Palatele Braşovului

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 02.08.2013

• Cele trei Palate Czell, Palatul Safrano şi Palatul Ştirbey au fost cele mai luxoase clădiri ale Braşovului de acum un secol

Mai puţin faimoase decît Castelul Bran sau Biserica Neagră, cele cinci palate ale Braşovului se înalţă impunătoare, cu faţadele lor deosebite, adevărate bijuterii arhitectonice, dar pe lîngă care trecem aproape fără să le observăm. Nu ştim cum se numesc sau ce istorie au, iar mulţi braşoveni nici nu ştiu că există. Numai de la capătul Străzii Mureşenilor pînă la Biserica Neagră, într-o plimbare de cinci minute, trecem pe lîngă patru palate. Trei dintre ele au fost ridicate de industriaşii Czell, iar al patrulea, de familia unei fete frumoase care l-a vrăjit pe Alexandru Vaida Voevod. Cînd veţi face această plimbare, priviţi în sus, spre faţadele celor mai înalte clădiri, şi le veţi recunoaşte imediat pe cele cu detalii arhitecturale impresionante. Acestea sînt palatele, cele mai luxoase construcţii ale Braşovului de acum un secol.

Trei palate pentru doi fraţi

La începutul secolului trecut, fraţii Czell s-au luat la întrecere, construind palate pe actuala Stradă a Mureşenilor. Industriaşii saşi Frederich şi Wilhelm Czell, unii dintre cei mai avuţi braşoveni la acea oră, şi-au investit banii în clădiri impozante, lăsînd astfel Braşovului trei monumente arhitecturale. Toate sînt cunoscute sub numele de Palatul Czell. Cel mai vechi a fost construit la intersecţia Bulevardului Ferdinand cu Şirul Inului, pe locul fostei Porţi a Vămii. Astăzi este cunoscută drept clădirea în care a fost Groapa cu bere. De altfel, de la bun început, palatele nu au fost construite ca rezidenţă pentru o singură familie, cum ne-am putea închipui. Fiind de fapt investiţii imobiliare, apartamentele erau închiriate braşovenilor groşi la pungă şi firmelor comerciale. Palatul Czell de peste drum de Rectorat are două etaje, turnuri şi basoreliefuri cu îngeri şi sori. I se spunea chiar „Palatul Soarelui“. Celălalt palat Czell este sediul Băncii Naţionale a României şi se află în Piaţa Sfatului la numărul 23. A fost construit în 1903, de către Frederich Czell, pe locul unde industriaşul avea deja trei case. Le-a demolat şi a ridicat un palat impresionant, cu balconaşe sculptate şi basoreliefuri cu figuri umane. Clădirea roz de azi a păstrat acelaşi aer maiestuos, iar ceea ce nu se vede din Piaţa Sfatului, este corpul imens al clădirii, cu patru laturi şi zeci de camere. Arhitectul Gruia Hilohi spune că al treilea palat Czell, mai modest, dar nicidecum mai puţin frumos, se află pe Strada Mureşenilor, a doua clădire după Biserica Catolică. Ornamentele dantelate fac din acest edificiu un punct de atracţie foarte fotografiat de turişti. Putem adăuga pe lista clădirilor familiei Czell şi Casa Frederich Czell, de pe Strada Nicolae Bălcescu nr. 15, construită la începutul secolului XIX.

Fraţii Czell, mari fabricanţi de bere

Dar cine a fost această familie de saşi care ne-a lăsat trei palate? Frederich Czell era cunoscut în toată România, avea mai multe fabrici de bere, iar la Braşov, înfiinţase în 1892, fabrica de malţ şi bere de la Dîrste. De fapt, concernul Frederich Czell şi Fiii a cumpărat vechea distilărie şi a construit afacerea care avea să ajungă o marcă de prestigiu. Czell deţinea în Braşov şi o fabrică de spirtoase. Sextil Puşcariu scria despre acest sas că „în ultimul deceniu al veacului trecut şi în cele dintîi ale secolului nostru, braşoveanul avea un fel de monopol al băuturilor din Ţara Bîrsei şi o fabrică mare de spirt în Cristian, din care ieşeau pe o ţeavă aburi ce răspîndeau un miros penetrant de mălătău, adică de borhot“. Odată cu fabrica de bere, omul de afaceri a schimbat faţa oraşului. A construit nu numai palate şi vile, dintre care cea din Dîrste nu mai există astăzi, ci a făcut şi Lacul Noua. „În 1906, a adus nişte lipoveni să sape în acel loc mlăştinos pe care erau nişte izvoare. Iarna, tăiau blocuri de gheaţă din lac şi le depozitau în grotele de pe actuala Stradă Andrei Bârseanu. Cu această gheaţă se ţinea berea la rece. Tot ca să păstreze berea rece, Czell a plantat plopii de pe Calea Bucureşti, ca să nu bată soarele pe butoaiele cu bere aduse din Dîrste cu căruţele“, povesteşte omul de afaceri Horia Salcă, cunoscut iubitor de istorie a Braşovului. Următoarea generaţie de Czell-i s-a împărţit în două ramuri: grupa Carol Czell, care avea fabrica de bere, cu birourile pe Strada Lungă nr. 97, şi Grupa dr. Wilhelm Czell, care deţinea Fabrica de Spirtoase cu sediul în Tîrgul Cailor nr. 6.

Palatul clanului Safrano

Un alt palat al Braşovului, aflat în Piaţa Sfatului nr. 26, este Palatul Safrano, construit la sfîrşitul secolului XIX de familia de comercianţi greci Safrano. De acest nume e legată o frumoasă poveste de dragoste între politicianul transilvănean Alexandru Vaida Voevod şi braşoveanca Elena Safrano, fiica omului de afaceri Anastasie Safrano. În 1896, Vaida tocmai obţinuse doctoratul la facultatea de medicină din Viena. Ca tînăr medic, a lucrat ca balneolog la Karlsbad (Karlovivari), perioadă în care s-a îndrăgostit lulea de frumoasa braşoveancă. Şi el era un bărbat chipeş, impunător cu toate că nu era prea înalt (1,72 m), cu părul castaniu închis, cu pielea albă, ochi albaştri-verzui, pătrunzători, mustaţă lungă şi răsucită, după cum era moda timpului. Fiind miop, a purtat toată viaţa ochelari. Era un om cu o energie, o vioiciune şi o putere de muncă cu totul ieşită din comun. S-a îndrăgostit de Elena şi a luat-o de soţie în 1901, după ce un an de zile au ţinut legătura doar prin scrisori. I-a dedicat numeroase poezii, în care o numea Lencica, „scumpa mea dorită“, şi-i trimitea în plic flori presate şi frunze de trifoi sau de mure. A fost şi la Braşov, chiar în Palatul Safrano, în noiembrie 1900. Dar, după căsătorie, îndrăgostiţii au ales să trăiască la Cluj. Au avut trei băieţi şi o fată. Alexandru Vaida Voevod a fost om politic, medic, publicist şi unul dintre liderii marcanţi ai Partidului Naţional Român din Transilvania, apoi al Partidului Naţional Ţărănesc. Pe 1 decembrie 1918, a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. În afară de acest palat, de la negustorul Anastasie Safrano ne-a mai rămas şi vila de pe Strada Hirsher nr. 9, în care, la sfîrşitul secolului XIX, a funcţionat o şcoală particulară pentru educaţia fetelor românce, săsoaice şi unguroaice.

Palatul fără palatini

În drumul spre Poiana Braşov, pe Strada Crişan, în mijlocul parcului dendrologic, se află un alt palat uitat de braşoveni. Aici, înainte de război, în spaţioasele saloane se ţineau baluri de la care nu lipsea crema aristocraţiei româneşti din acea perioadă. Pe aleile parcului, tot pe atunci, s-au pus la cale nu de puţine ori jocuri de culise ale politicii Regatului României. Regele şi regina îşi petreceau uneori vacanţele în micul palat, construit la Braşov, în 1922, de către prinţul Barbu Ştirbey. În perioada în care Carol l-a numit administrator al Domeniilor Coroanei Regale, Ştirbey a primit proprietatea din Braşov (85.000 mp), pe care şi-a construit reşedinţa de vară. Clădirea avea 33 de încăperi şi anexe şi o grădină de vis. După ce palatul a fost gata, atît familia regală cît şi membrii familiei Brătianu şi-au petrecut vacanţele aici. Pentru cele patru fete ale prinţului, Maria, Adina, Elesa, Jeana, a fost locul preferat al copilăriei. Barbu Ştirbey a murit în 1946. În 1952, autorităţile comuniste au transformat clădirea în Palatul Pionierilor, iar după 1989, s-a numit Palatul Copiilor. Peste 5.000 de copii, anual, îşi petreceau timpul aici desfăşurînd diverse activităţi. Aceasta a fost şi dorinţa celui ce clădise palatul, Prinţul Ştirbey lăsînd cu limbă de moarte ca domeniul său de la Braşov să rămînă în folosinţa copiilor din comunitate. În 1991, descendenţii prinţului şi-au revendicat proprietatea. Au primit-o prin sentinţă în 2002, iar în anul 2005 palatul a fost retrocedat, apoi vîndut unui om de afaceri din Braşov care a restaurat întreaga proprietate. Între timp, palatul se degradase. În prezent, nu este deschis publicului. Ansamblul Palatului Ştirbey se află pe lista monumentelor istorice.
Surse foto: BCU Cluj, orasulmemorabil.ro, transilvaniareporter.ro.

„Palatul Tribunalului, închisoare şi atelier“

• Palatul este o clădire impunătoare, construită în oraş, cea similară din mediul rural numindu-se castel. În Braşov, mai avem şi alte palate, denumite aşa după numele instituţiilor pe care le găzduiesc. Palatul de Justiţie de astăzi (Curtea de Apel Braşov) este în aceeaşi clădire cu Prefectura şi ocupă la etajele II şi III, 4 săli de judecată, 32 birouri, 3 arhive şi o registratură. Prima referire la construirea unui Palat de Justiţie în oraşul Braşov s-a făcut în numărul din 16 mai 1885, al Gazetei de Transilvania. Pe 19 iulie 1900, Georg von Weer, preşedintele Tribunalului Regal, a formulat cererea către comunitatea oraşului Braşov pentru un teren de 9.450 m2, pe care să se construiască Palatul de Justiţie. Acest teren a fost cedat de municipalitate contra unei sume simbolice, cu condiţia ca toate construcţiile existente şi ridicate ulterior să fie predate cu titlu gratuit publicului braşovean. La licitaţia ţinută în sala de consiliu a Tribunalului Regal Braşov, s-a hotărît termenul de predare la 1 noiembrie 1901. Imobilul a fost înscris în Cartea funciară ca „Palatul Tribunalului, închisoare şi atelier“ , funcţionînd conform destinaţiei. Palatul Poştei a fost construit în anul 1906 şi are şi azi aceeaşi destinaţie. Palatul Finanţelor, ridicat între anii 1897-1898, de către firma antreprenoare Martin Stenner, este astăzi sediul Primăriei. Palatul Telefoanelor a apărut la sfîrşitul anilor ’30 şi s-a extins ulterior prin demolarea Vilei Schuller.

Palatele lui Sextil Puşcariu

• Sextil Puşcariu face referire şi la alte instituţii-palate, ca de exemplu, Palatul Casei de Pensiuni (1885), Rectoratul de azi. Tot palat numeşte şi clădirea actualului Colegiu Andrei Şaguna: „un iscusit arhitect român a înălţat măreţul palat, care după aproape o sută de ani străjuieşte încă falnic şi solid intrarea în Şchei“. Despre arhitectura palatelor braşovene nu e foarte încîntat: „Clădirile cele mai nouă, adică de la sfîrşitul secolului trecut şi începutul celui prezent, sînt palatele zidite pe cealaltă parte a promenăzii, al finanţelor cu caraghioasele obeliscuri în colţurile acoperişului, al poştelor şi al justiţiei, cu nelipsita cupolă, podoaba celor mai multe palate din Budapesta“. În schimb, laudă Palatul ARO: „Palatul are opt sau zece etaje, o terasă în loc de acoperiş, şi cinematograf“.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!

Articolul anterior

Le sîntem datori

Şi-au riscat viaţa de dragul ştiinţei

Articolul urm�tor

Pe „acoperişul“ Caucazului

Un alpinist duce Braşovul la peste 5.000 de metri altitudine