La 40 de ani de la prima misiune pe Lună, scepticii se întreabă încă dacă americanii au ajuns acolo cu adevărat sau au filmat totul în studio
La 16 iulie 1969 s-a petrecut unul dintre cele mai importante evenimente din istorie: oamenii au pus piciorul pe alt astru decît Pămîntul, au călcat pe Lună. O mare realizare pentru știință, care a emoționat la vremea aceea milioane de oameni. N-a trecut mult și au apărut întrebări fără răspuns. Amatorii, dar și oamenii de știință, au observat detalii care nu se potrivesc cu condițiile de pe Lună. Fotografie cu fotografie, cadru cu cadru, imaginile de la aselenizare au fost analizate. Concluziile au transformat valuri de entuziaști în adepți ai teoriei conspirației. Deși NASA a venit cu contraargumente, nici azi n-a reușit să convingă. Au pășit astronauții pe Lună sau doar prin deșertul american, unde au înscenat totul?
1 Cum flutură drapelul fără vînt?
În fotografii, se vede cum drapelul american, înfipt în solul selenar, fîlfîie emoționant pe fundalul cerului întunecat. Se știe că Luna nu are atmosferă, gravitația sa este prea slabă pentru a atrage molecule de gaz. În lipsa atmosferei, nu pot exista mișcări de aer, deci nu poate adia vîntul. NASA a explicat că ondulările drapelului sînt determinate de manevrele astronauților care instalau catargul. Totuși, steagul pare că flutură și în fotografiile fără cosmonauți. Ba, mai mult, există o imagine în care drapelul pur și simplu nu are umbră.
2 Unde sînt stelele?
În afară de Soare, nici un alt astru nu s-a văzut pe cerul negru tăciune al Lunii. Acest lucru nu este posibil, Luna neavînd practic atmosferă. Dacă imaginile ar fi fost filmate de pe solul selenar, cerul ar fi trebuit să fie plin de stele, iar poziția lor ar fi certificat prezența pe acest astru. Invers, dacă transmisia s-a făcut de pe Pămînt, harta cerului ar fi demascat falsul. Explicația oficială: lumina stelelor este mult prea slabă pentru a impresiona pelicula, plus că focalizarea era pe planul apropiat, nu pe stele.
3 Cîte surse de lumină sînt pe Lună?
Singura sursă de lumină de pe Lună e Soarele. Multe fotografii înfățișează roci selenare care aruncă umbre în direcții diferite, lucru ce presupune existența mai multor surse de lumină. Totuși, și pe Pămînt, umbrele sînt uneori convergente. Cînd Neil Armstrong coboară din modul, i se pot observa clar detaliile costumului spațial (foto 1). Dar unica sursa de lumină este în fundal, n-ar trebui să vedem decît contururi. Există multe alte fotografii în care obiectele și oamenii se văd clar în conul de întuneric, ca și cum ar fi luminați de un reflector. De altfel, într-una din imagini, în casca lui Neil Armstrong se reflectă o lumină puternică, în timp ce Soarele e în spatele lui (foto 2).
4 Unde-i praful selenar?
Urma bocancului lui Armstrong întipărită în praful uscat pare mai mult un mulaj din apă și lut (foto 3). În jurul modulului s-au identificat urmele a trei perechi de ghete, după numărul de striații de pe talpă. Se știe însă că pe Lună s-au deplasat doar doi oameni, Michael Collins a rămas pe orbită. În plus, grosimea mulajului i-a intrigat pe specialiștii. Stratul de praf selenar trebuia să aibă mai mult de 2 centimetri, raportat la vîrsta astrului. Dar picioarele modulului de 4,5 tone s-au înfipt superficial în sol (foto 4). Nu s-a stîrnit niciun vîrtej, nu s-a așternut praf pe talpa trenului de aterizare, cu toate că modulul era echipat cu un motor de 90.000 kgf, care carbonizează pietrele și stîrnește adevărate furtuni de praf. Explicație: praful lunar ar fi foarte lipicios, fiind mai puternic încărcat electric decît cel de pe pămînt.
