Rîul de sub Braşov

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Foto: Bogdan Bălaş

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 21.08.2015

• Pe sub străzile şi clădirile oraşului trece Canalul Timişului, un curs de apă lung de 17 km
• Deşi acest pîrîu avea faima unei ape murdare, în viitor albia şi malurile vor fi amenajate şi s-ar putea să vedem şi păstrăvi
Timişoara e pe Bega, Bucureştiul pe Dîmboviţa, Sibiul pe Cibin. Pe oricine veţi întreba, vă va spune că Braşovul nu are rîul lui, pentru că prin centrul oraşului nu e amenajată nicio faleză. În realitate, rîul Braşovului există, dar nu se vede, pentru că şi-a croit drum pe sub oraş. Vechii braşoveni îşi mai amintesc zonele în care Canalul Timişului ieşea la suprafaţă, ca apoi să intre din nou sub pămînt şi să mai apară abia în Stupini. Sînt puţine locurile în care canalul nu e acoperit cu dale şi poate fi văzut. Copacii îl umbresc de o parte şi de alta, formînd adevărate tuneluri verzi. I se spune Canalul Timişului, dar în realitate este un pîrîu cu apă naturală şi are farmecul lui, iar dacă ar fi şi amenajat, ar face Braşovul şi mai frumos. Deocamdată, ne mulţumim cu cîteva galerii de apă şi vegetaţie. Iată povestea acestui drum fără pulbere al Braşovului, o poveste veche de 500 de ani.

De la Dîmbul Morii pînă la Stupini

Canalul Timişului este cel pe care braşovenii îl mai pot identifica astăzi doar după traversele de beton care apar ici şi colo prin oraş şi despre care se ştie că primea apele uzate ale fabricilor de altădată. Pare greu de crezut, dar Canalul Timişului nu e deloc o „Spurcată“, ci un pîrîu în adevăratul sens al cuvîntului, iar dacă veţi căuta porţiunile în care iese la suprafaţă, veţi putea vedea că apa e curată şi se observă pietrele. Mai mult, în preajma canalului betonat s-a format un ecosistem aparte. O lume a pădurii care s-a apropiat de apă, cu tot cu păsări şi gîze. Dacă nu aţi mai văzut de mult aceste locuri, treceţi pe strada Karl Lehmann, acolo unde Canalul face un cot, venind din zona Spitalului Judeţean. De fapt, cursul de apă porneşte din Dîmbul Morii, unde e „priza de apă“, adică acolo unde apele Timişului sînt captate în acest canal. Traseul pîrîului trece prin curtea fostului domeniu al partidului, ca să ajungă la fosta „Republica“, s-o cotească spre Noua, pe la Ştrand, pe lîngă lac, pe sub platforma Roman, pe Carpaţilor, apoi pe Nicolae Titulescu, Ceasul Rău, loc în care exista cîndva şi un bazin de colectare. Pîrîul trece pe sub blocurile de pe Strada Mihai Viteazul şi mai iese în Bartolomeu, pe Strada Gheorghe Doja, ajunge pe Lînii şi îşi continuă parcursul de suprafaţă pînă întîlneşte Ghimbăşelul.

Bazinul cu apă sau zăpadă

În zona Aulei Universităţii „Transilvania“, a existat chiar o şcoală de înot, construită în 1834 şi desfiinţată în 1902. Actuala Str. Traian Grozăvescu se numea Strada Scăldătoarei. A fost la vremea ei o şcoală la mare căutare, dotată cu patru bazine, alimentate de Canalul Timiş. Imensul bazin de retenţie era şi locul în care basculantele descărcau zăpada adunată din oraş. Prin anii ’50, la o ploaie mai sănătoasă, bazinul dădea pe-afară şi ajungea să inunde beciurile caselor. Astăzi, canalul e acoperit, iar din vechiul bazin a mai rămas doar unul de mici dimensiuni, cu rol estetic în peisajul urban. Şi porţiunea din zona Spitalului Judeţean era renumită pentru apele care se revărsau peste parapeţi. După construirea stăvilarului din Răcădău, situaţia s-a reglementat. Canalul Timişului curge liniştit pe sub blocuri, străzi şi magazine. Atît de liniştit încît nici nu ştim că există. Povestea lui a început acum 500 de ani, un amănunt mai puţin ştiut de braşovenii care cred că acest curs artificial a deservit industria, deci ar fi creaţia inginerilor din ultimul secol. În realitate, ideea captării apelor Timişului şi redirecţionării acestora către oraş a apărut încă din zorii vechiului burg, adică la începutul secolului XIII. Timişul e pomenit şi în Diploma Leopoldină, prin care cavalerii teutoni au primit dreptul de a întemeia cetăţi în Ţara Bîrsei. Abia peste 300 de ani, s-a trecut la construirea unei deviaţii a rîului, pentru nevoile comunităţii.

Vechi de cinci secole

Importanţa acestui canal a crescut pe măsura dezvoltării economice a Braşovului. Dacă la început canalul era sursă de apă pentru umplerea şanţurilor din jurul fortificaţiilor de apărare, mai apoi a servit la asigurarea cu peşte a pieţelor, apoi pentru necesităţile de salubrizare şi, în final, a celor industriale. Documentele vremii vorbesc de săparea canalului între anii 1506-1517. De Canalul Timişului e legată apariţia primilor locuitori în Dîrste, care au căutat firul noii ape pentru a-şi clădi case, dar mai ales pentru instalaţiile de dîrstărit (de unde şi numele cartierului şi al locuitorilor lui). Pe malurile canalului se prelucrau straiele de lînă, activitate pentru care era nevoie de apă multă şi curată, de munte, cum avea Canalul Timiş. Ca dovadă a prezenţei dîrstelor încă din primii ani ai canalului, actele vremii menţionează că „pielarii, tăbăcarii (cerdones) au plătit pentru folosirea apei din Canalul Timiş o contribuţie anuală de 4 florini“. Fiindcă traseul canalului era înţesat de mori şi dîrste, la 15 noiembrie 1571, magistratul Braşovului a reglementat activitatea acestora prin „Statutul Breslei morarilor din Braşov“. Apa canalului era folosită şi în gospodării pentru adăparea vitelor, pentru iazuri, dar mai ales ca sursă de energie pentru punerea în funcţiune a mecanismelor de dîrstărit. La un moment dat, se găseau în zonă 13 dîrste.

Dîrstarii, primii locuitori ai Canalului

Datorită dîrstelor, cartierul de pe malul Canalului Timiş a devenit o suburbie a Cetăţii Braşovului, în care s-au născut şi au trăit nume aparţinînd unor mari familii de personalităţi braşovene. De pildă, în anul 1650, s-a stabilit aici piuarul Bîrsan Brînzariu din Ţara Făgăraşului, chemat să manevreze dîrsta unui boier. Acesta a fondat îndelunga generaţie a Bîrsanilor, din care va face parte şi profesorul Andrei Bîrseanu. Dîrstăritul s-a făcut manual timp de 300 de ani, apoi cu maşini aduse din străinătate, după anul 1886. Prima fabrică de postav din Dîrste a fost înfiinţată în 1904 ca filială a Fabricii de Postavuri şi Ţesături de Modă Wilhelm Scherg & C SA, cea mai veche întreprindere din ramura de lînă din România. Din 1906, filiala din Dîrste a funcţionat şi ca secţie de tricotaje, timp de nouă ani. După Primul Război Mondial, în 1927, a fost transformată în întreprindere de confecţii şi şi-a schimbat numele în Centrul de Confecţiuni Schmulzer-Ganzert. În perioada postbelică, după ce întreprinderea a fost naţionalizată şi a fuzionat cu fostele firme private, s-a născut Centrul de Confecţiuni. Dacă n-au ajuns muncitori în industria textilă, dîrstarii s-au angajat la fabrica de bere a lui Czell, clădită şi ea tot pe malul canalului, pentru a acoperi consumul de apă al fabricii.

Un canal bun pentru peşti şi bătălii

Strămoşul Canalului Timiş ar putea fi abaterea săpată de tătari la 1442 din care pescuiau peşti pentru consum, deoarece la braşoveni nu găseau decît carne de porc. Mai tîrziu, un lac cu peşti a existat în zona Spitalului Mîrzescu, Lacul Galch, alimentat tot din Canalul Timişului. Din registrul de venituri şi cheltuieli ale Braşovului de la 1520, aflăm că municipalitatea a plătit 22 florini pentru popularea lacului cu 23.700 de peşti. În Evul Mediu, canalul curăţa Braşovul, acumulînd toate apele reziduale. Străzile principale aveau şanţuri deschise care ajungeau în canalul colector. Dar, fiindcă era greu de trecut, canalul îndeplinea şi funcţia de apărare, frînînd năvălirea atacatorilor. Unul dintre cele mai vechi evenimente istorice de care canalul îşi leagă numele este Bătălia de la Braşov, din 19 iulie 1611. Atunci, domnitorul muntean Radu Şerban, venind din Predeal la Braşov pentru a-l înfrunta pe Gabriel Báthory, a mers pe firul canalului pînă la fosta moară de hîrtie din zona Mihai Viteazul. Aici şi-a aşteptat inamicul, bine înarmat, dar şi mizînd pe fortificaţii şi pe şanţul canalului de care spera să se împiedice carele lui Bathory. Victoria a fost zdrobitoare, voievodul capturînd 50 de tunuri, 32 de steaguri şi mii de prizonieri. Episodul este consemnat în cronici cu numele de „Bătălia de lîngă moara de hîrtie“. Această moară, la înfiinţarea din 1539, a fost o premieră absolută în Transilvania şi în Sud-Estul Europei. Aparţinea negustorului Johannes Fuchs şi Johannes Benker, fiul celui care a primit Scrisoarea lui Neacşu de la Cîmpulung. Pentru organizarea şi conducerea morii a fost adus Johannes (Ioan) Hockermann, morarul unei fabrici de lîngă Cracovia. I se zicea „Polacul“. Moara producea hîrtie din zdrenţele înmuiate în apa canalului. A supravieţuit pînă în 1600.

Curăţat de senatori

Dacă la început avea doar cîteva sute de metri şi era căptuşit cu lemn de stejar fiert, de-a lungul vremii, Canalul Timiş a fost lărgit şi lungit şi reamenajat cu betoane. Devenind tot mai mare şi mai important în viaţa cetăţii, a fost inclus în legi speciale şi a trecut prin mai mulţi custozi. Astfel, la 1526, judele a angajat doi curăţitori de canale. Tot cu acel prilej, 39 de muncitori au săpat la extinderea Canalului Timiş pentru a-l lega de un lac de peşti. Mai tîrziu, între anii 1702-1749, administratori ai canalului erau senatorii oraşului. Ei aveau grijă ca acest curs de apă să fie curat şi aplicau amenzi celor ce îl murdăreau sau nu plăteau taxele pentru folosirea apei. Legea XIII din 1881 prevedea înfiinţarea de asociaţiuni pentru utilizarea apelor (Genossenschaften fur Wasserbeniitzung), astfel că, pe canalul din Braşov s-a permis instalarea de forţe hidraulice, iar peste 3 ani, au apărut şi sindicatele hidraulice. Cu toate prevederile, asociaţiile şi societăţile care trebuiau să se ocupe de acest canal, în prima jumătate a secolului XX, Canalul Timişului era neglijat, cei ce trebuiau să-l administreze au uitat să investească în întreţinere. Abia în 1947, la 13 iunie, soarta lui a ajuns pe mîna unor gospodari care, fie ei şi comunişti, au trecut la fapte. S-a constituit Sindicatul Hidraulic al Canalului Timiş, societate care se autofinanţa din contribuţiile membrilor.

„Au apărut păstrăvi în Timiş“

După naţionalizarea din 1848, trecînd „în mîinile poporului“, pîrîul a ajuns la alt stăpîn, Ministerul Industriei Metalurgice şi Industriei Chimice, care a decis că e util industriei în plină expansiune la Braşov. În final, a ajuns apa Întreprinderii Steagul Roşu, dar transporta ape pentru nevoi industriale la Metrom, Fabrica de Stofe „Carpatex“, Întreprinderea de morărit. În 1964, pîrîul Canalul Timiş a ajuns în sfîrşit pe mîna specialiştilor de la SGA Braşov (Sistemul de Gospodărire a Apelor), instituţie care, deşi a purtat mai multe denumiri, se ocupă fără încetare de mai bine de jumătate de secol de pîrîul de sub oraş. „Este un curs de apă controlat, pentru că noi reglăm debitele. Este important pentru Braşov, pentru că e parte din istoria locală. Alte oraşe se laudă cu apa care curge prin localitate, noi nu. Sperăm să reuşim, cu bani europeni, să punem în aplicare proiecte de renaturare a cursurilor de apă. Facem eforturi să aducem Canalul la normele Directivelor Europene. Cîndva era poluat, mirosea, dar am reuşit să îi redăm limpezimea şi calităţile de altădată. Ca dovadă, au apărut păstrăvi în Timiş“, spune directorul SGA, Laszlo Barabas, sperînd că vor da roade şi discuţiile cu municipalitatea. Nu e exclus ca, prin noul Canal Timiş, unul mai curat şi mai frumos, să înoate peşti într-o bună zi. Să-l vedem cu podeţe rustice sau moderne, băncuţe şi locuri de promenadă. Chiar dacă nu va mai ieşi vreodată de sub oraş, rîul subteran nu îşi ascunde toate peisajele naturale. Trebuie doar să le redescoperim şi să le punem în valoare.

Ce nu ştiaţi despre Canalul Timişului
- Canalul Timiş este o derivaţie a rîului Timiş, care izvorăşte din Masivul Piatra Mare şi se varsă în Ghimbăşel, afluent al Oltului.
- Lungime: 17 km (de la Dîmbul Morii la confluenţa cu Ghimbăşelul, în Stupini). Timişul are doar de două ori mai mulţi kilometri, iar Ghimbăşelul de trei ori.
- La început, era un autentic rîu de munte, avea apă curată şi păstrăvi. Mulţi ani, apele neepurate sau epurate insuficient au poluat canalul, iar vieţuitoarele subacvatice au dispărut.
- Capacitate medie: 7-8 mc/s, dar în multe porţiuni scade pînă la 2 mc/s
- Traversează situl Natura 2000 - ROSCI 0120 Muntele Tîmpa, cu 28 specii de păsări protejate
- Calitatea fizico-chimică a apei: moderată (2013)
- Calitatea biologică (2013): foarte bună (fitobentos)
- Diferenţă de altitudine: 125 m (660 m în amonte - 525 m în aval)
- Suprafaţă: 64 kmp
- Înălţimea albiei: 3-1,1 m
- În intravilanul municipiului Braşov, canalul este acoperit.
- Afluenţi de pe versantul nordic al Masivului Postăvarul: Gorganu, Şipot, Aluniş, Valea Cetăţii, Şcheiu

„În canalul Timişului din Blumăna, care s-a făcut puţin timp după mutarea Braşovului în valea Tîmpei, se spăla multă lînă, iar la Dîrste se dîrstea postavul ţesut din ea.“
(Sextil Puşcariu - „Braşovul de altădată“)
„Canalul Timiş cu apa sa, care îşi are obîrşia de din sus de Dîrste, se găseşte abătut din rîul Timiş, îngăduind scurgerea apei pe la poalele culmilor dealurilor păduroase pînă la Braşov şi de aici curgînd mai departe pînă la Stupini şi pînă la vărsarea sa în rîul Ghimbăşel.“
(Geologul Erich Jekelius)

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: