Maestrul Gheorghe Dima, fiul uitat al Braşovului

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 28.09.2012

• La 165 de ani de la naşterea compozitorului Gheorghe Dima, în Braşov nu există o casă memorială Gheorghe Dima, nici un bust al muzicianului, iar Filarmonica Braşov nu îi mai poartă numele

Pe 28 septembrie 1847, se năştea în Şcheii Braşovului cel ce avea să devină unul dintre cei mai mari compozitori, dirijori şi pedagogi români. George Dima, după numele de botez, sau Gheorghe Dima, cum mai era cunoscut, ori G. Dima, cum obişnuia să mai semneze, a fost o mare personalitate culturală în epocă. Recunoscut în lumea muzicală naţională şi europeană, maestrul care a înfiinţat Conservatorul de la Cluj, instituţie care şi astăzi îi poartă numele, este prea puţin cunoscut acasă la el, în Braşov. O stradă şi un părculeţ din Şchei îi poartă numele, iar o sală din Muzeul „Casa Mureşenilor“ îi este dedicată. Însă casa în care s-a născut şi a compus nu este marcată. Iar Filarmonica Braşov, care vreme de 50 de ani s-a numit Filarmonica „Gheorghe Dima“, a renunţat la această denumire. Ansamblul coral „Gheorghe Dima“ s-a desfiinţat. Nu avem niciun bust public al întîiului mare compozitor braşovean. Şi, în general, braşovenii cunosc prea puţine lucruri despre Gheorghe Dima, cu toate că a fost, alături de Iacob Mureşianu, unul din stîlpii pe care s-a întemeiat muzica cultă românească din Ardeal. La 165 de ani de la naşterea lui Gheorghe Dima, Monitorul Expres vă prezintă viaţa şi opera acestui prim reformator al muzicii ardelene.

Şchei, numărul 284

Noi, braşovenii de rînd, abia dacă ştim cine a fost Gheorghe Dima, însă, muzicologul Mihail-Gavril Gorbonov poate povesti ore în şir despre viaţa şi opera acestui mare compozitor. Expertul braşovean a aflat care este originea compozitorului şi a familiei Dimeştilor. Aceasta s-a întemeiat la începutul secolului XIX, dintr-un negustor buzoian şi o şcheiancă. Aceştia au avut patru copii: Luca, Nicolae, Ion şi Maria. Nicolae s-a căsătorit cu Zoe Voinescu, descendentă din importanta familie braşoveană a Ciurculeştilor, şi au adus pe lume patru băieţi: Pantelimon (Pandeli), Manase, Nicolae (Nicolache) şi Gheorghe (George, Ghiţă), viitorul muzician. Gheorghe Dima, mezinul familiei, s-a născut în casa părintească din Şchei, la nr. 284, la 28 septembrie 1847. De mic, Gheorghe a rămas orfan de tată, fiind crescut de mamă şi bunicii materni, Maica Frosa şi Moşul Nicolae Voinescu. După absolvirea liceului real la Viena, Dima s-a înscris la Politehnica din Karlsruhe (1866). Dar înclinaţia spre muzică l-a făcut să-şi întrerupă studiile tehnice şi să urmeze cursuri de canto şi armonie la Baden, Viena şi Graz, cu mari profesori. Între anii 1872-1874, a fost student la Conservatorul din Leipzig. Vocea lui de bas s-a făcut remarcată în concerte, recitaluri şi roluri pe scenele operelor din Klagenfurt şi Zürich. În toamna anului 1874, Dima s-a întors la Braşov, ca profesor de muzică la Şcolile Centrale Române, preluînd conducerea Reuniunii române de gimnastică şi cîntări, precursoarea Filarmonicii de azi. În anul l875 s-a căsătorit cu Maria Florian. După nici trei ani, compozitorul a trăit o teribilă dramă. Cei doi copii şi soţia au murit pe rînd. Puternic marcat de aceste evenimente, Dima a plecat în lume.

Din Leipzig, la Sibiu

Timp de doi ani, a locuit la Leipzig, unde şi-a continuat pregătirea muzicală la celebrul conservator, studiind pianul, armonia şi contrapunctul, canto şi istoria muzicii. După absolvire, Dima a susţinut o serie de concerte şi recitaluri la Bucureşti şi în importante oraşe din Transilvania. La Sibiu, a interpretat rolul lui Adam din Oratoriul „Creaţiunea“ de J. Haydn. A avut un succes răsunător, sibienii oferindu-i conducerea Reuniunii române de muzică. Astfel, la 1 mai 1881, compozitorul s-a stabilit la Sibiu, revigorînd cultura acestui oraş. Faima Reuniunii din Sibiu s-a răspîndit în toate zonele locuite de români, iar numele lui Dima a devenit foarte preţuit. A condus şi corul catedralei ortodoxe. Apoi a predat muzică vocală şi instrumentală la trei instituţii de învăţămînt, printre care şi Seminarul teologic. Tot braşoveanul Dima a fost numit dirijorul Societăţii Hermannstädter Mannergesang Verein. Într-un cuvînt, muzicianul a fost călăuza vieţii muzicale sibiene, timp de aproape două decenii. În anul 1884, s-a căsătorit cu Maria Bologa (Maricuţa), fiica cunoscutului om politic ardelean Iacob Bologa şi o remarcabilă voce de contraalto. Soţia l-a ajutat mult în carieră, fiindu-i colaboratoare în activitatea artistică. La Sibiu, maestrul Dima a compus cea mai complexă operă a sa, balada pentru solişti, cor mixt şi orchestră „Mama lui Ştefan cel Mare“ (1884), pe versuri de D. Bolintineanu. Prodigioasa lui creaţie a cuprins lucrări de facturi diferite, de la cele corale, laice şi religioase, la lieduri. Între acestea, la loc de cinste, este ciclul de lieduri pe versuri de M. Eminescu (1896), traduse de soţie în limba germană (De ce nu-mi vii, Şi dacă, Somnoroase păsărele, Dorinţa, Peste vîrfuri).

„Marelui nostru măestru Dima“

„La cererea insistentă a braşovenilor, care aveau şi puţină invidie pe realizările muzicale ale sibienilor, Dima revine în oraşul natal, în anul 1899. Ne închipuim cît de grea i-a fost despărţirea de mediul cultural sibian, de colaboratorii şi de admiratorii săi“, explică prof. dr. Gorbonov. La 1 septembrie 1899, a început la Braşov o rodnică perioadă de 17 ani, ca profesor de muzică şi conducător al corului Bisericii ortodoxe Sf. Nicolae din Şchei, a Reuniunii române de gimnastică şi cîntări, precum şi a Societăţii teatrale române „Reduta“. „Autoritatea sa, de maestru consacrat a dat instituţiilor artistice braşovene un puternic impuls, căpătînd dinamism şi cîştigînd în rafinament, valoare interpretativă şi politică repertorială“, precizează Gorbonov. Creaţia muzicală a lui Dima s-a îmbogăţit cu noi creaţii: „Cantata“ pentru solişti, cor mixt şi orchestră, pe versuri de Andrei Bârseanu (1900), scrisă cu ocazia serbărilor jubiliare ale gimnaziului greco-oriental român din Braşov. Cantata „Salvum fac regem“ pentru cor mixt şi orchestră (1902) a fost prezentată în primă audiţie la inaugurarea sălii festive a Castelului Peleş de la Sinaia. Tot în această perioadă a compus balade, cîntece originale pentru voce şi pian, madrigale şi prelucrări de cîntece populare şi vechi melodii româneşti. Creaţia lui stă sub semnul clasicismului şi al romantismului. În acelaşi timp, compozitorul a organizat în Braşov concerte, recitaluri, spectacole, serbări şcolare şi turnee ale artiştilor braşoveni. Cu ocazia concertelor susţinute la Ateneul din Bucureşti (1906), D.G. Kiriac i-a oferit o cunună de lauri cu dedicaţia: „Marelui nostru măestru Dima“.

Reformatorul muzicii bisericeşti

Braşoveanul a avut numeroase colaborări şi s-a bucurat de apreciere din partea marilor personalităţi ale vremii: Gavriil Musicescu, Iacob Mureşianu, Nicolae Popovici, Paul Richter, Tiberiu Brediceanu, Tudor Ciortea, Andrei Bârseanu, George Coşbuc, Titu Maiorescu, Barbu Ştefănescu Delavrancea, Nicolae Iorga, Octavian Goga. Dima s-a preocupat şi de îndrumarea vieţii muzicale a formaţiilor corale de la sate. A pregătit un program de perfecţionare a dirijorilor învăţători, preoţi sau chiar plugari. Le-a oferit, gratuit, partituri cu noile sale compoziţii. A condus cursuri de perfecţionare pentru profesorii de muzică. Dima a fost şi un cronicar muzical obiectiv, fin observator al fenomenului muzical contemporan. În „Telegraful Român“ din 29 aprilie 1898, a făcut o analiză serioasă a muzicii bisericeşti, fiind de părere că e momentul unor schimbări: „Această muzică, în starea în care se află şi persistă a se menţine, atît prin valoarea ei muzicală, cît şi prin modul defectuos de interpretare şi executare, nu mai corespunde nici secolului pentru care este menită, nici cerinţelor secolului în care ne găsim“. Intelectualii români au fost de acord că ar trebui introduse în biserica răsăriteană orga şi armoniul şi alte inovaţii propuse de muzicianul braşovean care a contribuit astfel la progresul muzicii bisericeşti la noi. Din a doua căsătorie, Dima a avut cinci copii: Ionel, Gheorghe, Marioara, Lia şi Dimitrica. Alte drame s-au abătut asupra lui. Ionel, student în Germania, s-a sinucis, iar Gheorghe a fost răpus de o boală necruţătoare.

Doi ani de temniţă

Anii Primului Război Mondial i-au adus mai întîi refugiul la Sinaia, Băicoi şi Bucureşti, apoi nedreapta detenţie de l7 luni, în închisorile din Braşov, Tîrgu-Mureş şi Cluj. Deşi îl cunoştea pe denunţătorul său, maestrul l-a iertat şi nu l-a dezvăluit niciodată. În închisoare, a compus mai multe piese religioase şi cîntecul „Dorule, ortacule“, pe versuri proprii. Crăciunul anului 1917 l-a petrecut în capela închisorii din Cluj unde, împreună cu corul său de robi, a colindat: „O, ce veste minunată“. Dima fusese acuzat de colaboraţionism. Fusese arestat împreună cu preoţii de la Biserica Sfîntul Nicolae şi famiile acestora. Braşovencele, în frunte cu Elena Mureşianu, au plătit cu închisoare pentru că „au aplaudat armata română“, „au lucrat la Crucea Roşie română“ şi „au aruncat cu flori în faţa armatei române“. Autorităţile i-au împuşcat pe cei care ajutaseră în vreun fel soldaţii eliberatori. Gheorghe Dima a fost aruncat în temniţă pentru că a cîntat cu corul sub Tîmpa, în momentul cînd se dărîma statuia lui Arpad. În iulie 1919, Dima s-a întors la Cluj. La propunerea lui Tiberiu Brediceanu, i s-a încredinţat nobila misiune de înfiinţare a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică, eveniment petrecut la 28 martie 1920, cînd Gheorghe Dima se întreba în discursul rostit la inaugurare: „Unde sînt chinurile, unde sînt suferinţele trecutului? Toate s-au stins prefăcîndu-se în bucurie, voie de viaţă şi energie Iată-ne deci, ca prin farmec, la largul nostru“. Cu ocazia împlinirii a 40 de ani de activitate artistică şi a 75 de ani de viaţă, la Cluj s-au organizat, în ziua de 6 mai 1922, festivităţi importante în cinstea lui Gheorghe Dima. „Opera de artă a lui Gh. Dima a ajuns un fel de avere comună a întregului nostru neam“, spunea atunci Tiberiu Brediceanu. Foarte multe telegrame de felicitare au sosit din toate colţurile ţării, chiar şi de la maestrul George Enescu.

Părintele madrigalului românesc

Aşadar, Gheorghe Dima şi-a încheiat glorioasa activitate pedagogică pe cea mai înaltă treaptă a învăţămîntului nostru artistic, ca rectorul conservatorului pe care l-a înfiinţat şi care îi poartă numele şi astăzi. Pe website-ul instituţiei care îi poartă numele este precizat: „Primul rector, compozitorul Gheorghe Dima, a imprimat noului institut idealul unor standarde calitative înalte, pe care le-a însuşit temeinic în cursul studiilor universitare urmate în Germania“. Marele braşovean s-a stins din viaţă în ziua de 4 iunie 1925, în locuinţa sa de la conservatorul clujean. Iată cum rezumă muzicologul Gorbonov contribuţia lui Gheorghe Dima la istoria muzicii româneşti: „Arta lui nemuritoare va înnobila mereu inimile iubitorilor de frumos. A lăsat muzicii româneşti o creaţie originală, unitară şi reprezentativă, numărînd peste 225 de titluri. A fondat şi a condus, cu dăruire şi competenţă, prestigioase ansambluri artistice. A triumfat, atît ca artist interpret, cît şi ca dirijor, pe numeroase scene de concert şi de spectacol, din ţară şi străinătate. A trudit la reformarea muzicii şi cîntării bisericeşti autohtone. A desfăşurat o activitate didactică entuziastă şi responsabilă“. Mai trebuie adăugat că, datorită numeroaselor creaţii madrigale şi a întîietăţii lor cronologice, Dima a fost numit părintele madrigalului românesc. Profesor, cîntăreţ de lied şi operă, dirijor de cor şi orchestră, pianist şi compozitor, Gheorghe Dima a fost interesat de evoluţia muzicii în România, preocupare neostenită care poate fi rezumată prin titlul unuia dintre materialele sale publicistice: „Ce să facem în prima linie pentru îmbunătăţirea stării muzicale a poporului nostru?“. Muzicologul Viorel Cosma găseşte că misiunea lui Dima este similară cu cea a lui Ceaikovski: „pe bună dreptate, Gh. Dima poate fi socotit unul dintre ctitorii şcolii muzicale naţionale de la sfîrşitul veacului XIX, de sorginte comună cu Grieg, Dvorak şi Ceaikovski în atitudinea de valorificare a folclorului, limitat însă la sfera genurilor intime cameral-vocale, ce i s-au potrivit firii sale meditative, poetice, lirice prin excelenţă“.

Dima, montaniardul

• Marele muzician era şi mare iubitor de drumeţii. A fost membru al asociaţiei SKV (Siebenbürgische Karpaten Verein), înfiinţată în 1880, la Sibiu, cu scopul de a cerceta şi descrie Carpaţii Transilvăneni, de a trezi şi însufleţi interesul şi dragostea pentru munte. Membrii SKV Braşov, marea lor majoritate saşi, au construit cabane, cele mai multe din România, refugii, poteci, au marcat trasee şi au format ghizi montani. În acest grup, colegi cu Dima au fost şi Emil Racoviţă, Take Ionescu, Ioan Meşotă, Iosif Puşcariu, Tiberiu Brediceanu.

Compoziţiile lui Gheorghe Dima

• Gheorghe Dima a lăsat muzicii româneşti o creaţie originală, unitară şi reprezentativă, numărînd peste 225 de titluri. Iată cîteva dintre compoziţiile lui:
Cucule cu peana sură
Mama lui Ştefan cel Mare (1884) (versuri de Dimitrie Bolintineanu)
Ştefan Vodă şi codrul (1904).
A venit un lup din crîng (versuri de George Coşbuc)
De ce nu-mi vii? (versuri de Mihai Eminescu)
Peste vîrfuri (versuri de Mihai Eminescu)
Somnoroase păsărele (versuri de Mihai Eminescu)
Hai în horă (versuri de Vasile Alecsandri)
Două inimi nu-mi dau pace (versuri populare)
Hora (versuri de Vasile Alecsandri)
Primăvara (versuri de Vasile Alecsandri)
Ziua ninge (versuri de Vasile Alecsandri)
Hop, ţurcă, furcă!
Jelui-m-aş şi n-am cui
Mîndruliţă de demult
Sub fereastra mîndrei mele
Ştii tu, mîndro?
În zadar alerg pămîntul
Scumpă, dragă copiliţă
Toată iarna ger şi frig
Ce faci Ioană?
Cucuruz cu frunza-n sus
Hei, leliţă din cel sat...
Anika dela moară
Cărăuşul
Nu m-ar arde dorul

Un muzeu mutat de trei ori

• Casa în care s-a născut Gheorghe Dima este greu de identificat astăzi, după ce străzile şi-au schimbat denumirile şi, printre casele vechi, au apărut altele. Dar o cercetare riguroasă ar putea s-o descopere şi s-o pună în lumină cu o plăcuţă comemorativă. Poate chiar să fie transformată în casă memorială. Prof. dr. Mihail-Gavril Gorbonov spune că Dima a locuit în mai multe clădiri din Braşov. În 1957, muzicienii braşoveni au decis, la împlinirea a 110 ani de la naşterea compozitorului, să amenajeze o Casă Memorială Gheorghe Dima la adresa Şirul Vămii nr. 3 (foto) unde astăzi este sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean. Muzeul avea două încăperi, în care erau expuse obiecte personale ale lui Dima. În 1990, acest muzeu s-a închis şi a fost transferat într-o sală la parterul imobilului în care este astăzi Muzeul „Casa Mureşenilor“. În 2000, spaţiul a fost retrocedat, şi muzeul s-a mutat în a treia locaţie, la etaj. În 2010, cînd s-a inaugurat „Casa Muzicii“ din cadrul Muzeului „Casa Mureşenilor“, lui Gheorghe Dima i s-a dedicat o încăpere specială. Aici au loc recitaluri şi simpozioane dedicate muzicianului braşovean, iar vizitatorii pot vedea cîteva obiecte care i-au aparţinut: partituri, baghete de dirijor, un diapazon, distincţii, pianul la care a compus şi a cîntat, mobilier de epocă, scrisori, mulajul mîinii, masca mortuară, arborele genealogic, portrete şi fotografii cu familia lui Gheorghe Dima.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: