Cele mai frumoase legende din Ţara Bîrsei

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 20.12.2013

• Eroi şi zîne, uriaşi şi crai de legendă au dat numele apelor, munţilor şi localităţilor din jurul Braşovului

Munţii, văile, apele, prăpăstiile, localităţile din Ţara Bîrsei poartă nume de legendă. La baza acestor denumiri populare stau plăsmuiri ale oamenilor care au trăit odinioară prin aceste locuri. Frumuseţile naturii i-au provocat să născocească asemănări ale formelor de relief cu făpturi imaginare sau din viaţa reală. Numele personajelor din legende şi basme s-au perpetuat de-a lungul secolelor şi le rostim şi astăzi atunci cînd denumim o formă de relief. Însă de unde vin aceste nume puţini ştiu. Monitorul Expres a cules cîteva dintre aceste legende seculare care compun geografia spirituală a Ţării Bîrsei. De Crăciun, cînd e vremea poveştilor la gura sobei, ascultaţi istorii cu uriaşi, crai, viteji şi fete frumoase care au dat numele locurilor prin care păşim.

Apa Bîrsei, nume de legendă istorică

Ţara Bîrsei este un tărîm al legendelor geografice. Fiecare formă de relief poartă nume primite cu sute de ani în urmă. Culegătorii de folclor, istoricii, geografii au încercat să afle de unde au venit aceste porecle: toponimii (nume proprii de locuri), hidronime (rîuri, pîraie), limnonime (lacuri), oiconime (numele satelor) şi hodonime (căi de acces). Toate aceste denumiri populare, transferate şi în domeniul geografic, sînt veritabile mesaje purtătoare de informaţii referitoare la locurile respective. Marele lingvist Iorgu Iordan arăta că „toponimia poate fi socotită drept istoria nescrisă a unui popor, o adevărată arhivă, unde se păstrează amintirea atîtor evenimente, întîmplări şi fapte mai mult ori mai puţin vechi sau importante, care s-au petrecut de-a lungul timpurilor şi au impresionat într-un chip oarecare sufletul popular“. Pornind în căutarea acestor legende toponimice, trebuie să începem cu Bîrsa, rîul care a dat numele depresiunii cu acelaşi nume. Dimitrie Bolintineanu a inclus în „Legendele Istorice“, o poezie numită „Apa Bîrsei“, în care descrie bătălia domnitorului Radu Şerban împotriva ungurilor conduşi de generalul Basta. Domnul Ţării Româneşti a intrat în Transilvania cu o armată de 10.000 de oameni şi l-a înfrînt pe principele maghiar transilvan Moise Szekely, sprijinit de Poarta Otomană. Lîngă Braşov, în 1603, apa Bîrsei s-a înroşit de sîngele duşmanilor: „Secheli se-abate. Zilele-i se curmă, Patru mii de nobili în mormînt îl urmă“. Însă, de unde vine numele apei nu se ştie. Cert e că Bîrsa a dat numele depresiunii, numită în Evul Mediu Burzeland. Şi tot de la numele apei a derivat termenul bîrsan (bîrsană), adică lînă lungă şi aspră. Pesemne, prin aceste locuri, păstorii mînau turme de oi ţurcane.

„Şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“

Simbol al Braşovului, Muntele Tîmpa are şi el o legendă. Se zice că, pe vremea cînd pămîntul României de azi era un fund de mare, au venit dinspre Răsărit nişte uriaşi. Călcînd din munte în munte, s-au oprit pe Piatra Mare. Pînă în Făgăraş, oricît de mare le-ar fi fost pasul, nu puteau ajunge, aşa că au ridicat o movilă ca să aibă unde pune piciorul. Au scobit piatra din zona Timişului şi au aruncat-o în mare, pe locul unde este acum Tîmpa, pînă ce s-a ridicat deasupra apei muntele pe care îl vedem acum. Aşa s-a născut muntele braşovenilor. Legenda ar confirma şi ipoteza că în interiorul Tîmpei ar fi un lac imens. Dar de ce acest nume? „Tîmpa era scuţită atunci. Cel dintîi uriaş, cînd a pus pasul în vîrful ascuţit al Tîmpei, de greutate, el s-a tîmpit şi de-atunci i-a rămas numele Tîmpa“, spune legenda publicată în Gazeta Transilvaniei din anul 1902. Uriaşii s-au implicat şi în geneza piramidelor de la Şona. O legendă povesteşte că namilele, după ce au trecut Oltul, şi-au scuturat încălţările de noroi şi astfel au luat naştere cele opt enigmatice movile. Şi astăzi, localnici continuă să creadă în uriaşi şi transmit mai departe poveţele moştenite cum că nu e bine să facem săpături în zonă, ca să nu-i deranjăm pe giganţii care îşi au sălaşul sub piramide. Colinele de la Cristian ar fi opera unui copil de uriaş,
care, jucîndu-se, a scăpat pămîntul adunat în poală şi astfel s-au înălţat dealurile de azi. O altă legendă spune că denumirile Corona şi Braşov ar veni de la păţania regelui maghiar Solomon, care şi-a îngropat coroana lîngă un brad, ca urmăritorii să nu-i recunoască rangul. În timp, termenii coroană şi brad au devenit Corona şi Braşov.

Piatra Craiului, muntele unui păstor isteţ

Cele mai multe legende locale vorbesc de numele munţilor, iar dintre aceştia Piatra Craiului este cel mai încărcat cu poveşti. Legenda Pietrei Craiului spune că un prinţ a fost blestemat să se transforme în munte. El era un prinţ iubit de supuşi, de aceea îi spuneau Măritul. Ajuns bătrîn şi fără copii, prinţul a hotărît să aleagă chiar el un moştenitor al tronului. Flăcăi veniţi din toate colţurile ţării au fost chemaţi să se întreacă în probe fizice şi de înţelepciune. La o stînă din munţi trăia un păstor voinic pe nume Brăduţ, care a venit şi el să-şi încerce norocul. S-a dovedit cel mai bun. La ultima probă, cînd trebuia să asculte problemele oamenilor şi să împartă dreptatea, a fost pus în faţa unei ghicitori. Trei fraţi se războiau pentru că au primit drept moştenire cîte trei lăzi, una cu aur, alta cu oase şi cealaltă cu pămînt. Toţi trei voiau lada cu aur. Brăduţ i-a împăcat spunîndu-le că tatăl lor i-a lăsat unuia banii strînşi, altuia animalele şi celuilalt pămîntul. Fiind atît de isteţ, Brăduţ a devenit noul crai. De atunci, muntele Piatra cea Mare s-a numit Piatra Craiului, în cinstea păstorului Brăduţ care, prin propriile puteri, a devenit crai. Vîrful Baciului din acest masiv are şi el legenda lui. Un cioban care-şi mîna oile pe pajiştile din Piatra Craiului a pus rămăşag cu alţi păstori că poate supravieţui singur în munţi. Toamna, după ce a adus mioarele în sat, s-a întors pe crestele pustii. Şi-a făcut o colibă unde a stat pînă la venirea primăverii. Cînd s-a reîntîlnit cu ceilalţi ciobani, de bucurie, a scos fluierul şi a început să cînte. Fiindcă a dovedit că e un cioban curajos şi a înfruntat frigul şi pustietatea, vîrful de munte pe care a stat a fost botezat Muntele Baciului şi este cel mai înalt din Piatra Craiului. I se mai spune şi Vîrful La Om, pentru că acolo omul a demonstrat că poate învinge natura.

Legenda femeii care a adus ploaia

Tot prin Piatra Craiului circulă amestecate legende cu făpturi supranaturale şi unele cu substrat creştin. Poarta Basmelor este formaţiune stîncoasă asemănătoare cu o uriaşă intrare. Se povesteşte că demult, într-o grotă de pe-aici, trăia un căpcăun care răpea fetele ce se încumetau să se depărteze de casa lor. Un flăcău viteaz s-a hotărît să-i vină de hac. Bătrînii l-au sfătuit să se pituleze într-o peşteră din faţa grotei căpcăunului şi să ţintească namila de patru ori drept în creştetul capului, altfel nu murea. Însă trebuia să aibă grijă la pietre, pentru că sînt de patru feluri, şi căpcăunul trebuie lovit cu acelaşi fel de piatră. Ajungînd în peşteră, voinicul şi-a dat seama că pe întuneric nu poate deosebi pietrele. Fiind un flăcău isteţ, a luat cîte pietre a putut duce, s-a oprit în gura peşterii, la lumină, şi a ales patru la fel. Le-a aruncat în căpcăun cu multă putere, aşa încît bolovanii au trecut prin el, făcîndu-i găuri mari. Namila a rămas stană de piatră pînă în zilele noastre, iar cea mai mare gaură din burta lui a fost numită Poarta Basmelor. Pietrele care au fost atunci de prisos se mai pot vedea şi acum orînduite la gura micii peşteri, surpată de timp. În Piatra Craiului există o cruce care face minuni. Legenda spune că, într-o vreme îndepărtată, cînd o secetă cumplită a lovit satele de la poalele muntelui, o femeie sărmană pe nume Stanca a urcat pînă pe vîrful Pietrei Craiului Mici şi s-a rugat la Dumnezeu să dea ploaie. A făcut acest ritual zile la rînd pînă cînd, într-o bună zi, nu s-a mai întors. Deodată, norii s-au adunat şi a început să plouă. După un timp de căutare, sătenii au găsit-o pe Stanca. Murise stînd în genunchi, cu ochii îndreptaţi spre înaltul cerului. Au îngropat-o creştineşte şi de atunci, ori de cîte ori oamenii vin la mormîntul ei să se roage, Dumnezeu face o minune.

Povestea satelor Sîmbăta şi a satului de sub copac

În mitologia românească, apa Sîmbetei izvorăşte dintre rădăcinile unui brad, cel din care a fost făcută lumea, şi înconjoară Pămîntul de 7 sau 9 ori, după care se varsă în Iad, clocotind. În Ţara Făgăraşului circulă o legendă care explică cum au primit aceste denumiri localităţile Sîmbăta de Sus şi Sîmbăta de Jos. Pe locul unde e acum Lacul Vlăgărestilor, fusese în vechime un mănunchi de case. Localnicii nu credeau în nimic, nu posteau şi rîdeau de singura familie credincioasă din sătucul fără nume. Într-o seară de iarnă, doi străini le-au bătut la uşă acestor credincioşi care chemaseră întreg satul la petrecere. Au fost primiţi în casă şi omeniţi. Pe la miezul nopţii, o fată le-a atras atenţia tuturor că necunoscuţii nu par a fi oameni, deoarece au picioarele ca de gîscă şi mîinile roşii. Lumea s-a speriat. Un străin a bătut cu toiagul în podea şi casa a început să se scufunde. Apa a început să înghită satul. Numai familia de credincioşi a scăpat, ei fiind cei care au întemeiat Sîmbăta de Sus. Mai tîrziu, nişte păstori s-au stabilit şi ei pe aceste meleaguri, dînd sătucului lor numele de Sîmbăta de Jos, ca să-l deosebească de celălalt. Localnicii povestesc că şi acum, dacă te duci noaptea la lac, se mai aud gemetele păcătoşilor şi se mai văd bîrnele caselor scufundate în lac. Copăcel este numele unui alt sat de la poalele Făgăraşului. Toponimul este de origine dacică, dar legenda spune că numele Copăcel vine de la Dumnezeu, pe cînd călătorea prin Ţara Făgăraşului. El s-a aşezat sub un copac să se odihnească, iar înaintea Lui au îngenuncheat cîţiva păstori care l-au rugat să le facă şi lor un sat. Dumnezeu le-a dat chiar locul de sub copac.

Legendele Branului

Legenda spune că denumirea comunei Bran vine de la un bătrîn pe care-l chema Bran şi care, avînd mai mulţi fii şi fiice, le-a dăruit spre stăpînire cîte unul din cele 14 sate şi cătune de astăzi: Şimon, Poarta, Sohodol, Predeluţ, Moieciul de Jos, Cheia, Moieciul de Sus, Zbîrcioara, Peştera, Măgura, Drumul Carului, Şirnea, Fundata şi Fundăţica. De Bran e legată însă şi legenda Stîncii lui Dietrich. Se spune că piatra de temelie a castelului a fost pusă de către un cavaler teuton, pe nume Dietrich. Stînca pe care se ridica, iniţial, castelul a preluat numele cavalerului, fiind cunoscută şi acum ca „Dietrichstein“. Mai apoi, saşii din Ţara Bîrsei au reconstruit fortificaţia, care astăzi este Castelul Bran. Dracula, faimoasa legendă a vampirului din Carpaţi, are obîrşii tot prin zona Branului. Vlad Ţepeş, pentru a impune ordine în ţară, a recurs la metode brutale, extrem de sîngeroase, de pedepsire a fărădelegilor. Fiindcă obişnuia să-i tragă în ţeapă pe infractori şi duşmani, negustorii de la Braşov, care intraseră în conflict cu domnitorul, i-au pus în spate şi alte fapte abominabile, cum că se hrănea cu carnea şi sîngele inamicilor. Invenţiile saşilor au rezistat peste ani, ajungînd la urechile scriitorului irlandez Bram Stocker, care astfel a creat celebrul personaj Dracula. Numele satului Şirnea vine şi el de la un personaj celebru în zonă. Se spune că pe-aici ar fi trăit haiducul Şirneanu. După ce a venit de hac boierilor lacomi, a hotărît să se stabilească în micuţa localitate împreună cu luptătorii lui. Astfel, satul a preluat numele legendarului haiduc. Vîrful Înalt s-a numit cîndva Muntele Ciuma. Legenda spune că regele maghiar Sigismund vîna prin pădurile din Piatra Craiului. Cînd vinul i s-a terminat, velicul din Vulcan a căutat prin tot satul pînă cînd a găsit trei butoaie la fata preotului. Însă fata n-a cerut bani pentru vin, ci onoare pentru comunitate. Încîntat, regele a dăruit localnicilor muntele Ciuma, care, de atunci a scăpat de numele rău şi se numeşte Vîrful Înalt. Locul unde au petrecut Sigismund şi invitaţii săi se numeşte ,,La mese“. Şi astăzi vulcănenii povestesc despre regele Sigismund şi străbunii lor cînd îşi pasc vitele pe Vîrful Înalt.

Breaza, satul lui Negru Vodă

Fondatorul Ţării Româneşti ar fi fost, conform legendei, Radu Negru. Acest personaj de poveste, neidentificat încă de istorici sau confundat cu domnitorii munteni, ar fi fost originar din Ţara Făgăraşului sau, după alte teorii, Ţara Bîrsei. În orice caz, Radu Negru Vodă, după cum spun poveştile din popor, a traversat Carpaţii, încercînd să scape de ofensiva ungurilor şi a catolicismului. Stabilindu-şi cetatea de scaun la Cîmpulung, a pus astfel bazele statului medieval de la sud de Carpaţi, între anii 1211 şi 1226. După ce i-a alungat pe tătari, „Negru-Vodă a început să aşeze lucrurile în ţară, a făcut cetăţi, mănăstiri, sate şi oraşe pe la toate poalele munţilor şi pe văile rîurilor“, spune legenda. În judeţul Argeş există mănăstirea Cetăţuia lui Negru-Vodă, dar în judeţul Braşov, domnitorul are un sat întreg: Breaza din Ţara Făgăraşului. Despre cetatea din Breaza se spune că ar fi fost locuită de Negru Vodă, în jurul anului 1280. Aici există o fîntînă care n-a avut niciodată apă doar nişte scări prin care se intră în tuneluri despre care nu se ştie unde duc. Se spune din bătrîni că atunci cînd Negru Vodă a plecat definitiv din cetatea sa de la Breaza a fost mare jale, iar sătenii i-au compus un cîntec de rămas bun. Balada a supravieţuit pînă în zilele noastre. Voievodul s-a despărţit de localnici în locul numit şi acum „La Rugă“ şi a fugit din calea cotropitorilor. Că voievodul a avut legături cu Braşovul povesteşte şi o altă legendă: Negru Vodă a fost urmărit de tătari pe Muntele Tîmpa, unde se ascunsese la Săritoarea lui Negru-Vodă.

Craii uriaşi din Crihalma

Pe locul unde acum e satul Crihalma, trăiau cîndva un crai şi o crăiasă uriaşi, care aveau două fete neascultătoare. Într-o zi au aruncat în Olt un om cu boii lui. Atunci părinţii fetelor, care le spuseseră că nu au voie să se joace cu oamenii, le-au alungat de supărare. Supărate, cele două fete au dat cu piciorul în Dealul Craiului şi aşa s-a născut Valea Craiului. Au luat în spate cetatea părinţilor de pe Dealul Craiului şi au fugit prin furtuna ce se dezlănţuise pînă în dealul Cahalmului (Rupea). După o vreme, obosind, au lăsat cetatea pe deal şi au murit îngropate sub cetate. Crăiasa a plîns mult şi din lacrimile ei s-a născut Fîntîniţa Doamnei, care curge şi formează Valea Crăiţei. Crăiţa se crede că a fost înmormîntată în dealul de lîngă Gruiul Craiului, numit Dealul Crăiţei. Bătrînii au convingerea că această legendă este adevărată, datorită denumirilor ce au rămas peste timp: Dealul Crăiţei, Valea Crăiţei, Gruiul lui Crai şi altele. Chiar şi numele satului, Crihalma, care se trage de la ungurescul Kiralyhalma (Kiraly-împărat şi halma-deal) sau nemţescul Konigsberg (dealul regelui). Frumoasă este şi legenda satului Paloş, a cărui denumire ar veni de la un prinţ care e înmormîntat aici cu tot cu paloşul său. Satul Mîndra există, conform legendei, din 1241. Se spune că o ceată de luptători străini au poposit în comunitatea de aici, care nu avea nume pe atunci. Unul dintre străini a zis că vrea să lupte cu un bărbat, iar după numele cîştigătorului va fi numit satul. Un localnic pe nume Mîndruţ şi-a încercat puterile şi l-a învins pe străin. De atunci localitatea se numeşte Mîndra, adică satul lui Mîndruţ.

„Mituri şi legende din Mica Transilvanie, sursă alternativă pentru dezvoltarea turismului în judeţul Braşov“

Proiectul „Mituri şi legende din Mica Transilvanie, sursă alternativă pentru dezvoltarea turismului în judeţul Braşov“ vizează diseminarea informaţiei legată de evenimente şi activităţi care promovează istoria, cultura şi tradiţiile din judeţul Braşov prin prisma legendelor şi a miturilor legate de Mica Transilvanie. Promovarea legendelor şi a miturilor locale prin vectori de multiplicare media restituie braşovenilor şi vizitatorilor, iar prin mediul online oricărui cititor din ţară sau din lume, partea magică din tezaurul istoric şi al patrimoniului spiritual păstrat viu în aşezările braşovene, măreşte interesul pentru anumite obiective şi incubă implicit promovarea valorilor culturale, istorice şi tradiţionale din judeţul Braşov, confirmînd această zonă ca destinaţie turistică. Pe de altă parte, proiectul promovează legendele legate de toponimiile geografice locale, informaţii care accentuează vizibilitatea pentru anumite obiective, un model de turism dezvoltat cu succes la nivel internaţional.

Naşterea Mîntuitorului în Carpaţi

• În tradiţia populară, naşterea Mîntuitorului este localizată în spaţiul românesc, chiar în zona Braşovului. Două vechi colinde din Ţara Bîrsei vorbesc de naşterea Domnului în peştera Ialomicioara. „Am umblat, Am degerat, Munţii i-am înconjurat Şi pe Domnul L-am aflat La Peştera Ialomicioara, Unde a născut Fecioara, Maica Domnului Hristos, Soare, raze, luminos“ şi „La Schitul Ialomicioara Vine să nască Fecioara Un prunc tînăr şi frumos Cu numele de Hristos“. Popular, Sfinxului din Bucegi i se spune Domnul de Piatră, făcînd referire la alt colind ardelenesc: „La o piatră neslovată, Lerui, Doamne, Şade Maica-ngenuncheată, Ca să nască fiu din piatră. Fiu din piatră şi-a născut“. Poetul Ion Pillat, în poezia „Naşterea Domnului“, inspirată dintr-o legendă populară românească, spune că Iisus s-a născut la poalele Munţilor Piatra Craiului, „Jos sub poarta raiului, Pe sub Piatra Craiului, Unde-ncep muscelele, Apele şi stelele“.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: