Mari ingineri ai Braşovului

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Christian Kertsch, inginerul-şef al Braşovului la începutul secolului XX, a construit Vila Kertsch şi Reduta

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 22.08.2014

• Braşovul a contribuit la istoria ştiinţei şi tehnicii cu ingineri renumiţi în construcţii, electrotehnică, metalurgie, construcţii de maşini şi avioane, chimie şi agronomie

În anii comunismului, Braşovul şi-a cîştigat renumele de fabrică de ingineri şi subingineri, ieşiţi ca pe bandă rulantă de pe băncile facultăţilor tehnice. Numărul acestora creştea de la an la an, pentru a răspunde nevoii tot mai mari de specialişti a industriei în plin avînt. După 1989, cînd întreprinderile au început să cadă rînd pe rînd, mulţi ingineri s-au orientat către alte domenii sau alte ţări, unde sînt extrem de apreciaţi. I.C. Brătianu spunea: „Ţara nu se poate ridica decît prin ingineri“. În perioada interbelică, au răsărit minţi luminate, care au lăsat în urma lor importante realizări în domeniiile construcţiilor, metalurgiei, electrotehnicii, agronomiei sau silviculturii. Printre ei au fost şi mulţi ingineri braşoveni care astăzi dau numele unor străzi, instituţii sau săli de cursuri universitare. Dar puţini ştiu să spună cine a fost Radu Emil Mărdărescu, Remus Răduleţ sau Irimie Iulian Staicu. Monitorul Expres vă prezintă biografiile celor mai vestiţi ingineri ai Braşovului.

Inginerul-şef al Braşovului

Christian Kertsch (1839-1909) a fost cel de al XX-lea inginer-şef al Braşovului, „un bărbat luminat, umblat prin lume, fusese şi în România, unde a făcut lucrări importante şi avea soţie româncă, şi cu vederi mai largi şi moderne“, după cum îl descrie cărturarul Sextil Puşcariu, menţionînd că „lui se datoreşte că Braşovul are conductă de apă“, începînd cu 1893. Inginerul Kertsch a realizat în numai doi ani, în 1888, celebra vilă care-i poartă numele şi care a fost locuinţa personală a familiei sale. Mai tîrziu, aici a funcţionat un hotel. Clădirea a fost puternic avariată în bombardamentul din 1944, mai mult de jumătate din construcţie s-a prăbuşit. După război, partea rămasă în picioare a fost reparată şi a găzduit birourile unor instituţii. Clădirea a fost demolată în regimul comunist (1970) şi înlocuită cu actuala clădire Modarom. Kertsch a fost fiul unui meşter dulgher. După absolvirea a două clase de gimnaziu, a fost ucenic la un maistru constructor. Între 1856-1862, a studiat la Politehnica din Viena matematica, fizica, geometria, mecanica, geodezia şi îmbunătăţirile funciare. S-a înscris apoi la Şcoala de Construcţii şi Inginerie din München, dar şi la Academia de Arte Plastice. S-a întors acasă cu specializări în construcţii de poduri, hidrotehnice, de drumuri şi de căi ferate, dar şi în conceperea decoraţiilor la clădiri, profesia de arhitect neexistînd la acea vreme. Printre edificiile ridicate de acest inginer vizionar se numără şi clădirea Reduta. Astăzi, Colegiul de Construcţii şi Arhitectură din Braşov îi poartă numele.

Mîna dreaptă a lui Anghel Saligny

Ion Baiulescu (1852-1911) s-a născut la Braşov, în familia protopopului Bartolomeu Baiulescu, publicist, economist şi istoric. A fost cel mai mare dintre fraţii săi, toţi personalităţi remarcabile. La fel ca fratele său, Romulus Baiulescu, s-a remarcat în domeniul căilor ferate. A studiat la Gimnaziul Luteran din Braşov, apoi la Politehnica din Viena, unde a absolvit ca şef de promoţie, obţinînd titlul de inginer de poduri şi căi ferate. În 1877, a primit o bursă de stat în Germania. A lucrat ca ucenic şi apoi maistru în construcţii de căi ferate, după care a lucrat efectiv ca proiectant şi executant la construcţia căilor ferate Düsseldorf-Breme şi Solingen-Altan. Întors în ţară, a construit prima linie de cale ferată executată numai de specialişti români, pe ruta Buzău-Mărăşeşti. A proiectat şi a lucrat şi la alte tronsoane. La 9 octombrie 1890 a început construcţia celui mai lung (4.408 m) pod de cale ferată din Europa, la Cernavodă, operă a marelui inginer Anghel Saligny, secondat de cîţiva ingineri români printre care şi Baiulescu, care a calculat rezistenţa podurilor de peste Dunăre. A fost prieten şi cel mai bun colaborator al lui Saligny. Cu ocazia inaugurării podurilor, la 14 septembrie 1895, a fost decorat cu Ordinul „Coroana României“ în gradul de mare ofiţer. Începînd cu anul 1900, a condus serviciul din Direcţia Generală CFR care răspundea de întreţinerea podurilor. A fost şi titular al catedrei de hidraulică şi maşini hidraulice, la Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti.

A întemeiat două domenii noi în electrotehnică

Remus Baziliu Răduleţ (1904-1984) a fost un inginer specializat în electrotehnică, membru al Academiei Române. Astăzi, un colegiu tehnic din Braşov poartă cu onoare numele acestui important om de ştiinţă. S-a născut la Brădeni-Făgăraş în familia Popa, care şi-a schimbat numele în Răduleţ, după cel al unui strămoş Radu, poreclit cu diminutivul Răduleţ, fiind mic de statură. A făcut liceul în Făgăraş, a absolvit Politehnica din Timişoara, iar în 1930 a obţinut titlul de doctor inginer la Şcoala Politehnică Federală din Zürich, sub conducerea profesorului Karl Kuhlmann. I-a avut ca profesori pe Einstein, Max Planck, Schrödinger, Heisenberg. Din 1931 a predat la Universitatea din Timişoara, dar şi la cea din Bucureşti, unde a fost profesor de teoria cîmpului electromagnetic şi teoria relativităţii restrînse şi şeful catedrei de bazele electrotehnicii. Răduleţ a condus şi Institutul de Energetică al Academiei Române şi mai multe reviste de specialitate. Între 1966 şi 1974 a fost preşedintele Academiei Române, dar a devenit şi membru în academii şi asociaţii din străinătate. Ca cercetător, a întemeiat două domenii noi: electrologia tehnicii energiei şi electrologia informaţiei. A coordonat elaborarea şi editarea monumentalei lucrări „Lexiconul tehnic român“ (18 volume, 1956-1968). Opera lui ştiinţifică a însemnat 30 de manuale didactice şi sute de articole ştiinţifice.

Cel care a construit Palatul Luvru

Inginerul constructor Tiberiu Eremia (1875-1937), născut la Purcăreni, a construit zeci de clădiri importante în toată România, fiind una dintre cele mai reprezentative figuri ale tehnicii româneşti. După absolvirea liceului Andrei Şaguna, a plecat în Elveţia de unde s-a întors în 1898 cu titlul de inginer. Un an mai tîrziu, a început să lucreze la Ministerul Lucrărilor Publice din Bucureşti, iar din 1908 a devenit antreprenor, executînd alimentări cu apă şi diverse lucrări edilitare în Bucureşti, Ploieşti, Piteşti. El a construit, printre altele, Palatul Luvru din Bucureşti, căi ferate, Biserica Încoronării din Alba Iulia, catedralele din Cluj, Sighişoara, Timişoara, Arcul de Triumf, fabrica de avioane IAR Braşov. A fost specialist în construcţii de beton armat, primele din România. A realizat 18 poduri, dintre care multe cu fundaţii de aer comprimat, precum şi primul castel de apă în beton armat din ţară. După Primul Război Mondial, a înfiinţat „Societatea anonimă Întreprinderile Generale Tehnice Inginer Tiberiu Eremia“, cu care a realizat alte 42 de poduri, fabrica de locomotive de la Brăila, Uzinele Ford din Capitală. Valoarea tuturor realizărilor sale era apreciată la peste un miliard şi jumătate lei.

Fondator al industriei metalurgice româneşti

Constantin Orghidan (1874-1944) (foto) provenea dintr-o veche familie de comercianţi aromâni stabiliţi la Braşov în secolul XVIII. După absolvirea liceului, a făcut studii la Budapesta, Graz şi Viena în domeniile istoriei, filosofiei, ingineriei metalurgice şi arheologiei. Este cunoscut şi ca mare numismat, avînd cel mai reprezentativ ansamblu numismatic realizat vreodată în România de un colecţionar (peste 10.000 de monede, sigilii, medalii, pietre gravate, bijuterii). Şi-a donat colecţia Academiei Române. A fost un mare sprijinitor al culturii, co-autor al Enciclopediei României, coordonată de Dimitrie Gusti. În 1942, a devenit membru de onoare al Academiei Române. Ca inginer şi industriaş, a fost unul dintre întemeietorii industriei metalurgice româneşti. În 1922, a fost numit primul director general al uzinelor din Reşiţa, perioada în care a ocupat această funcţie (1922-1927) fiind una dintre cele mai faste şi pline de realizări din istoria uzinei. A înfiinţat şi a condus numeroase societăţi cu profil metalurgic (Uniunea Industriilor Metalurgice şi Miniere, Socomet, Titan-Nădlag-Călan), a fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie din Bucureşti. A adus investitori americani în România, în domeniul petrolier.

A făcut primul tractor românesc

Radu Emil Mărdărescu (1907-1968), inginer şi profesor universitar braşovean, a absolvit Facultatea de Matematică din Bucureşti. În anul 1928 a plecat la Dresda pentru a urma cursurile Politehnicii în domeniul construcţiei de automobile şi motoare. Ca student, s-a remarcat şi la concursurile de atletism şi scrimă. În 1935, a fost selecţionat în echipa germană de explorare a Polului Nord, unde s-a ocupat de aparatura de cercetare a particulelor de mare energie din univers care străbat atmosfera terestră. În 1936, s-a angajat la Uzinele de avioane şi motoare IAR-Braşov, ca inginer, devenind apoi inginer şef constructor. În această perioadă, a realizat componente inovatoare ale motoarelor de avion şi chiar un model nou, cu 14 cilindri în stea dublă, de 1500 CP. Dar nu a primit fondurile necesare de la Ministerul de Război, aşa că motorul a fost realizat în Franţa, fiind folosit ulterior şi de germani. În 1948, Mărdărescu şi-a început activitatea didactică predînd cursuri de matematică, mecanică şi rezistenţa materialelor la Institutul Forestier din Braşov. A înfiinţat Catedra de Automobile şi Tractoare în cadrul Facultăţii de Mecanică. După război, sub conducerea lui, au fost executate tractoarele IAR 22 (primul model de tractor românesc, produs începînd cu 1946 la Braşov), IAR 23, autoturismul prototip IAR 002, în două variante, motocompresorul IAR 003. A obţinut brevete de invenţie în România şi Germania, unde a lucrat la firmele Auto-Union şi Deimler-Benz.

Cel mai mare constructor de baraje

Ionel Radu Prişcu (1921-1987) a fost un pedagog şi inginer constructor de baraje braşovean, celebru pentru proiectarea barajului Vidraru de pe rîul Argeş. A absolvit Universitatea Politehnică din Bucureşti cu „magna cum laudae“. Ca profesor universitar de excepţie, a creat numeroase generaţii de specialişti în hidrotehnică, printre studenţii săi numărîndu-se şi Ion Iliescu, Petre Roman şi Călin Popescu Tăriceanu. De numele lui Radu Prişcu se leagă toate marile construcţii hidrotehnice care au dat României independenţa energetică, adică 10 uzine hidroelectrice şi 25 de mari baraje. A proiectat şi a coordonat construirea unor mari baraje şi în Iran, Bolivia sau Liban. Creator al şcolii hidrotehnice româneşti, a fost prorector, iar apoi, pînă în anul 1976, rector al Institutului de Construcţii din Bucureşti. A pregătit 42 de promoţii de ingineri hidrotehnicieni. Braşoveanul a fost membru al unor prestigioase foruri internaţionale de profil, a întreţinut relaţii cu mari personalităţi mondiale în domeniul barajelor şi a primit numeroase distincţii şi recunoaşteri naţionale şi mondiale.

Inginerul gării Braşov

Mircea Mihăilescu (1920-2006) s-a născut în Braşov, într-o familie de intelectuali. A urmat cursurile liceului Andrei Şaguna, apoi Facultatea de Construcţii din Bucureşti obţinînd diploma de inginer constructor. A lucrat apoi în învăţămîntul tehnic superior, la catedra de beton armat a Politehnicii din Bucureşti, apoi ca inginer proiectant la Ministerul Transporturilor. De la Institutul de Încercări şi Cercetări în Construcţii INCERC, a fost destituit în 1957 din motive politice. Din 1964, a predat la Universitatea Tehnică din Cluj, fiind şeful catedrei de beton armat pînă în 1990, cînd s-a pensionat şi a devenit profesor universitar consultant la această universitate.
Pe lîngă sutele de lucrări publicate, a realizat numeroase proiecte unicat: învelitori conoidale la depoul de locomotive Braşov (la acel timp, cea mai mare clădire de acest tip din România), clădirile gărilor Predeal, Braşov (1962), Bîrlad.

Numele lui e pronunţat în toate laboratoarele de chimie

Nicolae Teclu (1839-1916) e unul dintre cei mai cunoscuţi ingineri chimişti români la nivel mondial. La Politehnica din Viena a obţinut titlul de inginer chimist, iar la Berlin, cel de arhitect. A lucrat ca profesor de chimie la Gimnaziul Român din Braşov, unde a introdus pentru prima dată cursul de gimnastică raţională. În 1868, a plecat din nou la Viena, unde a lucrat ca asistent al profesorului Ludwig, apoi ca profesor de chimia pigmenţilor, apoi la Monetăria Statului Austriac, chimist al Imprimeriei Imperiale. Braşoveanul a desfăşurat o activitate ştiinţifică bogată în domeniul chimiei anorganice. Primele descoperiri şi lucrări le-a consacrat studiului chimic asupra unor meteoriţi căzuţi în India. A făcut cercetări asupra arderii, pe care le-a continuat tot restul vieţii şi ale căror rezultate le-a publicat în reviste de specialitate din străinătate. Sînt cunoscute în întreaga lume cercetările sale privind electricitatea atmosferică, tehnologia hîrtiei, combustia gazelor, studiul flăcării, capacitatea de explozie a amestecului de gaze. A inventat „Aparatul pentru determinarea transparenţei corpurilor“, pe care l-a prezentat la Congresul Internaţional de Chimie de la Viena din 1898, unul dintre primele fotometre. În 1900 a inventat becul de laborator care îi poartă numele, cu reglare a curentului de aer şi gaz, care este folosit şi în prezent în laboratoarele de chimie din toate ţările. Invenţia a fost brevetată în Austria şi realizată pe scară industrială de firme din Leipzig şi Viena. În 1879, Teclu a devenit membru titular al Academiei Române.

Agronomul preocupat de poluarea planetei

Irimie Iulian Staicu (1905-1989) a adus contribuţii importante la dezvoltarea agriculturii mondiale. S-a născut în Cristian, într-o familie de agricultori. Atras din copilărie de misterele dezvoltării plantelor, braşoveanul a devenit inginer agronom. La Facultatea de Agronomie din Bucureşti, a făcut cercetări sub îndrumarea marelui Gh. Ionescu Sişeşti. În 1932 a plecat cu o bursă în SUA, unde a urmat cursuri de perfecţionare la Colegiul de Agricultură şi Ştiinţe Aplicate din Manhattan. A fost profesor la Facultatea de Agricultură şi la cea de Biologie din Bucureşti. În domeniul cercetării, şi-a îndreptat atenţia asupra modului de utilizare a îngrăşămintelor chimice şi organice, cu scopul măririi producţiei agricole. La congresele de specialitate din străinătate, a adus contribuţii originale în probleme privind poluarea, criza de proteine, sursele nepoluante de energie, identificarea bogăţiilor naturale ale Pămîntului. A fost şi director general al Institutului de Cercetări Agricole-ICA (1966-1969). Ca urmare a lucrărilor sale de interes economic naţional şi internaţional, în 1963 a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1965 i s-a decernat titlul de doctor docent.

Părintele planoarelor româneşti

Iosif Şilimon (1918-1981) a rămas în istoria aviaţiei mondiale pentru planoarele sale. După absolvirea secţiei de Aviaţie la Politehnica din Bucureşti, s-a angajat ca inginer la IAR Braşov. Ca şef secţie montaj avioane uşoare, a realizat în 1949 planorul IS-2, primul dintr-o serie de 32 tipuri de planoare şi motoplanoare cu performanţe recunoscute internaţional. Ca şef de secţie la Uzinele de Reparat Material Aeronautic-URMV3, înfiinţate în fostele hangare IAR, inginerul a realizat în 1960 primul motoplanor românesc şi printre primele în lume. După ce, pe rînd, secţiile de aeronautică ale Braşovului au fost desfiinţate, a pus piatra de temelie la ICA Ghimbav, la 14 noiembrie 1968. Ca director tehnic, a realizat aici două tipuri de avioane IS 23 şi IS 24 pentru misiuni ale aviaţiei utilitare şi ale aviaţiei sportive. În 1978, la bordul unui motoplanor IS-28M, a făcut în premieră turul tuturor statelor americane. Aeronavele construite de el au stabilit recorduri mondiale şi au dovedit calităţi de zbor remarcabile, fiind şi astăzi competitive şi apreciate pe plan naţional şi mondial. Şilimon a fost şi pilot planorist şi de avioane. Una din preocupările inginerului sătmărean care şi-a scris întreaga carieră la Braşov a fost şi realizarea de vehicule cu pernă de aer, în scopuri utilitare.

Ingineri inspiraţi de oraşul Braşov

În perioada cînd Braşovul era un mare centru industrial, mulţi ingineri eminenţi şi-au legat destinele de acest oraş, în care au studiat, au lucrat, au realizat proiecte concepţie proprie sau au predat disciplinele în care s-au consacrat. Iată cîteva nume importante:
- Dumitru Dumitrescu (1904-1984), fondatorul şcolii româneşti moderne de hidraulică, a fost inginer la IAR-Braşov, între 1940-1944.
- Grigore Eliescu (1898-1975), primul inginer silvic care a studiat combaterea unor insecte dăunătoare în Europa de Sud-Est, a predat la Facultatea de Silvicultură din Braşov.
- Ion S. Gheorghiu (1885-1968), întemeietorul şcolii româneşti de maşini electrice, a realizat primul proiect de electrificare a liniei de cale ferată Ploieşti-Braşov.
- Nicolae Manolescu (1907-1993), fondatorul şcolii româneşti de teoria mecanismelor şi maşinilor, a lucrat la Atelierele CFR-Braşov (1932-1936).
- Dorin Pavel (1900-1979), părintele hidroenergeticii româneşti, a absolvit Liceul Andrei Şaguna la Braşov.
- Andrei Filotti (n. 1930), inginer hidroenergetician român şi consilier tehnic şef al Organizaţiei Naţiunilor Unite, a coordonat proiectul lacului de acumulare de pe Tărlung, care alimentează Braşovul cu apă potabilă.
- Traian Dragoş (1833-1962), ctitorul primei şcoli de subingineri electromecanici. Autorul a peste 100 de invenţii în domeniul armamentului, podurilor rulante şi aparaturii casnice, a trăit la Braşov, unde a lucrat la Atelierele de reparat automobile şi a înfiinţat Biroul Tehnic Special. În cadrul acestuia urma să realizeze prototipul unui motor Diesel revoluţionar.
- Radu Manicatide (1912-2004) pionier al construcţiilor de aeronave ultrauşoare şi constructor de avioane româneşti performante, a realizat în 1945, la IAR Braşov, microautomobilul biloc, echipat cu un motor de motocicletă în doi timpi, avînd un singur cilindru şi răcit cu aer.
- Jiang Zemin (n. 1926), fostul preşedinte al RP Chineze, a lucrat ca inginer la Uzina Steagul Roşu, vreme de doi ani.
- Elie Carafoli (1901-1983) (foto), inventator, specialist în profile aerodinamice, părintele aripilor de avion cu bordul de fugă rotunjit, inventatorul avionului cu aripă joasă, a lucrat ca inginer şi ca director general la IAR Braşov, unde începînd cu 1929, a proiectat şi a construit noi tipuri de avioane şi prima suflerie aerodinamică din România.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: