O braşoveancă în acceleratorul de particule

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 09.01.2009

• Alexandra Oltean Karlsson a plecat acum şase ani din Braşov, cînd, de pe băncile Universităţii Transilvania, a ajuns tocmai la Centrul European pentru Cercetări Nucleare, ca inginer electronist

A plecat acum şase ani din Braşov şi s-a oprit la Geneva. De pe băncile facultăţii, a ajuns tocmai la Centrul European pentru Cercetări Nucleare, ca inginer electronist. La nici 30 de ani, Alexandra Oltean Karlsson se poate lăuda nu numai cu o carieră de succes, ci şi cu privilegiul de a face parte din echipa care a pus pe picioare giganticul accelerator de particule de la care aşteptăm descoperiri revoluţionare. După 5 ani petrecuţi la CERN, braşoveanca se amuză de temerile noastre că LHC-ul ar putea suferi o avarie catastrofală pentru planetă. În schimb, îşi pune mari speranţe în descoperirile ce vor urma.

Inginer electronist

Alexandra trăieşte în Geneva şi lucrează în industria electronică elveţiană, după ce a petrecut 5 ani în complexul CERN. Drumul ei a început însă în Braşov. Mai precis la Cristian, unde s-a născut şi a copilărit, într-o familie de profesori. Apoi, a ajuns la Şaguna unde, bineînţeles, materia ei preferată a fost fizica. „Am fost nelipsită de la olimpiadele de fizică, iar într-unul dintre ani îmi amintesc că am participat la etapa naţională“, povesteşte Alexandra. A intrat la „Electronică şi Calculatoare“ în Braşov. A ales ingineria electronică, un domeniu în care „trebuie să ţii mereu pasul cu dezvoltarea tehnologică şi să o adopţi cît se poate de rapid“. În timpul facultăţii, a mai colaborat cu nişte societăţi de profil din Germania. Şi, în plus, a fost o studentă eminentă. Aşa că, atunci cînd a fost invitată să lucreze tocmai la CERN, nimeni nu s-a mai mirat.

De dimineaţa pînă seara, în laborator

A fost recrutată pentru CERN de profesorul Vasile Buzuloiu, „un om deosebit, o somitate internaţională în domeniul prelucrării de semnale şi imagini“. În 2002, Alexandra a ajuns să lucreze pentru sistemul de achiziţie al Atlas-ului, cel mai mare detector de la CERN. Aici a avut şi colegi români, printre care şi Mihail Ivanovici, lector la Universitatea Transilvania. Ce făcea braşoveanca în imensul complex? Greu de înţeles pentru un neavenit, dar pe limba specialiştilor ar suna cam aşa: „testarea performanţelor noilor tehnologii în domeniul achiziţiei şi transmisiunii datelor provenite de la triggerul detectorului Atlas“. „Ziua mea de muncă la CERN nu era cu nimic diferită de o zi de lucru la un institut. Aveam un birou cît se poate de normal, în care, de dimineaţa pînă seara, stăteam la calculator. Iar în momentul în care am avut sistemul fizic, am schimbat biroul cu laboratorul pentru a-l testa. Laboratorul era în hala fostului centru de calcul, cu un tavan enorm şi fără ferestre“.

Vizita unui fost preşedinte

„În perioada mea la CERN, testele se făceau în laborator, nu se începuse instalarea electronicii în detector. Era încă fază de cercetare, proiectare, testare. Acum, în perioada de exploatare, CERN-ul este un paradis pentru fizicieni, dar nu pentru ingineri. Dacă rămîi la CERN ca inginer eşti doar «unealta» fizicianului şi nu faci decît să întreţii. Pentru mine, CERN-ul a fost interesant în perioada de proiectare efectivă“, mărturiseşte Alexandra. Cît a fost în preajma acceleratorului, braşoveanca a avut parte de mai multe întîmplări. „Cel mai mult m-a impresionat vizita marelui fizician Stephen Hawking, care a ţinut o conferinţă, difuzată live în tot CERN-ul. Un al doilea eveniment important a fost CERN 50 ani. În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, trebuie amintită vizita preşedintelui Ion Iliescu, prin 2004“, povesteşte ea.

Cafeneaua cu genii

La CERN, unde „este considerat normal să vorbeşti cel puţin două limbi străine, pentru că acest loc e un cocteil de naţionalităţi“, braşoveanca şi-a făcut prieteni din toată lumea. „Dacă se spune că Tokio este oraşul care nu doarme niciodată, CERN-ul este locul în care la orice oră din noapte poţi întîlni un cercetător în biroul său. Unii arată ca nişte Einsteini, cu părul alb şi zburlit. Nu toţi sînt Nobelişti, dar cu un laureat, Carlo Rubia, am stat şi eu la cafea. Îmi amintesc cu plăcere de pauza de cafea şi de multe meeting-uri în cafeneaua de la accelerator“, povesteşte Alexandra. Dar a cunoscut şi mulţi români care-şi făceau doctoratul cu şi despre LHC, dar angajaţi nu puteau fi pentru că, deşi ştiinţa românească a contribuit esenţial la dezvoltarea întregului sistem, ţara noastră nu e nici azi membră CERN. Cît despre „cavernă“, Alexandra a coborît în buncărul imens, la detectoare, împreună cu soţul ei, specialist şi el în domeniul IT. Cît despre spaima care a cuprins omenirea la lansarea experimentului, Alexandra nu poate decît să zîmbească şi să ne asigure că totul la CERN e sub control.

Dor de Braşov

După finalizarea doctoratului, Alexandra a rămas la CERN în cadrul departamentului IT (locul în care s-a născut World Wide Web-ul), „asigurînd suportul tehnic şi aplicativ pentru programele de modelare electromagnetică şi simulare a circuitelor electronice“. Cu experinţa de acolo, a ajuns uşor în industria electronică elveţiană. S-a căsătorit cu un sudez, Johan, care, la rîndul lui a petrecut 7 ani la CERN în departamentul IT (web şi e-mail, infrastructura pentru cei 15.000 de utilizatori CERN, din care doar 5.000 sînt stabili, restul sînt în trecere pentru cîteva săptămîni). Johan nu e doar un computerist, ci şi un pasionat căţărător pe Mont Blanc, Kilimanjaro şi Aconcagua. Aşa că Alexandra, venită şi ea de la munte, îl însoţeşte în ascensiuni. De altfel, acolo unde locuiesc, la 10 km de Geneva, au aproape Alpii şi lacul Leman. Asta nu înseamnă că Alexandra a uitat oraşul natal. „Brasovul îmi place mai mult decît atunci cînd locuiam acolo! Este unul dintre cele mai minunate oraşe şi fără nicio îndoială cel mai frumos din România“, mărturiseşte cercetătoarea care, ori de cîte ori vine acasă, cutreieră străzile înguste încărcate de istorie ale Şcheiului şi se opreşte pentru un moment de reculegere la Biserica Grecească.

Superlaboratorul din adîncuri

• Large Hadron Collider este un accelerator de particule, construit la CERN (înfiinţat în 1954), lîngă Geneva. Teritorial, complexul nu se află nici sub jurisdicţia Franţei, nici a Elveţiei. Construcţia a fost finalizată în mai 2008 şi a costat peste trei miliarde de lire sterline. Atlas, cel mai mare şi mai puternic detector de particule creat vreodată, are ca principal component un uriaş magnet de 2.000 de tone, 16 metri înălţime, 17 metri lăţime şi 13 metri lungime. LHC e dispus într-un tunel lung de 27 de kilometri, la 92 de metri sub pămînt. Este considerat cel mai performant accelerator de particule din lume şi a fost pus în funcţiune pe 10 septembrie 2008. În cadrul experimentelor ce au loc în complex, prin ciocnirea protonilor, se produc energii uriaşe. În fiecare secundă au loc 30 de milioane de evenimente, din care specialiştii le triază pe cele semnificative. Adică acelea în care, aşa cum se aşteaptă fizicienii, vor apărea particule necunoscute, printre care şi mult comentata „particulă a lui Dumnezeu“. Se mai speră în găsirea unor noi teorii cu privire la formarea Universului, a găurilor negre şi chiar a călătoriei în timp. Cîteva mii de computere de la CERN transmit datele altor zeci de mii de computere aflate pe cinci continente, inclusiv în România.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: