Aleksandar Lifka, născut la Brașov acum 134 de ani, a înființat primul cinematograf ambulant din Europa, a inventat jurnalele de știri, a inovat domeniul publicității și a acordat pentru prima oară bilete cu reducere la cinema pentru copii și militari
Cascadorii palpitante, la cea mai mare perfecțiune. Frumoase peisaje naturale, întîmplări, atracții, piese de teatru, lupte cu tauri, evenimente militare, glume, iluzii. Veți uita de tristețe și veți rîde cu hohote. Pentru toate acestea, domnilor, doamnelor, domnilor tineri, taxa este doar cîțiva bănuți! Cu aceste cuvinte erau atrași spectatorii către corturile puternic luminate, unde electro-bioscopul Lifka proiecta filme mute. Se întîmpla în primul an al secolului XX, în primul cinematograf ambulant din Europa. Cel căruia îi venise ideea să călătorească prin lume cu astfel de spectacole se numea Aleksandar Lifka, un tînăr fascinat de magia primelor fotografii vii. Este considerat un pionier al cinematografului mondial și este trecut în toate dicționarele de specialitate. În România nu se știe de el, cu toate că acest spirit vizionar s-a născut la Brașov. Lifka a fost nu doar cineast, ci și regizor, editor și producător. Este considerat părintele a ceea ce urmau să fie jurnalele de televiziune, pentru că a fost primul care a avut ideea să difuzeze jurnale de știri filmate. Pe care tot el le producea. A făcut și peste 150 de documentare, o performanță greu de egalat pe atunci. Poate fi considerat și părintele filmelor educative, fiind primul care a inserat între cadre sfaturi pentru un comportament corect în societate. Brașoveanul Lifka are un loc în față în istoria cinematografiei. Monitorul Expres vă invită să urmăriți primul documentar care vorbește despre viața lui Aleksandar Lifka.
Un bebeluș între figuri de ceară
Cei din familia Lifka erau considerați un pic ciudați, cum obișnuiau chiar ei să se autocaracterizeze. Umblau prin lume cu un muzeu ambulant de arme și haine vechi, roci, animale împăiate, chiar și figuri de ceară. Un fel de muzeu Madame Tussauds al zilelor noastre, care atrăgea atenția mai ceva ca un spectacol de circ. În timpul unui turneu, la Brașov, în 30 mai 1880, s-a născut Aleksandar, al treilea fiu al lui Johann (ceh) și Ernestine (unguroaică) Lifka. Și-a petrecut copilăria în satul Zatec, lîngă Praga, apoi a urmat o școală tehnică la Viena, unde a studiat ingineria electrică. În această perioadă, a început să facă experimente cu lanterna magică, una dintre primele invenții capabile să producă imagini mișcătoare, apărută în Germania, încă din secolul XVII. Un unchi i-a dăruit o astfel de cutie, iar Lifka a încercat să preia principiul de funcționare și să anime două imagini statice. Una înfățișa un majordom care oferea un tort unei fete, cealaltă o surprindea pe fată plecînd. Pentru mijloacele rudimentare de care dispunea, filmulețul a fost o reușită deosebită.
Primele cinci minute filmate
Auzind că frații Lumiere au dus pînă la capăt aceste experimente, creînd primele imagini în mișcare, Aleksandar s-a dus la Viena în 1897, ca să vadă minunea cu ochii lui. Din economiile familiei, și-a cumpărat primul său aparat de filmat Pathe, pe care a plătit 300 de franci de aur. Cu acest aparat, în anul 1900, i-a filmat pe Împăratul Franz Joseph și Regina Elisabeta, în orașul Gödöllõ, Ungaria. Ziarele au scris atunci că a filmat 40 de metri de bandă, adică 5 minute, o performanță la acea vreme. Banda a fost prelucrată în laboratorul din Viena. Cu acest film și-a făcut intrarea în lumea cinematografiei, fiind acceptat ca asociat la Teatrul Științific Urania din Budapesta. Conform datelor de la Muzeul Filmului Maghiar, Lifka a fost fondatorul primei companii de film din monarhia austro-ungară.
Teatrul Electric Lifka
Tatăl lui Aleksandar a murit în 1885, lăsînd familiei o avere substanțială. Din această moștenire, împreună cu fratele mai mare Karl, a pus pe picioare o afacere nouă pentru acele vremuri: cinematografia ambulantă. Din moment ce nu existau cinematografe de vînzare, frații Lifka au făcut unul de la zero. N-a fost ușor să facă rost de cele necesare, deoarece echipamentul necesar și filmele puteau fi achiziționate doar din cîteva locuri. Aleksandar a cumpărat toate cărțile din care se putea documenta în legătură cu cinematograful lui ambulant, de la realizarea aparatelor pînă la amenajarea cortului în care urmau să se desfășoare proiecțiile. Lemnul de molid și oțelul pentru rama cortului le-a importat din Slovacia, de la Paris a făcut rost de un proiector al companiei Gaumont, generatorul de la AEG Berlin, iar motorul cu aburi era marca Garret Schmidt. Totul încăpea în opt vagoane de tren, pe care le atașa curselor obișnuite. După numai două luni de muncă, primul cinematograf mobil din Europa era gata. Trecuseră doar șase ani de la prezentarea primului film al fraților Lumiere, la Grand Café în Paris. Primul spectacol al Teatrului Electric Lifka a fost prezentat în 1901, la Trieste, și a stîrnit multă vîlvă. Italienii veneau la film puhoi, astfel că afacerea i-a îmbogățit pe frații Lifka peste noapte. Printre spectatori i-a avut și pe scriitorul James Joyce și soția acestuia, Nora. Joyce i-a scris fratelui său: Într-o seară ne-am dus la bioscop. Totul părea atît de real! Nora a strigat: «O, polițistule, prinde-l!». Ai crede că Bioscopul Lifka poate face una ca asta?.
Cinematograf cu aur și catifea
Cinematograful era o mare atracție și pentru că avea dimensiuni impresionante: 460 de spectatori puteau viziona filmul stînd confortabil pe scaune. La început, Aleksandar rula doar șapte filme de scurt metraj, dar odată cu deplasările tot mai lungi, și-a mărit repertoriul, achiziționînd filme noi din orașele pe care le vizita. Cinematograful lui Lifka avea cele mai multe echipamente moderne, dar și un interior luxos. În 1904, cei doi frați s-au despărțit. Obosit de atîtea drumuri, Karl a înființat două cinematografe statice, în Linz și Salzburg, care poartă numele lui și astăzi. Aleksandar a continuat cu cel ambulant, transferat sub conducerea mamei sale, Ernestine. În 1906, un ziar din Budapesta scria: cortul cinematografului Lifka cuprinde 500 de persoane dispuse pe 84,5 mp, iar la etaj mai e un spațiu de 8,5 x 22,5 mp. În 1906, a cumpărat un cort și mai mare, de 900 de locuri, dar nu s-a oprit. Lifka era veșnic pe drum și pentru că avea nevoie de filme noi. Noul său cort a fost o mare atracție, cu o intrare decorată cu aur și picturi în ulei, scaune tapisate cu catifea și ventilatoare electrice pentru primenirea aerului. Ecranul de pînză era lat de 12 metri. În dreapta lui, era un stand pentru patru sau cinci muzicieni, cu trompete, tobe mari, tobe mici, țambalagii. Lifka însuși cînta la pian și vioară. Mai existau și o cameră specială pentru proiector și un hol pentru casa de marcat. A achiziționat un generator mai puternic, de 20 de cai putere. Cinematograful avea: sute de becuri și zeci lămpi și reflectoare, scaune pliante. Lifka avea 15 angajați, printre care un secretar, un operator, un electrician, un mecanic, un pompier, doi casieri.
Știrile Lifka au ajuns cizme de cauciuc
Dacă stătea o lună într-un oraș, Lifka avea grijă să schimbe repertoriul de la o zi la alta și să aibă mereu filme noi. Un bilet costa 40 de fileri la lojă, 30 și 20 de fileri în primele rînduri și 15 în spate. Copiii mai mici de 10 ani plăteau jumătate de bilet. Frații Lifka au fost primii din istorie care au făcut reducere de preț pentru copii, elevi și soldați. A făcut chiar el filme, imortalizînd pe peliculă evenimente din actualitate. Conform mai multor surse ale vremii, Lifka a fost primul proprietar de cinematograf care a difuzat știri și materiale educative, inserînd între cadre reguli ale bunei cuviințe în societate și sfaturi de sănătate. Neobosit a continuat să călătorească și să facă filme documentare despre evenimente politice sau oameni obișnuiți. Primul lui jurnal s-a numit Știrile Lifka, ulterior numele fiind atribuit tuturor jurnalelor de știri producție proprie. Cele 150 de filme documentare ar avea azi o valoare inestimabilă, însă numai patru se mai păstrează. În 1932 a ars palatul Bartoloviæevih din Zagreb. Cum incendiul a izbucnit în spațiile de depozitare ale Star-film, s-a dat ordin ca filmele să fie depozitate în conserve. Filmele lui Lifka au fost confundate și trimise la o fabrică de încălțăminte. Aici, celuloidul a fost amestecat cu acetonă, pentru obținerea unui adeziv de înaltă calitate pentru cizme de cauciuc. Soția lui a mai găsit doar patru role, pe celelalte le-a înghițit lipiciul.
Invitații de mătase
În 1909, Aleksandar s-a stabilit în Subotica, un orășel sîrbesc, iar în 1910 a deschis un cinematograf permanent numit Lifka Cinema. A realizat multe filme legate de evenimentele din acest oraș, primite cu mare entuziasm de publicul local. Cinematograful static, primul și singurul din cariera lui, avea 600 de locuri și era situat în clădirea care există și azi în centrul localității. La premieră, un loc în lojă costa o coroană, un salariu de funcționar public fiind de 30 de coroane pe lună. Invitațiile au fost imprimate pe mătase. În timpul Primului Război Mondial, guvernul austro-ungar l-a angajat ca reporter de război. A filmat luptele din Galizia, unde a fost rănit. A lucrat apoi la jurnalul militar Filmkriegspresse din Viena, apoi în Baden, ca operator al Marelui Stat Major al armatei austro-ungare. După război, s-a întors la Subotica, care acum aparținea Regatului Iugoslaviei. S-a însurat cu Erzsebet Beck, fiica unui moșier, și au adoptat două fetițe. Pe frumoasa Erzsebet o cunoștea de mulți ani, fata fiind casiera cinematografului ambulant. Tot ea se ocupa de corespondență, răspundea la telefon și traducea textele publicitare din limba maghiară. Ca absolventă de școală de comerț, era foarte pricepută, așa că Lifka a remarcat-o. La întoarcerea din război, a fost încîntat să afle că afacerea rămăsese pe mîini bune. Tot ei i-a transferat frîiele economice ale cinematografului Lifka. La sfîrșitul vieții, în anii 90, deși a fost soția unui cineast și a lucrat în industria cinematografiei toată viața, Erzsebet a avut prima ei șansă de a deveni actriță, acceptînd un rol într-un serial de televiziune sîrbesc, a cărui acțiune s-a filmat în întregime în apartamentul bătrînei.
Festival european în memoria brașoveanului
După nunta cu Erzsebet, în 1920, Lifka a fondat compania de distribuție de film Orient Film DD, care a rezistat pînă la începutul anilor 30. Apoi, afacerea lui Lifka s-a prăbușit în fața industriei cinematografice în plin avînt. Restul vieții sale, a fost proprietarul magazinului Lumina de piese electrice și radiouri. Pe durata șederii în Subotica, a intrat în conflict cu autoritățile maghiare în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, dar și cu cele comuniste din Iugoslavia postbelică. Era un intelectual bogat, membru al unei loje masonice și fără caracteristici naționale declarate public. Spunea că e austriac de origine română și a acceptat cetățenia iugoslavă numai după război. A murit pe 12 noiembrie 1952, în Backi Vinogradi, satul unde și-a petrecut cea mai mare parte a timpului și unde deschisese un cinematograf. A fost înmormîntat în cripta familiei din Subotica. Pe mormîntul lui scrie: Popularizator al cinematografiei în Europa Centrală. În perioada de după Primul Război Mondial, Lifka era considerat cel mai mare profesionist al filmului. Cineast și proprietar al primului teatru ambulant, a avut o viață aventuroasă, dedicată filmului. Are un loc important în istorie, răspîndind magia filmului și noul mijloc de comunicare și de exprimare artistică. A inovat multe domenii, inclusiv pe cel al publicității, aducînd în Subotica un african care se plimba prin oraș cu o pălărie pe care scria Lifka. Simpla lui prezență era o reclamă eficientă. În onoarea lui Lifka, a fost înființat Premiul Aleksandar Lifka, care se acordă pentru contribuție specială la cinematografia europeană. Acest premiu este înmînat în fiecare an, în luna iulie, la Festivalul de Film de la Palic. Printre cîștigătorii premiului se numără Lucian Pintilie (2002), Andrzej Wajda (2005), Costa Gavras (2010), Nikita Mihalkov și Emir Kusturica (2013).
Foto: https://www.facebook. com/pages/LIFKA-The-Exibition/174293002636309?sk=info
Lanterna magică de la Brașov
Cărturarul Sextil Pușcariu descrie primele cinematografe din Brașov, de dinainte de 1900. Impropriu numite săli de cinema, aceste spații ofereau un fel de filme, iluzia mișcării find obținută din mai multe fotografii ale aceluiași grup de oameni în poziții și faze consecutive de mișcări, pe care îl răsfoiai repede. În odaia cu perdelele lăsate și întunecată se proiectau pe un ecran improvizat chipurile colorate de pe o sticlă, luminate de o lampă mică cu gaz, spre marea admirație a copiilor ce suportau cu entuziasm mirosul greu al fitilului lămpii, care fumega. Mișcarea lipsea, dar aceea o aveam cînd apăsam degetul mare pe filele groase ale albumului în miniatură. Așa le făceam să se urmeze atît de repede, încît ți se părea că vezi grupul mișcîndu-se. Unui astfel de cinematograf primitiv i se spunea lanternă magică. A apărut în 1898 la Brașov, se numea Apollo Bioscop și a fost primul din spațiul românesc. În sfîrșit, cinematograful! Fără el aproape nu ne mai putem închipui viața. Și totuși, nu numai că în Brașovul copilăriei mele nu se pomenea de el (căci nu se inventase), dar abia la Paris, în 1900, am văzut, fără să mă impresioneze însă, la magazinul Duffael, un film cu nelipsitul tren ce intra într-o gară, cu o cursă de cai sau cu un bandit urmărit de polițiști, mai scrie Pușcariu.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
