Povestea hainelor de altădată

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 03.05.2008

• Expoziţia „Patrimoniul textil“ de la Muzeul de Etnografie Braşov ne invită la o călătorie prin istoria ţesăturilor din Ţara Bîrsei

În plin centrul Braşovului, peste drum de Tîrgul Meşteşugarilor, o expoziţie extrem de valoroasă îi aşteaptă pe vizitatori să-i treacă pragul. Expoziţia permanentă „Patrimoniul textil“ e un loc magic în care, odată ce am intrat, ne întoarcem în alt timp. Acum 100 de ani şi mai bine, cînd hainele erau unice, rodul măiestriei şi răbdării femeilor şi bărbaţilor care ştiau să toarcă, să ţeasă, să croiască lucruri durabile. Dar braşovenii nu par interesaţi să vadă ce minuni ieşeau odinioară din mîinile ţăranilor, muzeul e aproape pustiu. Acum, cînd sînt Zilele Braşovului, e un prilej excelent să facem o incursiune în trecutul celor mai frumoase lucruri ieşite din atelierele ţesătorilor braşoveni de odinioară.

Călătorie în timp

E ca atunci cînd scotocim prin cufărul cu amintiri de familie şi găsim un ştergar vechi cusut de bunica sau cămaşa cu broderii migăloase purtată la biserică de bunicul. Expoziţia „Patrimoniul textil“ de la Muzeul de Etnografie e un loc în care veţi vedea de toate, de la primele operaţiuni de pregătire a cînepii şi lînii pînă la cele mai frumoase costume populare de sărbătoare sau de oraş. Aici sînt unelte de lucru, dar şi produsele ieşite din mîinile meşteşugarilor de altădată: covoare, peretare, haine, perne, pălării. Toate sînt originale, restaurate şi redate publicului care vrea să afle cum se lucrau astfel de ţesături acum 100 de ani în gospodăriile din Ţara Oltului, Ţara Bîrsei, zona Rupea, Valea Hîrtibaciului şi zona Bran. Călătoria în timp se opreşte în anul 1910, cînd, la Braşov, lucrau din plin războaiele de ţesut mecanice de la fabrica Scherg. Prin obiectele de îmbrăcăminte, de decor, de lucru, mai putem afla ceva: modul de viaţă al vechilor braşoveni.

Pregătirea cînepii şi a lînii

Te întîmpină chiar la intrare o femeie care scarmănă lîna. De aici începe lungul drum al transformării materiei prime în ţesături de lînă. Lîna mai fină şi mai moale provenită de la rasele de oi ţigae şi merinos, adusă din regiunile sudice, era folosită pentru ţesutul stofelor mai fine şi mai scumpe. Nu era prelucrată în gospodării, ci în atelierele meşterilor breslaşi postăvari, iar clienţii nu erau ţărani, ci domni de la oraş. Lîna ţurcană, mai groasă şi mai aspră, materie primă din belşug în zona Branului, era bună la ţesutul pănurii, folosită la confecţionarea hainelor ţărăneşti. Tunsul oilor, spălatul, uscatul, scărmănatul, pieptănatul sau cardatul erau primele operaţii care pregăteau lîna pentru a fi toarsă. Lîngă femeia care scarmănă, e un snop de cînepă. Nici cu cînepa nu e lucru simplu. După ce se coace în cîmp, vara, se culege în mănunchi şi se lasă la uscat 3 - 4 zile. Urmează apoi topitul cînepii şi inului în apă, timp de circa 10 zile. Se usucă din nou, apoi se dau la frîngătoare şi la meliţă pentru a continua sfărmarea părţii rigide. Şi aşa, se obţine fuiorul. Operaţia se sfîrşeşte cu pieptănatul în piepteni cu dinţi mai mari şi cu hecelă, o perie cu dinţi mai deşi.

Fire de tort

Ce făceau femeile mai departe? Trebuiau să obţină fire. Aşa că, începeau să toarcă, prin răsucire manuală cu ajutorul fusului şi a furcii de tors care susţine caierul sau fuiorul. Mai tîrziu, a apărut roata de tors care le ajuta să obţină mai multe fire toarse în timp mai scurt. Firele se răşchiau în sculuri, sculurile de lînă se vopseau, cele de cînepă şi in se fierbeau. Următoarea operaţie era depănatul cu vîrtelniţa. Astfel se făceau mosoarele. Cu ajutorul sucalei se umplea cu fir ţeava suveicii. Firele de pe alergătoare se trec prin lopăţică pe urzoi. Abia am obţinut urzeala. Pînă la cămaşă mai e însă mult de lucru. Ţesutul la război este cea mai importantă operaţie, realizată cu două grupe de fire: urzeala şi băteala. Firele de urzeală sînt susţinute de rama războiului, în timp ce firele de bătătură se încrucişează perpendicular pe cele de urzeală, trecînd peste şi pe sub firele de urzeală. Pare o maşinărie complicată, şi totuşi, e rodul inventivităţii populare de secole. Funcţionează perfect şi astăzi.

Înălbire fără înălbitori

În această etapă, intervin creativitatea şi talentul artistic al meşterului care ţesea modele originale sau preluate de la alţi ţesători. Vărgile reprezintă cel mai simplu decor, obţinut prin alternarea culorilor. Din combinarea vărgilor iau naştere carourile. Alt procedeu de decorare a ţesăturii e alesătura, peste şi printre fire. Adică, acea îndemînare cu care am văzut că femeile mînuiesc suveica, la război. Acum putem spune că am obţinut pînza de in sau cînepă. Trebuia însă înălbită, nu cu înălbitoare chimice moderne, cum facem azi. Procedeul folosit era pe cît de simplu, pe atît de arhaic, pînza întinsă pe pajişte la soare era udată timp de 2- 3 săptămîni, zilnic, pînă cînd îşi pierdea asprimea şi devenea moale şi albă. Ne pare inexplicabil cum, după un secol, pînza purtată şi spălată de multe ori, este şi azi albă şi frumoasă. Lîna ţesută era şi ea supusă unor transformări pentru a deveni mai durabilă.

Decoraţiuni brodate

O parte din ţesăturile groase din lînă, ca straiul, sarica, ţolul, pănura pentru cioareci, zeghea, erau finisate cu instalaţii ţărăneşti specializate: pive, dîrste, vîltori, acţionate de forţa apei. Cu ajutorul lor, ţesăturile respective erau supuse unor operaţii de îndesire, îngroşare şi scămoşare, devenind mai rezistente, mai moi şi mai călduroase. Meşterii pînzari din breslele textile transilvănene foloseau o instalaţie din lemn, numită mangalău. Pînza trecea printre doi tamburi din lemn, care acţionau prin presare şi netezire. Pînza e gata, acum e rîndul femeilor care ştiu să coasă şi să brodeze. Modelele mai simple sau mai complicate sînt realizate cu ajutorul acului, al gherghefului şi ulterior, cu maşina de brodat. S-au folosit fire de cînepă şi in, lînă şi borangic, produse şi vopsite în gospodăria ţărănească, arniciul colorat, lînica, fire din bumbac răsucit, bumbac mercelizat, mulineul, mătasea vegetală. Punctele de cusut sînt în cruci, în buşteni, lancet, cheiţă, brăţară. În afară de decorul manual, s-a mai folosit şi tehnica imprimării. În muzeu, putem vedea un tipar de lemn cu ajutorul căruia se încrusta modelul în relief. Un rulou cu cerneală era trecut şi presat pe suprafaţa tiparului, apoi tiparul era apăsat pe material, imprimîndu-se imaginea dorită. S-au mai folosit şi şablonul şi sita. Metode străvechi, departe de tehnica fotografică folosită azi.

În sfîrşit, la croitor

Pînza curată şi frumos decorată ajungea mai departe în atelierul de croitorie. În expoziţie, a fost strămutat atelierul familiei Jasch din Alţîna.
Johann Jasch (1868-1937), a avut opt copii, dar numai Daniel Jasch (1907-1988) i-a dus mai departe meseria devenind un croitor căutat în toată Valea Hîrtibaciului.
Atelierul lui era înzestrat cu trei maşini de cusut la gros şi la fin, masă de croit şi călcat cu ladă pentru stofe, masă specială de cusut, felurite fiare de călcat, perne şi suporţi de călcat şi descălcat, schemă de măsuri pentru croit.
Aici el a lucrat în special haine bărbăteşti (pantaloni, veste, haine scurte, şepci) atît pentru saşi cît şi pentru români, fie din stofă fină, fie din postav ţărănesc, materialele fiind aduse de clienţi. Aşa se făceau hainele pe vremuri, rezistente, ecologice şi, mai ales, cu mult gust. Fiecare lucruşor are istoria lui şi o părticică din sufletul celui ce l-a făcut cu trudă şi pricepere. O haină sau un ştergar bine realizate erau motive de mîndrie.
Şi astăzi sînt preţuite, nu degeaba sînt incluse într-o expoziţie numită „Patrimoniul textil“. Mergeţi să le vedeţi. Nu seamănă cu o colecţie semnată de vreun creator în vogă. Sînt mult mai frumoase.

Războiul cu cartele

• La oraşe, erau preferate ţesăturile mecanice. Adică acelea care se obţineau cu războaie de ţesut mecanice. În 1823, în Braşov, a apărut întreprinderea Scherg, întemeiată de Michael Scherg (1798-1873). A pornit de la un singur război, o presă şi o căldare de vopsit, ca să ajungă curînd cel mai vestit atelier de postavuri din Transilvania. Fiul lui, Wilhelm Scherg, pe la 1880, şi-a cumpărat o maşină cu aburi pentru acţionarea scărmănătorii de lînă şi 6 războaie mecanice, primele din Transilvania. În muzeu putem vedea un astfel de război de făcut panglici. Este o marcă de prestigiu în epocă, Joseph Marie Jacquard, şi funcţionează şi azi cu cartele perforate. În 1910, era acţionat de forţa aburilor.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: