Valea Jiului ,,s-a născut“ la Braşov

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 19.11.2008

• Acum 168 de ani, braşoveanul Carol Maderspach a făcut primele prospecţiuni miniere în zonă
• Vreme de 37 de ani, cărbunele din Valea Jiului a fost proprietatea unei societăţi din Braşov

De cînd e Valea Jiului presărată cu mine, mii de mineri au pierit în adîncuri. Pămîntul a cerut noi jertfe zilele trecute cînd alţi 12 oameni au fost îngropaţi în explozie. Acum un secol şi jumătate, nu se ştia de minerit în Valea Jiului, regiunea care azi înseamnă sursa principală de cărbune a României. Era o depresiune liniştită, cu ţărani şi păstori. Pînă cînd a venit un braşovean să se intereseze de bogăţiile subterane. A descoperit cărbune şi a început să-l exploateze. Întreaga Vale a devenit proprietatea unei societăţi anonime braşovene pentru mulţi ani.
De la primul tîrnacop care a lovit peretele şi pînă azi s-au scurs 150 de ani. Pe gura minei deasupra căreia străjuieşte salutul „Noroc bun!“, milioane de vagoane de cărbune au ieşit la lumină. Şi mii de oameni au rămas în locul lor, în pămînt.

Pionierul cărbunelui

Povestea mineritului în Valea Jiului începe în jurul anului 1840. Pînă atunci, deşi se ştia că există cărbune din belşug în zonă, nimeni nu se gîndise să facă nişte lucrări de prospecţiune serioase. Pionierii mineritului în această zonă aveau să fie fraţii Hoffman şi Carol Maderspach (foto). Primii erau din Rusca Banatului, iar boierul Maderspach, care moştenise pămînturi în Valea Jiului, era braşovean. Ceea ce a aflat la Vulcan, Petroşani şi Petrila a transmis şi la „Societatea Anonimă de Mine şi Furnale din Braşov“. Intrigat de descoperirile făcute, statul muntean a trimis specialişti să facă la rîndul lor cercetări. Însă mult mai tîrziu, braşoveanul deja scotea cărbune. Văzînd că subsolul e atît de promiţător, a mai achiziţionat cu 14.300 de florini alte proprietăţi pe teritoriul a 14 comune din pămînturile familiilor Kenderessy şi Iordan, şi de la ţărani liberi. Practic, toată Valea Jiului era a lui.

Statul şi societatea braşoveană şi-au împărţit minele

Odată cu legea austriacă a minelor din 1854, se prevedea ca micii întreprinzători să se unească. Pentru a respecta legea, Hoffman şi Maderspach au fuzionat cu „Uniunea Minieră din Vestul Ardealului“, obţinînd primele perimetre miniere înscrise în Cartea funduară minieră a Tribunalului Alba. Documentele existente în Cartea de concesiuni a Căpitănatului Minier pentru Transilvania atestă că încă din luna decembrie 1858 pe teritoriul localităţii Petrila au fost acordate mai multe concesiuni de terenuri miniere.
Mai tîrziu, acestea au fost cumpărate de Societatea Anonimă de Mine şi Furnale din Braşov (Societatea Braşoveană), cea care avea să mînuiască destinele cărbunelui românesc pentru mulţi ani.
În 1857, statul muntean a stabilit 16 puncte în care să înceapă mineritul, rezervîndu-şi Petrila pentru exploatare în regie proprie. Societatea braşoveană ocupa pînă la 1865 un număr de 77 loturi, fiind finanţată de consorţiul Wiener Bankverein din Viena. Dar nici societatea braşoveană, nici statul nu au început exploatarea.

Noi galerii, noi oraşe

În lipsa căii ferate, activitatea nu era rentabilă. Tot inginerul Maderspach avea să se implice în construirea primului drum de fier în zonă, la 1865. Imediat ce aceasta a fost terminată, societatea braşoveană a început exploatarea de proporţii în 1867-1868, iar la 24 decembrie 1868 a intrat în horă şi statul. Achiziţionînd aceste mine, Societatea Anonimă de Mine şi Furnale din Braşov a devenit a patra mare producătoare de fontă a monarhiei austro-ungare. Ea deţinea şi minele de lignit de la Baraolt şi Holbav, cele de minereu de fier de la Bălan şi din Bucovina şi preluase uzinele metalice de la Călan. Ce a făcut concernul braşovean cît a deţinut aceste mine? În 1859, a început lucrările la mina Deak, care se va numi mai tîrziu Petrila, prin săparea şanţului Ferencz, prilej cu care s-au descoperit 21 de straturi de cărbune. Toate minele pe care le cunoaştem azi au fost deschise de către specialiştii braşoveni. Căile ferate, funiculare, primele instalaţii de exploatare (fierăstrău cu aburi, gatere, instalaţii moderne la vremea aceea) din Valea Jiului au fost construite tot de ei. Chiar şi fabricile de prelucrare a cărbunelui. Zona a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă.

Patronat braşovean peste toată Valea

În anul 1879, profitînd de faptul că transportul pe calea ferată se afla în proprietatea sa, Societatea Anonimă de Mine şi Furnale din Braşov a tăiat statului român dreptul de a se mai folosi de vagoane. Ba chiar a recurs la sabotarea minelor concurente. Şi, astfel, societatea a forţat mîna statului pe care l-a obligat să-i arendeze pe încă 17 ani tot ce însemna industrie minieră în Valea Jiului: mine, muncitori, instalaţii de exploatare, cale ferată şi coloniile Lonea şi Petroşani.
Schimbînd proprietarul, mineritul a luat un nou avînt, deschizîndu-se zeci de mine noi. Vagonetele ieşeau încărcate de cărbune ca pe bandă rulantă. Pentru suma de 3.500.000 florini, Societatea Anonimă de Cărbuni din Salgótarján, a cumpărat în anul 1894 toate minele şi drepturilede arendă ale „Societăţii Anonime de Mine şi Furnale Braşov“. Aşadar, bazinul carbonifer a fost sub patronaj braşovean vreme de 37 ani. În anii următori, societatea maghiară a intrat în conflict cu capitalul francez. Voia să acapareze toate minele din Valea Jiului. În 1908, minele au intrat în proprietatea statului. Şi aşa au rămas pînă azi.

De la lopată, la aer comprimat

Cum se făcea mineritul pe vremea conducerii braşovene? Cu unelte vechi: fistău, tîrnacop, tufar (pentru însemnarea lucrărilor miniere), amnare (brichete de aprins capsele), ventilator manual, aparat de salvare cu burduf, lopeţi, sape, securi, opaiţe, lămpi de mină. În perioada interbelică, s-au folosit utilaje acţionate la început cu abur, aer comprimat, iar apoi cu energie electrică: ciocane de abataj, perforatoare, sondeze, haveze, fierăstraie, pompe submersibile.
Azi, se folosesc utilaje moderne, cu aer comprimat. Dar oricît ar fi tehnica de avansată, oricine ar patrona minele româneşti, accidente există, şi ortacii intră în fiecare zi în şut conştienţi că pot să nu mai vadă lumina zilei. Aşa s-a întîmplat şi pe 15 noiembrie anul acesta, la Petrila. Doisprezece oameni s-au dus în adîncul pămîntului şi n-au mai ieşit vii.

Numărul ortacilor a crescut

• Mineritul iniţiat de înaintaşii braşoveni a ajutat la dezvoltarea zonei. Înainte de 1840, întreaga depresiune a Jiului n-avea mai mult de 2.200 de locuitori, din care 581 erau în Petroşani. În 1920, Petrila avea 3.300 de locuitori, iar Petroşaniul peste 5.000, care produceau 9.637.400 m3 de cărbune. În anul 1977 în Petrila locuiau 25.207 oameni, în prezent populaţia oraşului a ajuns la 30.157 locuitori. Producţia de cărbune din Valea Jiului a cunoscut o creştere continuă, de la 853 de tone în 1868 la 1.939.363 de tone în 1914 (cu un maxim de 2.229.855 de tone în 1913). Şi numărul de ortaci a crescut de la 65 în 1868, la 12.014 în 1914.

Mineritul la Braşov

• Şi judeţul Braşov a avut cîndva industrie minieră. În 1839 a început exploatarea lignitului în bazinul carbonifer de la Holbav, iniţial rudimentar, de către un grup de cîţiva fierari. Dar după 1848, extracţiile se vor face organizat, sub conducerea societăţii Kronstader Schurverin. În 1879 s-a deschis mina de cărbuni de la Cristian. Pe teritoriul Holbavului, mai existau şi mine de plumb şi argint. Mina de lignit de la Colonia 1 Mai a funcţionat din 1929 pînă în 1964.

Valea Plîngerii şi a grevelor

• Anina este mina cu cele mai multe tragedii. În 1858, o acumulare de metan a provocat o explozie care a ucis cinci mineri. În 1884, 47 de oameni au murit într-un incendiu subteran. Zece ani mai tîrziu, o explozie a omorît 43 de muncitori. În 7 iunie 1920, o deflagraţie a cartuşelor de dinamită a ucis 270 de oameni. La Petrila, explozia din 10 decembrie 1872 a ars sala maşinii de extracţie. În 1982, 14 mineri au murit, iar alţi 15 au fost răniţi din cauza prafului de cărbune care s-a aprins. Din cauza condiţiilor de muncă periculoase, minerii s-au revoltat de nenumărate ori. În 1885, la Petroşani a avut loc o grevă în care manifestanţii au fost reprimaţi de jandarmi. În perioada 17-30 iulie 1892, acţiunea celor 1.500 de mineri de la Petroşani a avut un larg răsunet în Transilvania, fiind considerată prima grevă generală din Valea Jiului. Peste cinci ani, Societatea Salgótarján a întocmit primul regulament de serviciu pentru ingineri şi personalul de control şi supraveghere. La 1 august 1977, minerii din Valea Jiului au organizat prima mişcare muncitorească de protest împotriva regimului comunist din România, la care au participat peste 40.000 de mineri hotărîţi să nu mai accepte sărăcia şi condiţiile grele de muncă.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: