Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Reportaj

Istorii mai puțin știute


Ministrul de Externe al Poloniei, refugiat de lux la ARO Brașov

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 29.08.2014
• În Al Doilea Război Mondial, după invadarea Poloniei de către trupele germane, colonelul Jozef Beck s-a adăpostit în România, iar autoritățile române i-au pus la dispoziție două etaje la cel mai elegant hotel al vremii din Brașov

Se împlinesc trei sferturi de veac de la evenimentul care a marcat începutul celei mai mari conflagrații din istoria omenirii. Prima zi a celui de-Al Doilea Război Mondial a fost 1 septembrie 1939, cînd Germania a atacat Polonia. În cîteva ore, guvernul polonez a căutat o portiță de salvare în România. Puțini știu că, în acei ani de groază, România a acceptat să îi adăpostească pe înalții demnitari ai Poloniei, ba chiar să le păstreze tezaurul național, pe care apoi l-a înapoiat în integralitate. În patru localități, răsfirate în cîte o provincie istorică a României, au ajuns aproape 50.000 de refugiați polonezi, oameni simpli, militari sau politicieni. Noi, brașovenii, l-am găzduit pe Jozef Beck, ministrul de Externe al Poloniei, un mare diplomat și omul-cheie al politicii polone în acele vremuri. Împreună cu suita sa, Beck a locuit vreme de o jumătate de an la hotelul ARO. Aici, politicianul și-a scris memoriile și s-a răsfățat pe cheltuiala statului român. Surprinzător, atitudinea lui Beck nu a fost binevoitoare față de noi. În manualele de istorie ale Poloniei, vreme de cîteva decenii, gestul protector al românilor a fost interpretat greșit. Prin eforturile diplomaților români, adevărul istoric a fost restabilit. Monitorul Expres vă prezintă povestea șederii la Brașov a ministrului de Externe al Poloniei, un episod despre care brașovenilor nu li s-a vorbit pînă acum.

Guvernul polonez s-a refugiat în România

După ce armata germană a forțat granița cu Polonia la Gleiwita, pe 1 septembrie 1939, la ora 5 dimineața, autoritățile române au fost contactate de către ministrul de Externe polon Jozef Beck. Acesta a reamintit conducerii române de tratatul de garanție bilateral din 1921, reînnoit și completat în 1926, 1931 și 1936, prin care cele două state își promiseseră ajutor reciproc în cazul unei agresiuni armate. România nu a pregetat să-și țină cuvîntul. Pe 17 septembrie, Polonia a fost atacată și de Armata Roșie. În vreme ce armatele poloneze luptau cu cele două puteri agresoare, oficialii guvernului polonez și comandamentul armatei erau deja în Kolomyja, în apropiere de granița cu România. În acea zi, la ora 16,00, diplomații polonezi au căzut de acord ca președintele Ignacy Moscicki, împreună cu reprezentanți ai guvernului, să părăsească țara și să treacă prin România, spre Franța aliată. Guvernul român a încuviințat găzduirea pe termen nelimitat a conducerii poloneze, de la președinte, la miniștri și generali, ambasadori și alți demnitari de care depindea soarta Poloniei în război. Pe lîngă personalități, au ajuns în România și civilii care fugeau din calea tunurilor germane, pe de o parte, și a celor rusești, pe de alta. Românii i-au primit cu brațele deschise pe polonezi. În acea noapte de 17 spre 18 septembrie 1939, diplomații polonezi și-au făcut bagajele în grabă și s-au îndreptat spre granița polono-română. Au trecut Podul Cermușului și, la ora 2 noaptea, au intrat în Cernăuțiul ticsit de refugiați. Șeful statului și membrii guvernului au fost găzduiți în Palatul Metropolitan.

Nu s-au așteptat la atîta bunăvoință

Două ore mai tîrziu, diplomații George Crutzescu și Gheorghe Grigorcea i-au cerut lui Beck ca guvernanții polonezi să renunțe la atributele constituționale, politice și administrative pe perioada cît sînt oaspeți în România. Beck a refuzat categoric. Totuși, țara noastră le-a oferit găzduire. Un tren special i-a dus către noile lor reședințe: președintele Moscicki la Bicaz, în Castelul Regal pus la dispoziție de Carol al II-lea, mareșalul Eduard Smigly-Rydz la Craiova, în casa patriarhului ortodox, iar membrii guvernului la Slănic Moldova, în cel mai bun hotel. După cîteva zile, Moscicki și-a dat demisia și l-a numit ca succesor pe Wladyslaw Raczkiewicz. Însă, deși am întins o mînă frățească refugiaților polonezi, se pare că n-au fost mulțumiți. Prof. dr. Nicolae Mareș (foto), cercetătorul cel mai avizat al relațiilor româno-polone, susține în „Alianța româno-polonă între destrămare și solidaritate (1938-1939)“, că prietenia dintre cele două țări era fragilă. Visînd utopic la statutul de Mare Putere, ca odinioară, de la Baltică la Marea Neagră, politica externă promovată de colonelul Józef Beck îmbrățișa Germania, Ungaria și Bulgaria, în defavoarea României. Promova relații cordiale cu Italia, dar se detașa de Mica Înțelegere, din care făcea parte Regatul României. Cu toate acestea, după invadare, Beck a găsit salvare tocmai la români, recunoscînd în memoriile scrise la Brașov („Ostatni raport - Ultimul raport“) că bunăvoința României a fost „un lucru neașteptat“.

„Le-am dat tot ce aveam mai bun“

Academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici povestește că, la sosirea polonezilor, românii au organizat cantine, la care servea și soția acestuia, și au amenajat locuințe speciale pentru refugiați. „Am văzut unități militare care-și abandonau echipamentul și vehiculele pentru cea mai mică pană (chiar una de cauciuc) numai ca să fugă mai repede spre Occident, unde au format apoi (în Anglia) faimoasa armată de eliberare a Poloniei“. Acestea erau sentimentele cu care soldații poloni au intrat pe teritoriu românesc. Cu totul altceva susțin polonezii. Militarii s-au plîns că s-au simțit dezonorați și au plîns atunci cînd, imediat după trecerea graniței, jandarmii români le-au luat armele. Reacția acestora e de neînțeles. Ca soldați ar fi trebuit să înțeleagă că a intra înarmat într-o țară nu e permis nicăieri în lume. Totuși, literatura de specialitate poloneză descrie refugiul în termeni ofensatori: „centre de detenție“, „internare“, „capcană pregătită cu premeditare încă din 11 septembrie“. Smigly-Rydz se plîngea: „Aveam de ales între luptă, sinucidere sau captivitate“. Au fost nemulțumiți de condițiile oferite și de paza permanentă, cu toate că, după cum spune profesorul Mareș, „le-am dat tot ce aveam mai bun. Am fost mari domni cu ei, de la vlădică la opincă. Polonezii se crucesc cînd le povestesc ce s-a întîmplat exact în România. Generozitatea noastră a fost nemaiîntîlnită în nicio parte a Europei“.

Două etaje la ARO pentru ministrul de Externe

Colonelul Beck a ajuns întîi la Slănic Moldova, apoi la Brașov, cu un vagon ministerial. Profesorul Ion Constantin explică mutarea colonelului polonez prin mai multe motive: „starea de sănătate, nevoia de a fi păzit în condiții mai bune de o eventuală răpire din partea germanilor, dar și de atacurile din partea unor conaționali ai săi“. Beck suferea de tuberculoză. Ministrul de Externe Grigore Gafencu s-a întîlnit cu el în gara Chitila, pe 4 octombrie 1939. Conform relatărilor lui Doman Rogoyski, secretarul particular al lui Beck, i-a propus să locuiască în condiții mai bune, la un hotel confortabil în Brașov, i-a acceptat chiar să-i țină de urît familia ministrului Antoni Roman, a cărui „bună dispoziție îl va influența favorabil pe ministrul Beck“. Nicolae Mareș consemnează: „Puțini știu că, după intrarea în România, Beck și 17 persoane din anturajul său, pentru a fi cît mai sigur apărate, au fost transportate cu vagonul oficial al lui Gafencu la Brașov, unde au ocupat ultimele două etaje în cel mai luxos hotel din localitate, ARO, pentru a fi ocrotit de eventuale atacuri din partea conaționalilor, care îl vînau în mod sălbatic pentru a-i pune capăt zilelor, drept răzbunare pentru modul în care a condus politica externă poloneză, implicit a situației în care îi adusese pe refugiați“. De altfel, diplomații refugiați au fost tot timpul supravegheați, însă nu atît de către autoritățile române, care oricum aveau acest drept, cît de propriii compatrioți și de poliția germană. Toți vizitatorii lui Beck erau înregistrați. La ARO locuia împreună cu soția sa, Jadwiga, și fiica vitregă, „o fată blondă înaltă și zveltă“.

Colonelul plănuia să fugă

În plan politic, cît a stat la Brașov, Beck a sprijinit înființarea grupării conspirative „Organizația de Lucru pentru Țar㓠(Organizacja Pracy na Kraj), „capital uman adunat în refugiu în România care ar putea să fie de folos pentru stat“, după cum arăta într-o scrisoare trimisă președintelui Raczkiewicz. Atitudinea colonelului a stîrnit reacții negative din partea politicienilor români. Ministrul Palatului Regal al României, Ernest Urdărescu, îl acuza c㠄a prejudiciat interesele vitale ale Poloniei și României“, iar Gafencu îl caracteriza pe omologul polonez prin atributele: „aroganț㓠și „fel de a fi pretențios“. Beck voia să plece din România cu orice preț, uzînd de terțe medii politice care să pledeze pentru cauza lui. Oficialități americane au ajuns să amenințe cu ruperea relațiilor diplomatice cu Bucureștiul, dacă nu li se va da drumul să plece din România președintelui Moœcicki și colonelului Beck. Autoritățile române l-au lăsat pe Moœcicki să plece în Elveția, pe 25 decembrie 1939. Beck, sub pretextul unui consult medical, a venit la București, sperînd să fie lăsat să plece și el, dar n-a primit nicio promisiune concretă. Pe 26 ianuarie, Gafencu l-a atenționat că o „inițiativă nechibzuită de plecare“ a sa în Anglia ar putea aduce prejudicii asupra situației polonezilor refugiați în România. Pînă și ministrul de Externe din guvernul polonez aflat la Angers-Franța, August Zaleski, cerea „stoparea unor asemenea acțiuni“. Germanii îl voiau și ei pe Beck în România, dar nu la Brașov, pentru c㠄Brașovul, nefiind prea departe de capitală, naște pericolul evadării lui Beck“. Tot în plan politic merită amintit că Nicolae Titulescu nu-l agrea pe Beck. De altfel, nimeni nu-l simpatiza, nici măcar soldații polonezi, care-l acuzau de pierderea războiului. „Polonezii l-ar fi împușcat“, susține Nicolae Mareș.

Antonescu a refuzat să-l predea nemților pe Beck

Aparatul securității germane a pus la cale o acțiune care urma să-l incrimineze pe Beck că e spion al britanicilor. „Afacerea valiza“ a însemnat lansarea în presă a știrii că geamantanul lui Beck a fost furat de la hotelul din Brașov. Ziarele au scris că valiza conținea „documente secrete“, printre care și scrisori către fostul ministru de Externe sovietic Maxim Litvinov și chiar către mareșalul Hermann Göring. Înscenarea a avut efectul scontat, astfel că Beck a fost nevoit să dea o dezmințire în „Biuletyn“, revista refugiaților polonezi din România, recunoscînd că nu i s-a furat nimic. În iunie 1940, Beck și suita lui au fost mutați în vila Teodoride de la Dobrești, pe malul lacului Snagov, pentru o mai bună și continuă supraveghere. În septembrie 1940, Carol al II-lea a fost obligat să abdice, iar șef al statului a fost numit generalul Ion Antonescu. Cu toată paza, pe 20 octombrie 1940, Beck a încercat să fugă în Belgrad, dar autoturismul lui a fost repede reperat de poliția română. Din noiembrie, Józef Beck a locuit la hotel Excelsior din București (deși polonezii spun că a fost trimis în închisoare), apoi, la cererea sa, într-o vilă somptuoasă. La 21 decembrie, Antonescu și-a arătat îngrijorarea în legătură cu nesăbuința lui Beck: „Dacă fuge, mi se creează cele mai mari dificultăți cu Germania“. În ședința de guvern din 10 ianuarie 1941, a dezvăluit oferta Gestapo-ului de răpire a regelui Carol al II-lea din Spania și predare a lui în schimbul colonelului Beck și a mareșalului Smigly-Rydz. Antonescu a refuzat categoric: „Vă rog să nu pretindeți generalului Antonescu să-și dezonoreze epoletul!“. Beck n-a fost niciodată recunoscător. Dimpotrivă, a lăsat cu limbă de moarte ca, la înmormîntarea lui, să nu vină români. După uciderea lui Armand Călinescu, a dat ordin să nu se trimită condoleanțe din partea lui. Premierul a murit pe 21 septembrie 1939, la 3 zile după ce și-a asumat riscul ca Beck și ai lui să ajungă în siguranță în România. O singură dată Beck a mulțumit românilor pentru ceva. Atunci cînd prima soție, împreună cu fiul său legitim, refugiați și ei, au fost tratați cu toată grija la trecerea lor prin România.

De la hotel de lux, la o casă țărănească

În primăvara anului 1944, au început bombardamentele avioanelor americane și britanice asupra teritoriului României. Beck fusese diagnosticat cu tuberculoză și starea sănătății lui era tot mai proastă. S-a decis să fie mutat în satul Stejarul, comuna Chirculești, județul Vlașca (în prezent satul Stănești, comuna Singureni, județul Giurgiu). Locul a fost astfel ales încît diplomatul să fie departe de șoselele intens circulate de trupele germane. A locuit într-o casă arătoasă, apoi în clădirea școlii, unde avea la dispoziție: două clase, un antreu, o cancelarie și o verandă, livezi de pomi fructiferi. Schimbarea a fost un șoc. Nu mai aveau curent electric și apă în casă, iar doamna Beck trebuia să gătească și să spele. Jurnalistul polonez Leopold Unger, care făcea parte din suita colonelului, povestește că locuința era o cocioabă. Istoricul Nicolae Mareș are o explicație: „Polonezii spun că a murit ca un cîine. Dar uită că după bombardament nu se găseau case în stare bună. Uită că Antonescu l-a trimis la înmormîntare pe șeful protocolului și că s-au tras focuri de armă, în onoarea decedatului“. Colonelul nu prea ieșea din casă, unde îl îngrijea medicul său personal. „Dacă mă voi face sănătos și vor veni vremuri mai bune, pe locul acestei școli voi ridica una mult mai încăpătoare“, ar fi promis el notarului din sat. La 5 aprilie 1944, Józef Beck a murit. Corpul neînsuflețit, așezat în două sicrie, unul de metal și altul de stejar, a fost înmormîntat cu onoruri militare la cimitirul Șerban Vodă (Belu) din București. Monumentul a fost plătit de fiului defunctului din prima căsătorie, care trăia în New York. În 1991, Andrzej Beck a făcut demersuri pentru a transporta rămășițele pămîntești ale tatălui de la București la Varșovia. În martie 1991, a avut loc la cimitirul militar Powlski din Varșovia, o a doua înmormîntare a fostului ministru de Externe Józef Beck.

„Cușca de aur“ din Brașov

Referitor la șederea lui Beck la Brașov sînt multe de spus, dar cel mai puțin pomenit este aportul financiar al statului român pentru găzduirea suitei demnitarului polonez. Nicolae Mareș arată c㠄pînă la sfîrșitul anului 1940, cheltuielile noastre au fost de 2,1 miliarde de lei, sumă care reprezenta dublul valorii materialelor de război aduse de polonezi. S-au înființat școli pentru copiii refugiaților, cursuri de limba română, engleză și franceză pentru adulți, ba chiar și cercetătorilor li s-au creat condiții să-și continue activitatea. Tot atunci, întreținerea lor costa 20 de milioane de lei pe lună, din care 100.000 cea a colonelului Beck și a suitei sale. De peste 25 pînă la 50 de ori salariul mediu al unui român din acele vremuri, de patru ori mai mare ca a Patriarhului României, fost prim ministru, sau a unui ministru plenipotențiar, a ambasadorului Gheorghe Grigorcea, acreditat în acea perioadă la Varșovia, de sute de ori solda unui militar de rînd. Mama primea 200 de lei solda lui tata, indemnizația unui ofițer polonez era de 270 lei pe zi, a lui Beck era de 35.000 de lei pe lună“. Cheltuielile legate de întreținerea lui Beck erau decontate la Ministerul Afacerilor Străine, conform rapoartelor prefecturii Brașov. Cînd nu-și scria memoriile, colonelul se lăfăia. „Mînca mult, bea mult. Deschidea sticla de șampanie cu pistolul. Adică trăgea în ea. El și slugile lui comandau numai purcei de lapte“, povestește academicianul Mareș, bazîndu-se pe o consistentă documentare. Întrebat de Rogoyski dacă se simte bine la Brașov, Beck a recunoscut că nu-i lipsește nimic. „În timp ce concetățenii săi își dădeau viața pe fronturile europene, fostul demnitar făcea la primul revelion petrecut la restaurantul Aro din Brașov o consumație de circa 15.000 de mărci, achitate de autoritățile românești, sumă care nu valora mai puțin decît azi“, preciza cercetătorul acum 10 ani. Pe lîngă confort, Beck avea dreptul să primească scrisori și ziare, avea aparate de radio, putea întrebuința propriile automobile, pentru care i se punea la dispoziție benzina necesară, putea vorbi la telefon în țară și străinătate. Beck a petrecut șase luni de lux. De altfel, jurnalistul polonez Melchior Wañkowicz, care l-a întîlnit pe Beck la Brașov, scria că ministrul „e închis într-o cușcă de aur la un hotel de lux din Brașov“. Toate acestea au fost uitate, de aceea diplomații români au luptat din răsputeri pentru a face cunoscut adevărul istoric. Monitorul Expres se alătură acestor eforturi, redînd brașovenilor episodul în care înaintașii noștri l-au ascuns pe Jozef Beck, cel mai important om politic al Poloniei la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.

600 de polonezi la Timișul de Sus

• Numărul exact al refugiaților polonezi în România nu se cunoaște cu exactitate, dar, conform înregistrărilor vremii, au fost aproximativ 30.000 de soldați și 10.000 de civili. Plus oficialitățile, familiile și anturajele lor. 600 de tineri polonezi au ajuns, în toamna lui 1939, la Timișul de Sus, în tabăra de tineret a Asociației Creștine a Tinerilor YMCA România, înființată în 1919, la inițiativa Reginei Maria. Pe durata șederii aici, refugiații și-au construit și un altar catolic închinat Fecioarei Maria. În 1999, altarul din pădure a fost sfințit în prezența lui Michal Klinger, ambasadorul Poloniei în România, a președintelui senatului polonez Alicja Grzeskowiak, reprezentanți ai cultelor ortodox și romano-catolic din România și a prefectului de atunci, Adrian Manole. La ceremonie, a fost de față și un supraviețuitor al acelor vremuri, Aurel Savin, care în anul 1939 avea 22 de ani. După popasul de cîteva luni la Timișul de Sus, tinerii refugiați polonezii s-au înrolat în trupele aliate contra hitleriștilor sau au plecat în Occident sau în Turcia. Auzind de altarul construit de refugiații de la Timiș, colonelul Beck și-a făcut timp să părăsească apartamentele de la ARO ca să viziteze tabăra compatrioților săi și să se roage la micul altar.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Reportaj

Argumentul cercetătorilor


Coronavirusul nu a scăpat din laborator

Cele mai mari epidemii din istorie


10 pandemii care au schimbat istoria

Gripa din 1918, cronica unui dezastru uitat


Cea mai devastatoare epidemie din istoria umanității




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Oameni cu care ne mîndrim


    Mari ingineri ai Brașovului

    Articolul urmïżœtor

    Ocrotitoarea


    Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 54 milisecunde, încărcat în milisecunde

    Warning: Unknown: write failed: Disk quota exceeded (122) in Unknown on line 0

    Warning: Unknown: Failed to write session data (files). Please verify that the current setting of session.save_path is correct (/tmp) in Unknown on line 0