Pe sub străzile și clădirile orașului trece Canalul Timișului, un curs de apă lung de 17 km
Deși acest pîrîu avea faima unei ape murdare, în viitor albia și malurile vor fi amenajate și s-ar putea să vedem și păstrăvi
Timișoara e pe Bega, Bucureștiul pe Dîmbovița, Sibiul pe Cibin. Pe oricine veți întreba, vă va spune că Brașovul nu are rîul lui, pentru că prin centrul orașului nu e amenajată nicio faleză. În realitate, rîul Brașovului există, dar nu se vede, pentru că și-a croit drum pe sub oraș. Vechii brașoveni își mai amintesc zonele în care Canalul Timișului ieșea la suprafață, ca apoi să intre din nou sub pămînt și să mai apară abia în Stupini. Sînt puține locurile în care canalul nu e acoperit cu dale și poate fi văzut. Copacii îl umbresc de o parte și de alta, formînd adevărate tuneluri verzi. I se spune Canalul Timișului, dar în realitate este un pîrîu cu apă naturală și are farmecul lui, iar dacă ar fi și amenajat, ar face Brașovul și mai frumos. Deocamdată, ne mulțumim cu cîteva galerii de apă și vegetație. Iată povestea acestui drum fără pulbere al Brașovului, o poveste veche de 500 de ani.
De la Dîmbul Morii pînă la Stupini
Canalul Timișului este cel pe care brașovenii îl mai pot identifica astăzi doar după traversele de beton care apar ici și colo prin oraș și despre care se știe că primea apele uzate ale fabricilor de altădată. Pare greu de crezut, dar Canalul Timișului nu e deloc o Spurcată, ci un pîrîu în adevăratul sens al cuvîntului, iar dacă veți căuta porțiunile în care iese la suprafață, veți putea vedea că apa e curată și se observă pietrele. Mai mult, în preajma canalului betonat s-a format un ecosistem aparte. O lume a pădurii care s-a apropiat de apă, cu tot cu păsări și gîze. Dacă nu ați mai văzut de mult aceste locuri, treceți pe strada Karl Lehmann, acolo unde Canalul face un cot, venind din zona Spitalului Județean. De fapt, cursul de apă pornește din Dîmbul Morii, unde e priza de apă, adică acolo unde apele Timișului sînt captate în acest canal. Traseul pîrîului trece prin curtea fostului domeniu al partidului, ca să ajungă la fosta Republica, s-o cotească spre Noua, pe la Ștrand, pe lîngă lac, pe sub platforma Roman, pe Carpaților, apoi pe Nicolae Titulescu, Ceasul Rău, loc în care exista cîndva și un bazin de colectare. Pîrîul trece pe sub blocurile de pe Strada Mihai Viteazul și mai iese în Bartolomeu, pe Strada Gheorghe Doja, ajunge pe Lînii și își continuă parcursul de suprafață pînă întîlnește Ghimbășelul.
Bazinul cu apă sau zăpadă
În zona Aulei Universității Transilvania, a existat chiar o școală de înot, construită în 1834 și desființată în 1902. Actuala Str. Traian Grozăvescu se numea Strada Scăldătoarei. A fost la vremea ei o școală la mare căutare, dotată cu patru bazine, alimentate de Canalul Timiș. Imensul bazin de retenție era și locul în care basculantele descărcau zăpada adunată din oraș. Prin anii 50, la o ploaie mai sănătoasă, bazinul dădea pe-afară și ajungea să inunde beciurile caselor. Astăzi, canalul e acoperit, iar din vechiul bazin a mai rămas doar unul de mici dimensiuni, cu rol estetic în peisajul urban. Și porțiunea din zona Spitalului Județean era renumită pentru apele care se revărsau peste parapeți. După construirea stăvilarului din Răcădău, situația s-a reglementat. Canalul Timișului curge liniștit pe sub blocuri, străzi și magazine. Atît de liniștit încît nici nu știm că există. Povestea lui a început acum 500 de ani, un amănunt mai puțin știut de brașovenii care cred că acest curs artificial a deservit industria, deci ar fi creația inginerilor din ultimul secol. În realitate, ideea captării apelor Timișului și redirecționării acestora către oraș a apărut încă din zorii vechiului burg, adică la începutul secolului XIII. Timișul e pomenit și în Diploma Leopoldină, prin care cavalerii teutoni au primit dreptul de a întemeia cetăți în Țara Bîrsei. Abia peste 300 de ani, s-a trecut la construirea unei deviații a rîului, pentru nevoile comunității.
Vechi de cinci secole
Importanța acestui canal a crescut pe măsura dezvoltării economice a Brașovului. Dacă la început canalul era sursă de apă pentru umplerea șanțurilor din jurul fortificațiilor de apărare, mai apoi a servit la asigurarea cu pește a piețelor, apoi pentru necesitățile de salubrizare și, în final, a celor industriale. Documentele vremii vorbesc de săparea canalului între anii 1506-1517. De Canalul Timișului e legată apariția primilor locuitori în Dîrste, care au căutat firul noii ape pentru a-și clădi case, dar mai ales pentru instalațiile de dîrstărit (de unde și numele cartierului și al locuitorilor lui). Pe malurile canalului se prelucrau straiele de lînă, activitate pentru care era nevoie de apă multă și curată, de munte, cum avea Canalul Timiș. Ca dovadă a prezenței dîrstelor încă din primii ani ai canalului, actele vremii menționează că pielarii, tăbăcarii (cerdones) au plătit pentru folosirea apei din Canalul Timiș o contribuție anuală de 4 florini. Fiindcă traseul canalului era înțesat de mori și dîrste, la 15 noiembrie 1571, magistratul Brașovului a reglementat activitatea acestora prin Statutul Breslei morarilor din Brașov. Apa canalului era folosită și în gospodării pentru adăparea vitelor, pentru iazuri, dar mai ales ca sursă de energie pentru punerea în funcțiune a mecanismelor de dîrstărit. La un moment dat, se găseau în zonă 13 dîrste.
Dîrstarii, primii locuitori ai Canalului
Datorită dîrstelor, cartierul de pe malul Canalului Timiș a devenit o suburbie a Cetății Brașovului, în care s-au născut și au trăit nume aparținînd unor mari familii de personalități brașovene. De pildă, în anul 1650, s-a stabilit aici piuarul Bîrsan Brînzariu din Țara Făgărașului, chemat să manevreze dîrsta unui boier. Acesta a fondat îndelunga generație a Bîrsanilor, din care va face parte și profesorul Andrei Bîrseanu. Dîrstăritul s-a făcut manual timp de 300 de ani, apoi cu mașini aduse din străinătate, după anul 1886. Prima fabrică de postav din Dîrste a fost înființată în 1904 ca filială a Fabricii de Postavuri și Țesături de Modă Wilhelm Scherg & C SA, cea mai veche întreprindere din ramura de lînă din România. Din 1906, filiala din Dîrste a funcționat și ca secție de tricotaje, timp de nouă ani. După Primul Război Mondial, în 1927, a fost transformată în întreprindere de confecții și și-a schimbat numele în Centrul de Confecțiuni Schmulzer-Ganzert. În perioada postbelică, după ce întreprinderea a fost naționalizată și a fuzionat cu fostele firme private, s-a născut Centrul de Confecțiuni. Dacă n-au ajuns muncitori în industria textilă, dîrstarii s-au angajat la fabrica de bere a lui Czell, clădită și ea tot pe malul canalului, pentru a acoperi consumul de apă al fabricii.
Un canal bun pentru pești și bătălii
Strămoșul Canalului Timiș ar putea fi abaterea săpată de tătari la 1442 din care pescuiau pești pentru consum, deoarece la brașoveni nu găseau decît carne de porc. Mai tîrziu, un lac cu pești a existat în zona Spitalului Mîrzescu, Lacul Galch, alimentat tot din Canalul Timișului. Din registrul de venituri și cheltuieli ale Brașovului de la 1520, aflăm că municipalitatea a plătit 22 florini pentru popularea lacului cu 23.700 de pești. În Evul Mediu, canalul curăța Brașovul, acumulînd toate apele reziduale. Străzile principale aveau șanțuri deschise care ajungeau în canalul colector. Dar, fiindcă era greu de trecut, canalul îndeplinea și funcția de apărare, frînînd năvălirea atacatorilor. Unul dintre cele mai vechi evenimente istorice de care canalul își leagă numele este Bătălia de la Brașov, din 19 iulie 1611. Atunci, domnitorul muntean Radu Șerban, venind din Predeal la Brașov pentru a-l înfrunta pe Gabriel Báthory, a mers pe firul canalului pînă la fosta moară de hîrtie din zona Mihai Viteazul. Aici și-a așteptat inamicul, bine înarmat, dar și mizînd pe fortificații și pe șanțul canalului de care spera să se împiedice carele lui Bathory. Victoria a fost zdrobitoare, voievodul capturînd 50 de tunuri, 32 de steaguri și mii de prizonieri. Episodul este consemnat în cronici cu numele de Bătălia de lîngă moara de hîrtie. Această moară, la înființarea din 1539, a fost o premieră absolută în Transilvania și în Sud-Estul Europei. Aparținea negustorului Johannes Fuchs și Johannes Benker, fiul celui care a primit Scrisoarea lui Neacșu de la Cîmpulung. Pentru organizarea și conducerea morii a fost adus Johannes (Ioan) Hockermann, morarul unei fabrici de lîngă Cracovia. I se zicea Polacul. Moara producea hîrtie din zdrențele înmuiate în apa canalului. A supraviețuit pînă în 1600.
Curățat de senatori
Dacă la început avea doar cîteva sute de metri și era căptușit cu lemn de stejar fiert, de-a lungul vremii, Canalul Timiș a fost lărgit și lungit și reamenajat cu betoane. Devenind tot mai mare și mai important în viața cetății, a fost inclus în legi speciale și a trecut prin mai mulți custozi. Astfel, la 1526, judele a angajat doi curățitori de canale. Tot cu acel prilej, 39 de muncitori au săpat la extinderea Canalului Timiș pentru a-l lega de un lac de pești. Mai tîrziu, între anii 1702-1749, administratori ai canalului erau senatorii orașului. Ei aveau grijă ca acest curs de apă să fie curat și aplicau amenzi celor ce îl murdăreau sau nu plăteau taxele pentru folosirea apei. Legea XIII din 1881 prevedea înființarea de asociațiuni pentru utilizarea apelor (Genossenschaften fur Wasserbeniitzung), astfel că, pe canalul din Brașov s-a permis instalarea de forțe hidraulice, iar peste 3 ani, au apărut și sindicatele hidraulice. Cu toate prevederile, asociațiile și societățile care trebuiau să se ocupe de acest canal, în prima jumătate a secolului XX, Canalul Timișului era neglijat, cei ce trebuiau să-l administreze au uitat să investească în întreținere. Abia în 1947, la 13 iunie, soarta lui a ajuns pe mîna unor gospodari care, fie ei și comuniști, au trecut la fapte. S-a constituit Sindicatul Hidraulic al Canalului Timiș, societate care se autofinanța din contribuțiile membrilor.
Au apărut păstrăvi în Timiș
După naționalizarea din 1848, trecînd în mîinile poporului, pîrîul a ajuns la alt stăpîn, Ministerul Industriei Metalurgice și Industriei Chimice, care a decis că e util industriei în plină expansiune la Brașov. În final, a ajuns apa Întreprinderii Steagul Roșu, dar transporta ape pentru nevoi industriale la Metrom, Fabrica de Stofe Carpatex, Întreprinderea de morărit. În 1964, pîrîul Canalul Timiș a ajuns în sfîrșit pe mîna specialiștilor de la SGA Brașov (Sistemul de Gospodărire a Apelor), instituție care, deși a purtat mai multe denumiri, se ocupă fără încetare de mai bine de jumătate de secol de pîrîul de sub oraș. Este un curs de apă controlat, pentru că noi reglăm debitele. Este important pentru Brașov, pentru că e parte din istoria locală. Alte orașe se laudă cu apa care curge prin localitate, noi nu. Sperăm să reușim, cu bani europeni, să punem în aplicare proiecte de renaturare a cursurilor de apă. Facem eforturi să aducem Canalul la normele Directivelor Europene. Cîndva era poluat, mirosea, dar am reușit să îi redăm limpezimea și calitățile de altădată. Ca dovadă, au apărut păstrăvi în Timiș, spune directorul SGA, Laszlo Barabas, sperînd că vor da roade și discuțiile cu municipalitatea. Nu e exclus ca, prin noul Canal Timiș, unul mai curat și mai frumos, să înoate pești într-o bună zi. Să-l vedem cu podețe rustice sau moderne, băncuțe și locuri de promenadă. Chiar dacă nu va mai ieși vreodată de sub oraș, rîul subteran nu își ascunde toate peisajele naturale. Trebuie doar să le redescoperim și să le punem în valoare.
Ce nu știați despre Canalul Timișului
- Canalul Timiș este o derivație a rîului Timiș, care izvorăște din Masivul Piatra Mare și se varsă în Ghimbășel, afluent al Oltului.
- Lungime: 17 km (de la Dîmbul Morii la confluența cu Ghimbășelul, în Stupini). Timișul are doar de două ori mai mulți kilometri, iar Ghimbășelul de trei ori.
- La început, era un autentic rîu de munte, avea apă curată și păstrăvi. Mulți ani, apele neepurate sau epurate insuficient au poluat canalul, iar viețuitoarele subacvatice au dispărut.
- Capacitate medie: 7-8 mc/s, dar în multe porțiuni scade pînă la 2 mc/s
- Traversează situl Natura 2000 - ROSCI 0120 Muntele Tîmpa, cu 28 specii de păsări protejate
- Calitatea fizico-chimică a apei: moderată (2013)
- Calitatea biologică (2013): foarte bună (fitobentos)
- Diferență de altitudine: 125 m (660 m în amonte - 525 m în aval)
- Suprafață: 64 kmp
- Înălțimea albiei: 3-1,1 m
- În intravilanul municipiului Brașov, canalul este acoperit.
- Afluenți de pe versantul nordic al Masivului Postăvarul: Gorganu, Șipot, Aluniș, Valea Cetății, Șcheiu
În canalul Timișului din Blumăna, care s-a făcut puțin timp după mutarea Brașovului în valea Tîmpei, se spăla multă lînă, iar la Dîrste se dîrstea postavul țesut din ea.
(Sextil Pușcariu - Brașovul de altădată)
Canalul Timiș cu apa sa, care își are obîrșia de din sus de Dîrste, se găsește abătut din rîul Timiș, îngăduind scurgerea apei pe la poalele culmilor dealurilor păduroase pînă la Brașov și de aici curgînd mai departe pînă la Stupini și pînă la vărsarea sa în rîul Ghimbășel.
(Geologul Erich Jekelius)
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!