Romica Maria Dîmboianu-Popp, campioană națională la patinaj în perioada interbelică, crede că Brașovul va fi o gazdă minunată la Olimpiada din 2003, dar românii nu vor cîștiga nicio medalie
Pe vremea cînd patinajul artistic românesc abia scotea capul în lume, cînd fetele alunecau pe gheață îmbrăcate în rochii de lînă, iar patinoarele erau ochiuri de lac sub cerul liber, o brașoveancă uimea spectatorii și juriul cu piruete și opturi pe-un picior. A ajuns campioana României în 1938 și 1940. Cariera ei sportivă ar fi continuat dacă nu și-ar fi pierdut piciorul într-un accident stupid. Chiar și așa, a continuat să patineze, să urce muntele, să arbitreze și să urmărească toate competițiile de iarnă. Auzind că în 2013 Brașovul va fi gazda unei olimpiade de tineret s-a bucurat din tot sufletul. Brașovul merita o astfel de onoare, sper astfel să-și recapete prestigiul de odinioară cînd viața sportivă sub Tîmpa era foarte activă iarna. Dar nu avem șanse să cîștigăm vreo medalie, crede campioana în vîrstă de 90 de ani.
Mama ei, de 6 ori campioană a României
Romicăi Popp, azi Dîmboianu, îi place să vorbească despre viața ei. Despre părinții care i-au dat viață, despre primii pași pe gheață, campionate, Brașovul și viața sportivă de altădată. Mama mea era singura fată din Brașov care făcuse facultate. Cînd a izbucnit Primul Război Mondial, era la filologie romanică, la Viena. Tata era comandantul unui lagăr de prizonieri lîngă Salzburg. S-au cunoscut, iar la 15 august 1916, s-au căsătorit, povestește nonagenara. Părinții ei s-au întors la Brașov, dar, fiindcă tatăl ei a fost numit președinte al Curții de Apel din Târgu-Mureș, s-au mutat acolo. Și tot aici a venit pe lume viitoarea campioană. Dar și mama ei, dr. Maria Popp, patina. Și încă la nivel european. A fost campioană națională de șase ori și a reprezentat țara noastră la Olimpiada din Garmisch-Partenkirschen, în 1936. Mama a patinat pînă la 52 de ani și a cîștigat toate competițiile. Pînă am învins-o eu, în 38, glumește Romica.
Prima medalie, la 12 ani
Mama e cea care m-a pus pe gheață. Primul concurs pe care l-am cîștigat a fost în 1932 cînd am devenit campioană națională la junioare. Aveam 12 ani, povestește brașoveanca. De la 6 ani s-a mutat în Brașov și s-a înscris la Societatea de patinaj Brașov, cu sediul la actualul complex Olimpia. Era teren foarte bun de patinaj sub Tîmpa, avea gheață de la sfîrșitul lui noiembrie pînă la început de aprilie. Zilnic mă antrenam, cîteva ore bune, își amintește ea. Cum se patina acum 75 de ani? Erau figuri impuse: opturi, cercuri, înapoi cu spatele, tangente, treiuri. Ce mai, geometrie curată! Vreo 80 de figuri, dintre care juriul impunea 4-5. Apoi, veneau figurile libere, cu muzică, explică Romica. Axel-ul era ca și azi cea mai grea săritură. Numai că, pe vremea Romicăi, recordul era de o rotație și jumătate. Azi se fac patru rotații. Vă dați seama? Să te rotești de patru ori cîte 360 de grade? Atunci ni se părea un lucru imposibil!, mărturisește ea.
Gheața naturală de sub Tîmpa
Rochițele patinatoarelor erau tricotate, din lînă. Fetele apăreau și în costume din stofă, uneori chiar din mătase, dacă era vreme cu soare. Pentru că patinoarele erau pe vremea aceea în aer liber, iar spectatorii stăteau pe marginea ochiului de lac în picioare. Ciorapi de mătase nu se prea găseau, așa că patinatoarele își puneau ciorapi tricotați. Dar și cu aceștia erau probleme, fiindcă pe atunci nu se purtau ștrampi. Iar patinele erau scumpe. Romica își adusese unele speciale, cu șuruburi, de la Viena. Patinoarul de sub Tîmpa era în efervescență tot anotimpul. Se organizau baluri mascate, spectacole, concursuri. Era gheață naturală. Țin minte că se trecea cu un butoi cu apă fierbinte, dotat cu un tub cu găurele. Apa se prelingea pe o pînză de sac și cu ea se trecea peste gheață, pentru nivelare. Foarte tîrziu au apărut mașinile. Dar gheața din Brașov era foarte bună, povestește campioana.
O stîncă i-a oprit zborul pe gheață
A cîștigat două medalii de campioană națională, din cauza izbucnirii războiului, ediția din 1939 s-a anulat, altfel ar fi luat și al treilea titlu consecutiv. Iar în 1942, a avut accidentul. S-a întîmplat pe 23 august 1942. Făcea cățărare pe Colții Morarului împreună cu doi prieteni. Stînca de care făcuse priză s-a desprins, a căzut pe spate, iar piatra a venit peste picior. Băieții s-au pierdut, nu știau ce să facă. I-am ghidat eu: din cămașa unuia i-am cerut să facă un garou. Nu exista salvamont pe vremea aia. Un băiat a plecat în vale după ajutor. A găsit un soldat care nu mai urcase în viața lui pe munte. M-au cărat pe o targă improvizată. Am leșinat de durere. Cînd m-am trezit, eram pe o limbă de gheață. Era lume în jurul meu, iar un tinerel începuse să alunece la vale. Așa cum eram, de pe targă, l-am prins cu o mînă, își amintește brașoveanca. Abia seara au ajuns la un punct de prim-ajutor. Piciorul i-a fost amputat.
Nimeni n-a știut că poartă o proteză
Chiar și așa, cu proteza de lemn, campioana nu s-a despărțit de gheață. A devenit arbitră internațională. Mergeam pe gheață fără probleme, puțini știau că am proteză. Am urcat și Bucegii din nou, am coborît Postăvarul pe jos, am schiat în Diham. La 82 de ani am înotat la Mamaia. Azi, în fiecare zi merg la plimbare. Am uitat de accident, spune ea zîmbind. S-a căsătorit în 1944 și a avut trei băieți, dar niciunul nu patinează. Licențiată în drept și litere, Romica a lucrat ca jurisconsult. Acum e pensionară, iar cele mai palpitante momente sînt cele cînd vizionează campionatele de iarnă. Urmărește toate evoluțiile, ca să fie la curent cu ce mai e nou în sportul care i-a adus gloria. Piruetele se fac în pozițiile cele mai aiurite, dar au rămas și cele de pe vremea mea, pirueta joasă, pirueta sărită. Și sistemul de arbitraj s-a schimbat, că nu-l mai înțeleg, mărturisește ea.
Planuri pentru 2013
Auzind că în 2013 va fi la Brașov o olimpiadă de iarnă pentru tineret, fosta campioană s-a bucurat mult. Apoi s-a întristat. Nici pe vremea mea România nu a obținut succese internaționale, nici azi. Nu avem șanse de medalie. Nu mai sînt antrenori de excepție, nu se mai recrutează copiii talentați. Apoi, patinajul de azi e combinat cu gimnastica, nu mai contează doar să aluneci frumos pe gheață. Mă uitam la CM de la Helsinki cum copii de 5 ani fac axel-uri. La noi, nici la 12-13 ani nu știu. Eu sper ca pînă la olimpiadă, tinerii să se antreneze serios, să fie gata patinoarul olimpic, dar tot mi-e teamă că în concurs o să ne facem de rîs, ca în fiecare an, crede cea care ar merita ca, la prima competiție importantă a sporturilor de iarnă găzduite vreodată de România, să fie membră de onoare a comitetului organizatoric. Dar pînă atunci, mai sînt patru ani. Iar pentru Romica par atît de mulți! Eu sînt optimistă, mă străduiesc să duc o viață sănătoasă și îmi dau toată silința să prind 94 de ani. Totuși, nu pot să-mi fac program pentru 2013, deși ar fi grozav să mai fiu o dată în mijlocul unei competiții mari, chiar aici, la Brașov.
135 de ani de patinaj românesc
Patinajul a început să fie practicat în țara noastră în a doua jumătate a secolului XIX, pe lacuri. La 17 februarie 1874, membrii clujenii au participat la primul concurs public. După 1910, patinajul a atras tot mai mulți adepți dintre care a răsărit și viitorul campion Andrei Somodi. Dar primul nume cu adevărat important în patinajul românesc a fost cel al mamei Romicăi. Gazeta Transilvaniei din martie 1913 scria: O patinatoare distinsă, română. Din Viena ni se scrie că la mitingul de patinaj, a obținut primul premiu domnișoara Miti de Lemeny din Brașov. Primul concurs de patinaj a fost în 1922, la Cercul atletic bucureștean. În 1924 s-au organizat campionate regionale în București, Brașov și Cluj, iar prima ediție a unui campionat național a avut loc în București. Atunci, proba de vals a fost cîștigată de cuplul din Brașov Leman și Navrea. În 1939, România a participat la campionatul european de patinaj artistic de la Zakopane, unde perechile Gubert-Heurchert și Moldovan-Fieraru au ocupat locurile VIII și respectiv IX, iar la CE (Budapesta), pentru probe individuale, M.Bindea a ocupat locul X. În 1952 au fost organizate Jocurile Mondiale Universitare de iarnă la Poiana Brașov, cu concursul unor mari patinatori ai timpului. În 1965, s-au remarcat brașovenii Dezideriu Czeisner și Mariana Ciubucă. În timp ce evolua artista gheții Beatrice Huștiu, Adrian Vasile a ocupat locul VI la JMU de la Sofia, devenind Maestru al sportului. Succesele românești au început să apară după 1990. Cornel Gheorghe a cîștigat multe titluri, printre care locul XIV la JO de la Lillehamer (1994). Brașoveanul Marius Negrea a devenit în 1992 campion național. A participat la CE de la Lusanne (1992), la JO de la Albertville (Franța 1992), JO din Norvegia (locul XIX).
Nota 6 pentru optul pe-un picior
În cariera ei de patinatoare, Romica a primit un singur 6 (cea mai mare notă în patinaj artistic - foto sus). Era în 1938, la concursul național, desfășurat la Lacul Roșu. Figura cu care a impresionat juriul a fost un opt pe un picior, înainte. În fotografie, este încadrată de arbitrul principal și tatăl ei, Romulus Popp.
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
