Cea mai veche casă din Ţara Bîrsei

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 09.12.2011

• O familie de braşoveni a recondiţionat prin forţe proprii o casă săsească veche de mai bine de 300 de ani
• Casa din Prejmer este pe lista patrimoniului mondial UNESCO

Cea mai veche casă de locuit din Ţara Bîrsei este acum cea mai nouă. O familie de braşoveni i-a redat aspectul de acum aproape patru secole, astfel că astăzi, casa de la numărul 13 este cea mai mîndră din Prejmer. În întregime restaurată, regîndită şi adaptată condiţiilor de mediu, clădirea a revenit la viaţă. Mai mare dragul să îi priveşti faţada pictată, iar dacă intri în curte şi în casă, vei descoperi autentica arhitectură săsească. Se pot mîndri cu această casă şi cei care au refăcut-o, şi noi, braşovenii, dar şi autorităţile care, deşi e vorba de o casă din patrimoniul naţional, n-au contribuit cu nimic la salvarea ei. Dintr-o ruină care stătea să se prăbuşească, bătrîna casă a ajuns o bijuterie arhitectonică, în sfîrşit demnă de statutul de patrimoniu UNESCO.

Ultima casă din secolul XVII

La doi paşi de cetatea ţărănească din Prejmer, casa de pe Strada Pompierilor numărul 13 atrage atenţia turiştilor care deseori se opresc să o fotografieze. Faţada albă, pictată cu motive săseşti, poarta cu boltă şi ferestrele mici, în formă de inimă, sînt numai cîteva din elementele care dau casei o personalitate aparte. Stăpînii deschid cu amabilitate uşa celor ce vor să afle mai multe despre gospodăria săsească. Familia Onuţ a plecat din Braşov şi s-a stabilit la Prejmer tocmai de dragul acestei case. În anul 2004, Stela Onuţ a văzut pentru prima oară casa. De fapt, e mult spus casă, pereţii erau sparţi, acoperişul abia se mai ţinea, podeaua căzuse în beci, iar peste minunatele detalii arhitectonice săseşti, se turnase ciment şi vopsea. Dar Stela a reuşit să citească viitorul acestei case pe care a văzut-o reamenajată, revigorată şi la fel de frumoasă ca atunci cînd meşterii saşi abia au terminat-o. Cu toate că ştia că se încumetă la o muncă grea şi costisitoare, a făcut demersurile de cumpărare. Anul acesta, au reuşit să se mute şi viaţa lor s-a schimbat. Dar în trei ani, cît au durat lucrările de restaurare, şi casa părăginită s-a schimbat. A rămas veche, dar e atît de nouă şi plină de viaţă. Abia după ce a cumpărat-o, Stela a aflat că este pe lista monumentelor istorice pentru vechimea ei. Deşi o notaţie de pe grindă consemnează existenţa casei în 1777, Stela a aflat că a fost ridicată cu cel puţin 100 de ani mai devreme. Oricum, a fost construită şi extinsă în mai multe etape, cea mai veche fiind faţada. Este cea mai bătrînă casă din Ţara Bîrsei.

Lucrări noi în casă veche

Multe au fost de făcut la această proprietate pînă să devină locuibilă. „La momentul cumpărării, casa suferise modificări şi aşa-zise îmbunătăţiri care nu au făcut decît să contribuie la degradarea ei fizică şi estetică. Tencuielile cu ciment nu au mai permis pereţilor să respire, apa se infiltrase, casetele roşii de sub ferestre, pilaştrii porţilor şi baza zidurilor au avut aceeaşi soartă. După îndepărtarea straturilor succesive de cîrpăceli şi zugrăveli s-a ajuns la zugrăveala de bază care era alb cu ocru-galben şi verde. Aşa am descoperit care a fost prima culoare a faţadei şi am reprodus-o identic“, povesteşte Stela din peripeţiile petrecute în cei trei ani de şantier. Mai întîi a îndepărtat toate sursele de apă care se puteau infiltra în pereţi, iar Prejmerul are din plin astfel de locuri umede. Stela a refăcut întregul sistem de colectare al apelor şi astfel au apărut şi două iazuri. „În iazul mai mic am plantat nuferi, în cel mai mare mama natură a adus un fir de papură care s-a tot înmulţit“, explică braşoveanca. Acoperişul a fost decopertat, căpriorii înlocuiţi sau trataţi împotriva carilor. Sau, fiindcă erau prea frumoşi, au fost păstraţi şi dublaţi de alţii noi, astfel încît acoperişul se sprijină pe structură nouă, dar la vedere sînt cei vechi. La fel, şi podeaua veche a fost dublată de o duşumea rezistentă. „Materialele folosite la zidărie sînt cele tradiţionale pe care doar meşterii bătrîni şi restauratorii mai ştiu să le folosească“, explică stăpîna casei. Pereţii au fost zugrăviţi cu var peste tencuială de var cu nisip. S-au găsit soluţii ingenioase astfel încît tradiţionalul să fie conservat, fără să fie afectată rezistenţa clădirii.

Cu puţin ajutor de la prinţul Charles

Uşile au fost recondiţionate şi pictate de Stela, balamalele le-au făcut meşterii fierari din Viscri, care au reprodus aidoma modelele originale. Ferestrele istorice au fost păstrate, termopanul nu are loc în asemenea casă. S-au reprodus şi vechile culori ale ferestrelor, alb şi verde. Lemnăria porţilor a fost restaurată identic cu vechea structură. Fostul grajd insalubru, cu pereţii acoperiţi cu beton, pămînt pe jos şi tavanul acoperit cu scînduri putrede şi rupte s-a transformat în atelierul de pictură al Stelei. Zidurile au fost decopertate de stratul de ciment, iar vechii pereţi de piatră şi cărămidă au văzut din nou lumina zilei. N-au mai fost acoperiţi decît cu var. Au fost recuperate şi 6.000 de ţigle vechi. Meşterii restauratori au refăcut ornamentele, iar Stela a realizat pictura în frescă „all secco“ cu motive săseşti. În final, artista s-a uitat şi la pereţii vecinilor, „prea lungi şi albi“, şi i-a decorat cu arcade pe care se caţără plante agăţătoare, iar în interiorul arcadelor, a pictat motive săseşti de pe vechile broderii. Vă veţi întreba cine a reuşit o asemenea lucrare migăloasă şi conformă celor mai riguroase standarde? Primul pas pe care l-a făcut Stela a fost să se informeze pe Internet. A trimis un mesaj Fundaţiei „Mihai Eminescu Trust“, patronată de prinţul Charles. A fost invitată să afle mai multe despre tehnicile de restaurare la un curs de două săptămîni, la Viscri. A mai făcut şi alte cursuri de restaurare cu arhitecţi şi constructori din Anglia şi Germania. Apoi, a angajat doi specialişti din Săcele. Radu Trifan şi Florin Brebeanu şi-au format echipa cu care au lucrat la restaurarea fiecărui colţişor al casei folosind numai materiale tradiţionale.

Statul român n-are bani nici pentru Voroneţ

Greu de spus cît a costat toată „distracţia“, cîţi bani înghite o dărîmătură pînă să ajungă casă de locuit. Fundaţia prinţului Charles a contribuit la finanţarea lucrărilor pentru faţadă. „Suma nu a fost mare,1.000 euro, dar a însemnat mult pentru mine, m-a încurajat să pornesc lucrările de restaurare“, îşi aminteşte Stela. A întocmit dosarul pentru Ministerul Culturii, dar n-a primit ajutor financiar pentru simplul motiv că nu erau bani nici pentru Voroneţ, darmite pentru o ruină din Prejmer. Apoi, a aflat că, la Ministerul Agriculturii, programul de restaurări în mediul rural pe 2008 stătea mai bine cu fondurile. „Mi-ar fi dat bani, dar casa mea e de tip A, adică foarte valoroasă, iar ei aveau bani doar pentru monumente de tip B şi C. Pînă la urmă, Oficiul Naţional pentru Restaurarea Monumentelor Istorice mi-a dat un credit de 10.000 de euro, cu dobîndă mică. Acesta e tot ajutorul pe care l-am primit, casa a fost restaurată prin forţe proprii“, spune Stela. Munca şi cheltuiala i-au fost răsplătite din plin. Cînd s-au mutat în Prejmer, au descoperit avantajele traiului la ţară, în linişte şi înconjuraţi de lucruri cu valoare istorică. Stela şi-a amenajat un atelier, în care va ţine cursuri de pictură pe lemn. Vecinii au rugat-o să le picteze şi lor faţadele cu motive săseşti, iar Stela a fost de acord. Ar picta toate casele şi ar schimba total faţa centrului istoric din comună. Nu este o femeie care să se descurajeze. Ca dovadă, punînd mult suflet, a reuşit magia de a transforma ruinele din Prejmer în cel mai mîndru monument istoric UNESCO din Ţara Bîrsei.

A doua viaţă a lemnului vechi

• Stela Onuţ este cunoscută publicului braşovean ca artist plastic, iubitoare de obiecte vechi cărora le reface pictura iniţială. Pictează mobilier vechi şi nou, rame de oglinzi, icoane şi tablouri. Reconstruieşte imaginile deteriorate, respectînd culorile originale. Cel mai mult îi plac obiectele tradiţionale şi vechile motive medievale. „Nu mă sfiesc să împrumut motive chiar şi din miniaturi sau de pe vechi bijuterii, rezultatul final rămîne pînă la urmă un act de creaţie din punct de vedere compoziţional şi coloristic“, mărturiseşte braşoveanca pe site-ul său, www.ornamentica.ro. Lucrările ei au intrat în diverse colecţii particulare din ţară, dar şi din Canada, Australia, Noua Zeelandă, Germania, Anglia, Irlanda, Spania, Italia, Grecia, Olanda, Belgia, Danemarca, Franţa, S.U.A., Ungaria, Suedia.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: