La numai 14 ani, Crina Coco Popescu se pregătește să devină cel mai tînăr alpinist care a atins vreodată vîrfurile Aconcagua și Ojos Del Salado
Abia și-a făcut buletin și s-a și înscris într-o expediție dificilă, la care abia se încumetă adulții. Vrea să cucerească nici mai mult nici mai puțin decît cel mai înalți vulcani de pe planetă. La vîrsta cînd alte fete se gîndesc ce blugi mai sînt la modă, Coco se pregătește să intre în Cartea Recordurilor ca fiind cel mai tînăr alpinist care a urcat pe Aconcagua. Puștoaica din Rîșnov va petrece Crăciunul în vijeliile de pe Ojos Del Salado, alt vîrf de aproape 7.000 de metri. Însoțită de tatăl ei și alți patru colegi de club, Coco pornește azi în aventura vieții ei. Drum bun, temerari!
A așteptat să împlinească 14 ani
Crina Popescu, sau Coco, cum o alintă colegii de escalade, a devenit un nume cunoscut în lumea alpiniștilor de cînd a urcat Caucazul, la nici 13 ani. Este o fată curajoasă, cu o formă sportivă de invidiat, care a reușit performanța de a învinge deja 11 vîrfuri de peste 4.000 de metri. Ca să nu mai punem la socoteală alte zeci, de 3.000 de metri. Acum și-a propus, împreună cu colegii de la Clubul de Alpinism Altitudine din Rîșnov, să atace Aconcagua și Ojos Del Salado, munți înalți de aproape 7.000 de metri. Obiectivul expediției în care pornește azi este acela de a stabili două noi recorduri personale, dar și mondiale: cea mai tînără alpinistă care cucerește cei doi munți din Anzii Cordilieri. Ar fi plecat de mult, dar visul ei nu se poate împlini decît acum, după împlinirea vîrstei de 14 ani. Conform legislației argentiniene, sub jurisdicția căreia se află Parcul Național Aconcagua, accesul în parc este interzis persoanelor sub 14 ani. Cum ziua ei de naștere a fost pe 3 decembrie, Coco a trecut cu bine de condițiile impuse de oficialități, obținînd toate documentele necesare.
Făcută pentru munte
Pasiunea pentru munte i-a insuflat-o tatăl ei, alpinist cu vechi state de plată. Viitoarea alpinistă de performanță a urcat la numai 6 ani în Bucegi. I-a plăcut muntele de la început, oricum, numai pe dealuri s-a jucat. E făcută pentru munte, spune tatăl ei, Ovidiu Popescu, care a însoțit-o în toate expedițiile. Coco mai are și o surioară de 5 ani, care a început și ea să meargă la cățărat. Ca să se descurce mai bine pe unde merge, Coco face școala în limba germană. Învață bine, dar încă nu s-a hotărît spre ce domeniu să se îndrepte. Muntele însă va face parte oricum din viața ei, mărturisește Ovidiu cel care, pe lîngă efortul fizic, cu fiecare expediție are de făcut și un efort financiar. Deși clubul s-a zbătut să facă rost de sponsori, alpiniștii au pus și ei bani pentru drum și procurarea de echipamente speciale. Toți sînt bine pregătiți și dornici de aventură. Coco a mai pus piciorul pe Aconcagua, dar, a trecut printr-un torent, a răcit și am fost nevoiți să ne întoarcem. Nu vrem să facem performanță cu orice risc, ci de plăcere. Dacă se ivește o problemă, vom renunța. Pentru noi, adulții, va fi doar o reușită pe plan personal. Dar Coco, mascota noastră, e cea mai importantă. Prin ea vom stabili un record internațional, deci trebuie să avem mare grijă de ea, ne asigură tatăl rîșnovencei.
Un kilometru de perete de gheață
Echipa va porni din Santiago de Chile întîi către Ojos Del Salado, pe care-l vor cuceri pe 24 decembrie. Dar pentru alpiniști nu va fi Crăciun, ci doar ziua victoriei, cînd vor înfige steagurile pe cel mai înalt vulcan activ din lume. Peste 4.500 de metri este interzis alcoolul, așa că va fi un Crăciun fără vin sau mîncare tradițională, ci doar cu alimente naturale, pe cele cu chimicale nu le suportă organismul, nici antibioticele nu-și fac efectul, explică alpinistul. În schimb, revelionul îi va prinde în Argentina, unde vor coborî după provizii și pentru a-și trage sufletul înainte de urcușul pe Aconcagua, pe 3 ianuarie. După 5 opriri în taberele amenajate cam din 1.000 în 1.000 de metri, Coco, Ovidiu, Daniela Tudor, Valeriu Peneș, Călin Tunea și Radu Teodorescu, vor atinge vîrful pe 11-12 ianuarie. Coco a ales traseul numit Ghețarul Polonez care presupune escaladă mixtă, gheață și stîncă, cățărare de 1.000 de metri pe ghețar, cu o înclinație de 45-60 grade, la peste 6.000m, în condițiile lipsei de oxigen. Și ale vîntului puternic. Dar avem suficient timp să așteptăm o fereastră de vreme bună, care înseamnă vînt obișnuit, la 100 km/oră. Pînă la 2.000 de metri, clima e deșertică, cu temperaturi de 40 de grade C. Sus însă sînt
minus 15 grade C, spune Ovidiu.
Crăciun în februarie
Odată ajunși în vîrf, Coco va avea onoarea de a înfige în stîncă steagurile aduse de acasă: tricolorul românesc, steagul clubului Altitudine și stegulețele sponsorilor. Apoi, musai să fotografieze evenimentul. Surprinse din anumite direcții, din care se văd anumite repere, imaginile vor atesta prezența noastră pe vîrful respectiv. În baza lor și a permiselor vizate în fiecare tabără, vom dovedi că am atins vîrful respectiv. Apoi, autoritățile Parcului Național vor elibera diploma lui Coco, iar federația argentiniană va confirma recordul, explică Ovidiu. Echipa de temerari se va întoarce în România pe 3 februarie cînd, vom sărbători și noi Crăciunul, acasă. Tatăl ei e încrezător în forțele puștoaicei, anunțînd că e posibil, după expediție, să dea fuga și pe munții din Patagonia: Abia așteptăm să plecăm. E singurul loc de unde s-a întors fără să atingă vîrful, restul munților i-au ieșit din prima.
Uriașii Anzilor
Ojos Del Salado (6.893 m) din Chile este cel mai înalt vulcan activ din lume și al doilea vîrf al Americilor. Ultimele erupții, în principal de gaze și cenușă, datează din 1937 și 1956. Azi craterul este complet acoperit de gheață. Vîrful, care în limba spaniolă înseamnă Ochii de Sare, a fost urcat prima oară de către doi alpiniști polonezi în 1937. Temperaturile pot ajunge noaptea la -25 grade C, iar vînturile ating viteze mai mari de 130 km/h. Aconcagua (6.962 m) din Argentina este cel mai înalt vulcan stins din lume și cel mai înalt vîrf al Anzilor. I se mai spune Santinela de Piatră.