S-au împlinit 100 de ani de la nașterea celui mai mare duhovnic care a propovăduit vreodată în zona Brașovului
Preotul prigonit de regimul comunist continuă să facă minuni și din lumea de dincolo
Mănăstirea Brîncoveanu de la Sîmbăta de Sus a găzduit un simpozion dedicat împlinirii a 100 de ani de la nașterea părintelui Arsenie Boca. Evenimentul organizat în perioada 24-26 septembrie, sub patronajul Înalt Preasfințitului Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a adunat ierarhi, preoți, monahi, oameni de cultură și intelectuali care l-au cunoscut pe cel supranumit Sfîntul Ardealului. Preasfințitul Daniil, Episcopul Daciei Felix, un apropiat al starețului de la mănăstirea brașoveană și de la Mănăstirea Prislop, a spus despre cel mai îndrăgit sfînt al Țării Făgărașului: Părintele Arsenie Boca poate fi asemănat cu un Moise al neamului nostru românesc, cu un Sfînt Ilie al neamului nostru, cu un Sfînt Apostol Pavel și cu Sfîntul Ioan Gură de Aur. Cine a fost Arsenie Boca și de ce astăzi este pentru creștinii români un model de înțelepciune, dragoste, smerenie și mîngîiere?
Student la Belle Arte
Părintele Arsenie Boca s-a născut la 29 septembrie 1910 la Vața de Sus, județul Hunedoara. Părinții săi, Iosif și Cristina, l-au botezat Zan. A făcut școala primară în satul natal și apoi a intrat la Liceul Național Ortodox Avram Iancu, din Brad. La intrarea în cursul superior de liceu am rămas orfan de tată, care era cizmar de meserie și foarte bun pedagog cu fiul său. Știu pînă astăzi că m-a bătut odată pentru ca să nu mai pierd timpul-ceea ce i-am făgăduit cu lacrimi și n-am uitat pînă acum, și de multe ori mi-a folosit în viață, povestea părintele într-o autobiografie. După absolvire ca șef de promoție, în 1929, s-a înscris la Institutul Teologic din Sibiu, unde a absolvit cu teza de licență Încercări asupra vieții duhovnicești. Dacă aveam avere sau garantau tutorii pentru mine, intram la aviație la Cotroceni, ceea ce n-a fost, împiedicîndu-mă sărăcia, nota el. În anul 1933, pentru că picta cu har, mitropolitul Nicolae Bălan l-a trimis cu bursă la Academia de Arte Frumoase din București. Cît a stat în capitală, a urmat și cursuri de medicină și antropologie, dar a frecventat și prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. În anii de studenție, a cîntat la flaut. În ziua în care a împlinit 25 de ani, a fost hirotonit diacon celib.
Mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sîmbăta
Patru ani mai tîrziu, după terminarea studiilor, și-a făcut ucenicia în monahism, la Sfîntul Munte Athos. Aici, împreună cu fostul său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, a tradus Filocalia în limba română. Destinul lui avea să se lege de Sîmbăta de Sus începînd cu luna iunie 1939. Pe 3 mai 1940 a fost tuns în monahism la mănăstirea pe care a și renovat-o, primind numele de Arsenie. Doi ani mai tîrziu, a fost hirotonit preot. În 1943, la izvoarele Văii Sîmbăta, a terasat stînca și a scobit o chilie în inima muntelui, la 1.600 metri altitudine. În același an, preotul la care începeau să vină credincioșii cu sutele și miile, a intrat în atenția Securității. Declanșase ceea ce s-a numit mișcarea de reînviere duhovnicească de la Sîmbăta, despre care Nichifor Crainic spunea: Ce vreme înălțătoare cînd toată țara lui Avram Iancu se mișca în pelerinaj, cîntînd cu zăpada pînă la piept, spre Sîmbăta de Sus. După ocuparea sovietică, Părintele Arsenie a fost arestat pentru prima oară la Rîmnicu Vîlcea, pe 17 iulie 1945, dus la București și eliberat pe 30 iulie 1945, pentru că nu i-a fost găsită nici o vină. A fost anchetat din nou un an mai tîrziu, la Securitatea din Brașov. Toate documentele prigoanei au ieșit la lumină, fiind păstrate în arhivele CNSAS.
Anii de prigoană comunistă
Un an m-am ocupat cu gospodăria, eram primul și singurul călugăr la Mănăstirea Brîncoveanu-Sîmbăta de Sus, jud. Făgăraș. De pictură nu-mi mai rămînea vreme. Al doilea an la fel. În vremea asta ne veneau oameni cu durerile lor și evlavie la Mănăstire și călugări. Într-o iarnă, probabil prin 1941, ne trezim cu o avalanșă de oameni de toate vîrstele și treptele, năpădindu-mă să stau de vorbă cu ei despre necazurile lor. Aici m-am trezit să fac duhovnicie cu oamenii, deși nu eram preot, mărturisea părintele în autobiografia cerută de Siguranță. Tot la Sîmbăta și-a dat seama care e chemarea lui. Era în postul Crăciunului și picta o icoană a Mîntuitorului. Se spune că a auzit o voce tainică: Arsenie, nu Mă mai picta pe icoană, că vremea s-a apropiat. Mergi și pictează în inimile oamenilor, prin cuvîntul tău. Spune-le că vin peste ei necazuri și suferințe. Izvorul Tămăduirii, prăznuit în anul 1948, a fost ultimul mare praznic sărbătorit la Mănăstirea Sîmbăta. A fost arestat în 14 mai 1948 și anchetat la Făgăraș, pentru că i-a ajutat creștinește cu hrană pe luptătorii anticomuniști din Munții Făgărașului. A fost schingiuit o lună și jumătate și silit să semneze declarații. La 25 noiembrie, mitropolitul Nicolae Bălan l-a dus personal la Mănăstirea Prislop. Acolo a devenit protosinghel și stareț, iar după ce sălașul s-a transformat în mănăstire de maici, a rămas duhovnic, cu întreruperi în perioadele de arestare și anchetare.
Muncă silnică la Canal
La mănăstirea Prislop, pelerinajele oamenilor s-au înmulțit. Creștinii îl căutat pe părintele Arsenie Boca pentru darul lui de a vedea cauzele, dar și căile de îndreptare a răului. Printre cei care îi cereau sfatul, erau și oameni ai securității. Îi recunoștea, nu-i refuza, dar le vorbea cu dublu înțeles. În 1951, a fost din nou ridicat și dus, de data aceasta, direct la Canalul Dunăre-Marea Neagră. Vreme de un an a făcut muncă silnică, alături de delincvenți de drept comun. Aceștia au devenit credincioși și l-au protejat. Pe perioada detenției, a fost un exemplu de demnitate și un sprijin pentru frații săi de suferință. Ca martir al gulagului comunist, părintele a fost închis la Brașov, Jilava, București, Timișoara și la Oradea. În 1959, i s-au înscenat nereguli financiare pentru a fi scos abuziv din monahism. I s-a interzis să mai slujească la altar. A urmat pribegia la București, unde a avut domiciliu forțat și unde a fost tot timpul ținut în umbră. Cu cele două licențe ale sale, una la Belle Arte și alta la Teologie, n-a fost admis decît ca pictor muncitor la Biserica Sfîntul Elefterie, apoi la atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor.
Și-a prevestit data morții
În anul 1968, Părintele Arsenie Boca a ieșit la pensie. Chiar și ieșit de pe scena ecumenică, a fost permanent supravegheat de Securitate. Din 1968 pînă în 1984 a pictat biserica din Drăgănescu, azi, Mihăilești, județul Giurgiu. Măicuțele de la Mănăstirea din Prislop au fost și ele persecutate, pînă cînd s-au reorganizat la Sinaia. Aici, începînd cu 1969, părintele și-a avut chilia și atelierul de pictură, unde s-a retras după 1984 și unde a și închis ochii, la 28 noiembrie 1989, în vîrstă de 79 de ani. Și-a lăsat într-o rînduială desăvîrșită predicile, meditațiile și desenele. Se povestește în Sîmbăta de Jos că, în vara anului 1989, Părintele Arsenie Boca l-a rugat pe un tîmplar să-i facă o cruce de lemn, pe care să scrie anul nașterii și pe cel al morții, adică 1989. Se pare că a știut chiar ziua exactă în care va muri, pentru că, la Biserica din Drăgănescu, a ales să picteze scena supliciilor Sf. Ștefan cel Nou, pomenit în calendarul ortodox pe 28 noiembrie, zi care a fost și data morții Părintelui Arsenie. La înmormîntarea sa, în mulțimea de credincioși circula zvonul că ar fi fost ucis de Securitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceaușeștilor li se apropie sfîrșitul. Lucru ce avea să li se întîmple peste nici o lună. A fost înmormîntat acolo unde și-a dorit, la mănăstirea Prislop, la 4 decembrie 1989, prorocind că aici va fi loc de pelerinaj. În fiecare an, în ziua de 28 noiembrie, aici vin 30.000-40.000 de oameni.
Profețiile Sfîntului din Ardeal
În pelerinajele lui, părintele Arsenie Boca a trecut prin mai toate așezările din Țara Făgărașului, lăsînd în urma lui numeroase legende despre minunile pe care le-a făcut, premonițiile și sfaturile duhovnicești cu care i-a uimit pe toți.
- Localnicii din Ocna Sibiului au povestit că, în anii Ž50, părintele a spus că a văzut șapte coroane de aur coborînd din cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc. Peste cîteva luni, șapte gospodari au fost arestați și trimiși la Canal, de unde nu s-au mai întors.
- Zdreanța roșie, secera și ciocanul, steaua cu cinci colțuri o să dispară, dar va veni steaua cu șase colțuri, anarhia, și va fi vai și-amar de lume, spunea în 1940, despre ascensiunea comunismului, dar și despre ce îi va urma acestuia.
- Toate celelalte țări comuniste vor face pașnic trecerea de putere de la comunism la capitalism, ca și cînd dai cămașa de pe tine și iei altă cămașă. Numai România va face trecerea prin vărsare de sînge și vor muri mulți.
- Ceaușescu va muri în ziua de Crăciun. și voi muri și eu, cu vreo 3 săptămîni înaintea lui.
- Veți vedea și veți înțelege spurcăciunea peste tot în jurul vostru: la serviciu, în magazine, în instituțiile statului, în conducerea lui și, mai ales, în politică. Din nefericire, ea va intra pe furiș chiar și în sînul Bisericii, murdărind unele suflete de aici. Aproape că oamenii își vor pierde speranța. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sînt îngăduite de la Dumnezeu. Vor cădea și cei aleși. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vă vor lua totul!.
- Unul dintre tablourile vizionare ale părintelui înfățișează două turnuri înalte, apropiate, care se prăbușesc în foc, praf și fum. Pictura a fost finalizată în anul 1983.
- România va fi Grădina Maicii Domnului, Bucureștiul va fi noul Ierusalim. Și care vor rămînea, aleșii lui Dumnezeu, că numai aceia vor rămînea, vor fi într-o fericire nemaipomenit de mare. Dar numai Dumnezeu știe care vor fi aleșii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!