S-a schimbat viata noastră după Revoluţie?

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 14.12.2012

• Monitorul Expres vă propune o incursiune imaginară în Braşovul de acum 22 de ani, pentru a face mai lesne o comparaţie cu viaţa de azi a braşovenilor

Au trecut de la Revoluţie 22 de ani. Pentru unii braşoveni, 22 decembrie 1989 parcă a fost ieri. Alţii au aruncat lucrurile vechi şi, odată cu ele, au dispărut şi indiciile care îi legau de condiţiile negre de viaţă de atunci. Cîţi au păstrat bibelourile, carnetul UTC, sticlele de lapte sau pick-up-ul de atunci? Astăzi le mai găsim doar pe Internet. Viaţa noastră s-a schimbat evident, oricît ar spune unii că progresele sînt mici. Nimic nu mai e la fel. Gîndim altfel, ne îmbrăcăm altfel şi mîncăm altceva. Oamenii s-au schimbat şi ei, deşi uneori avem impresia că mentalităţile şi năravurile au rămas la fel. Braşovul e alt oraş. Cu greu mai recunoaştem străzile, clădirile, peisajul urban. Puţine au rămas la fel. De pildă, stă neatinsă de trecerea timpului sau de mîna omului faţada Uzinei Tractorul. Doar faţada, pentru că în jurul ei ruinele căscate ca nişte carii au îngropat amintirea unei uzine care însemna ,,Braşov“. Monitorul Expres încearcă să vă readucă în faţa ochilor imagini din regimul Ceauşescu. Şi vă provoacă la un simplu exerciţiu de memorie: Dumneavoastră ce vă mai amintiţi de atunci?

Acelaşi Braşov, dar cu aer de oraş vestic

Să presupunem că un braşovean rănit în zilele Revoluţiei a stat în comă timp de 22 de ani şi s-a trezit abia azi, în decembrie 2012. La început, nu şi-ar da seama că a trecut atît de mult timp. Pacienţii sînt la fel în pijamalele jerpelite de spital, saloanele arată cam la fel, iar obiceiul ,,atenţiei“ e cam acelaşi. E adevărat însă că nici „Kentul“, nici punga de cafea nu mai înseamnă valută forte. S-ar minuna însă de geamurile termopan. Abia la computerul tomograf ar constata cu bucurie că tehnologia medicală e ,,ca pe dincolo“. Va înţelege mai greu cum e cu sărăcia în spitalele de stat şi de ce îi trebuie o avere să fie transferat într-o clinică privată. Buimac va fi cu adevărat pacientul imaginar doar cînd va pleca spre casă. Odată ieşit în stradă, va face ochi mari cînd va vedea clădirile băncilor, hipermarket-urile, giratoriile, noile faţade ale blocurilor. Bannerele l-ar putea ameţi de tot, aşa pline de cuvinte în limba engleză: discount, catering, Smiley. Acum se face reclamă la pîine? Acea pîine pe care o primea raţionalizat, pe cartelă. Şi oamenii sînt mai frumos îmbrăcaţi, dar la fel de îngînduraţi. În locul Daciilor şi al Trabanturilor, e plin de maşini străine. Abia ai loc să te strecori. Troleibuzele circulă bine, fără oameni agăţaţi pe scări, iar autobuzele moderne nu mai au butelii cu butan pe caroserie. Fostele alimentare au dispărut. Oricum erau goale. În locul lor sînt pub-uri pline sau case de pariuri sportive şi buticuri. Modarom-ul este însă la locul lui. Aproape neschimbat, deşi au dispărut cooperativele meşteşugăreşti care făceau acolo bijuterii, haine sau pantofi pe comandă, pentru ocazii. Tîmpa e şi ea la locul ei. Şi e luminată. Ba mai scrie şi Braşov. Piaţa Sfatului nu se mai numeşte 23 August, Mureşenilor nu mai e 7 Noiembrie. Iar vechiul burg, Braşovul istoric, seamănă a oraş vestic. Aşa cum vedeai prin vederi un colţ de Viena sau Praga. Sînt totuşi la locul lor Biserica Neagră, fîntînile, Casa Armatei, Universalul, Teatrul, Biblioteca, Şcheiul, Cetăţuia, vechile ziduri. E, totuşi, acasă.

Revoluţia a pus la pămînt toate uzinele

Uzinele nu mai sînt însă. Niciuna. Ruine la Steagu, ruine la Tractorul, ruine la Rulmentul, n-a mai rămas nici fir de IUS, Rafinărie sau Romradiatoare. Nici Hidromecanica nu mai e. Uzina şi casele au dispărut şi n-a apărut nimic în locul lor. Calea Bucureşti e alta: mai multe benzi, mai multă lumină, numai străzi asfaltate. Intrarea în oraş e şi mai schimbată. E greu de recunoscut. Nu numai că au dispărut cele două rînduri de plopi. Sau că Mozaicul uriaş de la uzina Steagul Roşu s-a volatilizat odată cu uzina. Dar mulţimea de hipermarket-uri şi reprezentanţe auto ar năuci orice braşovean care a lipsit de acasă 22 de ani. Pe B-dul Saturn s-ar întreba unde e tramvaiul? Şi zgomotul camioanelor care tăiau oraşul pe din două şi tocau asfaltul şi nervii locuitorilor. Şi Gara centrală pare alta. Din păcate, doar de afară. În Poiană, însă, un nou şoc poate avea cel care vede staţiunea după 22 de ani. Puzderie de hoteluri şi vilele luxoase, mai multe pîrtii şi telecabinele moderne.

Revoluţia din apartamente

Cea mai mare revoluţie au trăit însă bătrînele apartamente din blocurile comuniste. Aproape nicio casă nu mai e ca înainte de ’89. Termopane, gresie, faianţă, centrale termice, uşi metalice şi parchet laminat. Acum, orice locatar are apă caldă, lumină şi gaz metan după pofta inimii sau buzunar. În locul televizoarelor alb-negru, locatarii au acum aparate subţiri, cu ecrane imense. Casetofonul şi casetele au dispărut, video recorder-ul, pick-up-ul, discurile de vinil, aparatul de radio, diafilmul sînt piese de muzeu. În schimb, oricine poate vedea filme şi poate asculta muzică la computer. Pentru că aproape toată lumea îşi permite un computer. Şi mobila e altfel. Doar în vreo casă de bunici mai există vitrine cu pahare şi bibelouri. Din nefericire, din noile case au dispărut, odată cu vechile covoare, şi bibliotecile. Oare ce face lumea fără cărţi, s-ar putea întreba un român care ,,a dormit“ 22 de ani? Va afla cu uimire că lumea nu prea mai citeşte, iar parte dintre cei care şi-au păstrat bunul obicei au biblioteca pe tabletă. Fiecare e liber să facă ce vrea. Oamenii au libertatea de a citi orice, dar au şi dreptul să scrie şi să tipărească tot ce vor. Un computer, o imprimantă sau chiar o ditamai tipografia nu mai trebuie declarate la Securitate. Poţi tipări şi împrăştia „manifeste“, despre oameni sau pizza, nu deranjează pe nimeni. Iar scriitor poate fi oricine publică o carte, pe banii lui sau pe ai unei edituri. Poţi să fii scriitor de cărţi, chiar dacă nu te citeşte nimeni. După cum poţi fi un foarte citit scriitor, dacă scrii doar pe un blog.

Altă lume la televizor

Deschizînd televizorul, personajul nostru imaginar s-ar cruci de zecile de canale, de culorile intense şi de imaginea clară de pe ecran, pentru care nu mai trebuie să potrivească antena. Cît despre emisiuni, nu ar înţelege nimic. Cum e posibil să se difuzeze la Telejurnal ştiri cu infractori? De ce doar discutăm despre un poliţist criminal şi despre un prim-ministru pungaş? De ce li se cere părerea în chestiuni importante unor femei cam prostuţe şi pe jumătate dezbrăcate? De ce sînt admise la televiziune dezacordul gramatical, incultura, înjurătura? Bine măcar că mai apar Stela şi Arşinel. Dar de ce sînt aşa de scurte scheciurile din ziua de azi şi de ce se joacă în farmacie, s-ar întreba dezamăgit omul venit din 1989. Deşi va fi bucuros să afle că poate vedea cîte filme vrea el, la ce oră vrea, iar dacă n-are chef de televizor, poate juca un joc pe computer. Şi, mai ales, are să se mire de o invenţie la care cu greu se putea gîndi cînd se milogea la conducerea de partid şi de stat pentru un telefon ,,măcar la cuplaj“. Cum poate suna acum un prieten, de oriunde şi la orice oră, de la cutiuţa fără fir. Mai mare mirare să descopere smartphone-ul şi iPhon-ul şi iPad-ul.

Parcă trăim, totuşi, mai bine

Şi mai poate avea omul nostru un şoc! „Acum e lumină, căldură şi apă caldă fără program, iar frigiderul e plin. Atunci, de ce mănîncă lumea tot soia, de care fugea acum 22 de ani?“ Nu e obligat să mănînce soia. Poate înfuleca lacom tot felul de brînzeturi, salamuri şi delicatese din carne. Bune toate la gust, dar cu aditivi şi conservanţi. Alte minuni nici în poze nu le vedea înainte de ’89: broccoli, avocado, mascarpone, ulei de palmier. O bere străină se găseşte peste tot. Iar la cea românească, la fel de bună, nu se mai stă la coadă. Cozi mai sînt, dar pe la oferte cu tigăi şi drujbe sau de Black Friday. Şi prin Bucureşti, la pomenile de la sfintele moaşte sau Vanghelionul de la Romexpo.

Întrebări după 22 de ani

Cu ce plătesc oamenii de azi toată această bunăstare, se va întreba omul aterizat din 1989. Din leafa de muncitor, de bună seamă, crede el. Numai că află că nimeni nu mai are nevoie de forjori, turnători formatori, oţelari, macaragii sau strungari. Chiar nu mai există nicio uzină din cele care împînzeau Braşovul? Au rămas doar maidanele pe care vor răsări mall-uri. Şi la poarta UTB e un un maidan cu ruine. Doar faţada, pe care se mai vede basorelieful, aminteşte de miile de muncitori care ieşeau zilnic din cele trei schimburi. Se mai vede şi inscripţia „Trăiască în veci prietenia româno-sovietică“. Lozinca nu mai este valabilă de vreo 50 de ani. Dar nici tractoare nu se mai fac de vreo 20. Unde muncesc azi braşovenii, se întreabă omul anului 1989? Prin firme particulare, au alte meserii. Unii şi-au cîştigat libertatea de a munci la negru pentru patroni de carton. Alţii şi-au descoperit talentul de a face afaceri. Foarte mulţi au plecat la ţară, şi mai mulţi au plecat din ţară. Mulţi şomeri, mai mulţi ca niciodată. Şi mai mulţi ca niciodată absolvenţi de facultate. Culmea, acum elevii pică Bacalaureatul, nu admiterea la facultate, iar la universităţi se intră fără examen. Cu siguranţă, pentru un om care s-a trezit brusc în România celui de-al 22-lea an fără comunism, lumea nouă e greu de înţeles. Braşoveanul care n-a văzut cum a evoluat treptat România după Revoluţie s-ar întreba firesc: De ce în ţara europeană cu cei mai mulţi săraci există cele mai multe maşini de lux? De ce în ţara cu cel mai mic salariu pe economie există cei mai mulţi proprietari de reşedinţe de lux? De ce, din tot ce-a început românul de rînd cu elan şi gînduri bune, a ieşit prost pentru el? Dar, pentru că putem pune acum şi aici aceste întrebări, tot înseamnă că s-a schimbat ceva în viaţa noastră, după Revoluţie.
Surse foto:
www.orasulmemorabil.ro,
www.latrecut.ro,
www.etimpu.com,
www.comunismulinromania.ro

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: