Zugravul de sfinţi

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 18.01.2013

• La început, braşoveanului Gabriel Florea îi plăceau grafica SF şi caricatura
• După ce şi-a înţeles harul, a ucenicit în echipa maestrului Gavrilean şi a pictat peste 20 de biserici din toată România

Picturile bisericeşti nu sînt doar opere artistice, au şi rolul de a păstra identitatea spirituală a unui neam. Mai presus decît o imagine bine realizată, pictura murală din biserici ne emoţionează şi ne vorbeşte despre tradiţie şi credinţă. Este greu de închipuit o biserică ortodoxă fără picturi, iar această muncă n-o pot face decît pictorii bisericeşti, o meserie aparte, atestată doar de Patriarhia Ortodoxă Română. Sînt peste 600 de astfel de truditori ai penelului în România, iar unul dintre ei este Gabriel Florea, un tînăr braşovean care a descoperit această meserie nobilă după ce a rătăcit mai mulţi ani în căutarea propriului drum.

Ucenicul unui mare maestru

Gabriel Florea are 37 de ani şi a lucrat pînă acum 10 ani ca lăcătuş de întreţinere la Uzina 2. I-a plăcut dintotdeauna să deseneze. Dar nu icoane şi sfinţi, ci extratereştri. A făcut grafică SF, caricaturi ale celor mai cunoscute personaje din science fiction-ul românesc, afişe, coperţi pentru reviste şi cărţi. Pînă cînd a descoperit că are o altă chemare: pictura bisericească. A intrat ca ucenic la maestrul Nicolae Gavrilean, cel mai cunoscut zugrav de biserici de la noi, care atunci, în 2003, lucra la Biserica „Sfîntul Mina“ din Tractorul. „La început am bătut cuie ca să pregătesc planşeta pe care trebuia să exersez. Vreo două luni am făcut doar linii şi bastonaşe, ca în clasa întîi, pentru îndemînare. Apoi, am trecut şi la desene mai complexe. Maestrul m-a ucenicit, am avut mare noroc că am intrat pe mîna lui. La început, nici nu ştiam să pun pensula pe perete, doar pe hîrtie. Astăzi, am la rîndul meu un ucenic şi cînd mă uit la el, mă văd pe mine, neştiutor cum eram în 2002“, spune Gabriel, care a învăţat de atunci că nu e simplu să pictezi o biserică şi nu e de ajuns să ai talent. Zugravii de biserici au tehnici speciale, diferite de cele ale picturii laice.

Var, cîlţi şi nisip

Următoarea operaţie pe care a învăţat-o a fost prepararea frescei, apoi sclivisitul şi, într-un tîrziu, a trecut la colorat şi la pictat efectiv. „E o întreagă inginerie. Fresca se prepară din var şi cîlţi, după o formulă adaptată materialului din care e făcut peretele. Dacă e ciment, fresca trage mai mult. Oricum ar fi, important e ca fresca să rămînă proaspătă pînă termini lucrarea. De-asta se numeşte frescă, e ceva fresh“, explică el, pe înţelesul tuturor. Sclivisitul este o tehnică de nivelare cu mistrii speciale care rup crusta tencuielii. „Chimia picturii“, cum îi place el să numească secretul tehnicii fresco, se bazează pe o tencuială proaspătă, peste care se aşterne culoarea, care e încorporată şi poate fi astfel conservată un timp nelimitat. „Nu se lucrează cu lavabilă sau acrilice, ci cu pigment de zugrăvit. Acesta se combină cu zeama de calciu din var, ieşită la suprafaţă prin netezire, şi astfel culoarea devine adezivă. Prin zvîntare, se fixează şi aşa rămîne“, spune zugravul de biserici. Unul din secretele unei fresce durabile este ca varul să fie stins de cel puţin cinci ani.

Picturi care se privesc de departe

Partea cea mai interesantă a frescei este că „se scliviseşte pe porţiuni. De exemplu, acum fac numai mîna sfîntului, apoi braţul, pentru a fi tot timpul umed materialul de lucru. Nu pot sclivisi tot personajul, fiindcă se usucă zeama de carbonat de calciu. Noi zicem că «se prăjeşte» pictura, adică se albeşte şi culoarea nu mai prinde. Un portret îl pictez în două ore. Iar uscarea completă durează cam o zi“, explică Gabriel, recunoscînd că în meseria lui trebuie să lucreze foarte rapid, dar şi foarte bine. Nici tehnica picturii nu e cea obişnuită. Zugravul de biserici trebuie să picteze o boltă în aşa fel încît imaginea să fie percepută întreagă atunci cînd te uiţi la ea de jos. „Trebuie să mergi pe efect, un efect subtil de adîncime şi lumină. Degeaba lucrez filigrane pe haina sfîntului, dacă nu le vede şi enoriaşul de la 30 de metri. Un secret ar fi folosirea de tuşe puternice. Şi la culori sînt tehnici speciale. În orice caz, o pictură bisericească, de aproape, nu e ca-n icoană. Aceste picturi sînt făcute astfel încît să fie privite de departe, chiar şi din cer“, spune el.

1.200 de zile de ucenicie

Prima frescă a pictat-o în altar, sub îndrumarea profesorului lui, pe cînd era în satul Liveni, la graniţa cu Ucraina. În acea bisericuţă a învăţat „abecedarul zugravului“. Iar primul portret de sfînt pictat de mîna lui e în Biserica „Schimbarea la Faţă“, de la Micşunica. E foarte mîndru de lucrarea lui, pentru că „e la mine în parohie“. A umblat cu echipa maestrului Gavrilean prin toată ţara. A pictat 20 de biserici în opt ani. În Braşov, a lucrat şi la Biserica din Craiter, şi la o capelă de cimitir. A făcut şi restaurare la Bisericile „Buna Vestire“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril“. Cînd şi-a terminat ucenicia, şi-a luat patalamaua de pictor bisericesc şi, de doi ani, e pe cont propriu. Acum instruieşte el ucenici. „După 600 de zile de ucenicie, consemnate pe caietul de şantier şi semnate şi de preotul paroh, am dat examen de stagiatură la Patriarhie. După care au urmat alte 600 de zile de ucenicie. Cei care au facultatea de arte fac numai 300. Apoi, am dat examenul final, cu trei probe eliminatorii: secţiune longitudinală în biserică, un sfînt în picioare şi două icoane. Pictura pe perete am dat-o la Penitenciarul Rahova. Capela puşcăriei e pictată în 30 de stiluri, fiindcă am fost 30 de candidaţi“, povesteşte el.

Cum arată un sfînt?

Zugravii de biserici nu pictează după capul lor. Pot fi creativi, dar nu se pot îndepărta prea mult de canoane. „Distribuţia iconografică o stabileşte un pictor de categoria întîi. Pot fi original prin culoare, expresivitate. Pot schimba anumite detalii, dar nu mesajul scenei şi tradiţia. De exemplu, cînd Iisus îi scoate pe Adam şi Eva din iad, eu am ales ca numai pe Adam să-l prindă, iar Eva se salvează singură agăţîndu-se de haina Lui. Este un simbol, atunci cînd sărutăm haina preotului, căutăm şi noi salvarea. Deci, am voie să pun în picturi trăirile mele“, spune Gabriel, care a zugrăvit fundalul unei bolţi nu cu obişnuitul cer senin, ci cu trei din cele nouă cercuri cereşti. Îngerii îi desenează în tonuri diferite de albastru. Gesturile şi aspectul sfinţilor sînt foarte importante şi trebuie să respecte Nerminiile, cărţi mai vechi în care sînt descrişi sfinţii: cu barbă, fără barbă, cu barba desfăcută în două, cu sabie, cu medalion, cu părul alb. Amănuntele sînt doar nişte repere, restul e imaginaţia pictorului. Dar, de exemplu pe Sfinţii Petru şi Pavel nu-i putem confunda, indiferent cine i-a pictat: primul are chelie, celălalt e cu părul alb şi creţ. Există şi un cod al culorilor. Maica Domnului şi Iisus au întotdeauna haine roşii şi albastre. Iar muritorii nu pot fi redaţi la fel ca sfinţii, pentru că „alta este slava trupurilor cereşti şi alta a celor pămînteşti“.

Pe schelă, lîngă Dumnezeu

Gabriel e pasionat de ceea ce face. Chiar dacă nu îi e întotdeauna uşor să muncească pe schelă, la 30 de metri înălţime, sau în frig la 5 grade Celsius (mai jos nu e voie, altfel se strică fresca), sau într-un spaţiu îngust şi-n zăpuşeală. „Un pictor bisericesc trebuie să se adapteze uşor. Cu condiţiile, cu oamenii, chiar şi cu preoţii“, spune el, amintindu-şi că şi preotul are pretenţiile lui, atunci cînd trebuie să fie om de afaceri. Lucrarea se negociază, iar banii pe care-i primeşte provin, desigur, din donaţiile enoriaşilor, care mai vin şi să le aducă o gustare sau să-i ajute pe zugravi la spălatul vaselor. O biserică are, în medie, cam 700 metri pătraţi de picturi. „În doi oameni, o pictez în doi ani. Se poate şi mai repede, dar mie nu-mi place să dau lucrurile peste cap“. După ce o comisie face evaluarea lucrării, e plătit la metru pătrat, iar banii îi reinvesteşte în materiale, care nu-s deloc ieftine. Nici nu se îmbogăţeşte, nici nu se plînge. Munceşte cu drag. Iar în timp ce pictează aure de sfinţi, îi place să răsune în biserică muzica lui Tudor Gheorghe, Jean Moscopol şi Jean Michel Jarre. Cîndva, asculta rap şi heavy metal şi desena extratereştri, într-un club de literatură science fiction din Braşov. Acum, are o prietenă şi zugrăveşte biserici. „Nu pictez eu, ci Dumnezeu pictează prin mîna mea. Tot ce fac e influenţat de Dumnezeu şi de Arhanghelul meu, Gabriel“, mărturiseşte zugravul de biserici, mulţumit că lucrarea lui e nu numai pe placul credincioşilor, ci şi al lui Dumnezeu.

Mari zugravi de biserici din Braşov

• Aproape toţi marii pictori români au avut în palmares pictura bisericească, începînd cu Nicolae Grigorescu şi continuînd cu Tătărăscu, Ştefan Luchian şi Nicolae Tonitza. Printre cei mai mari pictori braşoveni care au pictat biserici, se numără şi Constantin Lecca (1807-1887). O mare personalitate culturală, portretistul şi paşoptistul născut în Braşov a fost primul pictor român care a executat, la noi, pictură bisericească în stil occidental. Între 1846 şi 1847 a pictat interiorul şi tîmplăria Bisericii Sfîntul Nicolae din Şchei. Un alt mare pictor bisericesc a fost Mişu Popp (foto) (1827-1892). Fiu de zugrav de biserici, a pictat Bisericile de pe Tocile, din Araci, Rîşnov, Satulung. Astăzi, putem vedea altarul din Biserica Sfînta Treime, realizat de Mişu Popp. O vreme a pictat biserici în Ţara Românească alături de Constantin Lecca.

Pictorul bisericesc, o meserie căutată

• Avem nevoie de tot mai mulţi pictori bisericeşti pentru că şi bisericile noi sînt tot mai multe. În România s-au construit, din 1990 încoace, peste 4.500 de locaşuri de cult, dintre care circa 3.300 sînt biserici creştin-ortodoxe. Ceea ce înseamnă aproximativ 200 de biserici anual. În prezent, avem peste 15.000 de biserici ortodoxe. În judeţ, sînt circa 400 de biserici, schituri şi mănăstiri, dintre care mai bine de jumătate sînt ortodoxe. 65 dintre ele sînt în Braşov.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: