Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Reportaj

Admirați pentru muncă și minte


Trei brașoveni, printre cei mai buni studenți români din lume

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 11.01.2013
• Paul Bogdan, Alexandra Olteanu și Oana Pascu au fost premiați pentru performanțe deosebite obținute la universitățile din străinătate

În fiecare an, Liga Studenților Români din Străinătate organizează o competiție, la finalul căreia este premiată excelența în educație. Este singurul eveniment național destinat promovării celor mai buni studenți români din străinătate. Anul acesta, au urcat pe podiumul laureaților și trei brașoveni. Paul Bogdan, Alexandra Olteanu și Oana Pascu, aflați acum la studii în SUA, Singapore și Elveția, sînt ambasadorii învățămîntului românesc în lume. Talentați, ambițioși și dedicați domeniului în care s-au remarcat, acești trei studenți de excepție sînt recunoscători profesorilor din Brașov care i-au format. Monitorul Expres vi-i prezintă pe cîștigătorii Galei LSRS 2013, brașovenii geniali cărora, în sfîrșit, li s-au recunoscut meritele și acasă.

Cercetător în biocibernetică

Paul Bogdan a fost desemnat studentul român al anului în America de Nord, la secțiunea nivel post-universitar. Este atît de bun pe ceea ce face încît palmaresul lui de premii și lucrări publicate este greu de egalat chiar și de un specialist mai în vîrstă. Domeniul în care s-a afirmat este cel al ingineriei computerelor. Sau, după cum îl descrie chiar el, „formularea de modele matematice pentru analiza și optimizarea de sisteme informatice și biologice complexe cu evoluție nelineară, cu aplicații în domeniul medical, economic și tehnologic“. Paul a primit titlul de doctor în inginerie electrică și calculatoare la Universitatea Carnegie Mellon, Pittsburgh, Pennsylvania, unde își face acum studiile post-doctorale. Cercetările în care este implicat sînt atît de specifice încît unui neavenit îi este greu să înțeleagă. Dar e de remarcat că, printre altele, brașoveanul se ocupă de domenii de avangardă: sistemele bio-cibernetice sau aplicațiile statisticii în sistemele biologice și medicina regenerativă. Cu alte cuvinte, Paul studiază și inovează într-un domeniu care, pînă acum 20 de ani, părea de domeniul science-fiction. Foarte modest, cercetătorul brașovean consideră că și alți români pot atinge performanțele lui. „În România, avem capital intelectual ridicat, dar trebuie să existe și modalități de valorificare a acestui potențial. Sper ca, în viitor, investiția în educație și cercetare în România să fie văzută ca una viabilă, ce aduce beneficii deosebite țării pe termen îndelungat“, spune el, recunoscător pregătirii primite în primii ani de studii. „Toate cunoștințele dobîndite în anii de studiu în România m-au ajutat enorm să pot face față standardelor ridicate de la studiile postuniversitare“.

Din Bran, prin universitățile lumii

Deși este un nume mare în America, Paul este întîi de toate brașovean și îi place să povestească despre anii petrecuți aici. El consideră că succesul lui s-a datorat pregătirii speciale din liceu. „Am crescut în Bran și copilăria mea poartă amprenta drumețiilor montane împreună cu părinții. Am venit în Brașov pentru a studia la Liceul Andrei Șaguna unde am avut norocul să fiu pregătit de unii dintre cei mai buni profesori. Printre cei care au pus bazele solide ale cunoștințelor mele se numără Florina Șaon, Mariana Ionescu, Romeo Ilie, dar și mulți alții, care mi-au oferit îndrumarea necesară pentru a-mi dezvolta modul de gîndire critică și științifică. Îmi aduc cu plăcere aminte de anii de liceu cînd, după ore, colindam anticariatele din Piața Sfatului și Piața Teatrului, alături de colegii mei. Printre materiile preferate s-au numărat matematica, fizica, chimia, istoria și literatura. Am avut șansa de a avea profesori care au încercat să stimuleze creativitatea și inteligența și au pus mai puțin accent pe reproducerea de cunoștințe învățate pe de rost“, mărturisește Paul. După liceu, a studiat automatica și știința calculatoarelor la Universitatea Politehnică din București. În 2004, a absolvit cu distincția Summa cum Laude. A petrecut doi ani la Universitatea Siegen din Germania, unde a obținut prima dintre cele 30 de burse Socrate și DAAD. Și-a luat doctoratul în inginerie informatică la Universitatea Carnegie Mellon din Pittsburgh, în specializarea designul și optimizarea infrastructurii de comunicație între procesoare. „Nu am mai fost în Brașov de cîțiva ani, mi-ar face plăcere să revăd orașul și să mă reîntîlnesc cu profesorii din liceu. Sper că voi reveni acasă în curînd“, mărturisește cercetătorul.

Fata de la Microsoft și Google

Alexandra Olteanu este o tînără ambițioasă care a ajuns departe. Urmează un program de masterat în Internet Computing la școala Politehnică Federală de la Lausanne și Universitatea Națională din Singapore, pentru care a obținut bursă de excelență. A participat la numeroase concursuri internaționale în domeniul informaticii și a cîștigat distincții importante. Este bursieră Google Anita Borg și a lucrat pentru Microsoft, ca inginer de dezvoltare de software, întîi în Canada, apoi în Statele Unite. „Lucrul într-o firmă mare m-a ajutat să-mi definesc direcția ulterioară de studiu. Cred cu tărie că tehnologia, aplicată în moduri inovative și într-un cadru interdisciplinar, poate ajuta la rezolvarea celor mai grele probleme de astăzi“, consideră brașoveanca. Acum e în Singapore, pentru finalizarea lucrării de masterat. Aici se simte apreciată, deoarece „îmi dau seama cu bucurie că, atît în industrie, cît și în mediul academic, românii sînt foarte bine văzuți pentru inteligența și pasiunea lor“. Așa că, Alexandra este mîndră și hotărîtă să fie un exemplu românesc pozitiv. Viața a dus-o prin multe locuri. „Mi-a plăcut mereu tot ce înseamnă interdisciplinar, intercultural. De atunci călătoresc. Am locuit în America, în Africa, acum în Singapore. Fie lucrînd, fie mergînd în stagii, atît în industrie, cît și în universitate. Îmi place să descopăr locurile unde ajung nu doar ca turist. Prietenii îmi spun că am ochi critic și observ detalii atipice, așa că într-o zi visez să scriu o carte sau să fac un documentar «Viața pe 7 continente», mărturisește ea.

„Nu am plecat din România pentru bani“

Alexandra s-a născut în Zărnești și e îndrăgostită iremediabil de orașele mici de munte. A făcut liceul la Meșotă, apoi a urmat facultatea de informatică a Universității Babeș Bolyai din Cluj-Napoca, „unde patru ani am dus dorul munților și al aerului curat“. A fost șefă de promoție și a primit bursă de merit pe tot parcursul facultății. Apoi, a plecat la Microsoft, în Canada. „În orice am făcut nu am ascultat decît două voci: a tatălui meu, care îmi spunea de mică «nu există nu pot, există nu vreau» și a mamei care mă sprijinea în orice aventură, dacă făceam asta cu pasiune. Deci mi-am urmat mereu pasiunea, mi-a plăcut informatica încă din liceu, așa că am urmărit cele mai bune companii și cele mai bune școli“, povestește brașoveanca, amintindu-și ce mult au contat în viața ei profesorii de liceu Vlăduță Cristina și Porumb Daniela și cei din facultate, Simona Motogna și Dan Suciu.
De-acolo, din Singapore, se gîndește la Brașov, la „munți, Brașovul vechi, Cabana Curmătura din Piatra Craiului, Transfăgărășanul, oamenii simpli și prietenoși, cum rar am întîlnit în alte părți, mîncarea mamei de sărbători, Saint-Bernardul meu Tasha. Mi-e dor de iarnă și zăpadă în special, după mai bine de un an petrecut la temperaturi de 25 de grade C“. Peste cîteva luni se va înscrie la doctorat în Elveția. Dar vrea să facă și voluntariat, pentru c㠄nimic nu mă face mai fericită decît să contribui vizibil și imediat. Nu mă interesează casa, mașina sau banii și nu îmi plac oamenii care își fac din ele singurul țel. Nu am plecat din România pentru asta, am plecat ca să descopăr și să învăț“. Mesajul ei pentru cîștigătorii acestei gale: „Fiecare premiu trebuie să ne aducă nu doar bucurie, ci și responsabilitatea de a ne folosi la maximum potențialul, cunoștințele și ambiția pentru a face lumea un loc mai bun. Astăzi primim o recunoaștere, aștept cu nerăbdare să văd noi ce vom da mîine“, spune cel mai bun student român din Europa.

Voluntară, pe cinci continente

Oana Pascu a primit mențiune specială pentru excelență, în cadrul secțiunii Studentul Român Erasmus al Anului. „Pentru mine pasiune înseamnă AIESEC, turism și călătorii, limbi străine și culturi. Sînt o persoană creativă, iubesc noul și apreciez autenticitatea. Am locuit în patru țări, am călătorit în alte 19, am cunoscut oameni de pe cinci continente, am învățat cinci limbi străine și mi-am hrănit pasiunile. Pentru mine lumea este acum cît o nucă. Cred în puterea generației mele și îmi dedic fiecare zi dezvoltării ei. Cred că noi avem puterea, răbdarea și pasiunea pentru a atinge cele mai înalte culmi și pentru a schimba lumea“, spune brașoveanca de 23 de ani. Cu ce s-a evidențiat Oana? Imaginați-vă că este una dintre cele mai bune organizatoare de campanii, în proiecte naționale și internaționale. Sub cupola mai multor organizații în care a activat, Oana s-a specializat în comunicare și recrutare, domenii în care a devenit un nume de referință. Îi plăcea să lucreze în echipă încă de pe vremea cînd făcea sport. A încercat de toate, tenis, dansuri, handbal, înot, balet, karting, baschet. „În clasa a IX-a am descoperit voleiul. Părea cel mai potrivit sport pentru mine dintre toate pe care le experimentasem pînă atunci. Eram înaltă, îmi plăcea spiritul de echipă. După cîteva luni însă, m-am accidentat la schi și medicul mi-a recomandat să nu mai practic niciun sport în afară de înot sau bicicletă. Părea sfîrșitul lumii pentru mine. Pînă într-o zi cînd profesoara de latină mi-a propus să mă implic într-un proiect de educație“, povestea ea într-un interviu cum a intrat în lumea voluntariatului la 15 ani. În facultate, a ajuns senior training la AIESEC. „Voluntariatul este un spațiu de joacă. Cred că este o experiență pe care ar trebui s-o trăiască fiecare tînăr la un moment dat. Cred că experiențele de genul acesta te ajută să crești și să te bucuri de ele mai mult decît te-ai bucura de o remunerație“, mărturisește premianta Galei LSRS.

Poate inversa autismul

• Marele premiu și titlul de cel mai bun student român din străinătate au fost acordate lui Sergiu Pașca (foto) din Aiud, absolvent al Facultății de Medicină din Cluj. A fost bursier al Institutului Max Planck de Cercetare a Creierului de la Frankfurt. În 2012, a primit Premiul Sammy Kuo pentru Excelență în Cercetare Neuroștiințifică și Premiul pentru Cercetare Inovativă Postdoctorală (din peste 1.400 de cercetători postdoctorali de la Facultatea de Medicină Stanford). În prezent, este Bursier post-doctoral în cadrul Departamentului de Neurobiologie de la Stanford. Rezultatele cercetării sale au fost publicate în prestigioasa revistă Nature Medicine și articolul a fost numit de National Institute of Mental Health printre cele mai importante 10 studii ale anului. „În studiile mele de la Stanford am demonstrat pentru prima dată obținerea neinvazivă, în laborator, de neuroni de la pacienți cu autism, pornind de la celule din piele. Mai mult, am demonstrat anomalii specifice în aceste celule și am identificat o substanță capabilă să le inverseze“, explică Sergiu, un tînăr care poate fi considerat, în acest moment, printre cei mai mari cercetători în autism din lume.

Gala excelenței academice

• Liga Studenților Români din Străinătate urmărește să promoveze în spațiul românesc rezultatele academice deosebite ale studenților și absolvenților români de peste hotare. În fiecare an, sînt premiați în cadru festiv cei mai buni dintre cei circa 500 de concurenți care se înscriu în competiția pentru excelență academică. Anul acesta, pe 8 ianuarie, a avut loc ediția a patra a Galei LSRS. Juriul a fost format din mari personalități ale culturii și științei românești, printre care Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, Eugen Simion, critic și istoric literar, George Ivașcu, actor și director al Teatrului Metropolis, Raed Arafat, Secretar de Stat la Ministerul Sănătății. Premiile au fost grupate pe categorii, în acest an premiul pentru arte omagiind personalitatea marelui regizor Sergiu Nicolaescu:
Studentul Anului din Europa, nivel post-universitar: Gruia Bădescu (Universitatea Cambridge, Marea Britanie).
Studentul Anului din America de Nord, nivel universitar: Horia Ștefan Mania (Universitatea Princeton, SUA).
Studentul Anului din America de Nord, nivel post-universitar: Paul Bogdan (Universitatea Carnegie Mellon, SUA).
Studentul Anului de pe Alte Continente: Călin Ciprian Andrei (Universitatea de Arte București).
Studentul Român Erasmus al Anului: Andrei Panaiotu (Facultatea de Geologie și Geofizică, Universitatea București).
Mențiune specială pentru excelență: Oana Pascu, Andreea Șerban, Paula Oneț.
Studentul Anului în România: Alexandru Călin (Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București).
Premiul Special în Arte „Sergiu Nicolaescu“: Maria Nițulescu (Accademia di Belle Arti di Brera, Milano).
Marele Premiu: Studentul Anului din Lume: Sergiu Pașca (Universitatea Stanford, SUA).
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Reportaj

Argumentul cercetătorilor


Coronavirusul nu a scăpat din laborator

Cele mai mari epidemii din istorie


10 pandemii care au schimbat istoria

Gripa din 1918, cronica unui dezastru uitat


Cea mai devastatoare epidemie din istoria umanității




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Mai puține profeții


    2013, anul dezvăluirilor

    Articolul urmïżœtor

    Talent și chemare


    Zugravul de sfinți

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 36 milisecunde, încărcat în milisecunde