5 Unde sînt jeturile de propulsie?
Specialiștii s-au întrebat de ce sub modulul LEM care a dus astronauții pe Lună nu există urmele craterului de aterizare? LEM s-a detașat de Apollo prea lin, ridicîndu-se ca și cum ar fi fost tras pe cablu. Nu s-a văzut jetul propulsor. Motorul scotea un zgomot asurzitor, de circa 150 decibeli. Aunci cum de s-au auzit atît de clar vocile astronauților în transmisiile directe? La testare, Alldrin a fost nevoit să se catapulteze, iar LEM-ul s-a prăbușit. Rămîne o enigmă cum de a reușit să aselenizare de șase ori cu atîta precizie cu un modul care se dezechilibra la fiecare mișcare a pasagerilor.
6 Cum au supraviețuit radiațiilor cosmice?
La 800 km de Pămînt există niște radiații extrem de puternice: Centura Van Allen. Grosimea stratului este de cîteva mii de kilometri. Specialiștii susțin că este imposibil ca o ființă să supraviețuiască în această zonă. S-a calculat că ar fi fost nevoie de șase straturi de plumb (2 metri) pentru a proteja oamenii, iar modulul avea doar o folie subțire de strat protector. NASA explică enigma astfel: s-a trecut foarte repede prin Centură, oamenii n-au fost expuși mult timp radiațiilor letale. În plus, chiar Van Allen susține chiar el că zona poate fi traversată. Oricum, nicio altă misiune cu echipaj uman nu a mai trecut prin centură în afara celor americane.
7 De ce toate fotografiile sînt perfecte?
Transmisiile TV erau foarte proaste, nu se vedeau decît două siluete albe care se deplasau pe un teren cu pietriș. În schimb, pozele erau foarte bine realizate. Astronauții aveau camerele atîrnate la gît, nu vedeau ce pozau pentru că nu se puteau apleca din cauza căștilor. Atunci cum se explică precizia fotografiilor și cadrarea perfectă a acestora? Cum reușeau să schimbe filtrele și filmele cu mănușile enorme? Uimitor este și faptul că radiațiile cosmice nu au influențat calitatea fotografiilor. În condițiile lunare și cu tehnica de atunci, realizarea fotografiilor era practic imposibilă.
8 De ce Armstrong n-a jurat pe Biblie?
La 20 iulie 1969, ora 16 și 17 minute, modulul LEM al misiunii Apollo-11 cobora pe solul Lunii. Șase ore mai tîrziu, americanul Neil Armstrong pășea pe satelitul natural al Pămîntului: Acum părăsesc LEM-ul. Este un pas mic pentru un om, dar un salt uriaș pentru omenire, au fost primele lui cuvinte. Tot el este singurul din cei trei astronauți care a refuzat să jure că a fost pe Lună cu mîna pe Biblie. Întrebat de ce praful selenar ridicat de pașii lui a căzut imediat înapoi, cu aceeași viteză ca pe Pămînt, el a spus: Da, gravitația Lunii ar fi trebuit să difere de cea a Terrei!
9 De ce tac rușii?
Sovieticii, și nu numai, au urmărit, probabil, desfășurarea misiunii, cu radare, telescoape și chiar sateliți. Dar niciodată nu au contestat succesul american. Se presupune că a existat o înțelegere secretă între marile puteri. Rușii rămîneau cu prima ieșire în spațiu, iar americanii aveau prima aselenizare. Misiunile Apollo au încetat exact în momentul în care și-au făcut apariția sateliții-spion sovietici și americani. Cosmonautul rus Boris Volinov a fost singurul care a declarat public că nu crede poveștile cu americanii care au mărșăluit pe Lună. Rușii recunosc însă că ei nu pot nici azi să trimită un om pe Lună și să-l aducă și înapoi.
10 Unde sînt obiectele abandonate pe Lună?
Drapelul, modulele, bazele astronauților au rămas pe solul lunar. Totuși, nici cele mai puternice telescoape, nici măcar sateliții n-au observat nimic. Unde sînt obiectele abandonte de cosmonauții americani? Au ajuns sau nu pe Lună? Răspunsul e la 400.000 de kilometri de noi.
Ultimul om pe Lună
La începutul anilor 60, sovieticii au lansat primul satelit artificial. La 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a zburat primul în spațiul cosmic. URSS-ul deținea succesele majore în cosmonautică, americanii aveau încă probleme cu decolarea. La cîteva luni după ieșirea lui Gagarin în spațiu, Congresul american a alocat 3% din bugetul anual pentru o expediție pe Lună. Adică 40 miliarde de dolari. Și astfel, omul a ajuns pe Lună. Analiștii spun că suma era insuficientă, iar realizarea efectivă a zborului la acea oră era o imposibilitate tehnică. Alții apreciază că ar fi fost mult mai ieftin să se meargă pe Lună, decît să se însceneze așa ceva. Oricum, s-a renunțat la expediții cu echipaj uman, fiind considerate prea costisitoare, iar Luna, un astru fără mistere. Comandorul Eugene Cernan de pe Apollo-17, a fost ultimul pămîntean pe Lună. La 11 decembrie, 1972 a lăsat în urmă o placă pe care scrie: Aici OMUL a terminat prima explorare a Lunii, Decembrie 1972 D.C. Fie ca spiritul păcii în care am venit să se reflecte în viața umanității.
Cronologia cuceririi Lunii
1959 - sonda rusească Luna 3 a transmis primele imagini ale feței nevăzute a Lunii.
1969 - omul pășește pe Lună.
1970-1972 - șase zboruri efectuate de Apollo permit ca 12 cosmonauți americani să pășească pe Lună. Astronauții au făcut mii de fotografii, au instalat instrumente știintifice, au făcut măsurători și au adus pe Pămînt aproape 400 kg de roci selenare.
Sacrificii umane
Niciun cosmonaut care a fost pe Lună n-a suferit nici măcar o banală erupție. Temperaturile pe Lună sînt de la -170 la 120 grade C. Sistemele de răcire cu care erau dotate costumele spațiale nu puteau face față unor asemenea temperaturi. Nimeni n-a avut degerături sau arsuri. În schimb, au și astăzi diverse probleme de ordin psihic. Conspiraționiștii cred că sînt efectele spălării creierului. Înainte de Apollo 11, au mai fost 10 astronauți americani programați pentru zboruri spațiale. Toți au murit în timpul testărilor, în accidente de avion sau de mașină. Gus Grissom (foto) trebuia să fie primul om care pășește pe Lună. La 27 ianuarie 1967, Apollo-1 a făcut prima simulare completă a misiunii. Brusc, capsula a luat foc, din cauze necunoscute. Grissom, unul din cei mai înverșunați critici ai programului spațial, a murit. Ronald Baron, specialist NASA care a lucrat la programul Apollo, a declarat public că e posibil ca omul să nu fi ajuns pe Lună. A scris un raport de 500 de pagini, care a dispărut. Peste o săptămînă, mașina lui a fost lovită de tren.
Dovezile au dispărut
Cînd gluma s-a îngroșat, devenind subiect mondial de dezbatere, NASA a fost somată să arate originalele fotografiilor din expedițiile navetelor Apollo. Răspunsul a fost năucitor: Originalele s-au pierdut cînd arhiva a fost mutată. Cine vrea să vadă dacă este adevărat, să se ducă pe Lună. În locurile de aselenizare, se găsesc numeroase dovezi ale prezenței astronauților americani. NASA a anunțat că a pierdut 2.600 de cutii în care erau 13.000 de casete video și audio.
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
