Oana a învins leucemia la 16 ani

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Manuela NEGULESCU, 08.10.2011

• În spitalul unde a fost tratată a văzut copii de vîrsta ei şi chiar mai mici care se stingeau răpuşi de boală sub privirile părinţilor cărora disperarea, neputinţa şi durerea le seca sufletul

Cancerul nu alege. Iar în ultima vreme, parcă mai crud şi nedrept, loveşte fără milă din ce în ce mai mulţi copii. Unele diagnostice sînt cunoscute, altele sînt atît de rare încît par ireale. Numai sfîrşitul e mai mereu la fel. Nu şi pentru Oana Pătraşcu, o luptătoare pe care Dumnezeu a ajutat-o să învingă leucemia. Avea doar 16 ani cînd a primit cumplita veste. În spitalul unde a fost tratată a văzut însă copii de vîrsta ei şi chiar mai mici care se stingeau răpuşi de boală sub privirile părinţilor cărora disperarea, neputinţa şi durerea le seca sufletul. Oana a fost un caz fericit. După trei ani de tratament, terapie şi analize repetate cu rigurozitate, se poate numi o învingătoare. Acum, Oana are 20 de ani şi este studentă în anul II la Facultatea de Ştiinţe Economice a Universităţii „Transilvania“. Şi, tocmai pentru că a fost o norocoasă şi nu poate uita drama altor familii, încearcă să facă tot ce poate pentru a trage semnale de alarmă şi a continua lupta în numele copiilor loviţi de boală. În fiecare an, în România sînt diagnosticaţi cu cancer în jur de 400 de copii, dar 60% ajung la specialist în stadii avansate ale bolii. Din păcate, România nu are o strategie specifică pentru cancerul la copii, pentru că aceste cazuri se încadrează la boli rare. Un registru al bolnavilor de leucemie a fost înfiinţat abia în 2009, în 2010 a devenit funcţional şi de abia acum, în acest an, se pot prelucra datele.

Un diagnostic, ca o sentinţă: leucemie mieloblastică

În urmă cu patru ani, pe 2 noiembrie 2007, o adolescentă de 16 ani făcea o pneumonie puternică. Sprimele simptomele nu anunţau însă nimic din drama care urma să-şi arate faţa. „Nu puteam să respir, aveam o stare foarte rea şi m-au dus de urgenţă la Spitalul de Copii din Braşov. O săptămînă am stat pe antibiotice, aveam febră 37,1, 37,2. După tratament, mi-au dat drumul acasă. Mi-au spus că s-ar putea să mai am ameţeli. După o săptămînă, m-am dus la şcoală, învăţam la Şaguna. Mi s-a făcut rău, am avut o ameţeală puternică. La spital mi-au făcut analizele, mi-au spus că am o anemie şi să am grijă şi să mănînc sănătos şi m-au chemat după o săptămînă să repet analizele. De patru ori mi-au făcut analize, am făcut şi o puncţie lombară. Apoi, a venit vestea şocantă. Am plecat din spital cu diagnosticul de leucemie mieloblastică”, îşi aminteşte Oana. Din acel moment, viaţa ei s-a tranformat total. Era fgreu de crezut că un copil de doar 16 ani poate fi lovit de o boală incurabilă. Şi nimeni nu putea spune cum s-a îmbolnăvit. „Cînd am aflat prima oară că sînt bolnavă am avut un şoc şi nu am vrut să cred. Mă întrebam cu ce am greşit eu să mă îmbolnăvesc, pentru că mergeam la biserică şi mă rugam la Dumnezeu. Am luat însă toată această întîmplare ca pe o încercare trimisă de sus. Şi am încercat să lupt ”, a mai spus Oana. Medicii de la Braşov i-au spus că trebuie să meargă de urgenţă la un spital cu o secţie de Onco-Pediatrie, pentru că la Braşov nu există. I s-au dat două variante: Cluj, oraş pe care l-a şi ales, sau Bucureşti.

Primul caz de leucemie limfoblastică în Spitalul din Cluj

O dată ajunsă la Secţia de Onco-Pediatrie de la Spitalul din Cluj, copila le spunea medicilor că nu are cum să aibă leucemie şi îşi nega în continuare boala. Medicii nu puteau însă s-o amăgeească, pentru că rezultatele analizelor erau clare. „Eram sigură că în momentul în care voi ajunge ala Cluj, nu mi se va confirma diagnisticul pentru că nu aveam niciunul dintre simptomele obişnuite, în afară de ameţeală. Mi-au repetat analizele şi le-au trimis şi în Germania”, îşi aminteşte ea. Deşi medicii se aşteptau ca rezultatul de leucemie să fie confirmat, nu se aşteptau însă ca tipul de care suferea Ona să fie unul foarte rar. „S-a descoperit că aveam leucemie limfoblastică, un tip de leucemie foarte rar. Eram primul caz cu acet tip de leucemie din Spitalul de la Cluj. Nici medicii nu ştiau cum voi reacţiona la tratament”, îşi aminteşte Oana. Rememorînd şirul întîmplărilor, nimic nu pare acum la voia sorţii. „Chiar înainte să aflu că sînt bolnavă, chiar cu două săptămîni înainte, am strîns bani pentru un băiat de la alt liceu despre care aflasem că are leucemie şi avea nevoie de transplant. Şi mă gîndeam atunci: «Doamne, cum poate fi bolnav de leucemie un băiat de 17 ani?». Şi, apoi am aflat că şi eu sufăr de aceeaşi boală cumplită. Imi puneam o mie de întrebări”, povesteşte Oana. Atunci a început lupta pentru supravieţuire. „Am rămas internată şi am început cu chimioterapie intensivă. După primele două săptămîni aveam remisie completă, boala stagna , iar acest lucru însemna că citostaticele îşi fac efectul”.

A fost o minune

Faptul că am fost diagnosticată la timp, şi am început tratament devreme, deşi nu se ştia dacă va avea rezultate pentru tipul special de boală se care suferea, a contat însă foarte mult. Pentru Oana rezultatele bune venite după primele zile de tratament, erau o minune divină. Dar minunea, chiar urma să se întîmple. „După ce am aflat că tratamentul dădea semne bune, mi-am zis să mă duc să mă rog la Dumnezeu, să îi mulţumesc. Erau copiii în jurul meu care nu răspundeau la tratament. M-am dus la capelă, pentru că era o capelă acolo la spital, şi chiar în momentul acela mi s-a întîmplat o minune. În timp ce îi mulţumeam lui Dumnezeu, s-a luminat crucea şi am auzit o voce caldă spunîndu-mi că totul va fi bine. Şi atunci am ştiut că aşa va fi”. Tratamentul în spital a durat trei luni lungi şi chinuitoare. Era un tratament intensiv care, deşi vindeca, o făcea pe Oana să se simtă cumplit de rău. „Am stat trei luni la Cluj pe tratament intensiv chiar dacă boala nu mai înainta. În multe cazuri, pacienţii care mor, nu rezistă din cauza tratamentului foarte puternic”, mai spune tînără.
Oana nu a fost singura pacientă din Braşov a spitalului. Mai erau internaţi cu ea un băieţel de şapte ani şi o fetiţă de numai doi anişori. Şi ei, aşa mici, se luptau cu cancerul.

„Am vrut să trăiesc”

După cum mergea tratamentul, toată lumea se aştepta ca Oana să fi învins boala. Într-o zi, au venit în salonul ei cei doi medici care o aveau în grijă, dr. Ghoerghe Popa şi dr. Cristina Blaga, şi i-au spus că în cîteva zile urma să fie externată. Dar răul încă nu trecuse. „Chiar înainte de externare, nu am mai reacţionat deloc la medicamente şi începusem să mă simt din ce în ce mai rău. M-am temut atunci că voi muri. Dar, mi-am amintit momentul din capelă şi am căpătat putere. Ştiam că nu am voie să mor pentru că voi provoca foarte multă suferinţă”. Boala Oanei recidivase, iar medicii au încercat un tratament şi mai puternic. Starea Oanei se înrăutăţea şi părea că are puţine speranţe pentru vindecare. „Am avut încredere în Dumneazeu că mă voi vindeca şi am vrut să trăiesc. În plus, cam în aceeaşi perioadă i-am cunoscut şi pe cei de la Clubul Temerarii, un club al copiilor şi tinerilor care învinseseră boala. Am cunoscut copii care aveau aceleaşi simptome şi apoi se făcuseră bine. Dar tot atunci, cunoscusem un băiat, tot de 16 ani, care avea aceleaşi simptome ca şi mine. Iar el, a murit. A fost cumplit. Atunci am deznădăjduit. După alte două săptămîni de tratament intensiv, mult mai puternic, mi-am revenit. Şi am putut să ajung şi acasă, la Braşov. Deşi, îmi era rău într-una,pentru că tratamentul era foarte puternic. Nici medicii nu ştiau cum voi reacţiona, pentru că nu se mai confruntaseră cu un asemenea caz. Eram un experiment, deşi, în general, fiecare copil reacţionează altfel la tratament”, îşi aminteşte Oana despre zilele cumplite în care trebuia să fie curajoasă şi puternică.

Zile de cumplită luptă

Au fost zile lungi şi cumplite. Zile înşiruite pe un an. I-a căzut părul de trei ori, era umflată şi deformată. Tot tratamentul greu a durat un an, pînă în noiembrie 2008. Chimioterapie intensivă cu perfuzii. Apoi, a urmat tratamentul cu pastile. Alţi doi ani, pînă în noiembrie 2010. „În timpul acesta mergeam şi la şcoală, mi-am reluat viaţa normală chiar dacă aveam imunitatea foarte scăzută. Dar am avut grijă, am mîncat foarte natural şi, uşor-uşor, mi-am revenit. Din noiembrie anul trecut nu am mai făcut niciun tratament, dar făceam analize în fiecare lună. Apoi am rărit analizeze la trei luni, apoi la şase luni, iar acum la un an. O să mă declare vindecată după cinci ani, dacă totul va fi bine”, spune Oana cu bucuria unei învingătoare. Pentru a trece peste aceste momente, cele mai grele din viaţa ei, Oana a avut sprijinul moral al familiei, prietenilor, ai celor de la Asociaţie Little People. Văzînd că şi alţii au trecut prin aceleaşi încercări, nu s-a mai simţit singură sau condamnată. Şi, importat e şi diagnosticarea şi tratementul la timp. „La cancer nu poţi să aştepţi. Eu dacă mai întîrziam o săptămînă cu tratamentul, eram pierdută. Şi pentru mine s-au strîns bani pentru tratament, m-au ajutat protopopul Colţea de la Moeciu, de la patriarhia Sibiu am primit iarăşi ajutor financiar. Prietenii m-au ajutat foarte mult şi doar dacă ai sprijin treci peste boală”, spune Oana, care le mulţumeşte acum tuturor.

A aşteptat formularul pentru străinătate, dar a murit în avion

• În toată lupta disperată a Oanei pentru viaţa ei, a simţit că statul abia dacă a mişcat un deget. O mare parte dintre medicamente au fost suportate de o asociaţie din străinătate. Şi, practic, familia ei a sprijit cu bani tratamentuele din spital şi cele care au urmat. „Statul a făcut foarte puţin. face foarte puţin pentru bolnavii de leucemie. Există un formular care se depune la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru ca bolnavi ca noi să beneficieze de tratament în străinătate. Aveam un coleg la spital care a depus formularul pentru transplant de măduvă. L-au tot amînat şi l-au amînat, iar într-un final, cînd s-a aprobat, şi a plecat a murit în avion în drum spre spital”, îşi aminteşte cu durere Oana.

SMS la 858 pentru copiii bolnavi de cancer

• Asociaţia Little People derulează o campania de strîngere de fonduri pentru ajutorarea copiilor bolnavi de cancer. Campania poate fi sprijinită de braşoveni printr-un simplu SMS la numărul 858, prin care donezi 2 euro pentru copiii care liptă cu cancerul.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: