Obiceiul de Rusalii se ținea pînă anul trecut cu cete de feciori și fete care colindau satul, într-o ceremonie unică în România
Astăzi, datina din Șona mai poate fi văzută doar la muzeu
La 50 de zile de la Înviere, satul Șona e în mare sărbătoare. Cu prilejul Rusaliilor, localnicii trăiesc un obicei unic, păstrat din moși strămoși și reînviat în ultimii ani: ceata tinerilor îi colindă pe bătrîni. E cea mai importantă sărbătoare din viața satului, motiv de mîndrie, care ar trebui să adune mass-media, specialiști din toate domeniile și turiști. Și totuși, sărbătoarea trece neobservată în acest colț uitat de țară, iar începînd de anul acesta nici nu se mai ține. Fiindcă nu mai sînt feciori în sat. Cel mai frumos ritual de Rusalii din județul Brașov se stinge încet, măturat de valul transformărilor moderne. Astăzi, ar fi trebuit ca pe ulițele din Șona să colinde un alai de fete și feciori îmbrăcați cu cele mai frumoase costume populare din zonă. Dar n-o să vedem decît cîțiva bătrînei în drum spre biserică. Este meritul muzeografilor de la Muzeul de Etnografie Brașov de a salva memoria acestui obicei unicat în România într-o expoziție și un film documentar de excepție.
Sărbătoarea satului
La 5 kilometri de Făgăraș e un sat despre care s-au auzit multe. Cea mai mare atracție o reprezintă așa zisele piramide, niște movilițe de pămînt din vremea dacilor, despre care s-ar zice că ascund morminte de căpetenii. Dar, dincolo de interesul științific și de legendele spuse de localnici, Șona este un sat tradițional care a păstrat nealterate tradițiile și portul specifice. Sute de ani, aici s-a ținut un obicei aparte. De Rusalii, șonenii ieșeau pe strada principală să vadă cum trec feciorii și fetele într-un car tras de boi, cîntînd și chiuind. Era cel mai important moment din viața satului. Anul trecut, numărul cetașilor s-a micșorat, anul acesta nu a mai rămas niciunul. Au plecat prin alte județe, pe unde și-au găsit servicii. Și cum locul lor nu poate fi luat nici de cei căsătoriți, nici de bătrîni, sărbătoarea pur și simplu nu se va ține. Pentru prima oară, după 1989 încoace. Deși părea că tradiția, revigorată și la Șona ca și în alte sate românești, nu se va mai întrerupe niciodată, colindatul feciorilor s-a oprit. Cercetarea specialiștilor de la Muzeul de Etnografie din Brașov i-a salvat însă amintirea, printr-o expoziție cu imagini și povești din Șona de altădată.
Căruța vegetală
Ce ar fi trebuit să se întîmple astăzi la Șona? Ceata de feciori constituită la Crăciun revine la viață. Își alege un conducător numit primar de vară care se va ocupa de organizarea jocului de duminică și la sărbători și de tocmirea lăutarilor. În ajun de Rusalii, băieții neînsurați se duc la pădure și culeg frunze de stejar și crengi de alun cu care vor împodobi căruța. Pînă seara, ei construiesc un coviltir din crengi, pe care-l acoperă cu frunze. Căruța arată ca o casă vegetală, mobilă, din care abia se zăresc petice albe ca laptele din costumele populare ale fetelor. Pe vremuri, căruța nu era așa complicată, avea un cadru simplu. Azi e atît de împodobită încît bătrînii îi critică pe cetași că nu se mai văd fetele. Înainte de anii 50, erau înjugați boi, nu cai, ca astăzi, explică muzeograful Alina Mandai. Se vota gospodăria în care e cea mai frumoasă pereche de boi. Aceste animale folosite la muncile cîmpului, erau motiv de competiție. Cine îngrijea bine animalele avea motiv de mîndrie și apreciere din partea comunității.
După colectivizare, boii au fost înlocuiți cu cai, dar regulile concursului au rămas aceleași: gazda sărbătorii de Rusalii trebuie să fie șoneanul cu cei mai frumoși bidivii.
Primarul de vară conduce alaiul
În timp ce băieții se ocupă de căruță, fetele culeg flori de cîmp: papucul-doamnei, tătișe, tremurici, cu care împodobesc căruța și caii care vor participa la ceremonie. Dar și la acest obicei s-a renunțat, florile naturale au fost înlocuite cu flori de hîrtie, confecționate de mîna fetelor. La întoarcerea din pădure, feciorii pregătesc carul pentru a doua zi, în curtea gazdei. Apoi, se duc pe la casele lor să-și calce straiele de sărbătoare. În zorii Rusaliilor, flăcăii iau caii din grajdul gazdei și-i duc la Olt. Îi spală și-i predau fetelor. Ele fac restul rînduielii: împodobesc cu flori hamul numit căpețel, așază sub șei cîte un lepedeu țesut din lînă. Apoi caii sînt duși la carul împodobit din curtea gazdei, înhămați și alaiul pornește către biserică. După slujbă, începe colindatul propriu-zis. Băieții vin călări, cîte doi-trei, în frunte e primarul de vară, iar la urmă, carul plin de fete. Primul e vizitat preotul satului, apoi oficialitățile, primariul și notariul.
Se trece pe la fiecare poartă, nicio gospodărie nu e sărită, fiindcă toți locuitorii din Șona sînt cinstiți în egală măsură, indiferent de starea lor materială sau cît de recent sînt aciuați prin zonă.
Legătură unică între generații
Pînă în 2005, în Șona colindau cam 10-12 feciori și vreo 20 de fete. Dar, cîndva, numărul lor a fost mult mai mare. Pe drum, spun strigături specifice și cîntă. Nu melodii bisericești, nu cîntece populare, ci unele cu versuri patriotice. «Scoal măi frate ardelene!» se cîntă la toate porțile, iar «Frunzuliță verde, verde de stejar» doar la casele fetelor. Pentru colinda lor, feciorii sînt răsplătiți cu bani și băutură. Banii îi ține primarul de vară într-o trăistuță prinsă de șaua calului, spune muzeograful. De regulă, banii sînt cheltuiți a doua zi, pe lăutarii chemați să cînte la balul la care ia parte întrega suflare. E o rușine să nu onorezi cu prezența sărbătoarea de Rusalii, să nu deschizi poarta colindătorilor, să nu-i răsplătești cum se cuvine. Mai mult decît un simplu colind, obiceiul din Șona e un prilej de respect și recunoștință pentru părinți și populația în vîrstă. Cînd ajunge alaiul la ei, bătrînii sînt tare mîndri. I-am văzut fericiți, se bucură că tinerii nu i-au uitat pe niciunul și se pregătesc cu ce au mai bun pentru ei. Se creează o legătură unică între generații. Bătrînii privesc cu nostalgie acest obicei, dar fiindcă nu mai pot fi și ei cetași, îi ajută cu ce pot, la activitățile pregătitoare, povestește Alina Mandai.
O tradiție care se stinge
Pînă nu demult, obiceiul de la Șona îi uimise pe specialiști. În condițiile în care satele românești se transformă, adoptînd tot mai mult din caracteristicile vieții moderne, la Șona localnicii se încăpățînau să țină cu dinții de tradiții. Chiar și așa, enclavă a vechilor datini, satul n-a avut parte de faima binemeritată. Nici măcar brașovenii n-au auzit de Rusaliile de la Șona. Vestea s-a dus doar prin satele învecinate, printre oamenii de știință, și pe la rudele plecate în străinătate. Astfel că, în ziua sărbătorii, mulți străini stăteau pe marginea drumului, cu aparatele de filmat, uimiți că mai există asemenea practici, nealterate de noile vremuri. Se pierde acest obicei, așa cum s-au pierdut multe în satele românești. Păcat că n-a apucat să fie cunoscut, mărturisește muzeograful care a avut ocazia să asiste la întreaga ceremonie, acum doi ani. Rezultatul cercetărilor s-a concretizat în lucrări de specialitate și un film documentar care ilustrează pas cu pas Rusaliile la Șona. Anul acesta nu mai avem ce filma, spune Alina Mandai, cu regret.
Rusaliile la muzeu
Muzeul de Etnografie Brașov expune obiecte, costume populare și fotografii de la Rusaliile din Șona. Putem vedea în expoziție imagini de pe vremea cînd carul cetașilor era tras de boi. Chiar și clondirul cu păhărele de sticlă din care erau serviți cetașii poate fi admirat, printre ștergare și căpețele împodobite cu flori. Joi, 19 iunie, ora 12,00, la muzeu va avea loc vernisajul expoziției. Vor veni chiar localnici din Șona, să povestească despre cum se țin Rusaliile la ei. Colindul cetașilor din Șona e o nestemată de care nu a auzit nimeni. Astăzi, și să vrem să-l salvăm de la anonimat, n-am mai avea cum. Fiindcă nu mai e cine să țină obiceiul. Au dispărut cetașii. Tinerii și-au luat servicii prin alte părți, dacă nu cumva s-au dus de tot în alte țări, la muncă. În Șona au rămas bătrînii și amintirile lor. Poate că doar anul acesta au lipsit. Poate la anul, tinerii se vor întoarce acasă și vor împodobi iar carul cu frunze de stejar. Și vor trece falnici iar pe uliță strigînd pe la cele 200 de case: Sculați feciori de frunte, viță de roman și apărați patria voastră, țara lui Traian!.
Cîntecele șonenilor
Obiceiul de la Șona are doar două cîntece. Cetașii cîntă în cor melodii populare și de mobilizare, pe versuri patriotice, de iubire de țară și de chemare la apărarea ei. Aceste cîntece au o vechime considerabilă, datînd probabil încă din secolul XIX.
Frunzuliță verde, verde de stejar
Armăsar voinic de frunte
Ager, sprintenel,
Negru și cu stea în frunte
Sări în foc cu el.
Copiliță bălăioară,
Fii cu Dumnezeu,
Eu plec, dragă surioară,
Să-mi fac rîndul meu.
La oaste țara ne cheamă,
Haideți frați români,
Să ne batem făr de teamă
Cu orice dușman.
Fetele-mpleti-vor vouă
Cunună de flori,
Pe-ale bravilor morminte
Ce-au fost luptători.
Scoli, mă
frate ardelene!
Scoli, mă frate ardelene,
Destul ai dormit,
Șapte veacuri sînt de cînd
Dușmanii te-au robit.
Și-acum vrea să te robească
Unul după alt
Și să te ia pe vecie
De nu-i fi sculat.
Sculați feciori de frunte,
Viță de roman
Și apărați patria voastră,
Țara lui Traian!
Obicei păstrat doar la Șona
Conform atestărilor documentare, obiceiul Rusaliilor celebrat ca la Șona, cu cetași și căruțe cu flori, aparține doar românilor transilvăneni, prima mențiune, în acest sens, fiind consemnată în Gramatica română (1852), a lui Ioan Negruțiu. El amintește și de purtarea la Rusalii, pe la case, a unei vite împodobită cu frunză verde și flori. Astăzi, singurul obicei asemănător cu Rusaliile de la Șona ar putea fi cel al boului înstruțat, din părțile Bistriței.
Sărbătoarea Cincizecimii
În calendarul ortodox, Rusaliile se serbează în a 50-a zi de la Înviere și a 10-a de la Înălțare. Azi se ține Sărbătoarea Pogorîrii Sfîntului Duh, una dintre marile Sărbători Împărătești cu care se încheie descoperirea lui Dumnezeu, Cel în Treime. Sfîntul Duh s-a pogorît asupra Sfinților Apostoli în chip de limbi de foc și au șezut pe fiecare dintre ei. Și s-au umplut toți de Duhul Sfînt și au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi (Fapte 2,3-4). Mai e numită și Sărbătoarea Cincizecimii, aceasta fiind și ziua de întemeiere a Bisericii Creștine, deoarece în urma popăvăduirii Sfinților Apostoli, întăriți de Duhul Sfînt, s-au botezat 3.000 de oameni, care au constituit prima comunitate creștină. Cunoscută și sub denumirea de Duminica Mare, este ziua după care se numără celelalte duminici în calendarul ortodox, lunea este ziua Sfintei Treimi, iar cu marțea Rusaliilor se încheie sărbătoarea. În Duminica Mare, creștinii fac pelerinaje la bisericile ce poartă hramul sărbătorii. Apa sfințită la slujba din această zi are aceleași proprietăți cu agheasma de la Bobotează. Cu ea se stropesc oamenii, animalele, livezile și acareturile în caz de furtuni, ploi mari sau grindină. Se consideră că în aceste trei zile, leușteanul, avrămeasca, odoleanul, pelinul și frunzele de nuc au cea mai mare putere.
Misterul de la Șona
Atestat documentar pentru prima dată în secolul XIII, satul Șona își trage denumirea din cuvîntul german Schönau (frumoasă). Pe vremea aceea, era o așezare în care populația predominantă era de origine germană. Aflat la poalele Munților Făgăraș, satul s-a dezvoltat oarecum izolat. În anul 1950, aici s-a făcut colectivizarea agricolă, iar în 1953, electrificarea. Șona este și locul de legendă al celor patru piramide, ridicături de pămînt impresionante, la baza cărora s-au descoperit resturi ceramice și despre care se presupune că ar putea adăposti mormîntul lui Decebal.
Zilele ielelor
Rusaliile sînt și zilele în care trebuie să te ferești de iele, acele zîne despre care se spune că străbat într-o singură noapte nouă mări și nouă țări, umblă îmbrăcate în alb sau în negru și horesc sub nuci sau platani. După ce dansează lasă în acel loc cercuri de iarbă arsă, numite rostogolul sau storiștea Măiastrelor, pe care oamenii le ocolesc să nu se îmbolnăvească. În număr de trei, șapte sau nouă, Iroditele, Rusaliile, Șoimanele, Dînsele, Măiastrele, Doamnele, Domnițele, Albele, Fetele cîmpului, Fetele codrului, Milostivele sau Vîntoasele îi ademenesc pe tinerii întîlniți în cale și îi pun să joace pînă își dau sufletul. Cei care le supără rămîn muți, pociți sau damblagiți. Ielele pot fi întîlnite la răspîntii, fîntîni, izvoare, iar principala armă de apărare împotriva lor o constituie plantele de leac, mai ales frunza de pelin. Se crede despre Rusalii că sînt zînele apelor, de aceea nu e bine să te scalzi, căci te-ai putea îneca.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
