Nu este pentru nimeni o surpriză că, și în domeniul drumurilor, al străzilor, șoselelor, bulevardelor, aleilor și autostrăzilor există recorduri, scrie descoperă.ro. Sînt milioane în toată lumea și, ca atare, între ele, unele trebuie să se distingă. Acest lucru este firesc și totuși, trăsăturile care dau caracterul unic al acestor construcții îmbracă, de cele mai multe ori, forme neașteptate. Iată-le pe primele zece.
Cea mai scurtă stradă
Ebenezer Place, din Wick, Caithness, Scoția, este acreditată ca fiind cea mai scurtă stradă din lume, deținînd un loc în Cartea Guinness a Recordurilor, pentru o lungime de 2,06 metri. Această stradă găzduiește o singură adresă: ușa de intrare a localului No.1 Bistro, care este o parte a Hotelului Mackays, construit în 1883. Pînă în anul 2006, fosta deținătoare a recordului pentru cea mai scurtă stradă din lume a fost strada Elgin, din Bacup, Lancashire, Marea Britanie, lungă de 5,2 metri.
Cea mai îngustă stradă
Spreuerhofstraße este cea mai îngustă stradă din lume, amplasată în orașul Reutlingen, din regiunea Baden Württemberg, Germania. Lățimea acestei străzi variază de la 31 de centimetri, în cel mai îngust punct al său, pînă la maximum 50 de centimetri, în cel mai lat. Aleea a fost construită în 1727, în timpul eforturilor de reconstruire, după ce zona a fost complet distrusă de incendiul uriaș care cuprinsese întreg orașul în 1726.
Cea mai înclinată stradă
Aflată într-o zonă suburbană liniștită a orașului Dunedin, din sudul Noii Zeelande, strada Baldwin deține reputația de a fi cea mai abruptă stradă din lume. Este amplasată în suburbia numită North East Valley, la 3,5 kilometri de centrul orașului Dunedin. Scurtă și dreaptă, lungă de aproximativ 350 de metri, strada Baldwin ajunge, în punctul său de maximă înclinare, la aproximativ 1:2,86, adica 19 grade sau 35%. Altfel spus, pentru fiecare 2,86 metri avansați orizontal, drumul se ridică un metru. La fel ca în multe alte părți din Dunedin și, în general, din Noua Zeelandă, străzile de aici au fost turnate într-un tipar de rețea, fără a lua în considerare terenul.
Cel mai sinuos drum
Strada Lombard este considerată, de către mulți, cel mai întortocheat drum din lume, din cauza unei porțiuni extrem de sinuoase ce se află pe Dealul Rus, între strazile Hyde și Leavenworth. Bucata de drum măsoară numai 400 de metri în lungime, între aceste două puncte, iar limita de viteză impusă este de numai 8 km/h, strada avînd sens unic în aval. Pe fiecare dintre lateralele străzii se află cele mai scumpe case și vile din San Francisco. Conform altor opinii, campioana este o altă stradă din același oraș, strada Vermont, dar aceasta este mai puțin cunoscută și nu la fel de bine poziționată.
Cea mai complicată transbordare rutieră
Punctul de transbordare rutieră Judge Harry Pregerson este situat în Los Angeles, California, și reprezintă una dintre cele mai complexe intersecții supraetajate din SUA și din lume. Permite intrări și ieșiri dinspre și înspre toate direcțiile dispunînd de straturi de drumuri și poduri care alcătuiesc o rețea foarte complicată, deși au ca menire fluidizarea traficului între și de-a lungul autostrăzilor interstatale I-105 și I-110.
Cea mai lungă autostradă națională
Autostrada 1 a Australiei reprezintă o rețea de drumuri care circumnavighează continentul australian, unind toate capitalele statale din teritoriul înconjurat de ape oceanice. Cu o lungime totală de 14.500 kilometri, A1 din Australia este cea mai lungă autostradă națională din lume, urmată de Autostrada Transsiberiană, lungă de 11.000 kilometri, și de Autostrada Transcanadiană, cu o lungime totală de 8.030 km. Zilnic, peste un milion de oameni călătoresc pe cîte o porțiune sau alta a Autostrăzii 1 australiene.
Cel mai mare sens giratoriu al lumii
Nu mulți oameni își dau seama de acest lucru atunci cînd șofează în jurul Putrajayei, mai ales atunci cînd trec pe lîngă biroul primului ministru. Totuși, dacă își limpezește mintea și este complet concentrat la drum, fiecare șofer ar trebui să observe că se află, de fapt, în interiorul unui sens giratoriu enorm - cel mai mare din lume. Principalul motiv pentru care oamenii nu conștientizează acest lucru îl constituie dimensiunea uriașă a rondului, cu o circumferință de aproximativ 3,4 kilometri.
Cea mai largă stradă
9 iulie 1816 - ziua de naștere a Argentinei. În această zi capitală, Argentina și-a cucerit independența și, pentru a păstra amintirea marelui eveniment, cetățenii argentinieni liberi au botezat bulevardul principal din centrul capitalei Buenos Aires 9 de Julio, adica 9 Iulie. Dar nu este vorba despre un bulevard oarecare și trebuie să-l vezi ca să-ți crezi ochilor. Avînd o lățime de nouă benzi de mers, cu grădini amenajate între sensurile de mers, 9 Iulie este cel mai larg bulevard din lume. În general, o traversare necesită mai multe minute și mai multe înverziri ale luminii semaforului. Unele dintre monumentele emblematice ale orașului Buenos Aires pot fi admirate de-a lungul bulevardului 9 Iulie; între ele, cel mai notabil, Obeliscul.
Cea mai lungă stradă
Această distincție aparține Străzii Yonge, o arteră majoră, care unește Lacul Ontario și Lacul Simcoe, ambele aflate în provincia canadiană Ontario. Strada Yonge se întinde pe distanța uluitoare de 1.896 kilometri - mai mare decît distanța dintre București și Paris. Strada pornește de pe malul din Toronto al lacului Ontario și se avîntă spre nord-vest, de-a lungul Autostrăzii 11, înspre Rîul Rainy, din Ontario, la granița cu statul american Minnesota.
Cel mai amețitor sens giratoriu
Sensul giratoriu Magic din Swindon, Anglia, nu este de factură recentă, ci a fost construit în 1972. Rondul constă dintr-un ansamblu de cinci mini-sensuri giratorii dispuse circular, iar numele său provine de la un popular serial de televiziune pentru copii, denumit Rondul Magic. Locul a fost votat drept cea mai înspăimîntătoare intersecție britanică.
Strada Sforii, cea mai îngustă din Brașov
Străduța îngustă între străzile Cerbului și Poarta Șchei a cărei existență este atestată în documentele din secolul al XVII-lea a fost un simplu coridor, pentru a ajuta munca pompierilor. Astăzi este o curiozitate a orașului. Cei mai curajoși afirmă că este cea mai îngustă stradă din Europa, dar Spreuerhofstraße, din Germania, și Parliament Street, din Anglia sînt mai înguste. Cert este că lățimea ce variază între 111 și 135 cm îi conferă titlul de cea mai îngustă stradă a orașului. Străduța de 80 de metri lungime este parcursă de toți turiștii care ajung în oraș, este locul de întîlnire a îndrăgostiților și nu în ultimul rînd, o temă provocatoare pentru fotografi. A fost reamenajată în 2003.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!