Un tenor brașovean s-a întors acasă după 30 de ani

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Foto: George Grădinaru

Dimensiune font:

Autor: » Mihaela GRĂDINARU, 14.08.2014

• Mircea Mickael Vanca a pierdut cetăţenia română în 1985, dar a cîştigat o carieră în Franţa şi a cîntat pe cele mai mari scene ale operei alături de Placido Domingo, Angela Gheorghiu sau Montserrat Caballe

Braşoveanul Mircea Mickael Vanca, acum în vîrstă de 57 de ani, este un artist de o valoare recunoscută în lume, dar despre care, din păcate, România nu ştie prea multe. A cîntat pe marile scene ale lumii alături de Placido Domingo, Angela Gheorghiu sau Montserrat Caballe. După aproape 30 de ani petrecuţi în Franţa, a hotărît să se întoarcă acasă, la Braşov, locul de unde consideră că, de fapt, nu a plecat niciodată.

Canto, jazz, pop, rock şi folk

Vorbeşte opt limbi şi cîntă la aproape orice instrument îi cade în mînă. Dar cel mai de preţ dar pe care i l-a dat Dumnezeu este vocea. Primii paşi în muzică i-a făcut la Şcoala Populară de Artă din Braşov, la clasa de flaut. Apoi a făcut mutarea spre jazz. Mai tîrziu a luat lecţii de canto cu profesorul Nicolae Bîrsan. La 18 ani a trăit un vis: a debutat pe scena Festivalului de Jazz 1975 de la Sibiu, alături de Harry Tavitian şi Florin Gîrbacea. Era pe atunci cel mai tînăr artist din festival. Retrăieşte încă emoţia momentelor în care a cîntat în jam-session-uri cu veteranul jazzman-ilor, Mihai Berindei, care avea atunci peste 80 de ani, dar şi cu Ştefan Berindei, Marius Pop, Johnny Răducanu sau Dan Mîndrilă. A fost membru fondator al „Grup 74” împreună cu Sandu Albiter. A iubit şi folkul o bună vreme. A fost printre cei din prima generaţie a Cenaclului Flacăra, în 1975. „În Cenaclu am ajuns împreună cu Gheorghe Gheorghiu, care îmi era şi îmi este şi acum un bun prieten. Erau începuturile Cenaclului Flacăra, cu Mircea Vintilă, Anda Călugăreanu, Dan Tufaru, Dan Chebac, Mircea Florian, Evandro Rossetti, Doru Stănculescu, Mircea Bodolan, Sorin Mingheat, Tudor Gheorghe, Gheorghe Fărcaşu, Mihai Stan, Florian Pittiş şi sigur uit pe mulţi dintre ei...“, scoate la lumină amintiri dragi Mircea Vanca.

Obligat să renunţe la cetăţeania română

După zece ani de muzică, muzică bună de toate felurile, muzică clasică, jazz sau folk, Mircea a decis să plece din ţară. Se săturase să-i scrie alţii viitorul. Şi nu şi-a ascuns intenţia. Ba chiar a spus „sus şi tare“ că vrea să plece, lucru care i-a cam „tăiat“ accesul la scenă. „Am plecat în ‘85. După ce am declarat că vreau să părăsesc România, mi-a cam fost interzis să mai apar pe scenă. Şi de ce am vrut să plec? Pentru că mă săturasem să-mi dicteze alţii viitorul. În ’82, am fost plecat la Casablanca unde am stat 7 luni cu o trupă a mea de cafe-concert, erau braşoveni, Titus Bojan, Liviu Prejmereanu, Romeo Rădoi. Cînd ne-am întors de acolo, următorul turneu trebuia să fie în Germania de Est. Dar nu mi s-a mai dat viză. Asta m-a înfuriat foarte tare. Atunci am hotărît să plec din ţară. Eram, sînt şi acum, un om onest, am muncit şi nu vedeam de ce trebuia să hotărască altcineva viitorul meu. Voiam să hotărăsc eu dacă e bine să fac sau să nu fac ceva“. Mircea a cerut plecarea definitivă din România. I s-a aprobat după trei ani, timp în care sistemul i-a luat toate bunurile şi l-a pus să mai plătească un preţ: a fost obligat să renunţe la cetăţenia română. „După un an şi jumătate am primit un paşaport maro, paşaport de apatrid. Atunci am fost pus să plătesc taxă de şedere în România. Nu mai eram considerat cetăţean român, deşi nici de plecat nu puteam să plec pentru că vizele se dau la ambasade, iar acolo nu te lăsa Miliţia să te duci. În ’85 am ajus la Paris, unde nu mă chemase nimeni“, povesteşte muzicianul.

Paris, şase ani fără muzică

Drumul spre Paris nu a fost uşor. Noroc că i-a întins o mînă de ajutor un amic francez. Cu o viză de tranzit obţinută în România a reuşit să iasă din ţară, dar de la Viena mai departe nu avea niciun fel de viză. A fost nevoit să călătorească mai mult ascuns în portbagajul francezului, iar apoi a trecut noaptea prin Munţii Dolomiţi, pe jos. Aşa a intrat din Italia în Franţa, „peste dealuri şi văi”. Odată ajuns în Franţa, a cerut azil politic. Asta i-a înlesnit obţinerea cărţii de reşedinţă. În Franţa, a renunţat pentru început la muzică. Au fost şase ani în care a făcut tot felul de munci pentru a supravieţui. A lucrat şi într-o firmă de servicii de pază, iar după trei ani a reuşit să îşi înfiinţeze propria societate de pază împreună cu un prieten. Avea 50 de angajaţi. „Am pierdut din păcate ani importanţi din viaţă. În acest timp n-am mai cîntat deloc. Venise în Franţa şi soţia mea şi trebuia să avem măcar un salariu sigur. Iar muzica nu ne oferea o siguranţă. După vreo şase ani, firma mea de pază a dat faliment. La fel şi căsătoria mea. Într-o zi, mă uitam pe cerul albastru al Franţei şi mi-am zis: acum ce să fac? Păi cum ce să fac? Ce am făcut dintotdeauna: muzică“, îşi aminteşte Mircea momentul francez de răscruce.

Prima scenă: instrumentist la Disneyland

S-a înscris într-o asociaţie a artiştilor care caută un job şi a găsit un post de instrumentist la Disneyland, care urma să-şi deschidă porţile în 1991. „M-am dus, am dat o audiţie acolo şi am fost angajat. Surpriza mare a fost că directorul muzical era român, îl cheamă Vasile Şirli (este şi în prezent director la Disneyland) şi surpriza şi mai mare era că el mă cunoştea pe mine de la festivalul de jazz de la Sibiu din 1975. Mai tîrziu am devenit prieteni şi sîntem şi astăzi, este un om deosebit. Am lucrat la Disneyland trei ani de zile. La început am fost instrumentist la flaut, apoi, ţinînd cont de faptul că vorbesc opt limbi străine, şi acolo veneau oameni din toate colţurile lumii, mi s-a propus să fiu asistentul directorului muzical de la Disneyland Paris“, povesteşte artistul.

Întîlnire cu Michael Jackson

Tot la Disneyland l-a întîlnit şi pe Michael Jackson, despre care îşi aduce aminte că se ascundea în carele alegorice pentru a se bucura în tihnă de paradă. „Lui Michael îi plăcea foarte mult să vină la paradă. Se urca la bordul carelor alegorice şi urmărea de acolo parada, fără să fie văzut. Îi plăcea şi să dirijeze orchestra Disney, iar eu, făceam parte din staff-ul departamentului de spectacole. Aşa l-am întîlnit. N-am vorbit foarte mult, o strîngere de mînă, un salut şi cam atîta a fost tot“, spune braşoveanul. Tot la Disneyland i-a cunoscut pe actorii Eddie Murphy şi Nick Nolte, dar şi pe soprana Barbara Hendricks. Episodul Disneyland s-a încheiat după trei ani: a fost disponibilizat în urma unui plan de reorganizare.

Primul pas spre marea scenă a operei

Nu a renunţat la muzică. A făcut un program de piano-bar într-un local renumit, Petit Café du Thêatre Antoine, pe Bulevardul Sevastopol din Paris. Acolo, destinul i-a scos-o în cale pe mezzosoprana Viorica Cortez, care l-a auzit cîntînd. „M-a invitat la dînsa acasă şi mi-a spus că vrea să mă audă cîntînd. Mi-a spus apoi, cu accentul ei dulce moldovenesc: «Măi băiete, tu ai aur în gît». Păi, oi fi avut eu aur în gît, dar nu şi în buzunare“, povesteşte cel care atunci nu ştia că uşa Operei avea să i se deschidă larg.
Viorica Cortez a fost cea care l-a îndrumat către operă, deşi el se considera prea bătrîn să debuteze ca tenor la peste 30 de ani. „Am început să studiez cu dînsa şi am şansa să am o relaţie de prietenie profundă cu această imensă artistă care, pe lîngă calităţile muzicale excepţionale, este dotată cu o inimă şi un suflet pe care cuvintele nu pot să le descrie... De cîte ori merg la Paris o vizitez şi cîntăm împreună. După un an de studiu cu doamna Cortez, am dat un concurs la Opera din Nantes, în Bretania, unde am fost angajat în corul operei“.

Marile scene ale lumii

După un an în cor, în urma unui concurs, a ajuns la Opera din Paris. Aici a cîntat puţin peste şase ani. Şi i s-au deschis porţile marilor scene ale lumii cum ar fi opera din Geneva, Strasbourg, Luxemburg, Amsterdam, Valencia, Barcelona, Theatre de Champs Elisee, Montpellier, Bordeaux, Nancy, Capitole de Toulouse. A cîntat pe aceeaşi scenă cu Placido Domingo, Luciano Pavarotti, Samuel Ramey, Montserrat Caballe, Leontina Văduva, Angela Gheorghiu, Marcelo Alvarez, Roberto Alagna, Ramon Vargas, Neil Shicoff, Jose Cura şi mulţi, mulţi alţi mari artişti. „Ei, am fost şi eu pe acolo... Am pus piatra mea la edificiul cultural“, spune, zîmbind discret, tenorul braşovean.

A cîntat pentru Julio Iglesias şi Yannik Noah

Vocea i-a fost apreciată nu numai pe scenă. A fost invitat să cînte la o aniversare, la Paris, a lui Julio Iglesias, artist pe care îl preţuieşte profund. Tot la o aniversare l-a cunoscut şi pe Yannik Noah, fosta glorie a tenisului francez, căruia i-a cîntat de ziua sa. „Acolo am băut o noapte întreagă bere cu Joe Cocker. Un personaj fabulos“, îşi aminteşte Mircea rîzînd.

Mai mult pentru muzică şi pentru Braşov

Spune că dacă ar fi să-şi retrăiască viaţa, ar face aceleaşi alegeri. „Aş încerca probabil să fac mai puţine greşeli, deşi nu cred că ar fi posibil, pentru că eu cred că sîntem setaţi să facem mereu aceleaşi alegeri. Mă întrebaţi ce mi-aş dori mai mult? Să fie pace şi bine în România şi ... ar fi bine să mai facem muzică de calitate prin locurile acestea, fiindcă, slavă Domnului, nu ducem lipsă de talente. Poate un pic mai multă omenie ar ajuta! Vine o vreme cînd viaţa de zi cu zi ţi-e umplută de amintiri pe care le împărtăşeşti cu prietenii. Nu vreau să spun prin asta că trăiesc din amintiri, pentru că sînt o persoană activă. De aceea îmi doresc mult ca, într-o zi, să pot face mai mult pentru comunitatea braşoveană, în sensul promovării muzicii clasice şi a operei în special, care nu cred că este suficient de mult promovată în oraşul nostru“, a mai spus muzicianul.

S-a întors acasă pentru mama

• După aproape 30 de ani de la momentul în care a rămas fără cetăţenia română, Mircea Vanca a considerat că este vremea să se întoarcă acasă. Aici, la Braşov, pe strada Lămîiţei, lîngă persoana care îi este cea mai dragă din lume: mama lui. Se luminează la faţă ori de cîte ori vorbeşte despre ea şi nu trece zi fără s-o îmbrăţişeze. Măcar o dată. „Deocamdată sînt în România şi mă bucur că sînt lîngă mama, care are 87 de ani. Şi mă bucur de prieteni. Consider că nu am fost plecat vreodată cu adevărat de aici. Am fost absent o vreme, dar nu am plecat, cum nu consider că sînt plecat acum nici din Franţa. Sînt legat profund şi de locul unde m-am născut, dar şi de cea de-a doua mea patrie, Franţa, care la timpul ei m-a ajutat să fiu omul de astăzi“, a spus tenorul. Se împarte între Franţa şi România, pînă va veni vremea pensionării, cînd, cu siguranţă, va sta mai mult în ţară. Următorul concert este programat în septembrie, la Nissa, în cadrul Festivalului de Artă Lirică. Apoi, se va întoarce în Bucureşti, pentru a fi prezent, în octombrie, la un concert la Sala Radio cu doamnele operei româneşti care i-au influenţat viaţa şi cariera, Viorica Cortez şi Leontina Văduva.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: