Ardeleanul care l-a bătut pe Suleyman Magnificul

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Paul Tomori, cãlugãrul soldat originar din Transilvania, aşa cum apare în gravuri

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 19.04.2013

• Istoria spune că Paul Tomori, castelan de Făgăraş, a învins în 1523 oastea otomană a sultanului care astăzi a recucerit lumea cu serialul „Suleyman Magnificul“

Serialul turcesc „Suleyman Magnificul. Sub domnia iubirii“ are mare succes în România. Nu numai pentru povestea de dragoste dintre sultan şi cadîna Hurrem, ci şi pentru lecţia de istorie medievală pe care iubitorii serialului o învaţă cu fiecare episod. Dar ca orice poveşti televizate, istoria rămîne pe locul doi. Mai ales cînd e vorba de campaniile militare conduse de Suleyman. Istoria spune că un călugăr transilvănean, castelan de Făgăraş, a învins armata Magnificului într-o bătălie despre care se vorbeşte mai puţin, iar în serial, deloc. Paul Tomori a condus armata în lupta de la Mohacs şi chiar a reuşit o primă victorie. Iar dacă tînărul rege ungur l-ar fi ascultat, soarta istoriei ar fi fost, poate, alta. Serialul nu respectă adevărul istoric. Personajul Tomori apare în telenovela turcească drept un tîlhar oarecare, nicidecum un militar de excepţie. Monitorul Expres vă prezintă adevărul despre Paul Tomori şi istoria bătăliei de la Mohacs, aşa cum nu aţi văzut-o în „Suleyman Magnificul. Sub domnia iubirii“. Dar, într-o poveste cu aceleaşi personaje şi la fel de palpitantă.

Tomori, faţă în faţă cu Bali Bey

Bătălia de la Mohacs a rămas în istorie pentru rapiditatea cu care turcii au obţinut victoria contra armatei ungare. Legenda spune că totul a durat doar două ore. În realitate, au fost cel puţin patru ore, după cum au calculat istoricii, în funcţie de diferite repere consemnate în cronici. La 29 august 1526, lîngă Mohacs, în Ungaria, Suleyman Magnificul a atacat cu peste 100.000 de oameni. Voia cu orice preţ să cucerească Ungaria, ultimul obstacol înainte de a supune Austria. Armata ungară era împărţită în trei unităţi principale: corpul din Transilvania, sub comanda lui János Zápolya, care păzea trecătorile din Carpaţi, armata principală, condusă de nobilul transilvănean Tomori, şi un corp mai mic, de circa 5.000 de oameni, comandat de contele croat Cristofor Frankopan.
Transilvănenii nu au fost de la început pe cîmpul de bătălie pentru simplul motiv că Suleyman a ales un traseu prin Belgrad. Oştenii lui Tomori au atacat şi au împrăştiat armata otomană. Platoşa sultanului a fost străpunsă de o săgeată. Începutul părea promiţător pentru unguri şi poate că ar fi obţinut victoria finală dacă regele l-ar fi ascultat pe Tomori. El şi-a condus cavalerii în luptă atît de iscusit încît a pătruns cu uşurinţă primele linii ale inamicului aflat sub comanda lui Bali Bey. Regele, un tînăr nechibzuit de numai 20 de ani, încîntat de mica victorie, a ţinut să preia conducerea. Turcii i-au ucis gărzile de corp şi Ludovic a reuşit să scape cu greu. La început, s-a încrezut în Tomori. Ştia că e cel mai bine informat, deoarece Tomori avea spioni şi dezertori care i-au raportat încă înainte să apară turcii pe cîmpul de luptă. Însă, în momentul cînd Tomori se pregătea de un al doilea atac, decisiv, deoarece avea în faţă doar o treime din armata otomană, speriat, regele a ordonat retragerea. A fost o greşeală fatală. Tomori s-a întors în galop, au purtat o discuţie şi, în cele din urmă, regele a ordonat atacul. Era prea tîrziu. Corpul principal al armatei, în frunte cu sultanul şi vizirul Ibrahim, apăruse deja la orizont.

Serialul a schimbat adevărul

Istoricii se întreabă de ce Tomori nu i-a împărtăşit regelui planul său. O ipoteză ar fi aceea că nu a a avut încredere în tînărul suveran. Cert e că neînţelegerile dintre cei doi au dus la o înfrîngere zdrobitoare. Consemnările istorice dau date diferite. Dintre cei 25.000 de unguri, au pierit 28 de ofiţeri, 7 preoţi, 500 de nobili, 10.000 de infanterişti şi 4.000 de cavaleri. Şi turcii au avut pierderi, mai ales din bătălia cu Tomori: 15.000 de morţi. 2.000 de unguri au căzut prizonieri şi au fost decapitaţi. Tomori a murit şi el. Ludovic al II-lea a încercat să fugă, a nimerit într-o mlaştină, din care n-a mai putut ieşi din cauza armurii grele. Capetele lui Tomori şi ale altor comandanţi au fost înfipte în ţepe şi purtate prin tabăra otomanilor. Izvoarele spun că aproape 50.000 de morţi au fost îngropaţi la 1 septembrie la Mohacs. Pînă în prezent, doar aproximativ 600-800 de trupuri au fost descoperite, în imediata apropiere a localităţii Satorhely, la 4-5 kilometri de cîmpul de luptă. Serialul atît de îndrăgit de români, şi nu numai, ne prezintă un alt Tomori. Mai tînăr decît regele Ludovic. Un mercenar care, înainte de începerea luptelor, îl atacă pe Suleyman în pădure. În ambuscadă, îl străpunge cu o săgeată, dar e prins de boierul Bali, aflat din întîmplare prin zonă. Bali îi taie capul şi-l trimite regelui ungur. Şi numărul victimelor otomane e modificat, de la cîteva zeci de mii, se ajunge la numai o mie de turci morţi. O altă inadvertenţă e prezentă şi în descrierea planului de luptă, propus de Ibrahim: Bali şi armata lui nu ar fi fost învinşi de unguri, ci au ales ei să se retragă, simulînd capitularea. Realitatea a fost alta. Tomori l-a pus pe fugă.

1523, anul în care Tomori a învins armata sultanului Suleyman

Că transilvăneanul Paul Tomori a fost prezent pe cîmpul de luptă nu există nicio îndoială. Şeicul Kemal Pashazade a notat: „Cel mai abil şi cel mai curajos dintre duşmani a fost comandantul decrepitului şi mizerabilului rege, Paul Tomori, lider de renume în această ţară şi comandant în bătălie. Era ca un ciocan de fier, cu cît primea mai multe lovituri cu atît mai tare devenea. Dacă ar fi fost lovit de moarte ca un cîine turbat, ar fi reînviat. Cînd a lansat atacul, ca o inundaţie pe Nil, ca un elefant furios, chiar şi tigrii şi leii s-ar fi dat deoparte“. Cine a fost acest viteaz care a dat o lecţie celui mai puternic om din Evul Mediu? Se spune că, după moartea soţiei, a ales calea călugăriei. Însă fiind şi un soldat profesionist, i s-a acordat conducerea trupelor ungare. În 1523, arhiepiscopul Paul Tomori a fost făcut căpitan asupra armatei de la frontiera de sud a Ungariei. A început să consolideze apărarea regatului cu propriile finanţe episcopale. Aceasta deoarece baronii unguri au refuzat să creadă în gravitatea pericolului turcesc. Paul Tomori a fost arhiepiscop de Kalocsa şi comandant general al armatei ungare în bătălia de la Mohacs din 1526, unde a şi căzut pe cîmpul de luptă. Dar acest Tomori nu s-a întîlnit la Mohacs pentru prima oară cu oastea otomană. A atacat-o şi a şi învins-o, în 1523, la Sremska Mitrovica (azi, în Voivodina). Se ştiu puţine despre această victorie unicat a ungurilor. Rezultatul surpriză a creat haos printre otomani şi l-a ambiţionat pe Suleyman, astfel că, trei ani mai tîrziu, la Mohacs, a venit pregătit cu o oaste numeroasă şi a spulberat inamicul în numai cîteva ore. Acest succes important al otomanilor, care a schimbat practic întreaga istorie a imperiului, propulsîndu-l în era lui de aur, ar fi putut să fie un eşec. Tot datorită lui Tomori.

Turnul Tomori din Făgăraş

Paul Tomori a fost nu doar un călugăr în sutană. Conform documentelor păstrate în muzeul Cetăţii Făgăraşului, între 1507-1520, a fost castelan al Cetăţii Făgăraşului. Elena Băjenaru, directorul muzeului, confirmă la rîndul său, faptul că Tomori „a fost comandantul trupelor maghiare în bătălia de la Mohacs din 1526, bătălie în care îşi va găsi sfîrşitul“. Mai ştim despre Tomori că a fost şi guvernator al mănăstirii benedictine din Cluj, după care, în anul 1520, a făcut legămînt de sărăcie, intrînd în rîndurile franciscanilor. Însă pînă să treacă în rîndul feţelor bisericeşti, nu s-a purtat creştineşte cu făgărăşenii. Izvoarele istorice amintesc de tratamentul şovin, discriminatoriu pe care-l recomanda saşilor în raporturile juridice cu românii. Se pare că Tomori a avut şi un frate la Făgăraş. În 1528, Cetatea Făgăraşului se afla în grija lui Nicolae (Miklos) Tomori, fost guvernator al Cetăţii Poienari, între 1524 şi 1526. După Nicolae, a urmat fiul acestuia, Laurenţiu. Paul Tomori, castelan de Făgăraş, deşi nu e cunoscut publicului larg, a rămas în istoria cetăţii şi e pomenit şi azi. Cel mai impozant dintre cele patru turnuri ale Cetăţii Făgăraş îi poartă numele. E o construcţie făcută cu simţ de răspundere. Grosimea zidurilor este de 2,5 metri. La început, deasupra era o platformă de luptă, astăzi este acoperiş. Pe faţada de Est, găsim anul în care a fost renovat: 1824. Nobilul transilvănean Tomori a rămas în istorie ca un simbol al luptei contra otomanilor, iar în istoria Ungariei, ca un reper nostalgic. Aceasta deoarece anul 1526 este considerat unul nefast, o traumă naţională, care s-a sfîrşit cu desfiinţarea regatului ungar. În schimb, Transilvania a devenit cu acest prilej principat autonom, sub suzeranitatea Porţii.

Povestea de film a Magnificului

• Suleyman Magnificul sau Soliman I (27 aprilie sau 6 noiembrie 1494-5/6 septembrie 1566) a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman, care avut o lungă domnie, între anii 1520-1566. I se mai spunea şi Legislatorul (Kanuni) pentru finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman, legi dure care au fost în vigoare încă 300 de ani după moartea lui. La vîrsta de şapte ani, a studiat ştiinţă, istorie, literatură, teologie, şi tactici militare la Constantinopol. S-a împrietenit cu Ibrahim din Parga (azi, Albania), un sclav care a devenit unul dintre consilierii lui de încredere. După moartea tatălui său, Selim I, Suleyman a fost numit sultan. A fost cel mai puternic conducător din Europa secolului XVI. A cucerit pe rînd Belgrad-ul, Rhodos-ul, şi, după victoria de la Mohacs din 1526, o mare parte din teritoriul Regatului Ungar. A supus şi Bagdadul, Azerbaidjanul, Yemenul, Irakul, Egiptul şi Algeria, dar n-a reuşit niciodată să îngenuncheze Viena. Sub conducerea lui, Imperiul Otoman a intrat în epoca de aur a dezvoltării culturale. Suleyman a înfiinţat şi a finanţat sute de societăţi artistice, a atras artişti din teritoriile cucerite. Sultanul însuşi a fost un poet talentat, a scris în limba persană şi turcă sub pseudonimul Muhibbi. Unele din versurile lui au devenit proverbe turceşti. S-a îndrăgostit nebuneşte de o scalvă capturată în Crimeea, Roxelana (Alexandra sau Anastasia Lisowska), fiica unui preot ortodox ucrainean. La numai 15 ani, Roxelana sau Hurrem, după numele primit în harem după trecerea la religia islamică, a născut primul copil, Mehmet (1521). Acesta va muri la vîrsta de 22 de ani. Un an mai tîrziu i-a dăruit sultanului o fetiţă, pe Mihrimah, iar peste încă un an, l-a născut pe Abdullah, care nu a trăit decît doi ani. La vîrsta de 18 ani, Hurrem l-a adus pe lume pe Selim, iar peste doi ani, pe Bayazid. Avea 24 de ani cînd a încălcat tradiţia căsătorindu-se legal cu Suleyman. Peste trei ani, a mai născut un prinţ, Cihangir, care va muri la numai 20 de ani. Hurrem a devenit Sultana Mamă în anul 1534 (la 28 de ani). Mustafa, copilul lui Suleyman cu cadîna Mahidevran, a murit la vîrsta de 38 de ani, la ordinul tatălui său, care descoperise că a colaborat cu inamicul. Hurrem a murit la 52 de ani, nu înainte ca Selim al II-lea, fiul ei, să ajungă sultan. Acesta nu a avut talentul tatălui său. A fost poreclit „Cel beţiv“, iar domnia lui a iniţiat declinul imperiului. Pargali Paşa Ibrahim, prietenul din copilărie al sultanului, a fost promovat la gradul de mare vizir în 1523 şi comandant-şef al tuturor armatelor. Dar, după 13 ani în funcţie, sultanul a descoperit că Ibrahim nu-i mai era loial şi a hotărît, pe 15 martie 1536, să i se taie capul. Ajuns la bătrîneţe, sultanul a iniţiat o ultimă mare campanie militară pentru a-l supune pe Maximilian de Habsburg, care pretindea Ungaria otomană. La 1 mai 1566, sultanul în vîrstă de 71 de ani, a pornit la luptă, însoţit de marele vizir Sokollu Mehmet Paşa. A cucerit cetatea Szigetvar (azi, în Ungaria) după o lună de zile de lupte. La întoarcere, trecînd rîul Sava, Sokollu a hotărît să dezvăluie marele secret: sultanul încetase din viaţă în noaptea dintre 6 şi 7 septembrie, chiar înaintea atacului decisiv, deci cu 48 de zile în urmă. Timp în care trupul lui Suleyman a fost înfăşurat în aşternuturi îmbibate cu ulei parfumat şi aşezat în dreptul ferestrei cortului, ca să fie văzut de oşteni. Marele sultan a fost îngropat lîngă Roxelana, în apropierea moscheei ce îi poartă numele, Suleymaniye. Se pare că a suferit de cancer intestinal.

Sultanul, prin Moldova

• În campaniile sale militare, Magnificul a păşit şi pe pămînt românesc. În perioada iulie-noiembrie 1538, a intrat pe la Babadag în drum spre Suceava, cu scopul de a-l prinde pe Petru Rareş. Domnitorul refuza să plătească tributul şi încheia tratative cu austriecii, deşi Moldova recunoscuse suzeranitatea Imperiului Otoman. După încheierea conflictului cu Persia, sultanul, abia sosit la Adrianopol (17 iulie 1538), a decretat „Războiul sfînt pentru Moldova“. Cunoscînd forţa domnului moldovean, a strîns o mare armată şi a asediat Hotinul. Petru Rareş a cerut ajutor de la polonezi şi de la unguri, dar n-a obţinut decît promisiuni. Astfel că, la 15 septembrie 1538, sultanul a intrat în Suceava. L-a înlocuit pe Rareş (autoexilat în Transilvania) cu Ştefan Lăcustă (1538-1540), primul domn al Moldovei numit direct de sultan. La Suceava, Suleyman a lăsat 500 de ieniceri, ca să-l supravegheze pe domn. La plecare, sultanul a luat tezaurul domnilor Moldovei, ascuns la Suceava, mirîndu-se cum „într-o ţară atît de mică un domnitor a putut aduna o aşa de mare comoară“, după cum scrie Florin Constantiniu în cartea „O istorie sinceră a poporului român“.

Suleyman şi românii

- În perioada domniei lui Suleyman, Ţările Române plăteau haraciu (tribut). Astfel, haraciul Moldovei a urcat de la 5.000 la 65.000 de galbeni, al Munteniei, de la 8.000 la 155.000, iar al Transilvaniei, de la 10.000, la 15.000, plus 12.000 de galbeni, în caz de război.
- Suleyman nu intervenea în alegerea domnilor, doar le confirma numirea. În 1566, legea sultanului arăta că, în Transilvania, „ţara va fi volnică şi liberă să-şi aleagă principe pe cine va voi“. Cel confirmat de Înalta Poartă primea de la Istanbul însemnele puterii: steagul, sceptrul, o sabie, o pălărie împodobită cu pene şi un cal cu întreg harnaşamentul.
- Odalisca Nigar (foto), cea care se ocupa de haremul lui Suleyman, este prezentată în serial drept o femeie atît de frumoasă şi de inteligentă încît îi suceşte minţile marelui vizir Ibrahim. Calfa Nigar e româncă, a fost adusă la serai din Sulina. Adevărul istoric e greu de confirmat.
- Nicolae Iorga scria că „Aloisio Gritti, fiu bastard de doge, begogli, ajuns mare vameş turc, favorit al lui Soliman-cel-Măreţ şi în stare să uimească Ţarigradul cu luxul îmbrăcăminţii lui pe jumătate occidentale“ spera să obţină un post înalt în Imperiul Otoman, după ce va cădea Petru Rareş. Aşa că şi-a măritat fata cu nepotul lui Ştefan cel Mare, Ştefan Lăcustă.
- În 1526, anul bătăliei de la Mohacs, regele Ungariei le-a cerut braşovenilor suma de 400 de florini. Aşadar, bătălia contra lui Suleyman s-a dat şi cu susţinere financiară din Braşov. Fără să mai punem la socoteală averea lui Tomori, strînsă tot în perioada cît a fost castelan de Făgăraş.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: