Generalul George Pomuț, nepot de săcelean, cel care a cumpărat Alaska pe mai nimic pentru americani, a murit sărac
Averea fabuloasă a dispărut misterios la moartea sa
Pe 20 iunie 1867, s-a anunțat oficial că Alaska a fost alipită Statelor Unite ale Americii. Rușii au vîndut gubernia pe modesta sumă de 7,2 milioane de dolari. În acest fel, disensiunile dintre cele două puteri s-au mai atenuat, iar America a cîștigat un teritoriu plin de aur. Succesul tranzacției s-a datorat unei echipe de negociatori, printre care și românul George Pomuț, un militar care a luptat eroic în Războiul de Secesiune și ale cărui rădăcini proveneau din Săcele. Misterul care a înconjurat întreaga viață a românului s-a prelungit și după moartea lui. Cum n-a fost căsătorit, nimeni nu a moștenit considerabila lui avere. Unde au ajuns banii și domeniile controversatului Pomuț?
Bunicul din Săcele al generalului
George Pomuț, sau Pomutz, cum ortografiază americanii, a fost un personaj extraordinar, cu un destin măreț, ca de roman, însă plin de semne de întrebare. Dintr-un simplu fiu de fierar, a ajuns general în armata americană. A fost un om atît de important încît istoricul Aurel Sasu l-a numit cea mai mare personalitate a exilului politic românesc al secolului XIX. A venit pe lume într-o familie de români săceleni mutați în orașul unguresc Gyula, comitatul Bekes. Pomuții erau în pribegie, după ce Dinică, bunicul viitorului general, a ales să lase Săcelele pentru un trai mai bun în Imperiul Austriac. George Pomuț, înregistrat la biserica Sf. Nicolae din Gyula sub numele de Georgie Pomnuț, s-a născut pe 31 mai 1818 și a fost botezat de preotul ortodox Atanasie Georgievici. Părinții lui erau Ioan și Victoria. Tatăl, potcovar pe moșia contelui Wenkheim József, după unele surse, iar după altele, medic veterinar, sau chiar nobil, s-a stins de tînăr, nu înainte însă de a-și vinde animalele, ca să-și țină cei doi fii în școli. Constantin, băiatul cel mare, a ajuns doctor în medicină, renumit profesor la Universitatea din Pesta. George însă a îmbrățișat cariera armelor. A urmat școala confesională ortodoxă din localitate și liceul la Kaposvár. Facultatea de drept a terminat-o la Pesta. A funcționat o vreme ca procuror regal în capitala ungară, pentru ca, nu peste mult timp, să-și deschidă un birou de avocatură. Există și relatări care susțin c-ar fi urmat Academia militară St. Etienne din Franța și pe cea similară din Viena. Dar e foarte posibil ca viitorul general să nu fi avut studii militare.
Căpitanul Revoluției Maghiare
În perioada cît a trăit în Pesta, a menținut strînse legături cu intelectualii români, în special cu Emanuil Gojdu și Eftimie Murgu. A înlesnit tipărirea unor cărți românești și a sprijinit moral și prin legăturile sale personale cariera unor tineri români. Ca opțiuni politice, înclina spre Partidul Radical, al cărui președinte a fost Madarász László, și unde și-a întîlnit mulți colegi de facultate și prieteni avocați, tineri cu vederi progresiste. La izbucnirea revoluției maghiare din 1848, s-a întors în orașul natal, și, ca honved, i-a îndemnat pe românii din Gyula și Chitighaz să intre în rîndurile luptătorilor împotriva asupririi austriece. Din motive încă neelucidate, s-a înrolat în Armata Națională Ungară. A participat la luptele pentru independență ca locotenent. Generalul Klapka György l-a ridicat la rangul de căpitan și l-a repartizat la fortul din Komárom, un important punct strategic pe Dunăre. Este o enigmă această apariție bruscă în rîndurile ofițerilor, deoarece nu s-a găsit niciun document care să ateste măcar înrolarea lui Pomuț ca soldat. A fost avansat căpitan al poliției civile din orașul Komárom și copist personal al lui Újházy László, comisarul din Komárom. După capitularea fortăreței și înfrîngerea Revoluției maghiare, împreună cu alți douăzeci de camarazi din preajma lui Újházy, Pomuț a plecat la Paris, de aici la Londra, apoi a trecut Oceanul în Statele Unite (24 februarie 1850), unde a cerut azil politic. După alte surse, ar fi fost prin Italia și Germania, iar din Hamburg, în altă versiune, s-a îmbarcat spre Lumea Nouă.
A înființat un oraș în America
Ajuns în New York, unde a rămas doar cîteva luni, împreună cu prietenul lui Dragoș și alți revoluționari, Pomuț a decis să se îndrepte spre Vest. Avea doar 32 de ani. Legenda spune că ar fi mers timp de două luni cu busola în mînă, căutînd un loc bun pentru a întemeia o colonie a ungurilor liberi. Localitatea a dispărut însă de pe hartă cîțiva ani mai tîrziu, odată cu extinderea exploatărilor în zonă. Grupul de exilați s-a stabilit în Decatur Country, localitatea Keokuk din statul Iowa, unde au primit în stăpînire un teren sălbatic la sud de Burlington, la două mile de Davis City. Și-au botezat colonia New Buda, în amintirea capitalei ungare. La data de 15 martie 1855, George Pomuț a obținut cetățenia SUA, la numai o lună după ce a formulat cererea. Vă oferim protecție și liberă manifestare în beneficiul instituțiilor și a legilor noastre, încredințați că veți găsi în America un al doilea cămin, a fost răspunsul autorităților americane. Reverendul E.J. Harkin spunea în 1948, cu prilejul unei sărbători locale, că Pomuț este cel care a desenat planul unui mare și spațios oraș. Tot pastorul amintește cîteva nume românești printre cei care au fundat colonia: Varga, familie proeminentă chiar și astăzi, și Milea Boegar. El spune că Pomuț s-a mutat ulterior în San Antonio, Texas. O altă controversă, amănuntul fiind necunoscut în biografia viitorului general, la fel cum controversată este și menționarea familiei Pomuț. Nu se știe dacă George s-a căsătorit sau dacă și-a adus și alte rude peste Ocean. Cert e că, în comunitatea întemeiată de Pomuț, românul a fost extrem de apreciat.
Liderul cel mai bogat al coloniei
În New Buda, îndemnați de Pomuț, coloniștii au pus umărul la dezvoltarea localității și a producției agricole. Savantul maghiar Xantus János i-a vizitat în 1854, prilej cu care l-a descris elogios pe liderul comunității, cel care făcea planuri de urbanizare, cu servicii poștale, primărie, tribunal, bibliotecă. Ajuta pe toți. Cînd el simțea frigul pînă la oase, acoperea și încălzea pe alții. Cînd el nu avea nici pîine măcar, aranja femeilor grădini de flori. Așa a fost Ghiță, și numai inimii sale nobile i se datorează înflorirea coloniei, relata Xantus János. Fire întreprinzătoare, Pomuț a cumpărat terenuri, sprijinit de către un om bogat, Frederic Teall din California, prima cunoștință pe noul tărîm. Începuse să trăiască chiar în lux. Tot din relatările celor ce i-au trecut pragul, Pomuț apare descris ca fiind înalt, blond, cu părul ondulat și barbă, o figură impunătoare. A sprijinit credința ortodoxă în mijlocul reformaților, deși camarazii de armată spuneau că ar fi fost greco-catolic. În anul 1860, e menționat în recensămîntul comitatului Decatur, Iowa, ca avocat, cu o avere imobiliară de 1.000 dolari și o avere personală de 200 dolari. Perioada de pace și prosperitate a durat puțin. În 1861, a izbucnit războiul civil, cunoscut sub numele de Războiul de Secesiune, la care au participat și pașoptiștii din New Buda. Ei au răspuns apelului lui Abraham Lincoln, înrolîndu-se în armată, evident, în cea a nordiștilor, care luptau pentru abolirea sclaviei.
Din voluntar, general de brigadă
În documentele Regimentului 15 de Voluntari din statul Iowa, Pomuț este consemnat printre primii înrolați. În 1862, a fost grav rănit la coapsă în luptele de la Shiloh. În fruntea regimentului de infanteriști, Pomuț a participat la cinci campanii decisive, cu celebrul general T. Sherman. Generalul Walter O. Gresham, comandantul Brigăzii a III-a, care cuprindea și regimentul lui Pomuț, spunea despre român că era un ofițer curajos și cu mult spirit de inițiativă, bucurîndu-se în rîndul camarazilor de cea mai mare popularitate. A fost un valoros ofițer, versat în toate problemele militare, dar a avut și o vastă cultură, un gentleman cu maniere distinse. A fost rapid avansat, de la sublocotenent în 1861, la maior în 1863, locotenent-colonel în 1864 și colonel în 1865. În 1864, el și-a condus regimentul în Bătălia de la Atlanta, cea care a pecetluit victoria Nordului împotriva Sudului. S-a aflat în linia de foc 81 de zile, luînd parte la 17 atacuri. La 24 mai 1865, a fost prezent la marea paradă a victoriei, defilînd călare în fruntea regimentului, pe bulevardul Pennsylvania din Washington. La 19 mai 1866, a fost avansat la gradul de general de brigadă, pentru merite excepționale pe cîmpul de luptă. Era cea mai înaltă recunoaștere ce i se putea acorda unui proaspăt cetățean american. Cu acel prilej, guvernatorul statului Iowa l-a apreciat ca fiind, printre cei mai capabili și mai merituoși ofițeri, un ideal de curaj și moralitate. La despărțirea de ostașii pe care i-a comandat, Pomuț a rostit un discurs emoționant: Deci, odată întorși la căminele noastre, să arătăm prin purtarea și faptele noastre că sîntem primii ascultători ai legilor țării pentru afirmarea căreia am luptat: că, mîndri de a ne fi făcut pe deplin datoria, sîntem hotărîți să păstrăm și să consolidăm bunul renume dobîndit cu onoare; că vom fi de-a pururi cetățeni iubitori de pace, în vremuri de pace, așa cum am fost adevărați luptători, în vremuri de război.
Consul în Kronstadt-ul rusesc
În anul 1866, a început un nou episod din viața lui George Pomuț. În acel an a fost numit consul, apoi consul general al SUA în Rusia, la Sankt Petersburg și Kronstadt (1874), unde a rămas în funcție pînă în 1878, cînd schimbările politice au dus la înlocuirea lui cu William H. Edwards. Guvernul american i-a oferit alt post în diplomație, însă el, inexplicabil, a refuzat, preferînd să-și trăiască ultimii ani în Rusia. În perioada consulară, a fost menținut în funcție de trei președinți, începînd cu Andrew Johnson, două mandate avînd numai sub președintele Grant, ceea ce vorbește mult de calitățile lui. Misiunea lui Pomuț a durat un timp neobișnuit de lung pentru uzanțele diplomatice și fluctuațiile de înalți funcționari diplomatici ai epocii. Cei 12 ani de consulat au reprezentat un caz de excepție în istoria Departamentului de Stat American. Președintele Johnson îl aprecia drept echilibrat, cinstit, cult și stăpînit de idei generoase, vorbind și
scriind în opt limbi. Iar Grant l-a vizitat și i-a dăruit o țigară de foi învelită în steagul Stars and Stripes. Și rușii îl respectau. La Sankt Petersburg, era invitat la balurile curții și seratele imperiale ale țarului Alexandru al III-lea. Poziție privilegiată care i-a permis să abordeze, încă de la începutul carierei, o idee strălucită: reluarea tratativelor de negociere pentru cumpărarea regiunii Alaska, întrerupte în timpul Războiului de Secesiune. Rezultatul a fost excepțional: cu numai 7,2 milioane de dolari, Pomuț a adăugat Americii un nou stat, cel mai bogat în zăcăminte de petrol, gaze și minereuri. Cu inteligență și abilitate, Pomuț l-a sfătuit pe țar să se debaraseze de acest teritoriu pustiu și cu climă aspră.
Afacerea secolului: 5 dolari kilometrul pătrat
Negocierile pentru Alaska s-au încheiat la patru dimineața, pe 30 martie 1867. Statele Unite au intrat astfel în posesia unui teritoriu ce reprezintă aproape o șesime din suprafața totală actuală. Cu cele șapte milioane de dolari, americanii au cumpărat teren la 4,74 dolari kilometrul pătrat. După numai trei decenii, spre stupefacția rușilor, în Alaska s-a descoperit petrol și a început celebra goană după aur. La 15 ani de la încheierea tranzacției, și la patru ani de cînd nu mai deținea niciun serviciu în slujba Americii, la 12 octombrie 1882, Pomuț a murit la vîrsta de 64 de ani, în condiții încă neelucidate, în orașul nopților albe. Unii contemporani spuneau că a suferit de congestie pulmonară, alții că ar fi fost asasinat. Rămîne un mister nedezlegat de ce a refuzat să se întoarcă în America sau Ungaria sau România. Unii presupun că ar fi simpatizat cu rușii, alții vorbesc de o poveste de dragoste, o femeie fiind cea care nu l-a lăsat să se întoarcă acasă. A fost înmormîntat în cimitirul săracilor din Smolensk, dar mormîntul lui a dispărut după Revoluția Bolșevică din 1917. De-a lungul anilor, s-a încercat, fără succes, repatrierea osemintelor generalului român. Primele demersuri, în 1890, le-a făcut consulul american Crawford. În 1920, Asociația Studenților Româno-Americani din Detroit a făcut o nouă cerere. În 1913, la propunerea senatorului de Iowa, Albert Cummins, s-a votat în Congres Legea nr. 775/1913 prin care se aproba aducerea și reînhumarea rămășițelor lui Pomuț în Cimitirul Național Arlington din Washington. Însă, izbucnirea Primul Război Mondial a amînat încă o dată realizarea acestui proiect. Guvernatorul, ofițerii Regimentului 15 Iowa și prietenii au ridicat o piatră de mormînt. În fiecare an, soldații fac donații pentru îngrijirea monumentului din Cimitirul Arlington, plasat în sectorul protestant.
Cel mai mic salariu de ambasador
Misterul morții lui Pomuț a continuat cu cel al bogăției și al vastelor proprietăți dispărute fără urmă. Oficial, în urma lui au rămas doar două cufere cu diverse acte. Acestea au fost repatriate fiind depuse, în lipsa unui moștenitor legal, la Ministerul de Externe al SUA. Se pare că, în aceste cufere, există un document din care rezultă că George Pomuț a fost membru al ordinului vechi al masonilor liberi, loja Pitagora din New York. Nimeni nu înțelege cum un om atît de important în istoria diplomației americane a sfîrșit într-o sărăcie lucie. Nu este explicabil nici de ce, pe perioada funcției de consul, a fost remunerat cu numai 2.000 de dolari, cel mai mic salariu de ambasador pe care-l acorda SUA în acea perioadă. Practic, consulul în Rusia, o țară cu care relațiile erau extrem de delicate, era mai prost plătit decît cel din Turcia sau Thailanda (cîte 3.000 dolari). În diverse lucrări despre biografia lui, dar și în presa vremii, se scria că s-au făcut cercetări minuțioase asupra averii lui și s-a descoperit că fostele lui domenii din New Buda au trecut din proprietar în proprietar, ajungînd doar niște lunci și plantații de porumb. Pomuț n-ar fi avut nimic în New Buda, deși se știa că a strîns în timpul vieții o mică avere din exploatarea minieră a zonei și din agricultură. În alte scrieri, se afirmă că a avut o avere considerabilă în bani și o herghelie de cai splendizi.
Trădat în dragoste
Și în România s-a vorbit mult despre aceste bogății. Partidul Național Român din Transilvania l-a angajat pe avocatul Aurel Vlad să caute milioanele lui Pomuț. Dar nu s-a găsit nimic. A fost căutat și un posibil urmaș al acestuia, alt mister care n-a putut fi lămurit, unii vorbind despre un copil pe care generalul româno-american l-ar fi avut cu fata pe care a iubit-o. Povestea s-ar fi derulat înainte de venirea în America, în Viena. Părinții ei n-au agreat originea lui Pomuț, așa că îndrăgostiții au fugit la Paris, au dormit o noapte, apoi au plecat la New York, într-o lună de miere prelungită. Ajunși în New Buda, au fost ajutați financiar de domnul Taill și prietenii acestuia. În cîțiva ani, cuplul s-a pus pe picioare, devenind independent. Relatată în ziarul Omaha Daily din 18 mai 1891, cu titlul Cariera romantică a unui om care a fost trădat de un prieten, povestea continuă cu zece ani de mariaj ideal, ea fiind foarte admirată pentru frumusețea ei, iar el pentru caracterul superior și educație. Pînă într-o bună zi, cînd un prieten din Viena a venit la New Buda. Într-o săptămînă, le-a desființat căsnicia. A reușit să o distrugă pe naiva soție și s-o convingă să fugă cu el în Europa. După cîteva luni a alungat-o, iar ea ajuns foarte rău. Articolul nu pomenște numele ei, nici al presupusului copil, astfel că orice căutări în această direcție au eșuat. Chiar și fără urmași, averea lui nu se putea volatiliza. În cuferele cu hîrtii ale lui Pomuț, s-au descoperit numeroase scrips-uri, adică titluri de proprietate, care azi ar valora enorm.
Unde sînt milioanele lui Pomuț?
Este și firesc ca generalul să fi fost înstărit, nu numai fiindcă avea o soldă consistentă, ci și pentru investițiile de înainte de război. Pomuț putea fi considerat un om bogat, avea terenuri și realiza venituri frumoase din concesionarea unor exploatări miniere, construise o șosea pentru o mai bună circulație în Vestul încă sălbatic. La 10 ani de la moartea lui Pomuț, consulul Crawford a scris în raportul asupra anchetei pe care a întreprins-o: Două cufere au fost găsite în posesia Tribunalului Orfanilor, în care se află toate actele importante din viața lui. Printre efectele lui, am găsit scrisori de la Grant, Sherman, Logan, Gresham, Belknap, Hickenlooper și mulți alți generali distinși. Am găsit foarte multe titluri de proprietate, loturi în New Buda, o moară mică în Decatur, patru ferme în Missouri și multe altele în statul Iowa. Titluri reprezentînd mari sume de bani, multe dintre ele datînd dinaintea rebeliunii. Sînt de asemenea multe contracte de leasing, ipoteci și multe note de mînă în favoarea generalului Pomuț. Unele ziare americane spuneau că averea fabuloasă a fost acumulată prin fraudă și înșelăciune. Cea mai mare bogăție rămasă de pe urma lui este jurnalul regimentului, ținut cu mare exactitate despre toate evenimentele și oamenii din subordine: 37 de ofițeri și 1.113 soldați. Se apreciază că, pentru acuratețe, acest jurnal de război, scris într-o engleză desăvîrșită, nu e depășit de nicio altă înregistrare din departamentul de război american. Începînd cu anul 1931, Pomuț e celebrat anual cu ocazia Memorial Day, în rînd cu părinții fondatori ai națiunii americane. Pe 23 iunie 1944, Guvernul SUA a lansat la apă o navă de război cu numele General Pomutz. Cuirasatul a rămas în serviciu pînă în 1970. La data de 14 august 2004, a fost dezvelită o statuie a generalului Pomutz în fața Catedralei Ortodoxe Române cu hramul Adormirea Maicii Domnului din orașul Cleveland, Ohio. În replică, pe 13 octombrie 2007, a avut loc, în Piața Pomutz din Gyula, ceremonia dezvelirii bustului din bronz al lui Gheorghe Pomuț. La Săcele, nimic nu amintește de originile generalului.
No. 63, 1818 mai 31, prunc. S-au născut pruncul parte (bărbătească) Georgie în luna Mai, zioa 31 anului celui mai sus. Tatăl pruncului, Pomuț Ioann și muma Victoria, lăcuitori (ai) oraș(ului) Jula. S-au botezat și s-au ouns cu sfîntul mir prin mine preotul, Atanasie Georgievici, parohialnic a sfintei bisearici, H(ram) S(fîntului) I(erarh) Nicolae care se află în orașul Jula în luna și zioa cea, ce s-au pus supt anul, și s-au dat în sfîntul botez pruncului numele Georgie. Nașul lui au fost Pluha Elena lăcuit(oare în) oraș(ul) Jula. Ecstract au căpătat Iunie 27, 858.
Fratele din Ucea al generalului
Constantin Pomuțiu, fratele mai mare al generalului George Pomuț, s-a născut în Gyula pe 17 ianuarie 1815, în religie catolică de rit grecesc. A studiat la colegiul din Pesta, pe urmă medicina în Pesta și Viena, cu bursă. A lucrat ca medic, apoi în 1847, a început să predea cursul de psihiatrie de la Facultatea de Medicină din Budapesta, primul din istoria universității. Prin dispoziție regală , a fost numit profesor public extraordinar de psihiatrie. A ținut aceste cursuri în anul școlar 1847-1848. Un an mai tîrziu, a semnat, alături de Șaguna, Mocioni, lacob Bologa și alții, petițiile către împărat și manifestele în care se cereu drepturi pentru românii din monarhie. În 1854, Constantin Pomuț a devenit medic primar al Banatului, rămînînd însă și docent al facultății din Budapesta. Mai tîrziu a fost chemat în calitate de consilier medical la Cancelaria curții ungare din Viena. În 1863 era referent medical și sanitar regal pe lîngă Cancelaria aulică regală maghiară, devenind mai tîrziu consilier sanitar regal. În 1868, a devenit membru al Colegiului doctorilor din Viena. După instalarea dualismului austro-ungar (1867), medicul s-a retras, probabil pensionat la cerere, în comuna Ucea de Jos, unde a decedat în ziua de 6 iulie 1883. A fost înmormîntat în curtea bisericii locale. A fost căsătorit cu Catarina Wunderlich și a avut un fiu, Isidor. În familia Pomuț a mai existat un alt Constantin Pomuț, probabil nepotul generalului, as al aviației militare române. A pilotat un avion IAR-80A, White 109, din Grupul 5 Vînătoare, Escadrila 53. A fost doborît pe 10 ianuarie 1944.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
