Folkiștii brașoveni care au cîntat în Cenaclul Flacăra povestesc cum erau spectacolele de muzică și poezie care umpleau stadioanele acum mai bine de 35 de ani
Acum 35 de ani, pe 17 septembrie, avea loc prima ședință a Cenaclului Flacăra. De la întîmplarea literară din 1973, în scurt timp, manifestările conduse de Adrian Păunescu aveau să se transforme într-un fenomen de masă fără precedent. Pare greu de crezut azi, dar în epoca lui Ceaușescu, tinerii mergeau de bunăvoie la serile de poezie și muzică tînără. Cu 25 de lei în buzunar, veneau la spectacolele-mamut, care țineau și cîte 10 ore. Spaima părinților și a diriginților, Cenaclul Flacăra a fost porția de libertate prin cultură a cîtorva generații. Vreme de 12 de ani, Cenaclul Flacăra a rezistat în meandrele regimului comunist, făcînd și compromisurile de rigoare, dar a rezistat ca o fabrică specială de cîntece și interpreți. Printre folkiștii care s-au lansat pe această scenă și au ridicat săli în picioare cu melodiile lor de suflet, au fost și mulți brașoveni. Cu toții s-au lansat în Cenaclul Flacăra, fenomenul imposibil de definit în cîteva cuvinte.
1974, prima dată la Brașov
Luni, 17 septembrie, în prezența unui public numeros (peste 100 de persoane), a avut loc ședința inaugurală a Cenaclului Flacăra. Așa anunța revista Flacăra din 18 septembrie 1973 debutul manifestării care avea să se transforme într-un fenomen social. În Casa de Cultură a Sectorului 1, la ora 19,30, au sosit membrii fondatori: actori, scriitori, artiști plastici, care au ocupat aproape toate scaunele. Printre ei, niciun folkist. Ulterior, serilor culturale aveau să li se adauge și momente de muzică tînără. În decembrie, erau deja în Cenaclul Flacăra formațiile Roșu și Negru, Sfinx, Pheonix, dar și Tudor Gheorghe, Mircea Florian, Doru Stănculescu, Sorin Minghiat, nume grele ale folkului din toate timpurile. Spectacolele s-au ținut o vreme în același sediu, apoi Cenaclul Flacăra a început să călătorească prin săli tot mai mari, prin tot mai multe orașe. Iar spectacolele să dureze din ce în ce mai mult. Pe 27 martie 1974, a ajuns pentru prima oară la Brașov, în noua clădire de pe Colina Universității. Au fost 800 de spectatori. Peste cîțiva ani, brașovenii aveau să vină pe stadioane cu zecile de mii.
De la versuri patriotice, la poeme de dragoste
Cenaclul Flacăra a ținut spectacole în săli de teatru, case de cultură, case ale sindicatelor, spitale, licee, universități, săli de sport, pe dealuri, pe malul mării și în vîrful Făgărașului, la 2.000 de metri înălțime. Chiar și prin gospodăria vreunui sătean care-i invita pe artiști să-i facă o cîntare de suflet. Cele mai impresionante nopți de folk s-au petrecut însă pe stadioane, unde s-au strîns chiar și 40.000 de oameni. Adrian Păunescu, omul cu ideea și susținerea acestui Woodstock românesc, îndemna la poezie, dar și la ,,patriotism. Între Iancu la Țebea și Totuși, iubirea, el îi făcea pe oameni să cînte Trăiască România sau Viitorul. Mulți l-au acuzat de o mare manipulare, dar el a explicat că ăsta era tributul pe care Cenaclul trebuia să-l plătească regimului pentru a nu-și pierde șansa la existență. În atmosfera creată în timpul spectacolelor, tinerii cîntau însă toate melodiile deopotrivă. Cu același entuziasm fredonau versurile de dragoste, populare, patriotice, ba chiar și pe cele ,,omagiale. Unora le vine greu să creadă așa ceva azi. Iar fenomenul a fost analizat, disecat și oarecum explicat de-alungul anilor de sociologi.
Laboratorul de folk
La patru ani de la înființare, pe 2 mai 1977, de Ziua Tineretului, Cenaclul Flacăra a ieșit pentru prima oară în aer liber, pe Cîmpia Libertății de la Blaj. Era după cutremurul din 4 martie, iar încasările au fost vărsate în Contul omeniei. În plus, poezia și muzica tînără își propune să participe cu un milion de lei la ajutorarea sinistraților și la reconstrucție, s-a anunțat atunci. Cenaclul a pornit în 17 martie un Traseu al omeniei și solidarității prin muzică și poezie. Primul oraș: Brașov. Din ce în ce mai mulți tineri voiau să debuteze în cadrul acestor spectacole. Condițiile erau severe: calități artistice, cultură poetică și muzicală, selectivă, un număr de cel puțin 10 compoziții proprii, interpretate la nivelul exigențelor impuse de cenaclu. Păunescu, Boss, cum i se adresau toți, audia personal și cernea folkiști cu un fler care avea să devină proverbial. Descoperea cîntăreți mari, îi lansa, se certa cu ei, pe unii îi alunga, iar a doua zi găsea alții noi. Cenaclul Flacăra era un laborator din care au ieșit însă multe experimente de succes: Ștefan Hrușcă, Nicu Alifantis, Vasile Șeicaru, Marcela Saftiuc, Zoia Alecu, Ducu Bertzi, Mircea Vintilă, Adriana Ausch, Cristian Buică, Vali Șerban, Augustin Frățilă, Mircea Bodolan, Mirela Atudorei, Nica Zaharia. Numărul real e poate de 100 de ori mai mare. Mulți dintre frumoșii nebuni care au marcat adolescența cîtorva generații nu mai trăiesc decît prin cîntecele lor: Constantin Dragomir, Gil Ioniță, Valeriu Penișoară, Valeriu Sterian, Anda Călugăreanu, Florian Pittiș, Nicolae Cenan, Ovidiu Haidu.
Fluturașul Ileana Caliovici
Printre acești folkiști crescuți la școala Cenaclului Flacăra, sînt și cîțiva brașoveni. Unii susțin și azi concerte, lansează albume și apar la televizor. Alții au renunțat la lumina reflectoarelor, dar nu și la chitară și muzică folk. Așa s-a întîmplat și cu Ileana Elvira Caliovici. A venit în cenaclu în 1979, după ce cîștigase festivalul de folk de la Pitești, Dulce Românie. Hrușcă luase locul II. Juriul a fost prezidat de însuși Păunescu. A remarcat-o și a luat-o în turnee. Eram în liceu, la Drobeta - Turnu-Severin. Am mers o vreme cu Cenaclul prin țară. Îmi amintesc că, la Sighetul Marmației, era un frig de crăpau pietrele. Ger în autocar, ger la hotel, ger în sală. Boss, care nu era deloc băutor, a făcut o excepție. Ne-a dat la fiecare cîte un păhărel de pălincă și ne-a zis: «Acuma să compunem ceva». Era neobosit și ne impunea și nouă același ritm de creație. Uneori dicta, pînă adormea. Cum s-a întîmplat cu versurile la «Făt-Frumos». Nimeni nu-ți dădea atîtea șanse de afirmare ca Păunescu, crede Ileana, căreia poetul îi spunea Fluturaș. Din 1983, Ileana s-a mutat în Brașov și n-a mai plecat în turneu. A imprimat cu Florin Bogardo 12 piese la radiodifuziune. Apoi, a cîntat în Poiană, pentru delegațiile străine și de partid. L-a cunoscut și pe Nichita Stănescu. Marele poet i-a scris două poezii și a rugat-o să i le cînte. Ileana, cea care ne cînta cu voce îngerească Nu mor caii cînd vor cîinii, e azi o contabilă cunoscută în Brașov. Cîntă, doar pentru ea și prieteni, ori de cîte ori vrea să-și amintească de Cenaclu, acea emoție irepetabilă.
Cîntecele Monicăi Chifor
Monica Chifor a cîștigat marele premiu la Baladele Dunării din Galați, în 1978. La concurs au participat 23 de poeți, 17 folkiști și 21 de grupuri folk. De fapt, brașoveanca a început să cînte la 7 ani. Toți ai ei au avut voci bune. A fost și solistă și membră într-un grup vocal, la Liceul Unirea. Prima chitară i-a cumpărat-o bunicul ei, prin clasa a X-a. După participări la mai multe festivaluri și concursuri, pe care le cîștiga fără probleme, pe 2 mai 1978, a debutat în Flacăra, cu melodia Pur și simplu. Mai aveam două piese: «Ciocoiul», un pamflet despre asuprirea țăranilor în 1907, și «Fără țară», pe versuri de Octavian Goga. Nu știu ce înțelegeau tovarășii de la cultură din acest poem, spune Monica, astăzi doamna Monica Lică. Monica își mai amintește că alegerea versurilor era o problemă în acea vreme și că nu orice poezie patriotică era acceptată. Tribuna României, o publicație pentru românii din străinătate, scria despre ea că e o voce caldă, cu timbru plăcut. Numai cu chitara în mînă se simte cu adevărat eliberată. Cel mai frumos spectacol al Monicăi a fost cel de la Blaj, mai frumos decît cele din sălile arhipline. A fost un fenomen unic, o inițiativă extraordinară. Cenaclul Flacăra oferea tinerilor educație culturală și patriotică, cu poezii de substanță și muzică de calitate, consideră folkista din Brașov. Luată cu facultatea, a renunțat la Cenaclu, dar a continuat să fie aplaudată pe scena Casei de Cultură a Studenților din Brașov.
Victor Socaciu a cîntat și pentru un singur om
Victor Socaciu a compus peste 450 de melodii folk. Brașoveanul a debutat în Flacăra în martie 1976, cu piesa Ținta, pe versurile lui, și a bătut țara în lung și-n lat cu Cenaclul vreme de 6 ani. Fostul elev al Liceului nr 4, azi de Informatică, a fost, de fapt, invitat de Păunescu să se alăture membrilor cenaclului, nu s-a înscris la preselecție. Asta pentru că eram deja o vedetă locală, cîștigase mai multe festivaluri de folk și cînta prin spectacole Trenul sau Sub scutul amurgului, iar la radio Nălucile amintirilor. A apărut și la televizor tot în 1976, cu piesa Oltule. În Flacăra, a compus și interpretat șlagăre care i-au adus Marele Premiu al Cenaclului Flacăra în 1979, 1980 și 1981. Cîntec pentru Charlie Chaplin a înnebunit publicul care învățase pe de rost toate cele 28 de versuri. În 15 aprilie 1980, la Broșteni, Victor a susținut cea mai scurtă întîmplare literar-artistică. Ea nu a conținut decît un singur cîntec, Roata și a fost adresată unui singur spectator: Toader Popa. În 1982, Victor a plecat în Serbările Scînteii Tineretului, dar În Flacăra, au fost cei mai frumoși ani din cariera mea, o experiență artistică și de viață extraordinară, mărturisește folkistul, astăzi membru al Uniunii Compozitorilor. De dragul folkului, brașoveanul a pus bazele festivalului Om bun, o nouă șansă de afirmare pentru folkiști, după 1990. A realizat emisiunea Vînare de vînt care ne-a ținut la curent cu evoluția interpreților mai vechi sau mai noi. Prin Cenaclul Flacăra s-a creat o arhivă de cîntec românesc cu valoare de patrimoniu, crede Omul cu o chitară, pe bună dreptate.
Unde dragoste nu e, nimic nu e
Toată lumea îl cunoaște pe Gheorghe Gheorghiu, dar puțini știu că s-a născut în Brașov. La 12 ani, m-a dat tata la școala de muzică, la vioară. Nu prea m-am omorît cu instrumentul ăsta. Așa că mi-a cumpărat o chitară și m-am apucat să cînt de unul singur, povestește el. Păunescu l-a ascultat cu Poveste veche, pe versuri de Octavian Goga și a zis că-i bun. Din 23 septembrie 1975, ziua debutului în Cenaclul Flacăra, Gigi a rămas în lumea folkului definitiv. Au urmat turnee peste turnee. Își amintește că, între spectacole, n-avea timp să ajungă acasă, așa că dormea în Gara de Nord, în sala de așteptare, la clasa I. Într-o noapte i s-a furat chitara. Și-a cumpărat alta, dar a legat-o de picior. Odată cu Cenaclul Flacăra mi s-a schimbat viața. Lui Adrian Păunescu îi datorez cariera mea, recunoaște el. Dar, după vreo 6 ani, a apărut o schimbare. Mă mai certam cu Păunescu, amîndoi eram pietre tari. În plus, în Flacăra nu m-a lăsat să cînt decît un singur cîntec. Și a plecat. A scos un album, apoi s-a dus la Serbările Scînteii Tineretului, ca interpret și director artistic. Totul a fost frumos în Flacăra. Eram zei. Un fenomen asemănător n-a mai existat niciodată altundeva pe planetă. Mi-e foarte dor de Flacăra. Aș vrea să nu mai am nimic, niciun leu, dar mîine să umplem un stadion cu Cenaclul Flacăra. Eram fericit pe atunci, mărturisește brașoveanul, un pic supărat că niciodată brașovenii nu m-au invitat să cînt la mine acasă.
Cortina a căzut brusc în 1985
15 iunie 1985 a fost ultima zi a Cenaclului Flacăra, după aproape 22 de ani de existență și 1.615 de spectacole. Ce s-a întîmplat? Sînt multe versiuni. Și legende. Spectacolul a început la ora 18.00, pe stadionul Petrolul din Ploiești. Un loc cu puține porți, unele blocate. Pe la miezul nopții a început furtuna, cu vînt puternic și fulgere. După unele mărturii, Păunescu le-a cerut oamenilor să rămînă pe loc. Unii membri ai Cenaclului Flacăra spun însă că el a cerut întreruperea spectacolului, dar răspunsul celor 30.000 de oameni a fost: Să ningă, să plouă, Noi nu plecăm!. Au explodat niște cabluri, stadionul a rămas în întuneric. Și artiștii și spectatorii s-au speriat. Oamenii s-au îmbulzit spre ieșire, s-au călcat în picioare. În panica generală, șase persoane au murit. Alții spun că ar fi fost însă 40 de morți. Cîteva zeci au fost rănite. Forțe de miliție impresionante și zeci de ambulanțe (probabil din mai multe județe) au apărut imediat. A venit și Securitatea care i-a sechestrat pe artiști în vestiare și la hotel. Au fost escortați apoi la București, pentru anchetă. Deși banda cu înregistrarea integrală a spectacolului a fost salvată, nimeni n-a vrut s-o asculte. Măsurile au fost radicale: Păunescu a fost destituit de la conducerea revistei Flacăra, iar Cenaclul, interzis. La fel, emisiunea de la radio, dar și Serbările Scînteii Tineretului. Folkul, în general, a fost trecut pe lista neagră. Folkiștii nu mai aveau voie să cînte singuri, ci cu cel puțin trei instrumente, ca să nu mai semene cu muzica promovată în Flacăra. Legenda spune că însuși Ceaușescu ar fi oprit Cenaclul.
Controversatul părinte al folkului românesc
Mulți și-au dat seama că tragedia petrecută la Ploiești s-a produs după un scenariu asemănător cu cel de pe stadionul din Bruxelles, proaspăt pe atunci în memoria opiniei publice. Și de aici, ipoteza că totul a fost o înscenare. Ceea ce nu e exclus, dat fiind faptul că Păunescu căzuse de mult în dizgrația cabinetului nr. 1, pentru că Ceaușescu a realizat puterea de manipulare pe care Păunescu și-o cîștigase în rîndul tinerilor. Azi Păunescu e judecat pentru atașament față de Ceaușescu, pentru scrisorile de adulație și versurile de preamărire a cuplului Ceaușescu, și pentru faptul că devenise el însuși un ,,dictator. Și avea o gură mare prin care ieșeau, pe lîngă omagii, și unele adevăruri supărătoare la adresa regimului. Orientările lui politice postdecembriste l-au făcut un personaj și mai controversat.
Îți zic adio, și te las
Puștoaico,/ Tu ai sînge de viperă,/ Puștoaico,/ Îți zic adio, și te las. Mulți mai știu cîntecelul care a răscolit inimile adolescenților din 1984? Deși n-a fost considerată nici la lansare, nici ulterior o piesă de rezistență a folkului românesc, Puștoaica a fost șlagărul acelei generații. Ba chiar și azi dă semne că nu e uitat. Cel ce a compus și interpretat această melodie a fost Ovidiu Haidu (foto). A fost, pentru că nu mai este. Liceanul brașovean care ne-a încîntat cu tangoul lui de dragoste și deznădejde a murit în 10 octombrie 2006, la aproape 39 de ani. Se stabilise încă din 1990 în Scoția, unde era angajat la operă, ca tenor. La început, încercase să ia lecții de canto la Londra. Pînă la urmă, s-a ambiționat și a dat la Conservator și a continuat cu masteratul. Cariera lui luase proporții și ar fi ajuns departe dacă nu ar fi suferit un accident vascular cerebral. Zamfira, mama lui, nu și-a revenit nici acum din șoc. Își amintește cum a ajuns Ovidiu în Flacăra: Avea voce foarte bună, era în brigada liceului Uzina 2, avea spectacole, făcuse vioară la Liceul de Muzică. Dar mai compunea și folk. S-a dus la un spectacol pe stadion și cînd Păunescu a zis că așteaptă debutanți la audiții, s-a dus și el. Și a avut succes, dar eu n-am știut. Am găsit dimineața, pe masă, 375 de lei. Erau de la Păunescu pentru prestația din acea seară. Cît despre puștoaica din cîntec, Ovidiu scrisese versurile pentru prietena lui, Beia, pe care o cunoscuse încă din clasa I. Pentru că e un cîntec atît de popular, Puștoaica a fost inclus pe primul CD retrospectiv al Cenaclului Flacăra.
Cenaclul pe unde
O știre pentru iubitorii muzicii tinere: începînd de azi, 26 noiembrie, pe programul 1 al posturilor noastre de radio, între orele 20,30 și 22,00, se va transmite emisiunea săptămînală RADIOCENACLU-VALORI ALE MUZICII TINERE, realizată de poetul Adrian Păunescu. Precizăm că emisiunea va fi transmisă în reluare, în fiecare zi de vineri la ora 17.15, pe programul 3. (Revista Flacăra, 26 noiembrie 1981). Emisiunea a durat pînă în 13 iunie 1985, cînd a avut loc a 260-a transmisie și cînd Păunescu a spus în direct: În așteptarea zilei de 22 iunie, cînd Cenaclul Flacăra va fi la Brașov, am compus o baladă pentru acest mare oraș românesc. Balada n-a mai fost auzită. În schimb, se știe că publicul brașovean a fost primul care a cîntat singur un cîntec, de la un cap la altul. Este vorba de melodia ,,La o cană cu vin. Tot publicul brașovean a primit prima dată nota 101.
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
