În Viștișoara, cel mai mic sat de pe harta Brașovului, trăiesc doar 21 de suflete, nouă bărbați și 12 femei
Satul n-are nici școală, nici doctor, nici biserică
N-are cui da nici voturile, pentru că, nici măcar în campanie electorală politicienii nu-și fac drum pe acolo
În centrul țării, undeva, la marginea județului Brașov, răsare dintre munți satul Viștișoara. Puțini au auzit de el, poate cel mult turiștii care, ajunși la Mănăstirea Sîmbăta de Sus, se încumetă să urce drumul către munte. Pitit între brazi și stejari, cu casele risipite pe malurile apei, sătucul își duce viața liniștită, încremenit în timp. Rupți de lume, uitați de progresul tehnic, cei 21 de săteni își văd, la fel ca bunicii lor, de vite și treburile gospodărești. Singurul eveniment captivant al comunității e ziua în care vine pensie. În sătuc, nu există nici medic, nici asistentă. Nici biserică nu e, dar e cimitir. Asta nu înseamnă că oamenii nu se duc duminica la Mănăstirea Sîmbăta de Sus, 3 kilometri pe jos, pe drumul forestier, ca să asculte slujba. N-au nici magazine, cumpărăturile le fac din Victoria. Trăiesc izolat, fără telefon, fără cablu tv. Rar văd pe uliță vreun străin. Acum, în campanie electorală, sperau să fie vizitați măcar de candidați. Dar, candidații care bat zgomotos în lung și-n lat județul, nu-și pierd vremea cu Viștișoara. Nici urmă de afiș electoral pe ulițe sau garduri. Nici urmă de alaiuri colorate cu megafoane. Cu sau fără 21 de voturi din micul sat, tot aia e pentru marea politică.
Rupți de lume
Cel mai mic sat brașovean este Viștișoara. E mic și ca întindere, dar și ca populație. Cei 21 de locuitori sînt bătrîni, tinerii, atîția cîți au fost, s-au dus la oraș după servicii. Și-au luat și copiii cu ei, așa că școala s-a desființat. În Viștișoara, locuiesc acum numai vreo doi salariați, restul sînt pensionari, trecuți de 60 de ani. Nouă sînt bărbați, 12 sînt femei. Oameni mici de statură, dar plini de energie și cu simțul umorului. Traiul în mijlocul naturii îi ține sănătoși, nu prea se plîng de boli. Nici n-ar avea cui. În localitate, nu există nici medic, nici asistentă. Nici biserică nu e, dar e cimitir. Asta nu înseamnă că oamenii nu se duc duminică de duminică la Mănăstirea Sîmbăta de Sus, 3 kilometri pe jos, pe drumul forestier, ca să asculte slujba. N-au nici magazine, cumpărăturile le fac din Victoria. Trăiesc izolat, fără telefon, fără cablu tv. Rar văd pe uliță vreun străin. Acum, în campanie electorală, sperau să fie vizitați măcar de candidați. Dar nimeni n-a venit măcar să le lipească pe poartă un afiș electoral. În Viștișoara țiuie liniștea.
La noi nimic nu s-a schimbat
Găsești greu satul. E în munte, la poalele Făgărașilor, ascuns în pădure, pe valea Viștișoarei. Nici cînd intri în localitate nu știi sigur dacă gospodăria pe care o vezi e singura sau mai sînt și altele. Pînă cînd ajungi în centru, o intersecție de două ulițe. Aici stau pe băncuță viștișorenii și vorbesc de ale lor. Despre cum era viața altădată, și cum e azi. Rău atunci, rău și-acum. La fel, la noi nimic nu s-a schimbat, zice Vasile Vulcu, un bărbat de 75 de ani. Pe-aici, oamenii s-au ocupat tot cu agricultura. Aveau cîte 7-8 bivoli negri. Pe urmă a venit colectivizarea și ne-a pus la punct. Ne luau cote la lapte, carne, unt. Acuma am vîndut bivolii, dacă mai are fiecare cîte o vacă, constată Ioan Stermin. La cei 75 de ani ai săi, se ține bine și lucrează de dimineața pînă seara. Înainte, mergeam cîte 10 kilometri cu carul cu vite, să duc gunoi de grajd pe cîmp. Acuma merg cu roaba, spune moșul, glumeț.
Tot satul la un medic de familie în Victoria
Și femeile au ceva de povestit. Despre vremea cînd țeseau la război covoare și haine: ii, poale, cretințe, laibăre, cuverturi. Se găteau frumos, în costume populare, și mergeau la biserică. Sau la nunți, care se țineau în aer liber, sub cetinile brazilor. Azi, cine mai face lucru de mînă? Am făcut straie și nu le poartă nimeni, spune cu amărăciune Octavia Stermin, o bătrînică sfioasă, de 69 de ani. Un medic ne-ar trebui, măcar o dată la două săptămîni să vină să ne vadă, că sîntem și noi la o vîrstă, am început să ne văităm de una-alta. Mie mi-a tăiat buricul o țigancă, dar azi doar n-om trăi tot așa! Medicul nostru din familie e tocmai la Victoria, se plînge Victoria Vulcu. Și o prăvălie cu lucruri de mare necesitate le-ar fi bună. A fost mai sus un magazin pentru lucrătorii de la cantonul silvic. Ne mai luăm și noi chibrituri și oțet. Acuma nu mai e nimic. Doar ulițe, case și pădurea, face inventarul Octavia Vulcu, o bătrînică de 65 de ani.
Ulița care nu știe ce e asfaltul
Cîndva, satul a fost și mai mic. Fiindcă a fost la început un cătun al satului Viștea de Sus, unde se adăposteau localnicii peste noapte în lunile în care munceau la pădure. Cu timpul, o parte dintre ei s-au retras definitiv în Viștișoara unde au format o nouă așezare. Viștișoara a avut și școală, dar acuma nu mai avem niciun copil în sat. Am avut și țigani. Dar nu d-ăia răi. Erau necăjiți, dar nu furau. Făceau coșuri de nuiele și le vindeau la oraș. Se duceau cu coșurile în spate 5 kilometri, săracii. Și rîul pe vremea aia n-avea pod, treceau desculți prin apă. Iarna, prin zăpadă. Dar nu numai ei, și noi tot pe drumurile ălea mergeam. Și tot pe ele mergem și azi, că asfalt tot am primit promisiuni, dar cu ele am rămas. Domnul Căncescu ne-a promis drumuri, să-l văd cum se ține de cuvînt!, anunță Vasile, mai cunoscător al treburilor administrative. Bănuiala lui e că ulița desfundată pe care o bat de o viață, va rămîne așa încă mulți ani de-acum încolo, cu pietre înglodate și smocuri de iarbă ițite între crăpături, cu farmecul ei pitoresc vara, dar și hîrtoape pline de noroi, cînd vin ploile lungi.
Am vrea să-i cunoaștem și noi pe candidați!
Cel mai animat eveniment al comunității din Viștișoara e venirea poștăriței. O dată pe lună, cu pensiile. Dacă e caz de vreo telegramă care trebuie înmînată urgent, trimite pe cineva. Noi abia așteptăm să vină și pe aici candidații, să votăm. Nici nu știm cine sînt, mai mergem la Viștea, ne mai informăm la magazine, dar noi vrem să-i cunoaștem. Fiindcă încă nu ne-am hotărît pe cine votăm, e cam tulbure apa, e de părere Ioan. Ar avea cerințe către viitorii parlamentari: asfalt, canalizare și gaz-metan. Că oamenii, puțini cîți au rămas, fac focul tot cu lemne, la fel ca acum 100 de ani. Nu vor să ceară foarte multe parlamentarilor, ca țăranul cu bun-simț. Și, cu toate că le place în Viștișoara, că le e drag satul, muntele, liniștea și viața cu care s-au obișnuit, parcă ar vrea și ei să trăiască în ceva mai mult confort. N-au lideri, cu toții sînt egali. Îl cunosc pe primarul cel nou, de la comună, un băiat tînăr și fîșneț. Dar nu l-au bătut la cap decît cu o singură problemă: titlurile de proprietate. Fiindcă situația terenurilor nu e clară, se lucrează după CF-urile vechi și, cum actele și pămînturile sînt încurcate, oamenii din Viștea nu s-au văzut încă proprietari pe loturile pe care le lucrează de-o viață.
Viștișoara nouă a domnilor
Primarul Florin Ioani consideră însă Viștișoara cea mai valoroasă localitate a comunei. Fiindcă, în ciuda micimii lui, satul este o mină de aur pentru bugetul local al comunei. Potențialul turistic al Viștișoarei este comparabil, poate, cu zona Bran-Moeciu. Situat în apropierea mănăstirii Sîmbăta, locul a atras dintotdeauna orășenii care și-au dorit o casă de vacanță în inima naturii. Și astfel, s-a născut Viștișoara cea nouă. Nu mai e un cătun, deși singurii cu buletin de Viștișoara sînt tot cei 21 de săteni ai locului. Pe lîngă căsuțele lor au răsărit însă atîtea vile și cabane încît teoretic îți vine să întrebi dacă nu cumva sătucul uitat în buza muntelui e localitatea care a suferit cea mai mare expansiune din România: de 10 ori cît nucleul inițial. De la 15 gospodării, ale localnicilor cu adresă de Viștișoara, la numărătoarea acoperișurilor ar ieși vreo 150. Venetici, brașoveni și bucureșteni, și-au ridicat vile luxoase pe valea Viștișoarei în timp atît de scurt încît primăria a fost nevoită să facă mari eforturi pentru a controla dezvoltarea haotică. Viștișoara prezintă un mare interes turistic, am reușit să clarificăm 320 de hectare de teren intravilan. Metrul pătrat se vinde aici cu 10 euro, dublu față de anul trecut, precizează primarul.
