Autentificare
Ziarul care vorbește cu brașovenii
Portile istoriei Scoala Cerbul de Aur Diaspora
Casa mea Dialog Contabil Expres Gala Monitorul Expres
Index -> Monitorul Expres -> Reportaj

Amenințarea din adîncul pămîntului


Cutremurele pot fi prezise

×

ïżœ
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o
Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 22.08.2008
• Americanii pot anunța cu 10 ore înainte producerea unui cutremur
• Animalele și plantele ne avertizează cu cîteva zile mai devreme

Oricît de avansată ar fi știința, anticiparea seismelor rămîne o problemă a viitorului. Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii de știință au încercat să găsească o metodă prin care populația să afle din timp cînd va avea loc dezastrul. Sute de mii de vieți s-au pierdut în aceste cataclisme naturale, iar știința a fost de fiecare dată neputincioasă. De la interpretarea viselor premonitorii, pînă la teorii aberante, aparate ridicole sau experimente științifice, toate încercările de a prezice data exactă a unui seism au eșuat. Totuși, seismologii au făcut pași importanți, apropiindu-se de ceea ce numim o metodă științifică de predicție a mișcărilor scoarței terestre. Pînă cînd aceasta va fi pusă la punct, oamenii simpli continuă să creadă în semnele animalelor și plantelor, și chiar a senzațiilor umane trăite înainte de catastrofă.

La un pas de o mare descoperire

„Dacă am avea un avans de 10 de ore, am putea evacua populația, am putea scoate oamenii din clădiri“, spune Paul Silver (foto), cercetător la Carnegie Institution for Science din Washington. Echipa lui a conceput o tehnică prin intermediul căreia s-ar putea prezice, în viitor, producerea cutremurelor. Măsurînd schimbările petrecute în scoarța Pămîntului înainte, în timpul și după două cutremure mici ca magnitudine, petrecute la mare adîncime în falia San Andreas din California, seismologii au descoperit că există o diferență mare în nivelul de stres înregistrat la nivelul crustei terestre. Această modificare apare cu zece ore înainte de seismul propriu-zis. După catastrofa din China petrecută recent, oamenii de știință din această țară au pus la punct o rețea de 20 de sateliți care măsoară schimbările produse în ionosferă. Aceste modificări ar constitui indiciul unui viitor cutremur care se va produce nu peste 10 ore, ci 2 săptămîni, timp suficient pentru evacuarea populației dintr-o zonă oricît de mare. Ideea a venit de la un cercetător NASA, Dimitar Ouzounov, care a observat, în 2 mai, surse de lumină pe infraroșu în regiunea Sichuan. A trimis ulterior descoperirea către colegi și presă, dar nimeni nu l-a luat în seamă. În 12 mai, s-a produs cutremurul. Acum, teoria lui stă la baza proiectului chinez care urmează să revoluționeze seismologia.

„Vrîncioaia“, nr. 1 în Europa

În România există un sistem de avertizare seismică rapidă, în cazul producerii unui cutremur de proporții în zona Vrancea. Specialiștii Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pămîntului află cu 25 pînă la 28 de secunde înainte ca fenomenul să aibă loc. Conform protocolului, în următoarele 0,5 secunde, întreaga industrie nucleară a țării e blocată. Sistemul este deja patentat pentru gaz, iar pe viitor va putea fi folosit și la securizarea datelor calculatoarelor sau la avertizarea medicilor din sălile de operație. Realizat de ingineri și seismologi români în colaborare cu specialiști de la Universitatea Karlsruhe din Germania, sistemul era în 2006, cînd a fost pus în aplicare, primul din Europa care permite detectarea în timp real a cutremurelor. Autorii invenției au primit cel mai mare premiu în domeniu, European ICT Prize. Aceiași specialiști români ne asigură că următorul cutremur major (cu o magnitudine de peste 7 grade pe scara Richter), nu se va produce înainte de 2012. Seisme de magnitudine mică în Vrancea există destul de des, nu sînt periculoase și pot fi urmărite chiar online, la adresa http://mobotix.infp. ro/cgi-bin/guestimage.html.

Clarvăzătorii au dat greș

Firavele descoperiri științifice sînt totuși pași importanți care ne fac să sperăm că, într-o bună zi, vom putea prezice cu acuratețe orice dezastru natural. Dar găsirea și a altor metode rămîne o provocare, atît pentru specialiști, cît și pentru amatori. Pseudochimistul Vergil Hâncu (foto) a anunțat cutremure care nu s-au produs niciodată. Clarvăzătorul Ioan Istrate, cunoscut pentru prezicerea seismului din 1977 și a căderii lui Ceaușescu, n-a mai avut și alte reușite. Astfel de vizionari care susțin că teoriile lor sînt consolidate pe baze științifice, nu oferă în realitate decît o nouă cacealma. Oamenii de știință însă și-au îndreptat atenția și spre metodele străvechi de recunoaștere a semnelor prevestitoare de cutremure. Astfel, comportamentul animalelor înaintea mișcărilor scoarței a fost cercetat în laboratoare. Dr. Gheorghe Mărmureanu (foto) susține ca peștii și canarii de la Observatorul Vrîncioaia sînt sensibili la seisme: „Peștii sar cu aproximativ o jumătate de oră înaintea producerii unui seism, iar canarii tac cu 4, chiar 5 ore înainte. Totuși, nu ne putem baza pe comportamentul animalelor, pentru că acestea nu reacționează așa doar în cazul cutremurelor“.

Semne de la animale

Devastatorul tsunami din decembrie 2004 a făcut sute de mii de victime omenești, dar dintre animalele sălbatice aproape niciuna. Acestea s-au refugiat pe dealuri cu cîteva ore înainte ca litoralul să fie lovit de valul ucigaș. Oamenii care le-au urmat, au scăpat cu viață. Cîinii, pisicile, șerpii, caii, vitele, peștii se comportă ciudat înaintea unui cutremur. Se spune că au simțuri cu care pot detecta pericolele, inclusiv cutremurele. În 1975, un oraș întreg din China a fost evacuat cu două zile înainte de producerea unui cutremur devastator, de magnitudine 7,3 grade, care s-ar fi putut solda cu peste 150.000 de victime. Evacuarea a fost ordonată în urma constatării unor comportamente stranii ale animalelor. Istoria consemnează altfel de raportări încă din anul 373 î.Hr, cînd animalele au părăsit în masă orașul grecesc Helice, cu doar cîteva zile înainte de producerea unui cutremur puternic. Există două teorii pentru explicarea acestei capacități a animalelor de a presimți cutremurele: ele pot simți vibrațiile Pămîntului și pot detecta schimbările care se petrec în aerul și gazele emanate de Pămînt. O altă parte a oamenilor de știință este însă sceptică, schimbările comportamentale putînd fi în legătură și cu alte cauze.

Oameni care presimt cutremure

Anumite semnale misterioase ale Pămîntului premergătoare cutremurelor și erupțiilor vulcanice pot fi detectate și de către oameni. Există persoane „sensibile“ la anumiți factori măsurabili cu ajutorul tehnicii moderne. De cinci ani încoace, americanca Suzanne Smart a fost supusă la nenumărate teste cerebrale de către specialiștii care căutau explicații pentru senzațiile pe care această femeie le trăiește înaintea unor cutremure: migrene, țiuituri și dureri intense în urechi. Simptomele dispar după un cutremur mare, în rest e perfect sănătoasă. Ca ea, mai există și alți oameni care presimt declanșarea unui seism, dar nu pot spune cu precizie unde și cînd. De multe ori, speriați de stările prin care trec, le spun celorlalți că se apropie un cutremur, dar nimeni nu-i crede. Cercetătorii s-au întrebat care este natura acestor misterioase semnale ale Pămîntului? Este vorba despre sunete sau despre o pulsație electrică care imită sunetul? La începutul anilor ’90, s-a constatat că în New Mexico, mai mulți oameni au reclamat o senzație de huruit ușor sau sunete de motor diesel, asociate cu crize de greață, amețeală și dureri de cap. Instrumentele cele mai sensibile însă n-au înregistrat nimic, iar savanții sînt nedumeriți și azi, cînd aceste persoane mărturisesc că recepționează aceleași emisii, chiar mai intense, înaintea marilor cutremure.

O soluție sigură: construcții rezistente

Cutremurele sînt provocate de procese geologice imprevizibile, care nu pot fi controlate. Au loc cu aceeași frecvență ziua și noaptea, nu depind de anotimp sau starea vremii. Primele unde seismice detectate ne vor spune că vor sosi vibrații mai puternice, însă cu cel mult cîteva minute înainte de momentul producerii cutremurului. Seismologii pot prezice doar unde este probabil să aibă loc un seism puternic, bazîndu-se pe istoricul zonei, mișcarea plăcilor tectonice și detectarea locurilor în care se acumulează presiunea, de-a lungul faliilor. Totuși, aceste predicții sînt extrem de vagi. Ei au avut mai mult succes însă în prezicerea replicilor. Se mai studiază relația dintre descărcările magnetice și electrice din roci și cutremure. Aceste cîmpuri electromagnetice se modifică, se pare, chiar înaintea producerii cutremurului. Scurgerile de gaze și înclinația solului sînt considerate și ele semnale de avertisment. Dar niciunul dintre acestea nu prezic cu exactitate dezastrele. Deci, ce putem face? Proiectarea de construcții rezistente este deocamdată singura soluție serioasă. În 1973, Codul uniform privind construcțiile, un set internațional de reguli privind realizarea clădirilor, a prevăzut reguli noi pentru fortificarea edificiilor împotriva forței undelor seismice. Acestea includ întărirea fundațiilor, flexibilitatea imobilelor astfel încît să poată absorbi vibrațiile fără să cadă sau să se deterioreze. Consolidarea clădirilor ar trebui să ne preocupe mai mult decît previziunile despre mari dezastre.

Unde se simte cel mai puternic?

Cele mai importante zone epicentrale ale României sînt: regiunea Vrancea, zona Făgăraș-Cîmpulung, zona Banat, Dobrogea, platforma continentală a Mării Negre, Crișana, Maramureș, Podișul Transilvaniei, Cîmpia Română.

Invenții de vînzare

•Inginerul Nicolae Savin a proiectat în 2001 o cabină antiseismică în stare să reziste la orice cutremur. Invenția a fost brevetată și în SUA și deja s-a arătat interesată și Japonia. Cabina este pentru două persoane, are o bază de trei metri pătrați, fiind cam de mărimea unui dulap cu patru uși. Este construită din oțel, iar tavanul are formă de vîrf de lance, ceea ce face ca forța de compresiune să se reducă de 1.000 de ori. E dotată cu două scaune și centuri de siguranță, căști de protecție și măști de gaze, e prevăzută cu sursă proprie de energie și rezervoare de oxigen. O astfel de cabină va costa 4.000 de euro. A fost testată în 2005 cînd a fost aruncat asupra cabinei un bloc de beton armat de 20 de tone. Betonul s-a fărîmat, cabina a rămas intactă. De la adresa de Internet http://www.lamit.ro/sistem-avertizare-cutremur.htm, puteți achiziționa avertizoare cu 419 lei. Aceste dispozitive pîlpîie
•uminos și sonor cu cel mult 60 de secunde înaintea unui seism.

O plantă sensibilă

•Și plantele ne pot oferi informații cu privire la mișcările tectonice. Specialiștii japonezi susțin că Stapelia variegata L. este planta care prezice cutremurele închizîndu-și petalele cu cîteva ore înainte de seism, așa cum face la cea mai mică atingere sau vibrație.

Știați că?

- În fiecare zi, se produc în medie 2.600 de cutremure pe Terra. Adică două pe minut.
- Aproximativ 75% din energia seismică a Terrei este eliberată în Pacific, de la coastele vestice ale Americii de Sud și Centrale, America de Nord, pînă la Insulele Aleutine, Japonia, China, Filipine, Indonezia și Australia.
- Cel mai puternic cutremur a fost cel din Chile, din 22 mai 1960, cu magnitudinea de 9,5 pe scara Richter.
- Cele mai multe victime le-a făcut cutremurul din China, din 1556, cînd au murit 830.000 de oameni.
- În timpul unui seism de 4 grade pe scara Richter, se eliberează o energie echivalentă cu explozia a 6 tone de trinitrotoluen. La magnitudinea de 7 grade - 199.000 tone TNT.

Casa inteligentă

•Cercetătorii Institutului de Nanomanufactură din Leeds, Marea Britanie, au testat o casă care, spun ei, și-ar proteja locuitorii. Construcția are o structură din oțel, dar pereții au în compoziție cel mai rezistent tip de gips și nanoparticule de polimeri care, printr-o rețea de senzori, masoară în timp real vibrațiile, temperatura, umiditatea și nivelul gazelor din atmosferă. Grație acestor date, casa „știe“ cînd există pericolul de a se prăbuși și poate chiar să-și repare singură fisurile, deoarece nanoparticulele solide, atunci cînd sînt supuse unor presiuni, devin lichide și se infiltrează în crăpături, solidificîndu-se apoi la loc. Cercetătorii estimează ca vor putea pune în vanzare noul material la sfîrșitul anului 2010.
Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Comentarii:



Articole la Reportaj

Argumentul cercetătorilor


Coronavirusul nu a scăpat din laborator

Cele mai mari epidemii din istorie


10 pandemii care au schimbat istoria

Gripa din 1918, cronica unui dezastru uitat


Cea mai devastatoare epidemie din istoria umanității




Spatiu publicitar



Minim 100.000 afisari lunar.


Pentru detalii contactati telefonic
departamentul marketing al
Monitorul Expres la
0731.018.277 sau 0268.543.316.
Cumpïżœrïżœ aici ziarul complet ïżœn format PDF
Ultimele stiri
  • ➤ Știri Brasov


    27 de vagoane cu lemn fără acte, într-un tren de marfă depistat de Garda Forestieră Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum va adapta Tătaru paturile ATI lipsă de la Brașov?


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Parteneriat „smart-city“


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu orașul Sejong din Coreea de Sud


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Într-o lună, mountain-bikerii vor putea coborî din Postăvarul în Brașov


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Premieră


    Autogara va avea gazon pe acoperiș


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Sala Polivalentă va fi construită cu bani de la Guvern


    04.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Clădirile fostei piețe de la Triaj vor fi demolate


    04.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari


    Dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Scapi de depresie și oboseală cu Rhodiola rosea


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Avertisment


    Un asimptomatic este un pericol pentru cei din jur


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    România va primi de la Comisia Europeană peste 25.000 de flacoane de Remdesivir


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Fă salate de andive dacă vrei să slăbești


    04.08.2020
  • ➤ Doctor


    Afinele, boabe de sănătate


    04.08.2020
  • ➤ Life


    S-a dat de gol


    Andreea Mantea s-a logodit cu iubitul misterios


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Ruby face senzație în Grecia


    04.08.2020
  • ➤ Life


    Zeny a împlinit 2 ani


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    10 remedii care te scapă de mușcăturile de țânțari


    04.08.2020
  • ➤ Cititori


    SFAT EXPRES


    Ce trebuie să faci dacă ai început să iei în greutate?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    Centru de Excelență al Federației Române de Handbal la Sfântu Gheorghe


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    PROMOVARE ÎN LIGA 1


    Euforie!


    04.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un proiect pierdut?


    04.08.2020
  • ➤ Sport


    CFR CLUJ, noua și vechea campioană a României


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Femeie accidentată pe o trecere de pietoni din Brașov


    03.08.2020
  • ➤ National


    Schimbări mari la gimnaziu: dispar notele la Religie, Desen, Muzică și Sport și sunt tăiate ore de Fizică și Chimie


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Brașovul s-ar putea înfrăți cu capitala administrativă a Republicii Coreea


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Spectator la Opera Brașov, numai cu mască


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    30 de noi cazuri COVID în Brașov, 823 noi cazuri în România


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    Noua Gară din Brașov va avea gazon pe acoperiș


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    UTA și FC Argeș au promovat direct, CS Mioveni merge la baraj


    03.08.2020
  • ➤ Prima pagină


    Cum este bătut Brașovul de Sibiu la spital nou-nouț


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    De la 1 august


    La postul BBC World rulează clipuri de promovare a Brașovului


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Brașovul are în continuare peste 400 de pacienți cu COVID-19 internați în spitale


    03.08.2020
  • ➤ Eveniment


    Noile rețele de apă din Brașov au fost puse în funcțiune


    03.08.2020
  • ➤ Religie


    Tradiții


    Postul Sfintei Mării poate să împlinească dorințe, dacă este ținut cu smerenie


    03.08.2020
  • ➤ National


    Barometru IMAS - Europa FM


    PNL și PSD, în creștere ușoară în opțiunile electorale


    03.08.2020
  • ➤ National


    Alegeri locale 2020: A fost constituit Biroul Electoral Central


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Senzații


    Antonia face iar valuri


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Anca Țurcașiu începe o viață nouă


    03.08.2020
  • ➤ Life


    Loredana ține pasul la 50 de ani


    03.08.2020
  • ➤ Life


    O vulpe a furat aproape 100 de pantofi din Berlin


    03.08.2020
  • ➤ Cititori


    Este bine să știți


    Reguli de pandemie în cabinetele stomatologice


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    SPORT FLASH


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Mitriță, eliminat din playoff-ul MLS


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Au luat Cupa și au scăpat-o pe gazon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    AUTO


    Trofeul Râșnov, a treia victorie a lui Emil Nestor în acest sezon


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    Viitorul și Dinamo luptă pentru locul în UEFA Youth League


    03.08.2020
  • ➤ Sport


    FOTBAL


    „Festival” de goluri pentru Corona


    03.08.2020
  • ➤ Opinii


    Punctul critic


    Un bilet în plus


    03.08.2020
  • ➤ Știri Brasov


    A murit fostul deputat PNL de Brașov Gheorghe Gabor


    02.08.2020
  • Cele mai noi articole
    Articolul anterior

    Busuioc de pe la noi


    Cel mai tare cowboy din Canada este brașovean

    Articolul urmïżœtor

    EXCLUSIVITATE!


    Ultima defilare de 23 August

    Prima paginïżœ | Site Map | Contact | Despre noi | Mobil
    (ïżœi) acest site foloseïżœte cookie-uri proprii ïżœi ale terïżœilor. Setïżœri Cookies
    Siteuri partenere:
    AnunturiExpres.ro TipoMagazin.ro Porïżœile istoriei

    www.monitorulexpres.ro

    ⌂ | ◀ | ▲ | ▶
    2003 - 2026 © Marius Mihuțoiu pentru Monitorul Expres | Powered by Yky CSM | executat în 262 milisecunde, încărcat în milisecunde