Eleonora Simionescu a organizat o expoziție acasă cu broderii cusute de mîna ei
În epoca hainelor de-a gata și a țesăturilor industriale, lucrul de mînă de odinioară pare demodat, deși e o muncă de Sisif. Puține au rămas femeile care au talentul de a picta pînza cu ață. Aproape că a dispărut arta de a broda, de a coase, de a ține acul în mînă și de a migăli cu zilele pînă cînd materialul se transformă într-un adevărat tablou. Frumoasele broderii hand made sînt altceva decît cele realizate de mașini. Sînt mai fine, mai valoroase și mai pline de sufletul celor ce le creează. Eleonora Simionescu este una dintre puținele brașovence care brodează la vîrsta de 80 de ani. Pasiunea și priceperea ei s-au concretizat în zeci de broderii înrămate. O adevărată expoziție, dar fără vizitatori.
A învățat punctul aruncat dintr-o carte
În Casa Eleonorei, tanti Nori, cum îi spun prietenii, poți vedea peste 60 de tablouri făcute cu acul și ața. Broderii și goblenuri la care a migălit în ultimii 25 de ani, de cînd a descoperit că îi place să facă lucru de mînă pe pînză. Toată viața a tricotat, dar, într-o bună zi, găsind o carte despre broderie, a lăsat andrelele pentru ac și a început să studieze singură această tehnică. A prins repede punctul aruncat și de atunci, cu excepția zilelor de sărbătoare, n-a stat o zi fără să lucreze. Modelele preferate sînt florile și păsările. A început copiind desenele de pe felicitări, apoi a căutat și a inventat ea însăși modele. A încercat și portrete, dar nu i-au plăcut atît de mult ca imaginile din natură. Am făcut un portret doar ca să văd dacă sînt în stare, mărturisește pensionara. Tablourile cu flori sînt grupate pe galerii, după culori: mov, roșii sau albastre. O adevărată expoziție, dar pe care n-o pot vedea decît musafirii. Din cauza suferințelor vîrstei, Eleonora n-a ieșit din casă de doi ani. Asta nu înseamnă că stă degeaba. Coase cîte 4-5 ore pe zi. Uneori, folosind lupa, fiindcă vederea i-a slăbit de atîta migăleală. Și citește în fiecare zi. Poate recita Iliada fără întrerupere și face o dulceață nemaipomenită. Dar adevărata ei măiestrie rămîne broderia, în fața căreia numai cei ce au văzut-o cu ochii lor pot înțelege cît e de frumoasă.
Tablouri apretate
Dragostea pentru lucrul de mînă a deprins-o în Comarnic, orașul ei natal, unde toate femeile sînt hărnicuțe. În fiecare casă se țes covoare sau se coase cu punct românesc. În 1957, s-a mutat la Brașov cu serviciul. La început a predat geografia, apoi a calculat prețurile de cost ale mărfurilor la Azuga. La pensie a ieșit de la ICIM, unde a lucrat la departamentul financiar timp de 26 de ani. Tocmai pentru că nu putea să stea, cînd s-a văzut la pensie, s-a apucat de broderie. Cel mai greu e pînă găsește un model care să-i placă. Îl copiază pe o bucată de nailon. Folosește pasta de pix și, dacă greșește, șterge cu alcool. N-a aruncat niciun model, păstrează un sul impresionant de pungi desenate cărora le zice fițuici. Apoi transferă modelul pe pînză. Dar hîrtie de indigo găsește din ce în ce mai greu. Brodează cu ață din mulineuri, dar nici aceasta nu se mai găsește prin mercerii. DMC-ul franțuzesc, cea mai bună ață, nici atît. Ca materiale, a cusut doar pe mătase, pînză, poplin și catifea. Cînd fondul nu e alb, munca e și mai dificilă, fiindcă abia vede locul unde trebuie să pună acul. La sfîrșit, face un chenar cu croșeta, dacă e vorba de o față de masă sau un ștergar. Dacă broderia va deveni tablou, atunci Eleonora îl înrămează. Nu înainte de a apreta lucrarea și de a da peste ea cu fierul de călcat. Un astfel de tablou îl poate termina într-o săptămînă, dacă brodează zilnic cîteva ore. Nu i se pare greu, face totul cu plăcere. Nu știe și nici nu vrea să se gîndească la prețul unei astfel de broderii. Sînt îndrăgostită de fiecare piesă, nu mă pot despărți de niciuna, mărturisește pensionara pentru care cel mai mare cîștig este încîntarea pe care o vede în ochii celor ce îi privesc casa muzeu.
De la broderia manuală, la cea computerizată
Tehnica broderiei are origini foarte îndepărtate, fiind cunoscută încă din antichitate. Egiptenii, grecii, romanii, popoarele orientale brodau veșmintele preoțești și pe cele ale persoanelor de rang înalt cu fibre organice și aur, iar mai tîrziu, cu mătase. Bizanțul a fost vestit pentru atelierele de broderie. Se apreciază că țesăturile și broderiile din secolele XIV-XVII de pe teritoriul țării noastre au fost mai bogate în elemente decorative decît ceramica. Cea mai veche urmă de broderie bizantină descoperită la noi datează din secolul XI și reprezintă un fragment de mînecă de veșmînt preoțesc, decorat cu fir de aur pe suport de mătase, întărit cu tort de in. Broderia a fost găsită într-un mormînt dobrogean și se păstrează la Institutul de Arheologie din București. Meșteșugul brodatului s-a perpetuat și în gospodării, ornamentele cele mai utilizate la sate fiind cele vegetale, dar și geometrice, Soarele, steaua, Luna. Astăzi, broderia este tot mai puțin o îndeletnicire manuală și tot mai mult una computerizată. Cea mai mare broderie din lume are o lungime de 25 m și o înălțime de 0,96 m și a fost realizată manual de 25 de brodeze din China, care au cusut timp de doi ani.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
