar datorită ambiției unui singur om. Wilhelm Ernst Roth, un artist sas cu suflet mare, care își justifică gestul printr-o mărturisire: „Inima mea a rămas în Brașov“.

Umanistul Honterus

• Viața economică înfloritoare din Brașovul medieval a făcut posibilă dezvoltarea culturală, biserica avînd un rol deosebit în organizarea învățămîntului. În secolul XVI, sașii au adoptat Reforma religioasă, reformatorul lor fiind marele umanist brașovean Johannes Honterus (1498-1549). El a reorganizat școala din Brașov în primul gimnaziu umanist de la noi, modelul de la Brașov fiind aplicat pe întreg teritoriul „Universității Săsești“. A înființat prima tipografie din Țările Române (1539). Statuia lui a fost ridicată în urma unui concurs cîștigat de „sculptorul berlinez, cu nume scandinav, Harro Magnussen“, după cum spune cărturarul Sextil Pușcariu. Dezvelită în 1898, cu ocazia a 500 de ani de la nașterea marelui reformator, statuia a fost admirată de „sașii recunoscători din tot Ardealul, în cortejul impozant prin numărul participanților, îmbrăcați în mare parte în costume străvechi“.

„Cea mai frumoasă placă a sașilor“

• „În ’45, grădinița particulară în limba germană a mamei mele a fost interzisă. A rămas multă plastilină, m-am jucat cu ea pînă am învățat să modelez. «Dați băiatul la sculptură», ne ziceau cunoștințele. Am învățat să modelez și în lut. Profesoara mea din Brașov, doamna Depner, mi-a spus despre basorelieful de la statuia lui Honterus: «Asta-i cea mai frumoasă placă a sașilor». Am fotografiat-o în zeci de poze. După ele am lucrat la refacerea plăcii“, spune Roth. Cînd un coleg de la ICA l-a vizitat în Germania, l-a întrebat ce să-i aducă din România. Roth a spus imediat: „Copia lui Honterus. Cînd voi fi la pensie o s-o modelez, pentru mine“. Prietenul i-a adus mulajul în ghips al capului. Avea să modeleze întîi basorelieful.

Comerț cu sași

• În 1967, ministrul afacerilor externe al României, Corneliu Mănescu, a semnat la Bonn actele privind stabilirea de relații diplomatice între RSR și RFG. Partea română a cerut ca RFG să plătească o taxă pentru fiecare cetățean de origine germană care primea viza de emigrare. Germanii au acceptat, în speranța reîntregirii familiilor, lucru cu care Ceaușescu n-a fost de acord, în ciuda insistențelor internaționale. Între 1967 și 1989 se estimează că au părăsit România, prin acest troc, circa 200.000 de persoane. În octombrie 1985, săptămînalul german Der Spiegel a dezvăluit sumele de răscumpărare. Acestea variau în funcție de specializare și nivel de educație. Cei mai scumpi erau absolvenții de facultate (10.000 DM) și copiii (4.000 DM).
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Reportaj

Argumentul cercetătorilor


Coronavirusul nu a scăpat din laborator

Cele mai mari epidemii din istorie


10 pandemii care au schimbat istoria

Gripa din 1918, cronica unui dezastru uitat


Cea mai devastatoare epidemie din istoria umanității




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Secrete redescoperite


    Făuritorul de arme

    Articolul urmïżœtor

    Tic-tac


    Colecționarul de timp

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 265 milisecunde, încărcat în milisecunde