Un hotel mai mare ca satul
Așa că, primăria comunei Viștea are planuri mari pentru viitorul Viștișoarei. Avem concesionat terenul pentru o clinică pentru persoane cu dizabilități. Investiția e franceză, în valoare de trei milioane de euro. Aici vor fi tratați obezii. Am înțeles că în Europa mai sînt doar trei astfel de clinici, explică Florin Ioani. Între proiectele care vor demara curînd, este și construirea unui centru de zi pentru copii, unde cei mici să vină în vacanțe și excursii și să se bucure de minunățiile naturii și sănătatea pe care le-o oferă Viștișoara. Casele de vacanță sînt mai tot timpul goale, proprietarii vin o dată pe an la odihnă. În schimb, la pensiuni, clienții curg ca apa pe valea Viștișoarei. Cu toate că sînt destule spații de cazare, niciodată nu sînt suficiente pentru această zonă. Așa că, primăria a aprobat deschiderea unui complex agroturistic în zona Viștișoara care să cuprindă o păstrăvărie cu 25 de lacuri, terenuri de agrement sportiv și un hotel, pentru acest din urmă proiect existînd deja un investitor. Va avea cel mult 20 de camere. Ceea ce înseamnă că, atunci cînd toate locurile vor fi ocupate, la hotelul din Viștișoara vor sta de 4 ori mai mulți oaspeți decît săteni. Mai există și o societate care vrea să facă aici o școală de fotbal, unde să vină sportivii în cantonament, mărturisește primarul.
Diplomatul de la Viștișoara
Oricîți ar veni la Viștișoara, puțini se vor așeza definitiv pe aceste meleaguri. Nu fiindcă n-ar vrea să renunțe la viața de oraș, ci pentru că satul e izolat și puțini au curajul să se rupă de civilizație ca să-și ducă zilele aici. Totuși, un bucureștean a devenit un om al locului. Și nu e oricine, ci un om de vază, consul onorific al Marelui Ducat de Luxemburg la București, Mihai Ferariu. Și-a făcut o casă frumoasă pe care a arborat steagul Uniunii Europene. Excelența Sa stă de vorbă cu sătenii, toată lumea îl cunoaște pe cel care a fost desemnat în 2006 Personalitatea anului pentru o Românie europeană, la categoria diplomați. Este și avocat de succes, așa că vine des în Viștișoara, dar stă puțin. Și Adrian Năstase ar putea fi inclus pe lista personalităților care s-au îndrăgostit de Viștișoara, fiindcă politicianul are obiceiul să vină aici cînd vrea să-și mai limpezească gîndurile. Viștișoara, cel mai mic sat brașovean, atrage ca un magnet lumea bună. Dar bună e și lumea localnicilor, oameni care se mîndresc că numele satului lor, provenit din limba slavă și care înseamnă locușor frumos. Alți cercetători consideră că toponimul Viștea este de origine dacică și înseamnă loc depărtat. Muntenii din Viștișoara sînt stăpînii acestui colț de lume blagoslovit cu o natură generoasă. Și cei mai exacți statisticieni demografi, fiindcă, așa cum spune Ioan Stermin, știm în orice moment cîți sîntem. Și dacă uităm, socotim minteni.
Un sat nou, dar cu istorie
Viștișoara ține de comuna Viștea, care are din 2004 cinci sate componente: Viștea de Sus, Viștea de Jos, Olteț, Rucăr și Viștișoara. Legenda spune că numele comunei a fost dat după numele unei ciobănițe Vișta care s-a așezat cu familia în această zonă. Viștișoara s-a format în a doua jumătate a secolului XIX, ca localitate de graniță între Ardeal și România. Prin anii 70, au început să apară aici case de vacanță. Apoi, comuniștii au hotărît să fie demolate. Erau case frumoase, construcții bune. Chiar și autoritățile tărăgănau executarea ordinului, luau cîte 10 țigle azi, 10 mîine. Pînă la urmă, casele au rămas, povestește primarul Ioani. La Viștișoara, verile sînt răcoroase, iernile reci și plouă sau ninge mai tot anul. Vegetația e specifică zonei montane, cu conifere și pășuni, dar și sălcii pe valea apei. Se cultivă cartofi, pomi fructiferi și ceva porumb. Fiind la poalele munților Făgăraș cu altitudini de 2.500 de metri, prin pădurile Viștișoarei mișună urșii, cerbii, jderii, mistreții, vulpile, lupii, iar în rîu, păstrăvi. Cîndva, localnicii participau la multe obiceiuri tradiționale, azi nu mai are cine să facă parte din Ceata Feciorilor sau Colindatul Irozilor, de Crăciun.
Top 10, cele mai mici localități din județul Brașov
1. Viștișoara-21 locuitori
2. Luța-83
3. Stațiunea Climaterică Sîmbăta-85
4. Măliniș-87
5. Drumul Carului-131
6. Fundățica-133
7. Lupsa-138
8. Pojorta-148
9. Corbi-154
10. Dălghiu-157
Cel mai mic sat din România, și poate și din lume, ca număr de locuitori, este Făgețel, din județul Bacău, cu un singur locuitor în vîrstă de 66 de ani.
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
