Grădina lui Iisus

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 03.05.2013

• În Grădina Ghetsimani, Mîntuitorul a trăit cele mai cumplite suferinţe sufleteşti, înaintea patimilor trupeşti
• Măslinii de astăzi sînt urmaşii celor sub care Iisus a plîns cu lacrimi de sînge

Grădina Ghetsimani este unul din locurile sfinte ale creştinilor, un colţ de natură din Ierusalim unde orice credincios simte prezenţa şi zbuciumul sufletesc al Mîntuitorului. Aici, El şi-a petrecut ultima noapte în libertate, înainte de a fi capturat. Aici a aflat ce chinuri fizice groaznice va pătimi pentru mîntuirea neamului omenesc. Aici a stat de vorbă cu Dumnezeu şi a plîns cu lacrimi de sînge. Dacă Golgota a fost locul suferinţei fizice, Ghetsimani a fost cel al zbuciumului sufletesc. Grădina din Ierusalim, aflată la poalele Dealului Măslinilor, nu e doar un obiectiv turistic, ci şi un reper pentru întreaga lume creştină, fiindcă printre bătrînii măslini se află mai multe locaşuri de închinăciune: mormîntul Maicii Domnului, Peştera Ghetsimani, Biserica Tuturor Naţiunilor sau a Agoniei, Biserica Sfînta Maria Magdalena. Grădina Ghetsimani e locul din care au început patimile Mîntuitorului pînă la moartea din care a înviat, „cu moarte pre moarte călcînd“.

Cei mai bătrîni măslini din lume

Drumul spre Grădina Ghetsimani din Ierusalim urcă pe trepte săpate în piatră. Acest loc preferat de Iisus pentru meditaţie şi rugăciune se întinde pe o suprafaţă de circa 20 de hectare şi arată ca un parc obişnuit, cu alei şi flori, însă măslinii sînt foarte bătrîni, după trunchiurile groase şi scorburoase. Acest colţ de natură de o importanţă crucială pentru creştini este ultimul loc în care Iisus a putut să se roage în linişte, înainte de momentul trădării. Grădina e îngrijită de slujitorii Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice şi ai celei Armene. Are formă pătrată, cu latura de circa 60 de metri. În mijlocul ei sînt opt măslini bătrîni despre care se spune că ar fi răsărit din cei sub care a stat însuşi Mîntuitorul. Cel mai gros măsoară 8 metri în circumferinţă. Aceşti măslini sînt printre cei mai bătrîni din lume, au cel puţin 900 de ani, potrivit testelor ştiinţifice. Datarea cu carbon a arătat că ar fi din anii 1092, 1166 şi 1198. Măslinii pot creşte din nou din aceleaşi rădăcini, după ce au fost tăiaţi, deci aceştia ar trebui să fie urmaşii măslinilor pe care i-a atins Fiul lui Dumnezeu. Dar nu sînt cei de atunci. Se ştie că generalul roman Titus a tăiat toţi pomii din împrejurimile Ierusalimului, în timpul asediului din anul 70 d.H, iar primii pelerini creştini care au vizitat locurile deplîngeau lipsa măslinilor din Grădina Ghetsimani. Tăierea arborilor este consemnată de către Iosif Flavius, istoric evreu romanizat, la sfîrşitul secolului I d.H. Tot el mai spune: „creştinii venerează aici un loc stîncos şi o peşteră“. Toţi cei opt copaci analizaţi provin dintr-un singur arbore, mult mai vechi. Dar din moment ce au fost plantaţi acolo în mod deliberat de către cruciaţi, se presupune că provin dintr-un arbore însemnat. Şi care măslin din Ierusalim ar putea fi mai important decît cel sub care s-a rugat Iisus? Măslinii de astăzi sînt un miracol al naturii. Deşi seculari, sînt foarte sănătoşi, nefiind afectaţi de bacterii şi insecte. Oamenii de ştiinţă cred că sînt cei mai bătrîni din lume.

Biserica Tuturor Naţiunilor

Ghetsimani înseamnă „presă de ulei“, termen care face trimitere la un astfel de mecanism care trebuie să fi existat pe acest munte plin de măslini. Grădina Ghetsimani a fost loc de pelerinaj încă din primele secole creştine. Cele mai vechi mărturii au fost consemnate de către pelerinul anonim din Bordeaux, în anul 333. Din păcate, localizarea Grădinii Ghetsimani nu e precisă. Se ştie doar că trebuie să fie undeva la baza Muntelui Măslinilor, peste Valea Chedron (sau Pîrîul Cedrilor, care curge numai în lunile de iarnă, vara nu are pic de apă), faţă în faţă cu Templul şi cam la depărtare de vreo zece minute de cetate. Locul arătat de obicei vizitatorilor de azi se bazează pe o tradiţie care nu poate fi urmărită în istorie înainte de Constantin cel Mare, deci la trei secole după Hristos. După părerea unor specialişti, Ghetsimani-ul biblic era situat pe pantă, ceva mai sus de actualul loc declarat ca fiind Grădina Ghetsimani. Actuala grădină de pe Muntele Maslinilor este în curtea Bisericii Tuturor Naţiunilor, cunoscută şi sub denumirea de Biserica Agoniei, construită pe ruinele unei biserici distruse în anul 614 şi ale unei alte biserici cruciate, la rîndul ei distrusă, în anul 1219. Se spune că Biserica Naţiunilor a fost ridicată pe locul rugăciunii de dinainte de moarte a lui Iisus. În faţa altarului bisericii se găseşte piatra pe care Hristos a primit sărutul trădării. La construcţia acestei biserici au contribuit 12 ţări. Stînca agoniei lui Iisus este înconjurată de un gard de fier forjat sub formă de coroană de spini, iar altarul din faţa stîncii este sculptat în formă de cupă, în amintirea rugăciunii lui Iisus. Biserica Naţiunilor a fost construită la iniţiativa călugărilor franciscani, între 1919 şi 1924, după proiectul arhitectului italian Antonio Barluzzi.

Grădina trădării cu un sărut

În Biblie, se spune că, în Grădina Ghetsimani, Iisus şi ucenicii au venit să se roage imediat după Cina cea de Taină. Mîntuitorul i-a luat deoparte pe Petru, Iacov şi Ioan. În acest timp, ucenicii au adormit, deşi Iisus le-a cerut să rămînă treji şi să se roage împreună cu el. Nici chiar Ioan, ucenicul pe care Iisus îl iubea cel mai mult, nu a putut să-i dăruiască un singur ceas. Niciun om nu a privegheat împreună cu Iisus în acea noapte. El a făcut o mărturisire cutremurătoare: „Întristat este sufletul Meu pînă la moarte“. Destăinuirea din Grădina Ghetsimani îi măcina sufletul. „Voi toţi vă veţi sminti întru Mine în noaptea aceasta căci scris este: «Bate-voi păstorul şi se vor risipi oile turmei»“. Aceste cuvinte nu vor fi înţelese de ucenici decît după Răstignire. Tot în Grădina Ghetsimani, Petru i-a jurat că îi va rămîne fidel, „Chiar de-ar fi să mor împreună cu tine, eu nu mă voi lepăda de Tine“, dar, în aceeaşi noapte, se va lepăda de Învăţătorul lui de trei ori, aşa cum Iisus prezisese. În timpul meditaţiei, Mîntuitorului i s-au dezvăluit patimile pe care urma să le îndure în următoarele zile. A acceptat soarta rînduită de Tatăl Său: „Însă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voieşti“. În aceeaşi noapte, a fost arestat de gărzile romane, aduse de Iuda, care l-a indicat pe „răufăcător“ printr-un sărut. „Iuda, mă trădezi cu o sărutare?“, l-a întrebat Iisus. Petru nu a lăsat să-l prindă pe Învăţător fără luptă. A scos sabia şi l-a lovit pe unul dintre soldaţi, tăindu-i urechea dreaptă. Iisus l-a dojenit pe apostol: „Pune sabia la locul ei. Crezi că nu pot să-L rog pe Tatăl Meu să-Mi trimită mii de îngeri ca să Mă salveze?“. Iar celor care au venit după el le-a spus: „Ca la un tîlhar aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege, ca să Mă prindeţi. În fiecare zi şedeam în templu şi învăţam şi n-aţi pus mîna pe Mine. Dar toate acestea s-au făcut ca să se împlinească Scripturile proorocilor. Atunci, toţi ucenicii, lăsîndu-L, au fugit“.

Grota Agoniei

Dar unde s-a retras Iisus şi a avut viziunea patimilor? Bazîndu-se pe mărturiile evanghelice, pelerinii creştini din secolele IV-VI au început să cinstească agonia lui Hristos în două locuri diferite din Grădina Ghetsimani. Unul este acela pe care se înalţă astăzi Biserica Tuturor Naţiunilor, iar altul este cel unde se află Peştera Ghetsimani. Pelerinul din Bordeaux vorbeşte despre acest loc ca fiind o „piatră, stîncă, rocă“, în timp ce scriitorii mai noi amintesc de o peşteră. Potrivit relatărilor biblice, grota ar fi locul în care Hristos i-a lăsat pe cei opt apostoli, cît s-a retras în rugăciune cu Petru, Iacov şi Ioan. Prin urmare, locul în care El s-a rugat se află acolo unde astăzi se înalţă Biserica Tuturor Naţiunilor. Primul document care ar indica drept loc al agoniei Peştera Ghetsimani aparţine călugărului dominican Wilhelm von Boldensele (1333). În funcţie de această consemnare, s-a stabilit că vînzarea Învăţătorului a avut loc la „Piatra Apostolilor“, aflată puţin mai jos de Peşteră. În secolul IV, în peşteră era amenajată deja o micuţă capelă de rugăciune, iar pelerinii obişnuiau să cineze. Călugării franciscani au obţinut drepturile de proprietate asupra Peşterii, în anul 1361, dar au lăsat locul sfînt să fie unul public, în care musulmanii îşi adăposteau adesea animalele. Astăzi, peştera este administrată de catolici. Locul pe care astăzi îl venerăm drept Grota Agoniei, locul unde Fiul lui Dumnezeu s-a rugat pentru noi toţi cu lacrimi şi „sudori ca de sînge“, se află la numai 40 de metri de Mormîntul Maicii Domnului, peste drum de Biserica Tuturor Naţiunilor. Grota are o lungime de 17 metri, o lăţime de 9 metri şi e înaltă de 3,40 metri. După marea inundaţie din noiembrie 1955, Peştera a fost restaurată, s-a amenajat altă intrare. Sub podea, au fost găsite 42 de morminte din secolele V-VIII. Tavanul este pictat cu trei scene: Rugăciunea lui Hristos în Grădina Ghetsimani, Hristos împreună cu Apostolii şi Îngerul odihnindu-L pe Hristos. Aici există trei altare. În altă versiune, e denumită Peştera Trădării, fiindcă aici s-ar fi ascuns ucenicii cînd Iisus a fost arestat.

Lacrimile de sînge, un fenomen excepţional, dar posibil

Noaptea dramatică petrecută în Grădina Ghetsimani e un moment important în creştinism, iar suferinţa psihică a lui Hristos are încă multe neînţelesuri. În acea noapte, a fost mîhnit, a trăit un zbucium sufletesc ieşit din comun, în care s-au amestecat teama instinctivă în faţa morţii cu dorinţa de a izbăvi omenirea. Niciodată nu a fost Iisus aşa de abătut. Tristeţea care l-a copleşit a fost pricinuită de gîndul că oamenii, pentru care se pregăteşte să se jertfească, îl vor ucide, că va fi trădat chiar de unul dintre apostoli. Trăieşte la Ghetsimani cel mai greu ceas din viaţa sa, mai greu poate chiar decît cel de pe Golgota, deoarece trebuie să accepte de bună voie chinurile şi moartea. Ceea ce va urma va fi consecinţa hotărîrii din acea noapte. Părintele Stăniloaie a descris cel mai bine această decizie: „Iisus s-a cununat în duh cu moartea“. Biruind ispita, Domnul a întărit natura umană în lupta sa împotriva păcatului şi a morţii. Chinul şi frămîntarea interioară ale lui Iisus au fost atît de puternice, încît, după cum amintea evanghelistul Luca, transpiraţia Lui s-a amestecat cu sînge. În 1986, apărea în publicaţia Journal of the American Medical Association, articolul „On the Physical Death of Jesus Christ“, în care autorii au argumentat că sîngerarea prin transpiraţie este posibilă, se numeşte hematidroză. Este un fenomen care se poate produce în condiţii de instabilitate emoţională, în cazul unor emoţii foarte puternice. Specialiştii consideră fenomenul transpiraţiei cu sînge drept un caz clinic rarisim, care ţine mai degrabă de cauze de natură psihică, decît fizice. Aceste date confirmă că principala sursă de angoasă a Mîntuitorului, în Ghetsimani, a fost lupta sufletească prin care trecea. Marcu şi Matei arată că „a căzut cu faţa la pămînt“, iar Luca spune că „sudoarea Lui s-a făcut ca picături de sînge care picurau pe pămînt“. Matei arată că, prăbuşit la pămînt, El se ruga: „Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine paharul acesta!“. Peste locul în care Iisus s-a rugat cu sudori de sînge există încă din secolul al IV-lea o frumoasă basilică, după cum consemnează în jurnalul ei pelerina Egeria. Această biserică a fost distrusă de un cutremur, în locul ei, cruciaţii ridicînd o capelă, părăsită însă după anul 1345.

Există, dar nu ştim exact unde

• Localizarea exactă a Grădinii Ghetsimani este greu de stabilit, aceasta deoarece, deşi este un spaţiu de importanţă crucială, există doar două menţionări explicite în Noul Testament:
„Atunci Iisus a mers împreună cu ei la un loc ce se cheamă Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici, pînă ce Mă voi duce acolo şi Mă voi ruga.“ (Matei 26, 36)
„Şi au venit la un loc al cărui nume este Ghetsimani, şi acolo a zis către ucenicii Săi: Şedeţi aici pînă ce Mă voi ruga.“ (Marcu 14, 32)

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: