Pentru că sînt mai mulți decît membrii Partidului Comunist Chinez, adepții mișcării Falun Gong sînt întemnițați, torturați și uciși pentru a li se lua organele
Apărătorii drepturilor omului din lume cer sportivilor să nu participe la Jocurile Olimpice
Acum trei zile, s-au împlinit 52 de ani de la eliberarea deținuților din lagărul Auschwitz-Birkenau și întreaga omenire a comemorat victimele masacrului nazist. Dar lagărele de exterminare n-au dispărut. Ființe umane sînt încă torturate și executate. Se întîmplă azi, în China comunistă. Zeci de mărturii cutremurătoare au lăsat fără respirație întreaga omenire. Practicanții unei ideologii orientale sînt persecutați de guvernul chinez, închiși fără judecată în lagăre de muncă, bătuți pînă își dau sufletul. Cei sănătoși, sînt supuși torturii oamenilor de știință: li se extrag organele, pe viu. Sînt 36 de astfel de tabere ale morții, răspîndite pe tot teritoriul Chinei, țara în care flacăra olimpică se va aprinde în acest an. O amplă campanie de susținere a drepturilor omului împînzește întreaga lume. Se cere salvarea acestor vieți prin boicotarea Jocurilor Olimpice.
41.500 de transplanturi suspecte
Regimul comunist de la Beijing este acuzat de genocid. Nu doar pentru politica de îngrădire a libertăților omului, aceeași pe care am trăit-o și noi, ci pentru fapte inimaginabile, ținute secret, dar care, odată deconspirate, au revoltat întreaga lume. Apărătorii drepturilor omului au întocmit o documentație bogată, o adevărată antologie a cruzimii, cu interviuri, articole, rapoarte care toate demonstrează același lucru: China ucide oameni pentru organe. Poate v-ați întrebat de ce de la o vreme medicina chineză a luat asemenea avînt, cîștigîndu-și reputația de țară a transplanturilor rapide și sigure? Răspunsul îl găsim în raportul prezentat în 6 iulie 2006 de către Amnesty International, prin David Matas: Concluzia noastră e că toate acuzațiile sînt adevărate. În perioada 2000-2005, au existat în China 41.500 de transplanturi care nu au nicio altă proveniență explicabilă. Descoperirile sînt șocante. E o formă de rău pe care nu am mai văzut-o pe această planetă.
O gimnastică periculoasă?
Cine sînt acești cobai pe care medicii chinezi acceptă să-i schingiuiască pe altarul științei? Este vorba de practicanții Falun Gong, o mișcare naivă pornită în 1992 care constă într-un sistem de exerciții de respirație și mișcare. Nu e nici măcar religie, nu au preoți sau temple, nu percep cotizație. E un fel de gimnastică de înviorare numită și yoga chinezească. Adepții se adună în parcuri și dau din mîini, concentrîndu-se pe energiile cosmice, pentru îmbunătățirea sănătății și alungarea stresului. Nimic periculos. Totuși, guvernul chinez a văzut în această ideologie un mare dușman. Mai ales că numărul membrilor Falun Gong a ajuns în cîțiva ani aproape de 100 de milioane. Mai mulți decît avea Partidul Comunist Chinez. Ba și membrii de partid au început să practice aceste meditații. Jiang Zemin, șeful PCC, a trecut la persecuții, numind Falun Gong o sectă malefică.
Teroare finanțată de guvern
Milioane de cărți și casete cu exercițiile spirituale Falun Gong au fost arse în public. A fost blocat accesul la paginile de Internet despre Falun Gong. Cei care au trimis în străinătate scrisori în care descriau abuzurile au fost încarcerați pentru divulgarea secretelor de stat. La hoteluri era afișat: Nu primim Falun Gong. 300 000 de articole au apărut în presa chineză în care Falung Gong erau defăimați. Falși adepți declarau că sînt îndemnați să nu accepte tratamentele medicale, ba chiar a fost înscenată o sinucidere în piața Tian An Men. Chinezul de rînd a fost oripilat. Manipularea și-a făcut efectul. Falun Gong a fost interzisă prin lege, iar practicanții au fost arestați. Unii nu au mai fost găsiți niciodată. Alții au făcut ani de pușcărie și lagăre. Alții au murit misterios sau s-au sinucis. Persecuția s-a extins și asupra familiilor. În ultimii 5 ani, guvernul a utilizat un sfert din resursele sale financiare împotriva acestei grupări spirituale. Un ofițer a declarat presei cu mîndrie: Fondurile folosite pentru a anihila Falun Gong au depășit cheltuielile alocate unui război.
Crime în stil stalinist
Gestapo-ul chinezesc și-a îndeplinit cu excel de zel sarcinile. În 2005, existau aproximativ 400 de centre de detenție care se ocupau de reeducarea a peste 100.000 de chinezi, majoritatea condamnați fără proces. Lagărele atrocităților n-au dispărut nici azi. Deținuții sînt obligați să muncească 18 de ore pe zi, să vizioneze filme de convertire, sînt privați de somn și torturați ca să semneze că se dezic de Falun Gong. Pe baza mărturiilor, au fost inventariate circa 100 de metode de tortură, printre care arderea trupului cu țigara aprinsă sau fierul de călcat, opărirea, răstignirea, înfometarea, extragerea dinților, bătăi, electrocutare, viol, ședințe de spălare a creierului, statul cu fața la zid cîte 10 zile. Cei internați la psihiatrie sînt injectați cu substanțe necunoscute, fără acordul lor sau al familiilor pînă cînd nu se mai pot ține pe picioare. Pe site-ul www. clearwisdom.net/emh/special_ column/death_cases/death_list.html, poate fi urmărit numărul celor morți în astfel de lagăre: 3.124. Cifra este actualizată zilnic. Unii estimează că numărul real ar fi de cinci ori mai mare.
Mărturii șocante
În rapoartele apărătorilor drepturilor omului (http:// organharvestinvestigation.net/) apar interviuri cu martori și înregistrări telefonice cu medici din multe regiuni ale Chinei care recunosc că deținuților li se extrag organele pe viu pentru a fi folosite în transplanturi. După prelevare, trupurile golite de inimă, rinichi, ficat, cornee, piele, uneori încă vii, sînt aruncate în crematorii. Membrii familiilor celor uciși au văzut trupurile acestora fără organe. Unele victime au reușit să fugă din China. Altele au avut norocul să nu fie sănătoși și astfel au fost tăiați de pe lista neagră. Un chirurg militar a mărturisit că știe de existența a 36 de lagăre subpămîntene în China în care prizonierii sînt supuși analizelor medicale, pentru a fi sacrificați la prima cerere de organe. Un american a mărturisit că i s-au oferit 8 opt organe diferite în zece zile. Guvernul chinez susține că organele provin de la deținuți condamnați la moarte care și-au dat acordul pentru donarea de organe. În realitate, nu există niciun consimțămînt scris. 99% din organele transplantate în China provin din execuții, conchide raportul.
Se mai ține Olimpiada?
Aceasta încălcare inimaginabilă a drepturilor omului ridică valuri de protest. În întreaga lume se organizează marșuri și petiții împotriva persecuțiilor guvernului comunist. Se cere și boicotarea Jocurilor Olimpice de anul acesta din China, prin inițierea mișcării Torța Drepturilor Umane. Activiștii pentru drepturile omului au dezvaluit că, în octombrie 2007, pentru asigurarea securității, a început o nouă rundă de arestări și răpiri în masă a practicanților Falun Gong. Fiecare ofițer de poliție a primit sarcina să aresteze cel puțin 3 persoane. Aceasta este țara care a primit onoarea de a găzdui cea mai mare competiție sportivă a omenirii. Apărătorii drepturilor omului încearcă să convingă statele lumii să nu se prezinte la olimpiadă. România nu a luat încă o poziție. Chiar dacă vom participa la întreceri, putem să dăm o lovitură sinistrului guvern chinez și altfel: cîștigînd toate medaliile.
Li s-a spus că a elimina practicanți Falun Gong nu era o crimă, ci doar un ajutor dat Partidului Comunist de a face curățenie. În general, bătrînii sau copiii erau folosiți pentru recoltarea de cornee. Soțul meu mi-a spus: «Acei practicanți Falun Gong erau încă în viață». Din cauza asta, am divorțat de el. (mărturia unei chinezoaice emigrate în SUA, care a declarat că soțul ei, medic la o clinică universitară, a fost implicat în prelevarea de cornee de la circa 2.000 de deținuți în viață, în perioada 2001-2003)
- Cît timp trebuie să aștept?
- Cam o săptămînă după ce ajungeți.
- Aveți rinichi de la practicanți Falun Gong?
- Aici noi folosim numai rinichi de acest fel.
(dialog telefonic între o americancă și un medic de la spitalul Zhongshan al Universității FUNDAN din Shanghai)
Urmăriți și-n România
Și în România există o școală de Falung Gong, frecventată de vreo 200 de membri din cîteva orașe mari. În 2003, polițiștii au împiedicat o manifestație de protest în fața Ambasadei Chinei deși fuseseră urmate toate procedurile impuse de lege, iar participanții au fost amendați. O expoziție de pictură a unei practicante Falun Gong a fost închisă sub presiunile Ambasadei Chinei de la București. Mișcarea Falun Gong a fost prezentă și la Brașov, în 2005, cînd a expus în Piața Sfatului fotografii ale celor torturați. Nu au fost incidente.
A trecut prin România
În anul 2001, Zhang Yijie, practicantă Falun Gong din Beijing, soția fostului ambasador al Chinei în România, a fost trimisă la reeducare prin tortură, în mai multe lagăre de muncă forțată. A fost supusă abuzurilor verbale, bătăilor, electroșocurilor cu bastoane speciale, i s-a interzis somnul. În prezent, este ținută într-o celulă izolată și suferă fizic și psihic.
Părintele Falun Gong
Fondatorul școlii Falun Gong, Li Hongzhi, s-a refugiat în S.U.A. Interpolul a refuzat să-l caute, deși guvernul chinez l-a declarat criminal extrem de periculos. Învățătura sa s-a răspîndit însă în 40 de țări și este practicată de milioane de oameni. Li a fost de 2 ori nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace. Spre deosebire de Bivolaru, Li n-a pretins niciodată bani adepților săi și nici nu i-a îndemnat la orgii sexuale.
Cît costă o viață în China?
cornee proapătă: 30.000 dolari
plămîn: 150-170.000 dolari
rinichi cu timp de așteptare o zi: 62.000 dolari
ficat: 100.000 dolari
inimă ce bate încă: 130-160.000 dolari
Timpul de așteptate pentru un rinchi în New York este de 8-10 ani, în China doar o zi. Numai în 2003, în China s-au realizat 3.000 de transplanturi de ficat. Numărul acestora e de circa 100, în orice țară civilizată.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!