Peleşul, castelul de suflet al românilor

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 10.08.2012

• Pe 11 august 1895, s-a pus piatra de temelie a Castelului Peleş, primul castel iluminat din Europa
• Arhitectura şi interioarele, colecţiile muzeului şi istoria scrisă între zidurile clădirii fac din Peleş o avuţie naţională nepreţuită

Castelul Peleş este o construcţie grandioasă care ocupă un loc aparte în sufletul românilor. Dar şi la nivel mondial este celebru, fiind considerat printre cele mai interesante 15 castele ale lumii. De unde vine farmecul Peleşului? Din arhitectura impresionantă, din colecţiile de patrimoniu pe care le adăposteşte şi, mai ales, prin rolul pe care l-a jucat în istoria României. Peste un milion de vizitatori din ţară şi din străinătate vin la Sinaia anual ca să vadă domeniul regal şi, în mod special, castelul. Începînd cu anul 2008, Peleşul este din nou proprietatea Majestăţii Sale, dar a rămas tot muzeu. Îl putem vizita oricînd şi e atît de aproape de Braşov. Iată cîteva din minunile adăpostite de acest simbol naţional, la 137 de ani de la punerea pietrei de temelie.

„Castelul impresionează mult“

„Castelul regal, înconjurat de o serie de alte clădiri, este situat într-un foarte frumos peisaj, pe un deal cu grădini amenajate în terase, totul înconjurat de păduri imense. Castelul impresionează mult, prin tot ce a acumulat ca bogăţii: pînze originale şi noi, mobilier vechi, arme, tot felul de alte obiecte, totul aranjat cu gust“. Aceasta nu este descrierea unui vizitator obişnuit, ci a Împăratului Franz Joseph, care a fost unul dintre oaspeţii de seamă ai castelului. Într-adevăr, Peleşul este un castel răsărit în inima munţilor, impresionant prin arhitectură. Piatra de temelie a edificiului s-a pus la 11 august 1895. Povestea lui începe într-o comună numită Podul Neagului, care, începînd cu 1874, avea să se numească, la iniţiativa regelui, Sinaia. Aici s-a gîndit Carol I să ridice un palat regal, pe un teren de 1.000 de hectare numit Piatra Arsă sau moşia Sinaia, achiziţionat de la Eforia Spitalelor în anul 1871. Regele a avut grijă ca, la construirea Peleşului, nicio cheltuială să nu se facă din Lista Civilă, investiţia a fost strict privată. Astfel, Domeniul Regal Sinaia nu a făcut niciodată parte din Domeniile Coroanei, care aparţineau statului şi erau puse la dispoziţia regelui ca şef de stat. Castelul Peleş, resedinţa de vară a primului cuplu regal al României, regele Carol I şi regina Elisabeta, s-a construit cu mari dificultăţi din cauza condiţiilor naturale. Se spune că s-au cheluit 16 milioane lei de aur pînă ce castelul a fost gata.

Un proiect unic

Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului i-a fost încredinţată arhitectului Wilhelm von Doderer, profesor la Technische Hochschule din Viena. El a înaintat suveranului trei proiecte, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei şi a edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Niciun proiect nu i-a plăcut lui Carol I. Conducerea lucrărilor a revenit apoi arhitectului german Johannes Schultz, care a avut o propunere mult mai atractivă, devenind şi diriginte de şantier. Terasele, sălile, apartamentele poartă semnăturile altor arhitecţi renumiţi la acea vreme: Karel Liman, Émile André Lecomte de Noüy, Jean Ernest, iar decoraţiunile sînt concepute de J. D. Heymann din Hamburg, August Bembé din Mainz şi Bernhard Ludwig din Viena. Castelul Peleş este o capodoperă a stilului neo-renascentist german. În realitate, este un palat, dar i s-a spus castel regal încă de la început. În timpul Războiului de Independenţă lucrările au fost întrerupte întrerupte pînă în primăvara anului 1879. Inaugurarea a avut loc la 7 octombrie 1883, dar amenajările interioare au durat pînă în 1914. De fapt, începînd din 1896, construcţia a fost radical refăcută şi transformată, s-au ridicat noi aripi şi s-a instalat turnul central, care atinge 66 de metri. Un an mai tîrziu, a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt. Parcul castelului a fost proiectat şi realizat de către arhitectul peisagist Knechtel, care fusese în slujba împăratului Maximilian al Mexicului.

Uşi secrete şi tavan mobil

Totul este lucrat în cărămidă şi lemn masiv, evocînd atmosfera burgurilor germane medievale. Accesul se face printr-un vestibul de unde porneşte o scară monumentală către holul de onoare. Acesta a fost amenajat între anii 1907 şi 1911, pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. E decorat în stil renascentist german, cu accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, inspirat de Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. Lambriurile sînt din lemn de nuc, iar plafonul mobil din sticlă, acţionat cu ajutorul unui motor electric, era un element de surpriză pentru vizitatorii regelui, care puteau să admire seninul cerului în nopţile de vară. În paralel, au fost construite la parter, sala de şah şi sala de biliard. Scara în spirală, sculptată în lemn este opera sculptorului român Gheorghe Stănescu. Lemnul este materialul preferat în decoraţiunile interioare. Astfel, cabinetul de lucru este împodobit cu plafoane şi lambriuri din lemn de nuc, capitonate cu piele de Cordoba, iar anticamera cabinetului conţine o valoroasă garnitură de mobilier breton. Biblioteca este şi ea lucrată în lemn de stejar sculptat. Aici sînt expuse multe cărţi rare, cu coperţi din piele şi gravate cu litere de aur. Ca orice bibliotecă, ascunde şi un mister: uşa secretă din spatele unui raft, prin care regele se putea strecura în alte încăperi ale castelului. Sala veche de muzică e decorată cu o garnitură de mobilă indiană din lemn de teck, primită în dar de la maharajahul de Kapurtala. Sala a devenit salon de serate muzicale, la dorinţa reginei Elisabeta.

Plafoane aurite şi arme unicat

Sălile de arme, atît cea mare, cît şi cea mică, etalează nu doar colecţii bogate de arme germane, româneşti şi orientale, ci şi armuri din secolele XV-XVI. Printre cele peste 4.000 de exponate, găsim şi o preţioasă armură completă pentru cal şi cavaler, unică în România. Această sală a armelor a fost concepută de către Ferdinand de Tiersch, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Vitraliile conţin subiecte inspirate de basmele româneşti. Suita de săli de recepţie este deschisă de Sala Florentină, denumită şi Marele Salon, care impresionează prin plafonul sculptat în lemn de tei aurit şi lustrele de Murano, copii după tablourile lui Rubens şi un şemineu de marmură pe care se află o copie, la scară redusă, după monumentul lui Lorenzo de Medicis, operă a lui Michelangelo. Sala Coloanelor sau Sala Oglinzilor este lucrată în spiritul Renaşterii italiene, cu multe oglinzi, tablouri după Tizian şi Veronese şi un tablou original din Şcoala lui Correggio. Pentru sufragerie s-a folosit lemnul de nuc şi pielea de Cordoba, covorul de Smirna este deosebit de valoros, iar vitraliile prezintă scene din viaţa cavalerilor. Tot în sufragerie găsim piese de argint şi mobilier rustic breton din secolul XVIII. Sala maură, destinată recepţiilor, este decorată cu arabescuri din stuc aurit, panoplii cu arme orientale. Există chiar şi o fîntînă din marmură de Carrara, amintind de palatul Alhambra din Grenada. Salonul turcesc conţine vase turceşti şi persane din alamă.

Apartamente regale şi unul imperial

Sălilor de la parter li se adaugă Teatrul, cu o capacitate de 60 de locuri, construit în stil Ludovic al XIV-lea, Sala de Concerte şi Galeria de Marmură. În anul 1906, Teatrul a suferit modificări, fiind adaptat proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura a fost modernizată în 1939, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Sala are 60 de locuri şi loja regală, decorată în stilul Ludovic al XIV-lea. Dintre apartamentele pentru oaspeţi de la etaj, unul era destinat primului ministru. Între anii 1905-1906, a fost conceput vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului, şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand şi Maria. Aici găsim foarte multe ornamente valoroase, printre care şi candelabrul din cristal de Boemia. Între anii 1903-1906, s-au construit Baia reginei şi camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului. Sala de concerte de la etajul I are expus un clavecin efabricat la Anvers în 1621, un pian cu coadă verticală Bluthner şi o orgă Rieger cu două claviaturi. Reţeaua electrică a fost instalată în 1884, castelul dispunînd de un grup electrogen propriu, iar la 1897, a fost construită centrala electrică. Încă de la început, Peleşul a fost considerat unul dintre cele mai frumoase din Europa, şi primul electrificat în întregime de pe continent. De altfel, clădirea era dotată încă de atunci cu lift interior, aspirator şi încălzire centrală. În sfîrşit, între anii 1911-1914, a fost amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, a fost proiectată Sala Consiliilor, care seamănă cu una dintre sălile Primăriei din Lucerna, Elveţia. Castelul are şapte terase decorate cu statui din piatră, fîntîni şi vase ornamentale din marmură de Carrara. Moartea regelui Carol I, la 27 septembrie 1914, a marcat finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran.

De la comunişti, înapoi la rege

După decesul lui Carol I, castelul a fost transmis Regelui Ferdinand, care l-a lăsat mai departe moştenire copilului său. După abdicarea forţată a Regelui Mihai I, în 1947, regimul comunist a confiscat toate proprietăţile, Castelul Peleş fiind declarat muzeu de stat în 1953. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, artă decorativă şi cărţi a fost transferată la Muzeul de Artă din Bucureşti. Alte piese au intrat în custodia unor instituţii de cultură din Bucureşti, Braşov, Sibiu. Foişorul va deveni casă de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. În ultimii ani ai dictaturii (1975-1990), întregul domeniu a fost închis, accesul fiind permis numai personalului administrativ şi militar, deoarece clădirea ajunsese într-o stare avansată de degradare. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropiere, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă, cu piese din vechile colecţii regale de ceramică. După decembrie 1989, castelele Peleş şi Pelişor au fost reintegrate în circuitul turistic, iar castelul Foişor, locul unde s-a născut Regele Mihai I, a rămas reşedinţă a protocolului de stat. Familia Regală şi-a revendicat proprietatea, iar în anul 2006, acţiunea în justiţie a dat roade, Domeniul Regal Peleş întorcîndu-se la Majestatea Sa, însă fără despăgubiri. Regele Mihai I a decis să păstreze pentru totdeauna destinaţia de muzeu a Castelului Peleş, familiei regale rămînîndu-i doar Pelişorul, în timp ce Castelul Foişor va continua să fie dedicat protocolului de stat, pentru vizitele înalţilor oaspeţi.

Oaspeţi cu sînge albastru

Iată cîţiva dintre numeroşii oaspeţi de vază ai Castelului Peleş: Regele Gustav al V-lea al Suediei (foto sus), Regele Albert I al Belgiei, Regina Emma a Olandei, Regele Ferdinand al Bulgariei, ducele Alfred de Saxa-Coburg-Gotha şi principii moştenitori Rudolf şi Franz Ferdinand ai Austro-Ungariei, Kronprinzul Wilhelm al Germaniei, viitorul rege Edward al VII-lea al Marii Britanii, viitorul rege Vittorio-Emmanuele al III-lea al Italiei, prinţul moştenitor Yussuf Izedin al Imperiului Otoman. Ca evenimente istorice, în acest castel s-au luat decizii importante pentru politica externă a României: reînnoirea tratatului de alianţă dintre Imperiul Austro-Ungar şi România, în 1892 şi 1896, şi Consiliul de Coroană din august 1914, în care s-a decis neutralitatea ţării în primul război mondial.

Pelişor, un Peleş al Reginei Maria

În apropierea castelului, au fost construite Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Casa Arhitecţilor, Grajdurile Regale, Casa Grădinii, iar mai tîrziu, între 1899-1902, Castelul Pelişor, un dar oferit de regele Carol I principilor moştenitori. Pelişorul are doar 99 de încaperi şi toate poartă amprenta unei personalităţi puternice: Regina Maria. Dormitorul de aur este decorat după planurile şi desenele reginei, cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit. Cuplul regal a locuit o perioadă şi la Foişor, clădire inaugurată în 1881, devastată de un incendiu şi reconstruită apoi în 1933.

Colecţii valoroase

În cele 170 de încăperi, din care doar 10 sînt accesibile turiştilor, castelul adăposteşte colecţii valoroase de picturi, sculpturi, armuri, covoare, mobilă, tapiserii, statuete, obiecte de ceramică, vase din aur, argint şi porţelan, vitralii. Unele obiecte sînt speciale: „Platoul Decorativ Bella Donna“, „Cupa de Botez“, „Mantia Regelui Ferdinand I“ (foto), „Scutecul de Botez al Principelui Carol“ sau „Tabachera Regelui Carol I“. Cele mai multe din cele 50 de ceasuri, au fost achiziţionate de către Regele Carol I, cunoscut pentru punctualitatea sa. Cea mai valoroasă şi mai veche tapiserie este producţia unui atelier flamand, intitulată „Dreptatea lui Traian“, realizată la mijlocul secolului XVI. Are dimensiunile 523 x 270 cm şi e într-o stare foarte bună de conservare.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: