Procesul „Biserica Neagră“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 13.11.2010

• În 1958, 20 de saşi şi români care s-au cunoscut la Biserica Neagră au fost întemniţaţi pentru opoziţie la regimul comunist
• Procesul „Biserica Neagră“ a fost un fel de 15 noiembrie ‘87 al saşilor din Transilvania

Acum mai bine de 50 de ani, 20 de braşoveni au fost arestaţi, anchetaţi şi condamnaţi pentru „acţiuni duşmănoase regimului“. Vina lor era că frecventau cercul de tineret de pe lîngă Biserica Neagră şi discutau de toate, inclusiv politică. Era vremea revoluţiei din Ungaria şi securitatea se temea să nu le treacă prin cap şi lor o revoltă. Urmăriţi vreme de doi ani, cei 18 saşi şi doi români au căzut în capcana înscenării şi au ajuns inculpaţi în ceea ce s-a numit Procesul „Biserica Neagră“ din 1958. Unul dintre tinerii de atunci, Peter Hoenig (foto medalion), are acum 78 de ani şi este cetăţean german. Întorcîndu-se în vizită în oraşul natal, şi-a adus aminte de proces şi de calvarul care i-a urmat. El a povestit pentru Monitorul Expres amănunte din acest episod de luptă anticomunistă despre care se ştie atît de puţin. Procesul „Biserica Neagră“ a fost un fel de 15 noiembrie 1987 al saşilor din Transilvania.

Preotul răzvrătit

După război, instalarea dominaţiei sovietice a schimbat şi destinele saşilor din România. În 1945, au trecut printr-un val de deportări, cînd mulţi dintre ei au muncit pînă au murit în lagărele de muncă din URSS. Au urmat exproprierile şi desfiinţarea instituţiilor cu caracter etnic. Tinerii îşi vedeau viitorul în Vest, în acelaşi timp, bătrînii îi îndemnau să rămînă. Comuniştii asociau automat şi iraţional originea lor etnică cu fascismul. În jurul bisericilor, însă, saşii au început să-şi regăsească tradiţiile şi solidaritatea. Preotul Konrad Möckel de la Biserica Neagră avea să joace un rol crucial în această renaştere a germanilor braşoveni. S-a opus confiscării Liceului Honterus. A înfiinţat două organizaţii de tineret pentru băieţi şi fete. A multiplicat şi a răspîndit o scrisoare primită de la un fost braşovean stabilit în RFG din care se putea înţelege şi că Occidentul ar trebui să intervină în favoarea saşilor din Transilvania, caracterizaţi în scrisoare drept „un bastion important împotriva Estului“. Acest preot a stat ca un ghimpe în coasta bolşevicilor.

Cercul de prieteni urmăriţi

Un alt personaj important a fost Horst Depner, care găzduia la el acasă întîlniri ale tinerilor saşi din Braşov. La acest cerc se discutau sport, literatură, noutăţi din oraş şi cele auzite la posturile de radio vest germane, soluţii pentru viitorul saşilor care trebuiau să iasă din pasivitate. Ceea ce „puneau la cale“ era legat de petrecerea timpului liber, în special excursii la Lacul Sfînta Ana. Unii dintre ei, însă, visau la disciplină militară şi folosirea armelor. Era în 25 noiembrie 1956. De atunci, în fiecare joi, tinerii saşi, care se cunoşteau de la cercurile de tineret ale preotului Möckel, se întruneau separat de biserică, la ora 20,00, să dezbată vreme de două-trei ore aceste planuri de revigorare a comunităţii saşilor. La una din întîlniri a venit şi un jurnalist din RFG care le-a povestit braşovenilor despre bunăstarea din ţara lui, criticînd în acelaşi timp sistemul socialist. S-a discutat şi despre Revoluţia anticomunistă din Ungaria. Jurnalistul i-a asigurat pe saşi că ajutorul american nu va întîrzia să apară. În martie 1957, saşii ştiau deja că întîlnirile lor erau urmărite de securitate.

Un dosar model pentru perfecţionarea Securităţii

Securitatea şi-a construit dosarul împotriva saşilor prin informatorii cu numele de cod Mihai Kloos şi Roland Blau. Se ştia totul despre fiecare participant la cercul de tineret. Serviciul III a folosit metode specifice de „tehnică operativă“: filare, ascultarea convorbirilor, deschiderea corespondenţei, percheziţii, fotografierea membrilor, inducerea de rivalităţi între membri, interogatorii sub presiune, şantaj şi ameninţare. S-a ajuns şi la recrutarea unui colaborator din interiorul grupului „contrarevoluţionar“. Chiar preotul Möckel a fost supus unei acţiuni de recrutare, dar fără succes, deoarece era „un element nesincer“, pătruns de convingeri religioase, care ţinea zilnic „informări politice“. Cele două cazuri au fost iniţial separate. Dar, datorită aceloraşi idealuri de organizare a „naţionaliştilor germani“ „cu scopul de a forma un front comun contra ideologiei comuniste“, dosarul preotului a fost unit cu cel al tinerilor saşi. Atît de important li s-au părut securiştilor acest caz de la Braşov, încît l-au propus ca material de studiu la „cursurile de perfecţionare a cadrelor noastre de la şcoala din Moscova“.

Arestări şi interogatorii

Arestările au început în decembrie 1957. Unii au fost ridicaţi de pe stradă, altora li s-a „legendat“ (termen folosit de Securitate cu sensul de înscenare) o convocare în interes de serviciu într-un anumit loc, de unde au fost arestaţi cu pistolul la tîmplă. În iulie, s-a trecut la al doilea val, pînă s-a ajuns la 20 de acuzaţi. Cît stăteau în arest, li se percheziţionau locuinţele, confiscîndu-le materiale compromiţătoare, de la Mein Kampf şi reviste primite din RFG, pînă la hărţi ale Braşovului şi jurnale intime. 16 din cei 20 aveau sub 30 de ani şi erau consideraţi cu o origine socială nesănătoasă, burgheză, fiindcă erau fii de farmacişti, comercianţi, funcţionari. Interogatoriile au fost astfel organizate încît orice declaraţie de apărare să poată fi întoarsă împotriva acuzatului. Astfel, preotul Möckel a devenit nazist, cu toate că manifestase făţiş opoziţie faţă de această ideologie. Dar securiştii au considerat că numai el putea fi capul răutăţilor, pervertind tinerii „lipsiţi de judecată“. După ce au fost inventariate toate declaraţiile, s-a trecut la conceperea unui scenariu. Orice ar fi spus, acuzaţii se dovedeau vinovaţi de crime politice, dar asta nu însemna că securiştii au renunţat de la a-i convinge să semneze declaraţii false, concepute de ei. S-au folosit metode dure, mergînd pînă la privare de somn şi injectarea cu substanţe paralizante.

Acuzaţii contrafăcute

Munca securiştilor n-a fost în zadar. După ce au aranjat dosarul, s-au declarat satisfăcuţi. Aveau un capăt de acuzare serios: grupul Depner ar fi înfiinţat o organizaţie naţionalistă germană sub îndrumarea preotului Möckel care, în cazul unui conflict cu ţările capitaliste sau al unei contrarevoluţii, va interveni de partea duşmanilor regimului. Konrad Möckel însuşi ar fi fost un spion. Procesul a început pe 19 noiembrie 1958, la Tribunalul Militar din Cluj. Acuzaţii au fost împărţiţi în: trădători de ţară, complici, tăinuitori şi uneltitori. Avocaţii lor, riscînd să fie şi ei incluşi în complot, au obţinut totuşi circumstanţe atenuante, invocînd diverse afecţiuni fizice, educaţia burgheză şi faptul că pînă la urmă nicio armată imperialistă nu ne-a invadat. Pe 22 decembrie 1958, „în numele poporului“, s-a pronunţat sentinţa.

Pedepse grele

Konrad Möckel a primit temniţă grea pe viaţă pentru trădare de ţară. Următorii opt saşi au fost condamnaţi la muncă silnică pe viaţă. Alţi şase au primit cîte opt ani de închisoare corecţională fiindcă nu i-au denunţat pe primii. Trei vinovaţi de „uneltire contra ordinei sociale prin agitaţie“ şi deţinere de documente ce constituie secrete de stat au primit cîte 25 şi, respectiv, 20 şi 15 ani de muncă silnică şi temniţă grea, plus zece ani degradare civică. Tot pentru uneltire, Maria Luise Roth, singura femeie din proces, şi fratele ei, au fost condamnaţi la cîte 6 ani de închisoare corecţională şi alţi patru ani de interdicţie corecţională. La aceste pedepse se adăuga confiscarea în întregime a averilor condamnaţilor şi cîte 600 de lei cheltuieli de judecată. Actul a fost semnat de către colonelul de justiţie Paul Finichi şi judecătorul Ion Ghercioiu. Procuror: maiorul Liciu Virgil. S-a trecut imediat la aplicarea sentinţei. „De fapt, iniţial, patru dintre noi au primit pedeapsa cu moartea, iar eu, pentru nedenunţare, am fost trimis 25 de ani la muncă grea. Apoi, după recurs, pedepsele s-au mai redus“, îşi aminteşte Peter Hoenig, unul dintre tinerii saşi implicaţi în procesul de la Biserica Neagră. Pensionarul s-a întors recent în Braşov, ca să mai vadă o dată locurile în care a copilărit şi a muncit, dar şi de unde a început calvarul.

Amintiri din temniţă

„Am fost dus la Gherla, unde am făcut tîmplărie la fabrica de mobilă, apoi la Luciul Giurgeni, la muncă la dig. Am făcut şi norma în agricultură. Înainte fusesem contabil. Munceam cîte 10 ore pe zi, inclusiv sîmbăta şi duminica. Eram cîte 60 de inşi într-un dormitor. Mîncarea era mizerabilă: ciorbă de varză acră, fasole şi mămăligă. Toţi am slăbit, ne bătea vîntul. M-am îmbolnăvit de febră tifoidă, m-au trimis la spital în Galaţi. La întoarcere, s-a făcut un grup al celor cu febră tifoidă, şi aici l-am cunoscut pe Hans Bergel. În 1962, ne-au dat prima oară dreptul de a scrie acasă, ca să cerem pachete cu mîncare. În 1964, s-a dat o amnistie generală pentru deţinuţii politici. Iar în 1992, am fost absolviţi de orice vină, cu toate onorurile. Asta-i tot“, povesteşte succint Peter Hoenig anii de coşmar impuşi de regimul bolşevic. A supravieţuit şi a reuşit prin Crucea Roşie să emigreze în RDG, în anii ’70. A primit locuinţă în lagăr, iar după două săptămîni, şi un serviciu. Astăzi locuieşte la Mainz, are doi copii şi cinci nepoţi. „Timpul vindecă totul“, spune el cu gîndul la cele petrecute pe cînd avea doar 26 de ani. Dintre cei condamnaţi atunci, o parte se întîlnesc şi azi, în Germania, să discute de tinereţea lor întemniţată.
La noi, celebrul proces a rămas aproape necunoscut. Corneliu Pintilescu (foto medalion), un tînăr săcelean pasionat de istoria recentă, a scos la lumină documente din arhiva CNSAS şi, adunînd mărturii ale supravieţuitorilor, a publicat la editura Aldus cartea „Procesul Biserica Neagră“, singura lucrare-document despre ceea ce a fost doar începutul oprimării saşilor din Braşov, preambulul la cutremurătorul „Proces al scriitorilor germani de la Braşov“.

Lista condamnaţilor

1. Konrad Möckel
2. Horst P. Deppner
3. Günther Volkmer
4. Teodor Moldovan
5. Karl. K. Dendorfer
6. Heinz N. Taute
7. Günther. M. Melchior
8. Gerhard I. Gross
9. Reiner Gh. Szegedi
10. Emil C. Popescu
11. Hans I. Bordon
12. Peter Ernst H. Hoenig
13. Oskar E. Kutzko
14. Kurt Felix F. Schlattner
15. Gerd E. Pilder
16. Friederich F. Roth
17. Werner D. Theil
18. Fitz M. Guido
19. Herberth H. Roth
20. Maria Luise Roth

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: