În Evul Mediu, infractorii erau executați la Stîlpul Infamiei în Piața Sfatului, iar vrãjitoarele erau înecate în lacul din fața actualei Prefecturi
Dimensiune font:
Autor: Camelia Onciu,
24.12.2013
Cele mai populare legende din Evul Mediu sînt legate de zonele Piața Sfatului, actuala zonă Modarom și Biserica Neagră
Piața Sfatului este cel mai cunoscut și vizitat loc din Brașov. Așa a fost din cele mai vechi timpuri. În Evul Mediu, aici se organizau tîrguri pentru negustorii sași și români, cît și pentru cei veniți din alte zări. Piața Sfatului era centrul burgului unde se făcea negoț, lumea bună se aduna să discute problemele comunității, locul unde se dădeau legi, iar funcționarii vegheau la respectarea lor. Piața Sfatului păstrează însă nu doar istoria orașului, ci și legendele țesute de-a lungul timpului în jurul activităților, oamenilor și locurilor. Cele mai fascinante vorbesc despre cum era împărțită dreptatea în Brașovul medieval. Unele au un sîmbure de adevăr, altele sînt plăsmuiri, altele însă s-au dovedit a fi fost întîmplări reale. Iată cîteva dintre poveștile care au străbătut veacurile pînă la noi, au fost considerate legende, ca apoi, în baza unor documente scoase la lumină, să fie catalogate fapte de istorie.
Lacul celor 20 de vrăjitoare
În Brașovul medieval, vînătoarea de vrăjitoare era o preocupare prioritară a autorităților. Lumea era dominată de frica de diavol și ignoranță, credea în vrăjitori, diavoli, zîne și tot felul de bestii, iar magia și miracolul erau practici comune. În fața actualei clădiri a Prefecturii, exista un lac în care erau înecate vrăjitoarele. Femeile bănuite că s-au vîndut Satanei erau aruncate în apă cu greutăți legate de picioare, iar mulțimea aștepta să vadă dacă mai ieșeau la suprafață. Era un adevărat spectacol, la care lumea asista curioasă să vadă dacă vreo femeie reușește să supraviețuiască. Chiar dacă reușea, era supusă unui nou supliciu. Se credea că a trecut proba apei pentru că are puteri diavolești și presupusa vrăjitoare urma să fie executată prin altă metodă, arsă pe rug sau spînzurată sau omorîtă cu pietre. Nu există nicio mărturie că vreo victimă ar fi reușit să iasă la suprafață. Această judecată (ordaliile) era însă considerată divină și era aplicată nu de tribunalul inchiziției, ci de unul laic, al notabililor orașului: magistratul și cei care alcătuiau consiliul orășenesc. Conform documentelor, la Brașov, între anii 1621-1696 s-au desfășurat aproximativ 20 de procese împotriva vrăjitoarelor și tot atîtea trupuri au zăcut pe fundul lacului. Locuitorii cetății se temeau de
acest loc. Dacă fetele nemăritate vedeau plutind vreo condamnată, se temeau că vor avea ghinion tot anul. De aceea locul era ocolit, mai ales după miezul nopții. Cine trecea pe lîngă lac și privea spre el, înnebunea, iar fetele serioase deveneau ușuratice. Lacul a fost asanat la începutul secolului XIX, cînd orașul s-a extins în afara porții principale din capătul actualei Republicii. Astăzi, pe locul sinistrului lac se află troița dedicată Revoluției din 1989. Se crede că această cruce sfîntă protejează zona de duhurile vrăjitoarelor despre care se spune că, în noaptea de Sfîntul Andrei, se întorc la locul execuției și încing un joc nebun. Legenda lacului vrăjitoarelor e pomenită și de cărturarul Sextil Pușcariu, care consemnează în Brașovul de altădată: În aceste bălți se înecau «sistele», vrăjitoarele, aspru pedepsite pe vremuri pentru legătura lor cu diavolul. Cadavrele lor pluteau apoi pe apă mult timp.
Brașovence arse pe rug
Despre procesele vrăjitoarelor de la Brașov există consemnări în documentele vremii, semn că legenda are la bază fapte reale. Conform unui articol din revista Magazin istoric, Vrăjitoarele Brașovului, de Bogdan Florin Popovici, la 10 august 1616, o femeie căreia i se spunea Codleanca a fost arestată la Brașov. Peste șase zile, la ora unu, a fost aruncată în apa din fața porții orașului. Dar, Codleanca a trecut proba, așa că a mai fost ținută în închisoare pînă la 14 septembrie, cînd a fost alungată din oraș, în lipsa dovezilor. În anul 1631, Climenen, o văduvă foarte bogată, a fost condamnată pentru vrăjitorie. Focul rugului a fost aprins, însă femeia a scăpat doar cu averea confiscată și alungarea din cetate. Uneori, vrăjitoarele nu mai apucau nici măcar procesul. La 19 martie 1679, o femeie din Crizbav a murit în temniță de frig și frică. Un alt caz a fost cel al unguroaicei Ersok, soția lui Katona Janos. Împotriva ei au depus mărturie familia Nagy Marton din cartierul Blumăna, Katta, fiica lui Gorbe Bartoș, soția lui Torok Marton și soția lui Șipoș. Nevasta lui Nagy afirma că spre dimineață, stăteam în pat cu soțul meu și copilul nostru era în leagăn. Cînd m-am trezit, am văzut în fața patului un ajutor de călău și în spatele lui pe Ersok. Ajutorul de călău a vrut să-mi lege picioarele și să mă arunce în pîrîu. Ersok îl încuraja să facă lucrul acesta. După ce au dispărut, l-am trezit pe soțul meu și i-am povestit întîmplarea și am ieșit în stradă strigînd. Soțul condamnatei și cele două fete au depus mărturie în apărarea acuzatei. Cu toate acestea, Ersok a fost condamnată. Bucura a lui Ionaș Brînză, o tînără de 20 de ani, a fost condamnată pentru pruncucidere. Ascunzînd că e gravidă, tînăra a născut, în 1775, în pivnița casei unde era slujnică, apoi și-a omorît pruncul și l-a îngropat. A fost un proces în toată regula, cu un rechizitoriu de peste 70 de întrebări la care au fost anexate și concluziile medicului legist, fizicus, cum se numea pe atunci. Sentința a fost condamnarea la moarte prin decapitare.
Dezonoare, bătaie și decapitări la Stîlpul Infamiei
În Piața Sfatului, a existat un Stîlp al Infamiei, unde erau judecate vrăjitoarele și se aplicau public pedepse corporale celor vinovați. Era un stîlp gros de piatră care însă nu urmărea scopuri artistice, ci avea menirea să-i pedepsească în văzul tuturor pe cei vinovați de fapte infame, după cum scrie Sextil Pușcariu. Stîlpul Infamiei era situat între Podul Bătușilor și Casa Sfatului. Aici, în 1688, a fost decapitat pălărierul Ștefan Stener pentru că s-a împotrivit cu arma în mînă intrării austriecilor în oraș, el fiind conducătorul revoltei antihabsburgice. Capul condamnatului a fost pus într-o țeapă de fier lîngă stîlpul infamiei și a rămas acolo timp de 29 de ani. Stîlpul era rezervat infracțiunilor speciale, trădărilor, delictelor politice, a faptelor care aduceau atingere moralei, iar cei ce le comiteau erau închiși și torturați la etajul unu al Casei Sfatului. Prima mențiune a acestei temnițe din inima burgului datează din 1521, și a rămas funcțională pînă în secolul XVIII. Registrele de plată ale orașului atestă în 1547 o pedeapsă cu biciuirea în Piața Sfatului, însă nu la Stîlpul Infamiei, inaugurat mai tîrziu, în 1595, prin decapitarea unui valon care își înjunghiase un camarad. La 10 august 1718, stîlpul a fost înlocuit cu unul nou, în timp ce stîlpul vechi a fost mutat din centrul orașului în afara zidurilor, între porțile Porzenthor și Closterthor, cam pe unde este astăzi fostul Palat al Telefoanelor. Tot în Piața Sfatului, la Stîlpul Infamiei, pe lîngă expuneri dezonorante și bătăi crunte, se făceau și execuții. Tot la stîlp se ardeau în văzul lumii pasquille-le, niște foi volante pe care erau scrise scurte pamflete anonime, de obicei în versuri care criticau conducătorii orașului. Aceste afișe erau lipite noaptea, pe zidurile Casei Sfatului. Pedeapsa pentru cei care ironizau conducerea orașului era moartea. La Stîlpul Infamiei, erau executate și femeile vinovate de pruncucidere sau cei vinovați de adulter. Între anii 1520-1550 au fost duse la îndeplinire de către călăii orașului 120 de sentințe: torturi, spînzurări, decapitări, arderi pe rug, tăieri de urechi, bătăi și alungări din oraș.
Spînzurătoarea de la Spitalul Județean
În lucrarea Spectrum. Cercetări sociale despre romi, autorii arată că în Piața Sfatului erau duse la îndeplinire execuțiile cu un puternic rol educativ. Astfel, în 1754, cînd a fost decapitat un bărbat care își ucisese nevasta, Senatul brașovean a dat ordin ca toți bărbații din oraș să privească execuția. În anul 1746, prostituatele au fost înhămate la o căruță și puse să care gunoaiele din piața orașului.
Pe lîngă Stîlpul infamiei, închisoarea și camera de tortură, în Piața Sfatului se găsea în Evul Mediu și un așa-numit cimitir al condamnaților, unde erau înmormîntați cei executați în fața Casei Sfatului, loc mutat ulterior pe Galgenberg. Un al doilea loc de execuție din Brașov se găsea în fața porții Porzenthor, la ieșirea din cetate spre cartierul Blumăna, în fața Modarom-ului de azi. Aici este menționat în anul 1546 locul ubi homines comburuntur, adică unde se ardeau oamenii. În 1699, o vrăjitoare a fost arsă pe rug în același loc, lîngă lacul vrăjitoarelor. Explicația pentru care execuțiile prin ardere pe rug nu aveau loc în centru, ci în afara cetății, este că brașovenii se temeau de incendii. Tot în zona Prefecturii de azi se practica pedeapsa tăierii capului cu sabia și se înmormîntau sinucigașii. Un alt loc unde erau duse la îndeplinire pedepse cu moartea este cel din fața porții Closterthor (intrarea pe actuala stradă a Mureșenilor). Aici a fost decapitat în anul 1611 Baltazar Oerdegh, căpitanul pedestrașilor lui Gabriel Bathory, iar în 1699, a fost ars pe rug un soldat zoofil, împreună cu vita împricinată. În sfîrșit, ultimul loc de execuție al Brașovului medieval era cel de pe Galgenberg, Dealul Spînzurătorilor. Pe colina din fața Spitalului Județean, se găsea o spînzurătoare din piatră, iar legenda spune că meșterul care a ridicat-o a fost și primul spînzurat. Spînzurătoarea a fost demolată în anul 1850. Tot pe acest deal se găsea și locuința călăului orașului. În general, la porțile de intrare în oraș erau lăsate la vedere cadavrele executaților, ca mesaj pentru oricine intra în cetate: orașul Brașov are dreptul de a pronunța și de a duce la îndeplinire pedeapsa cu moartea.
Legende de la Biserica Neagră
Portalul de Sud-Vest al Bisericii Negre s-a numit în vechime Poarta spovedaniei. Și astăzi se pot vedea niște crestături misterioase în piatră, dar puțini știu legenda lor. Se spune că aceste caneluri au fost făcute de luptătorii care, după spovedania dinaintea plecării la luptă, își frecau armele de piatra bisericii, într-un gest ritualic. Tot Biserica Neagră este și izvorul unei alte legende, legată de statuia unui copil zidar, aflată pe latura de Nord a edificiului. În afară de această statuie, pe contraforții naosului se aflau odinioară și alte statui, dar din cauza degradării, au fost adăpostite în interiorul bisericii: o femeie îngenunchiată, un leu, un vultur și un războinic cruciat. Statuia tînărului zidar este singura care a fost restaurată (foto sus). Legenda spune că acest tînăr pietrar era cea mai talentată calfă care a lucrat la ridicarea bisericii și că își întrecea chiar și meșterul. Invidios și temîndu-se să nu-i ia locul, meșterul l-a împins pe băiat de pe schelă. Calfa a murit, dar colegii lui au ținut să-i ridice o statuie ca amintire. Se zice că meșterul s-a căit pentru fapta sa, s-a autodenunțat și a fost executat. O altă legendă spune că, tot la Biserica Neagră, ar fi ascunsă coroana regelui Solomon, cel care, urmărit fiind, și-a ascuns coroana la rădăcina unui copac. În Geografia comitatului Brașov, scrisă la 1901, Ion Dariu scria că: Un țăran ducîndu-se în pădure după lemne, află coroana lui Solomon și o dete primarului din sat. Iar coroana lui Solomon s-a depus în Biserica Neagră spre păstrare.
Sextil Pușcariu - Brașovul de altădată
Răufăcătorii mai mărunți erau puși la stîlpul infamiei și bătuți crunt în piață sau sub Strajă; cei mai mari erau spînzurați și trași pe roată, pe Dealul Furcilor, de călăi țigani. În socotelile Brașovului sînt notate cheltuielile cu șase care de lemne pentru arderea pe rug. Fie, că face!, își vor fi zis edilii economi ai Brașovului, cînd se întorceau de la un astfel de spectacol interesant.
Două secole de vrăjitorie în Transilvania
În Transilvania Evului Mediu, judecarea așa-ziselor vrăjitoare era ceva obișnuit. Primele procese au avut loc în secolul XVI, iar prima condamnată a fost moașa Clara Botzi din Cluj, în anul 1565. Cel mai lung proces s-a ținut la Sibiu în 1718 și a durat peste trei ani. La Tîrgu Mureș, în 1752, a avut loc ultima ardere pe rug a unei vrăjitoare în Transilvania. Femeia fusese văzută transformîndu-se în gîscă. Consilierii de religie protestantă au condamnat-o, iar în anul următor, au condamnat pentru vrăjitorie și un bărbat. Procesele vrăjitoarelor au fost interzise în 1768 de împărăteasa Maria Tereza, după ce, în Transilvania, au avut loc peste 500 de procese și execuții de vrăjitoare, iar în lume, circa 9 milioane de femei și 40.000 de bărbați.
Judecata vrăjitoarelor
Pentru o femeie era de-ajuns să reușească să vindece o rană cu ajutorul plantelor pentru a fi bănuită că are legătură cu Necuratul. Vrăjitoare erau considerate și femeile frumoase care suceau mințile bărbaților. Dar și cele cărora li se îmbolnăveau copiii. Scîncetul bebelușilor, schelălăitul cîinilor la vederea femeii erau semne clare că este malefică. Vrăjitoarea era o femeie diferită de ceilalți: văduvă, moașă, femeie singură, femeie curtată. De cele mai multe ori, cădeau victime acestor procese doar femeile de origine maghiară sau săsoaicele, pentru că era vizată numai populația din interiorul cetății (românii locuiau de regulă în exterior). Vrăjitoarele din Brașov aduse în fața judelui regal erau mai întîi silite să-și mărturisească vinovăția. Camera de la primul etaj al turnului primăriei din Brașov era locul unde se făceau anchetele și erau torturate vrăjitoarele ca să mărturisească. Dacă tăceau, se învinuiau. Dacă negau, aveau ceva de ascuns. Se credea că slujitoarele Diavolului poartă pe corp, mai ales pe nas, stigma diaboli, de obicei o aluniță. Uneori era suficient un singur martor, alteori, cum s-a întîmplat la Cluj, consiliul orășenesc a audiat nu mai puțin de 227 de martori. Una dintre cele mai răspîndite metode de identificare a vrăjitoarei era proba apei. Acuzata, legată de mîini și de picioare, era aruncată în apă și, dacă nu se scufunda, era semn că era nevinovată.
Legenda gropilor cu alimente
Una dintre legende spune că, sub caldarîmul Pieței Sfatului, ar fi fost îngropate cereale. În anii 50, apoi în 1967 și 1987, trei camioane s-au prăbușit în Piața Sfatului, sub pavajul surpat. Atunci au ieșit la iveală gropi de alimente datînd din Evul Mediu, de pe vremea cînd vechii brașoveni ascundeau provizii pentru vremuri de asediu. Locul exact al fiecărei gropi era cunoscut doar de trei oameni din oraș care identificau gropile cu niște frînghii speciale. Întinzîndu-le perfect între colțurile pieței, în dreptul nodului făcut de către cei ce ascunseseră alimentele, trebuia să se afle o groapă.
****************************************
Mituri și legende din Mica Transilvanie, sursă alternativă pentru dezvoltarea turismului în județul Brașov
Proiectul Mituri și legende din Mica Transilvanie, sursă alternativă pentru dezvoltarea turismului în județul Brașov vizează diseminarea informației legată de evenimente și activități care promovează istoria, cultura și tradițiile din județul Brașov prin prisma legendelor și a miturilor legate de Mica Transilvanie. Promovarea legendelor și a miturilor locale prin vectori de multiplicare media restituie brașovenilor și vizitatorilor, iar prin mediul online oricărui cititor din țară sau din lume, partea magică din tezaurul istoric și al patrimoniului spiritual păstrat viu în așezările brașovene, mărește interesul pentru anumite obiective și incubă implicit promovarea valorilor culturale, istorice și tradiționale din județul Brașov, confirmînd această zonă ca destinație turistică. Pe de altă parte, proiectul promovează legendele legate de toponimiile geografice locale, informații care accentuează vizibilitatea pentru anumite obiective, un model de turism dezvoltat cu succes la nivel internațional.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
