Braşoveni în direct cu NASA

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 17.08.2012

• Astronautul Dumitru Prunariu şi cercetătorul Florin Munteanu au discutat cu inginerii care coordonează misiunea Curiosity pe Marte

Roverul Curiosity, care a decolat către Marte pe 25 noiembrie 2011, a coborît pe 5 august pe solul marţian. A doua zi, specialistul care a coordonat decolarea şi amartizarea roverului, Ravi Prakesh de la NASA-JPL (Jet Propulsion Laboratory), a discutat în direct cu românii, în cadrul unei videoconferinţe. Evident, specialiştii de la NASA nu stau de vorbă chiar cu oricine şi nu în timpul unei misiuni istorice. Dar Prakesh a acceptat legătura cînd a aflat că printre cei dornici să afle mai multe despre Curiosity se află şi braşoveanul Dumitru Prunariu, singurul cosmonaut român. Vizibil emoţionat de întîlnirea cu un astronaut veritabil, specialistul a dat amănunte despre misiunea NASA şi cel mai sofisticat modul automat trimis vreodată de omenire pe o altă planetă, în căutarea unor urme de viaţă extraterestră.

Amartizare reuşită

Dintre planetele Sistemului Solar, Marte e cea pe care oamenii speră să descopere condiţii propice vieţii sau măcar urme de viaţă. Planeta Roşie nu e un astru primitor, dar e cea mai apropiată planetă de Terra. Oamenii au trimis către Marte sonde şi roboţi, care au făcut fotografii, au forat în sol şi au făcut fel şi fel de măsurători. Nu toate misiunile au avut succes, unele n-au ajuns, altele n-au putut realiza transmisii reuşite, altele, pur şi simplu, au dispărut. La ora actuală, însă, avem cinci roboţi care mişună pe planeta vecină în căutarea omuleţilor verzi. Unul dintre ei se numeşte Curiosity şi a poposit pe Marte acum 10 zile, fără probleme, după opt luni de călătorie prin spaţiu, străbătînd cu 20.000 km/h cei 570 de milioane de kilometri. Nava care a adus robotul s-a depărtat la circa 700 de metri şi s-a prăbuşit, conform planului. Curiosity e de cinci ori mai mare (900 kg) decît precedentele rovere şi transportă instrumente ştiinţifice de 10 ori mai grele decît cele care echipau roverele Spirit şi Oportunity. De altfel, aceasta e cea mai importantă şi cea mai costisitoare misiune NASA către Marte. Roverul e înalt de 2,15 m, lat de 2,75 m şi lung de 3,05 metri. Un amănunt interesant: pe roţile lui sînt imprimate în relief iniţialele JPL (Jet Propulsion Laboratory) transcrise în codul Morse. Pe măsură ce robotul înaintează, amprenta literelor rămîne pe solul marţian. Energia necesară funcţionării echipamentelor nu mai e asigurată de panouri solare, ci de o mică centrală electrică, bazată pe căldura degajată în urma dezintegrării unor izotopi radioactivi. Misiunea se va întinde timp de un an marţian, adică 686 zile. În acest timp, va evalua Planeta Roşie, pentru a vedea dacă ea a putut sau poate susţine şi în zilele noastre, forme de viaţă.

„Aici Dumitru Prunariu, al 103-lea astronaut al lumii“

Aducerea în siguranţă a unui robot atît de mare pe suprafaţa marţiană necesită un sistem de aterizare foarte complicat. În numai 7 minute, Curiosity a trecut de la viteza de 13.000 de metri pe secundă la o amartizare lină. Dacă o singură etapă ar fi suferit modificări de la planul iniţial, misiunea ar fi eşuat. Dar totul a decurs fără probleme, iar de aceste manevre de mare precizie s-a ocupat Ravi Prakesh, inginer la NASA. Tînărul a povestit românilor despre cele „7 minute de teroare“, cum sînt denumite în limbajul celor de la NASA momentele de tensiune ale amartizării. Discuţia a avut loc prin satelit, cu participanţii la Academia de Vară Atlantykron, eveniment care se întîmplă an de an pe o insulă de lîngă Cernavodă. Pasionaţii de ştiinţă şi literatură science-fiction au ţinut să afle mai multe despre misiune, aşa că au apelat cea mai mare agenţie spaţială de pe Terra. „Good morning, Pasadena!“. „Good evening, Atlantykron!“ „Aici Dumitru Prunariu, al 103-lea astronaut al lumii. Sînt foarte curios să aflu mai multe despre Curiosity“. Aşa a început dialogul la 11.000 km. Auzind că un cosmonaut e la celălalt capăt al firului, Prakesh a răspuns cu bucurie. Dialogul cu braşoveanul a marcat astfel o premieră mondială: primul astronaut român a vorbit cu NASA în faţa a 400 de români. „De data aceasta, a fost mult mai greu. Roverul precedent care a amartizat era mult mai mic. Primul rover, din cadrul misiunii Pathfinder, avea dimensiunea unei roţi din cadrul actualului proiect. Curiosity e de dimensiunea unui automobil. Pe de altă parte, zona de aterizare a fost mult mai mică în comparaţie cu celelalte misiuni“, a explicat Prakesh problemele cu care s-a confruntat în cadrul misiunii.

Fotografii ciudate

„Dorim să aflăm dacă planeta Marte a suportat viaţă în trecut. Sîntem încîntaţi de calitatea fotografiilor pe care le-am obţinut. Primele au fost de rezoluţie mai mică, pentru a le primi şi procesa mai rapid. Acestea ne-au oferit informaţii esenţiale privind amartizarea. În timp, vom primi multe fotografii care ne vor transmite informaţii în premieră despre Marte“, a spus Prakesh , unul din cei 1.000 de specialişti NASA care au lucrat la acest proiect. Primele fotografii transmise de Curiosity au făcut înconjurul Pămîntului, fiind printre cele mai accesate şi mai comentate imagini ale zilei. Dar şi cele mai controversate. Camerele de la bordul roverului au surprins o pată luminoasă de mari dimensiuni, la nivelul orizontului. După 45 de minute, pata a dispărut. O explicaţie intens discutată online susţine că roverul a reuşit să fotografieze, în 200 de milisecunde, tocmai aterizarea navetei la bordul căreia a ajuns pe suprafaţa planetei. „Ar fi o coincidenţă nebună“, a spus Steve Sell, un inginer care lucrează la proiect. El crede că, mai degrabă, pata se datorează prafului de pe lentilele camerei cu care e dotat Curiosity. Totuşi, după îndelungi analize în laboratoarele NASA, deşi pare o imposibilitate statistică, s-a ajuns la concluzia că, într-adevăr, a fost surprins norul de praf generat de prăbuşirea navetei care a adus robotul pe Marte. Aceasta a atins solul după 20 de secunde de la separare, iar fotografia a fost făcută la 40 de secunde de la amartizarea lui Curiosity. Norul de praf a rămas mai mult timp vizibil decît ne-am aştepta, deoarece gravitaţia pe Marte e cu 38% mai mică decît pe Terra. Teoria lentilei murdare a fost respinsă pentru că fotografia a fost luată cu două lentile şi ambele au imortalizat acelaşi nor de praf.

Şi-au reglat ceasurile după ora marţienilor

Curiosity a mai transmis şi „autoportrete“, în care i se văd părţi componente. Cea mai valoroasă imagine e cea panoramică din craterul Gale. Dar şi aceasta e pusă sub semnul întrebării, deoarece împrejurimile marţiene seamănă izbitor cu peisajele din nord-vestul Statelor Unite. Prakesh spune că, de aici, Curiosity se va îndrepta spre Muntele Sharp pentru a-i studia rocile. O secţiune prin peretele craterului indică un fel de reţea de văi despre care se crede că s-ar fi putut forma în urma pătrunderii apei din exterior. E prima imagine a unui posibil sistem fluvial pe suprafaţa planetei. Roverul va mai studia şi rocile dislocate în peticul de pămînt în care a avut loc amartizarea. Mişcîndu-se cu o viteză de aproximativ 4 centimetri pe secundă, robotul dotat cu 17 camere, va bombarda cu laserul aceste pietre şi le va sonda. În cazul în care va constata ceva interesant, va studia proba la microscopul încorporat în braţ. Microlaboratorul de analiză
hi-tech din corpul lui Curiosity va analiza şi probele extrase de la o adîncime de 10 centimetri, iar rezultatele le va transmite pe Terra. De toată instrumentaţia se ocupă inginerul Anthony Scodary, care a ţinut să intre şi el în direct cu românii. „Vremea pe Marte e foarte plăcută, sînt minus 10 grade“, a anunţat el. Discuţiei s-a alăturat şi braşoveanul Florin Munteanu, preşedintele Centrului pentru Studii Complexe şi principal promotor al paradigmei ştiinţei complexităţii în România. Astfel că, în două ore, românii au putut afla cele mai mici detalii ale misiunii care captează astăzi atenţia întregii planete. Specialiştii de la NASA au mărturisit că, de cînd a avut loc amartizarea, nu mai socotesc timpul în ore şi minute terestre. Dorm şi se trezesc, muncesc calculînd totul în unităţi marţiene. O zi pe Marte are 24 de ore şi 37 de minute, iar anul are 687 de zile terestre. Cei din echipa care se află în legătură cu Curiosity pot spune că trăiesc pe Marte.

2030 - românii, din nou în cosmos

În cadrul videoconferinţei, astronautul Dumitru Prunariu a vorbit şi despre ameninţarea asteroizilor, fenomenul OZN, viitorul misiunilor spaţiale. „534 de astronauţi au plecat în spaţiul cosmic pînă în prezent, dintre care circa 70 nu mai sînt printre noi. Pînă în prezent ne-am învîrtit mult în jurul Pămîntului, iar 12 astronauţi au ajuns şi pe Lună. Pînă la programul american Apollo, supremaţia era deţinută de ruşi, care au trimis primul bărbat şi prima femeie în spaţiul cosmic, primii care au fotografiat faţa nevăzută a Lunii, au trimis o sondă care a căzut pe suprafaţa Lunii şi primii care au construit un laborator spaţial. Americanii au investit mult mai mult pentru misiunea Apollo şi nimeni nu a putut să-i ajungă din urmă. Iar de aici, drumul spre alte planete a fost deschis. Marea problemă o reprezintă timpul. De la primele nave care au explorat suprafaţa planetei Marte, în 1976, au trecut peste 30 de ani. Pînă azi, cînd un robot de dimensiuni mari a coborît lin pe suprafaţa planetei, avînd toate condiţiile propice de explorare şi căutînd să transmită informaţii dacă a existat viaţă pe Marte, au trecut foarte mulţi ani“, a constatat cu regret Dumitru Prunariu care mărturiseşte că „abia aştept să mai fie un alt român care să zboare în cosmos. Deşi, vă previn, nu e mare salariul de cosmonaut. Dar asta nu se poate decît peste 20 de ani, ceea ce e mult“. Pe lîngă identificarea condiţiilor vieţii pe Marte, această misiune de 2,5 miliarde de dolari pregăteşte terenul pentru prima misiune cu echipaj uman, care va descinde pe Planeta Roşie fix în anul 2030. NASA a prezentat deja capsula care va duce astronauţii pe Marte. Se numeşte Orion şi va fi testată fără echipaj uman în 2014.

Dumitru Prunariu - astronaut

„Sperăm să găsim viaţă. Pe Marte, se pare că acum mai bine de un milion de ani a existat viaţă, vegetaţie, iar acum e o planetă aridă, pustie. De ce a ajuns aşa, ce s-a întîmplat? A fost o calamitate naturală, un fenomen cosmic a dus la dispariţia vieţii pe Marte? Oare ne aşteaptă acelaşi lucru şi pe Pămînt?”

• Curiosity a devenit mai deştept

Curiosity a suferit, între timp, „un transplant de creier“, după cum au poreclit specialiştii transferul către rover a unei versiuni mai noi de software care-i permite să se mişte pe Marte cu mai multă uşurinţă, pe distanţe mai mari şi evitînd obstacolele, să-şi folosească braţul robotic şi să proceseze mai bine imaginile. Actualizarea programului, perfecţionat în timp ce roverul călătorea prin spaţiu, a început în seara zilei de 10 august şi s-a sfîrşit pe 13 august. Un transfer la 563.270.400 km distanţă. Dacă descărcarea nu ar fi fost completă, am fi putut pierde contactul cu Curiosity. Tot în timp ce se îndrepta către Marte, un om de ştiinţă a descoperit că pe Planeta Roşie există plăci tectonice, aflate într-un stadiu primitiv, care ne-ar putea ajuta să înţelegem modul în care au apărut plăcile tectonice pe Pămîntul timpuriu. Autorul, profesorul în ştiinţe spaţiale An Yin, a analizat aproximativ 100 de imagini primite de la misiunile anterioare. Suprafaţa lui Marte adăposteşte cel mai lung (4.000 km) şi mai adînc lanţ de canioane din Sistemul Solar. Oamenii de ştiinţă s-au tot întrebat cum s-a format. Yin crede că e vorba de un proces de mişcare pe orizontală, asemănător celui din Marea Moartă.

• De ce e roşie?

Ştim că atmosfera planetei Marte e prea subţire ca să fie prielnică vieţii, fiind compusă aproape exclusiv din dioxid de carbon pur. Primele observaţii cu un instrument astronomic ale Planetei Roşii datează din secolul XVII. Christiaan Huyghens a realizat prima hartă a planetei în 1659. Atunci au fost descoperite calotele polare. Planeta Roşie poartă acest nume datorită oxizilor şi peroxizilor de fier din sol. În 1877, astronomul italian Giovanni Schiaparelli a remarcat pe suprafaţa planetei nişte linii drepte, pe care le-a numit „canale“. S-a dedus că sînt rezultatul scurgerilor de magmă, dar există şi specialişti care cred că a existat o perioadă cînd apa a curs pe Marte. Pe versantul estic se întinde un mare sistem de canioane (Valles Marineris), adînci de peste 6 km. Cauza eroziunii lor nu e încă bine cunoscută. Dacă a fost cîndva apă pe Marte, de ce a dispărut? Răcirea planetei, modificările în timp ale parametrilor orbitali ar fi doar două din posibilele cauze. Apa a rămas îngheţată în calotele polare şi în sol. Marte pare a fi o planetă moartă din punct de vedere geologic, nu s-a constatat nicio erupţie vulcanică, dar nu putem afirma cu certitudine că nu există activitate seismică.

• Fosile de bacterii

Biochimistul Steve Benner crede că Planeta Roşie a găzduit cîndva viaţă. Premisa de la care pleacă americanul e aceea că moleculele organice complexe de la suprafaţa planetei au fost alterate de razele ultraviolete. Acest bombardament energetic intens a condus la apariţia unor compuşi chimici organici. Descoperirea lor ar dovedi indirect existenţa vieţii, fie şi în stadii incipiente. „Dacă viaţa a putut începe atît de repede pe Terra, acum 4,2-4,3 miliarde de ani, ea putea apărea repede şi pe Marte“, e de părere renumitul UFO-log, Carl Sagan. În august 1996, un meteorit provenit de pe Marte a ajuns în Antarctica, după un voiaj interplanetar de circa 16 milioane de ani. Obiectul cosmic a fost supus celor mai minuţioase studii. Meteoritul ALH 84001 a devenit celebru. În compoziţia lui au fost descoperite fosile ale unor bacterii. În cadrul unui experiment de simulare a atmosferei marţiene, s-a dovedit că există microorganisme care pot trăi în condiţii marţiene. Acestea sînt metanogene, deoarece, pentru respiraţie, se mulţumesc cu metan, fără a avea nevoie de oxigen. Acestea s-au descurcat bine în atmosfera marţiană reprodusă în laborator.

• Insula misterioasă

Academia de Vară Atlantykron se desfăşoară anual pe insula cu acelaşi nume, situată în aval de Cernavodă. Aflată la a 23-a ediţie, manifestarea internaţională s-a desfăşurat sub motto-ul „The Future We Want - Viitorul pe care îl vrem“. Participanţii, pasionaţi de ştiinţă, literatură SF, cultură şi sport, petrec o săptămînă discutînd, făcînd experimente, creînd, distrîndu-se într-un cadru sălbatic, dotat pentru cîteva zile cu tehnologie de ultimă generaţie. Anul acesta, au participat: jurnalistul de ştiinţă Alexandru Mironov, dr. Florin Munteanu, preşedintele Centrului pentru Studii Complexe, dr. Dumitru Prunariu, unicul cosmonaut român, Dr. Pierre de Hillerin, director al Centrului de Cercetări pentru Sport, Guy Djoken, preşedintele Asociaţiei Cluburilor pentru UNESCO a SUA, Dan Farcaş (cel mai cunoscut specialist român în fenomenul OZN), numeroşi scriitori români şi din străinătate.

• Români la bordul lui Curiosity

Înainte de lansarea lui Curiosity în 2011, NASA a invitat oamenii din întreaga lume să se înscrie pe lista numelor care vor ajunge pe Marte. Numele urmau să fie scrise pe un microcip plasat la bordul lui Curiosity. Peste 4.000 de români au participat la campanie.

• Vremea pe Marte

Dintre toate planetele Sistemului Solar, clima de pe Marte e cea mai apropiată de cea terestră. Există patru anotimpuri, iar temperaturile oscilează între -143 şi plus 30 de grade Celsius. S-au înregistrat furtuni de nisip care ţin cîteva luni şi tornade cu înălţimi de cîţiva kilometri. Suprafaţa planetei e alcătuită din piatră şi metal. Cel mai înalt punct: Muntele Olympus (15.850 m). Cel mai adînc crater: Hellas Planitia (9 km). Sateliţi: Phobos şi Deimos.

• Epave pe Marte

Noiembrie 1960 (URSS): Sputnik 22 s-a dezintegrat înainte de a atinge orbita Terrei.
Noiembrie 1971 (URSS): Marte 2 s-a prăbuşit pe suprafaţa planetei Marte.
Decembrie 1971 (URSS): Marte 3 a realizat prima coborîre reuşită pe Marte, dar a funcţionat doar 15 secunde.
Martie 1974 (URSS): Marte 6 a încetat comunicarea cu Terra înainte de a coborî pe Marte.
Martie 1974 (URSS): Marte 7 a eşuat în încercarea de a se plasa pe orbita marţiană.
Iulie-august 1976 (SUA): Viking 1 (iulie) şi Viking 2 (august) sînt primele sonde care au reuşit să coboare şi să funcţioneze pe suprafaţa Planetei Roşii, de unde au transmis pe Terra imagini şi analize chimice ale solului marţian.
Noiembrie 1996 (Rusia): Marte 96 - tentativă de lansare eşuată.
Septembrie 1997 (SUA): Mars Pathfinder a plasat simultan o sondă pe orbită şi un mic robot pe solul marţian.
Decembrie 1999 (SUA): Sonda Mars Polar Lander s-a prăbuşit pe suprafaţa marţiană.
Ianuarie 2004 (SUA): Roboţii Spirit şi Opportunity au coborît cu succes pe Marte. Opportunity continuă să funcţioneze şi în prezent.
Decembrie 2004 (Uniunea Europeană): Beagle 2 a pierdut contactul cu centrul de control terestru înainte de a atinge suprafaţa marţiană.
Mai 2008 (SUA): Mars Phoenix a funcţionat 155 de zile pe suprafaţa marţiană, în regiunea arctică.
În prezent, există trei sonde care funcţionează pe orbita marţiană, două americane şi una europeană: Mars Odyssey, Mars Reconnaissance Orbiter şi Mars Express. Avem şi doi roboţei la suprafaţa planetei: Opportunity si Curiosity. În periplul lui pe Marte, Curiosity ar trebui să se întîlnească şi cu epavele roboţilor Spirit şi Phoenix.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: