Cuvîntul „român“ a plecat din Braşov

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Pãrintele prof. dr. Vasile Oltean de la „Prima Şcoalã Româneascã“, muzeul care pãstreazã comorile coresiene

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 29.01.2016

• Fiul Diaconului Coresi a tipărit pentru prima oară cuvîntul „român“ în loc de „rumân“, cum se obişnuia pînă în 1582
• Cei doi Coresi au venit la Braşov, au tipărit cărţi fundamentale ale neamului românesc şi au dispărut misterios în colbul istoriei
„Tetraevanghelul“ lui Coresi, o tipăritură de importanţă covîrşitoare pentru istoria şi cultura noastră, împlineşte 455 de ani. De fapt, toate cele 39 de cărţi la care vestitul diacon-tipograf a muncit timp de 25 de ani, în Braşov, sînt comori ale unităţii şi continuităţii limbii române. Incunabulele sînt expuse la Muzeul Primei Şcoli Româneşti, altele sînt răspîndite în marile biblioteci ale lumii sau în colecţii particulare. Pentru noi, braşovenii, Coresi şi teascul lui din Şchei sînt motive de mîndrie, însă puţini ştiu că au existat doi tipografi-diaconi cu acest nume: tatăl şi fiul Coresi. Amîndoi au tipărit cărţi în atelierul din Braşov, printre primele de circulaţie în limba română. Dacă operei lui Coresi-tatăl îi cunoaştem însemnătatea, despre cea a fiului se ştiu prea puţine. A sosit timpul să aflăm că Şerban Coresi este cel care a tipărit pentru prima oară termenul „român“, în 1582, în loc de „rumân“, cum se folosea pînă atunci. Practic, a fost primul care a pus pe hîrtie acest cuvînt drag cu care ne identificăm. Monitorul Expres vă invită să descifrăm misterul originii acestei familii şi valorile cunoscute şi necunoscute pe care ni le-au transmis primii tipografi care au slujit limba română.

Un tipograf străin la Braşov

„De unde vine acest minunat bărbat, care înzestrează neamul cu cele mai bune cărţi în limba lui, cărţi mîntuitoare de suflet şi înălţătoare de inimi, care îndeamnă la întrebuinţarea graiului strămoşesc, cine e?“ se întreba în 1909 istoricul Stoica Nicolaescu. Pe bună dreptate un mister, originea acestui tipograf i-a preocupat pe mulţi cercetători. Pare să fi venit la Braşov din senin, fără un trecut cunoscut, fără un motiv clar şi s-a apucat de tipărit cărţi esenţiale pentru neamul românesc. Numele Coresi a stîrnit numeroase controverse, nefiind unul românesc. S-au lansat două ipoteze: Coresi a fost grec sau român neaoş. Alexandru Odobescu susţine că Diaconul Coresi ar fi originar din insula Chios, din familia de greci Coressios, despre care se ştie că i-a dat, în a doua jumătate a secolului XVI, pe medicul Ioan Coressios şi pe negustorii Gheorghe şi Ioan Coresi. Filologul Lucian Predescu afirma că primii Coressios s-au stabilit la noi pe la sfîrşitul veacului XV, deoarece prima menţionare face referire la un bărbat fără titlu, deci venetic, care n-avusese timp să capete vreun rang. Familia Coressios trebuie să fi emigrat în 1494, atunci cînd veneţienii au cucerit Chio. Bazîndu-se pe fonemul „ie“, specific substantivelor proprii din limba greacă, Ovid Densuşianu crede şi el că marele tipograf provenea dintr-o familie grecească, aclimatizată în Muntenia.

Coresi a fost „foarte român“

O altă ipoteză susţine că Diaconul Coresi ar fi putut fi „aromân, albanez, sîrb sau bulgar, dar mai puţin grec“, după terminaţia „si“ a numelui. Nicolaescu arată că „era român neaoş, răsărit din mijlocul poporului, mai bun ca orişicare altul pe timpul lui“. Nicolae Iorga recunoaşte că în secolele VI-VII, negustori greci cu numele Coressios treceau prin ţara noastră, iar numele Coresi a fost împrumutat de la ei, deci „Coresi a fost un Coresie român curat, şi nu grec“. Pr. Prof. Nic. M. Popescu scria: „Ştim că eşti din Târgovişte, cu tot numele ce-ţi sună a străin. Ne lămurim din hrisoave că nu eşti rudă cu altă familie Coresi, bogată şi apucătoare, din jurul Ghighiului. Ştim că ai luat asupra-ţi sarcina diaconiei de mir, pe care cu neasemuită cinste ai purtat-o. Înţelegem că ştiai şi limba slavonească, în care se citea atunci prin bisericile noastre“. Pe baza documentelor existente nu se poate afirma originea greacă a lui Coresi, aşa cum nu se poate afirma nici că a fost român curat. De altfel, acest lucru este mai puţin important. Importantă este contribuţia pe care a avut-o la dezvoltarea limbii româneşti şi a tiparului. Cel mai nimerit ar fi să dăm crezare propriei mărturisiri. În epilogul „Tetraevanghelului“ tipărit la Braşov între 1560-1561, foloseşte expresia „ot Târgovişte“ (din Târgovişte), localitatea din care a venit spre Braşov. Iar în „Tîlcul Evangheliilor“ (Braşov, 1564), Coresi a spus: „noi, românii“. Argumente care îl îndreptăţesc şi pe părintele prof. dr. Vasile Oltean să considere că Diaconul Coresi „a fost foarte român“.

Diaconul cărei biserici?

Nerva Hodoş a schiţat un arbore genealogic al celor cîţiva Coresi cunoscuţi în hrisoave. Coresie din actele munteneşti de la 1492 a avut un fiu, pe grămaticul Coresi, care a avut doi fii, pe logofătul Coresi şi pe Diaconul Coresi, tipograf. Acesta din urmă a avut un fiu, Şerban, care a învăţat meşteşugul tiparului de la tatăl său. Diaconul a ridicat o biserică la Târgovişte, cu meşteri aduşi de la Braşov, conform învăţatului braşovean Ion Bogdan. În anul 1544, Vintilă Vornicul adresează o scrisoare Sfatului din Braşov, prin care îl cerea pe Petru Zidarul „carele a zidit biserica lui Coresi şi cu cîţi inşi va lua el cu sine, căci vreau să-mi fac două biserici“. Aceste texte demonstrează că familia Coresi îşi ducea veacul în Târgovişte, erau oameni înstăriţi, care activau în cadrul bisericii ortodoxe. Dar care sînt cele două biserici ridicate de Coresieni? N-au fost identificate. Unele surse precizează că, în anul 1557 Coresi era diacon la Mitropolia din Târgovişte şi în acelaşi an a început acolo prima carte, „Triodul Penticostar“, ajutat fiind în această lucrare de cei zece ucenici ai săi, ceea ce înseamnă că avea deja vechime în arta tiparului. Dar în acelaşi an are activitate şi la Braşov. Cum se explică această neconcordanţă?

Dincolo şi dincoace de Carpaţi

Deşi nu sînt pe deplin elucidate locul şi data naşterii tipografului Coresi, istoricii au căzut de acord că s-a născut la Târgovişte, „la sfîrşitul domniei lui Radul Vodă cel Bun sau cel Mare (Maiu 1496 Aprilie 1508)“, după cum afirmă Nicolaescu. Anul naşterii rămîne totuşi un mister, ca şi cel al morţii, probabil 1588, la Braşov. Nu se ştie nici unde a făcut şcoala, cînd şi unde a a învăţat greceşte. Nicolaescu afirmă că „între anii 1538 şi 1544 Coresi îmbracă haina preoţească“ de diacon. Dar se ştie că a deprins „meşteşugul tipografiei, probabil, de la Dumitru Liubovici, nepotul vestitului tipograf din Veneţia, Bojidar Vucovici“. Disputele continuă, istoricii întrebîndu-se de ce, dintr-odată, Coresi a venit la Braşov şi cînd? Vasile Oltean precizează anul, 1573, menţionat în documente braşovene despre „diaconul Vlădicii, tipograful, împreună cu patru oameni“. A rămas cinci zile pentru tratative. Mutarea la Braşov s-a produs în 1559, înainte de 12 iunie cînd se ştie că a început editarea „Catehismului românesc“. Dar tot Vasile Oltean anunţă că, odată cu descoperirea „Micului Octoih Braşovean“ din 1556, lingvistul braşovean Constantin Lacea a aflat că în acel an Coresi era deja în Braşov, împreună cu logofătul Oprea, meşter tipograf. Se pare că diaconul a avut o perioadă în care a revenit la Târgovişte, aşa cum, la fel de bine se putea să nu fi fost încă stabilit la Braşov, dar să fi venit în Şchei pentru a tipări cărţi. Nicolae Iorga ne asigură că „acest Coresi, despre viaţa căruia nu se ştie nimic alta decît că a fost şi a rămas diacon, că se pricepea la tipar, ca ucenic al ultimilor tipografi munteni, că a avut un fiu Şerban, se găsea la Braşov în 1560“. De altfel, prima etapă a tipăriturilor coresiene este datată 1559-1567, cînd Coresi a lucrat pentru consiliul orăşenesc al Braşovului.

De ce la Braşov?

Motivul apariţiei lui la Braşov stă sub semnul întrebării. În „Istoria tiparului braşovean“, Vasile Oltean combate ideea celor ce susţin că a fost prigonit de domnitorul Mircea Ciobanul, deoarece Braşovul avea bune relaţii cu Muntenia în acea perioadă. „Plecarea din Târgovişte a fost încuviinţată de însuşi Pătraşcu cel Bun, domnul Ţării Româneşti, care în acel an se găsea cu oaste în Transilvania“, spune istoricul Gheorghe Conţ într-un „Magazin Istoric“ din 1969. Vasile Oltean combate şi afirmaţia că tipograful s-a pus, de fapt, la dispoziţia luteranilor şi calvinilor, care i-ar fi oferit tipografia pentru a promova dogmele altor culte decît cel ortodox. Chiar dacă în etapa 1567-1571 a tipărit şi cărţi ortodoxe cu influenţe calvine, nu acesta a fost scopul venirii lui Coresi la Braşov cu întreaga familie. Tipograful a fost „preocupat de puritatea ortodoxă a cărţilor româneşti ieşite din atelierul său“. Pe de altă parte tipografia din Târgovişte se învechise, iar Braşovul îi oferea o tipografie modernă şi hîrtie din belşug produsă de moara locală (înfiinţată în 1546). Deci trebuie luat în calcul şi un factor economic care a contribuit la stabilirea lui Coresi la Braşov. Conform unor surse, Coresi a lucrat în tipografia judelui Braşovului, Hans Benkner, pe cheltuiala căruia a realizat şirul tipăriturilor româneşti. Dar Vasile Oltean demonstrează că „există o bogată documentaţie care atestă calitatea de patron al tiparului său“. Este vorba de un proces a cărui sentinţă spunea: „Coresi să păstreze presa“.

Două mistere: numele complet şi mormîntul

Despre viaţa personală a Diaconului Coresi se cunosc detalii sumare. Nu ştim care era prenumele lui. Sau numele, deoarece Nicolaescu susţine că binecunoscutul Coresi ar fi numele mic. În unele surse se spune că îl chema Gheorghe Coresi. S-a căsătorit de tînăr cu Diica Jeleaza din Miroslăveşti cu care a avut
trei fii: Coresi Logofătul (n. 1527), Drăgan (1530) şi Şerban (1533). Se presupune că Diaconul Coresi a murit în 1583, data ultimei tipărituri, „Evangheliarul“. Nu se ştie unde este înmormîntat, dar se crede că, dacă a murit la Braşov, aici ar trebui să fie şi mormîntul. Nu avem decît un monument dedicat acestui mare tipograf, în curtea Bisericii „Sfîntul Nicolae“, unde se află şi o replică modernă a tiparniţei lui. Coresi a tipărit cele dintîi cărţi de circulaţie în limba română. Sutele de exemplare ieşite de sub teascul lui Coresi sînt răspîndite în întreaga lume, în biblioteci şi institute de cercetare, fiind apreciate ca opere de importanţă capitală în istoria tipografiei mondiale. Doar cîteva din cele 39 de titluri pot fi admirate în Braşov: „Cazania a II-a“ („Cartea românească cu învăţătură“), „Psaltirea“, „Sbornicul“, „Octoihul“ şi altele. Ne lipseşte „Tetraevanghelul“ (1561), despre care multă vreme s-a crezut că a fost prima carte în limba română a lui Coresi. De ce este important „Tetraevanghelul“ ieşit din tiparniţa de la Braşov? Pentru că pînă atunci, Evangheliile circulau doar în limba slavă, iar noua tipăritură s-a făcut cu ajutorul preoţilor Iane şi Mihai de la Biserica „Sf. Nicolae“ din Şchei, care au tradus textele sfinte în limba română.

„Tetraevanghelul“, cartea cărţilor româneşti

Vechile manuscrise ale „Tetraevanghelului“ erau copiate şi circulau cu mare greutate. Coresi a extras, a corectat şi a adăugat din limba vie a românilor de pretutindeni, făcînd textul de înţeles pentru tot poporul de credincioşi. Coresi a contribuit astfel la răspîndirea limbii române, a formei ei literare, dar şi a limbii liturgice româneşti. „Tetraevanghelul“ precizează în epilog că a fost tipărit „să fie popilor rumâneşti, să înţeleagă să înveţe rumânii cine-s creştini“. Coresi a folosit tehnica xilogravurii, adică a sculptat fiecare literă în lemn. A lucrat la carte timp de opt luni, între 3 mai 1560 şi 30 ianuarie 1561. Are 249 de file, grupate în 32 de caiete, format 30x18,5 cm, 24 rînduri pe pagină, pe hîrtie braşoveană fără filigran. Frontispiciul are dimensiunile 142x78 mm. Şi, ce e mai important, deşi grafia este chirilică, limba este română. Abia peste 301 ani, în vremea lui Cuza, se va trece la alfabetul latin. La tipărirea cărţii, Coresi a lucrat împreună cu Tudor Diacul din Şchei. Cu toate că munca a fost colosală, „Tetraevanghelul“ nu a avut prea multă căutare în Ţara Românească sau Moldova, unde tradiţia limbii slavone era înrădăcinată. A început, însă, să fie copiat după 15 ani, de Radu Gramaticul, şi răspîndit în biserici şi şcoli. Se cunosc la ora actuală doar 10 exemplare, după cum spune Vasile Oltean, aflate în biblioteci şi muzee din ţară şi din lume. Un „Tetraevanghel“ aparţine familiei Stinghe din Şchei.

Primul „român“

Diaconul Coresi a învăţat arta tipografică de la Dimitrie Liubavici, dar şi-a întrecut maestrul. Şi-a conturat un stil personal: format mare al cărţilor, litera uncială, dreaptă, groasă, neagră, nestilizată, legătura din scoarţe de lemn, îmbrăcate în piele de culoare maro şi cu un desen geometric imprimat. La rîndul lui, primul mare tipograf în slujba limbii române a şcolit zeci de ucenici, care s-au răspîndit în alte centre româneşti, tipărind pe cont propriu la Bistriţa, Orăştie, Bucureşti, Câmpulung, Govora, Mănăstirea Dealu, Iaşi, Snagov. Dintre aceşti ucenici, cea mai valoroasă activitate tipografică a desfăşurat Şerban Coresi, fiul tipografului, care, împreună cu alt ucenic, diacul Marien, a tipărit „Palia de la Orăştie“ (1582). Această scriere are o importanţă capitală pentru români, pentru că, încă din prima pagină, pomeneşte expresia „fraţi români“. Astfel, pentru prima oară în istorie, termenul „rumân“ folosit pînă atunci este înlocuit cu „român“. „Palia“, prima tipărire a Vechiului Testament în limba română, a fost scrisă pentru a fi de folos „voo fraţi Românilor“. Cel care a avut iniţiativa introducerii cuvîntului „român“ în tipărituri se semnează „eu Şerban diiacu, meşterul mare a tiparelor“. El a lucrat la carte la 20 de ani după „Tetraevanghelul“ în româneşte al tatălui său, tot opt luni, în perioada 14 noiembrie 1581-14 iulie 1582.

O tipografie pentru o singură carte

„Palia“, text de referinţă în istoria cărţii şi a tiparului, este singura tipăritură apărută la Orăştie în secolul XVI, fiind un valoros text de epocă. Totuşi, cercetătorii se întreabă de ce Şerban Coresi a ajuns tocmai la Orăştie, fie şi pentru puţin timp, şi de ce a înfiinţat un atelier tipografic pentru o singură carte? Se pare că Şerban a plecat din Braşov acolo unde i s-au pus la dispoziţie cele necesare meseriei de tipograf. Cheltuielile de tipărire au fost suportate de către nobilul maghiar reformat Ferenc Geszti din Deva. Filologii au susţinut că Palia ar fi fost o traducere a unei ediţii medievale a Vulgatei, Biblia multiplicată în limba latină. Alţii cred că traducerea a fost bazată pe Pentateuhul din 1551 tipărit la Cluj de marele cărturar ardelean Gaspar Heltai. Iar traducătoru ar fi fost episcopul ardelean Mihai Tordaşi. Este precizat că tălmăcirea s-a făcut „den limbă jidovească şi grecească şi sîrbească“. În realitate, mai mulţi dascăli şi preoţi români au contribuit la definitivarea textului. P.P. Panaitescu afirma că „Palia“ e rodul unei „opere conştiente de cultură românească“. Salutar e că Şerban Coresi a avut iniţiativa unei prefaţe în care cuvîntul „român“ să fie scris aşa cum circula deja în popor. Volumul are 164 de file şi e imprimat pe hîrtie de fabricaţie sibiană. Din „Palia“ de la 1582 s-au păstrat patru exemplare la Biblioteca Academiei din Bucureşti şi unul la Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia. Toate sînt incomplete, cel al Bibliotecii Universităţii din Budapesta este cel mai bine păstrat. Primul care a menţionat însemnătatea acestei tipărituri a fost braşoveanul Radu Tempea, în 1707, în prefaţa „Gramaticii româneşti“.

Cei doi Coresi, titanii tiparului în limba română

Viaţa şi activitatea lui Şerban Coresi au fost legate de Braşov, unde a ucenicit în atelierul tatălui său şi unde a tipărit singur „Liturghierul slavonesc“ (1588), fiindcă după „Palia“, s-a întors acasă, la Braşov şi a continuat să folosească în tipărituri cuvîntul „român“. Practic la Orăştie a stat doar un an cît a pus pe picioare tiparniţa şi a scos cartea. A colaborat cu preotul şcheian Mihai, numele acestuia ţinînd să-l menţioneze în „Liturghier“: „isprăvitoriul Popa Mihail, din aceeaşi cetate braşovenească“. În epilog, se semnează „fiul diaconului Coresi“. Se pare că, din cartea de 105 pagini, s-a păstrat un singur exemplar, la Biblioteca arhidiecesană din Blaj. Din păcate, nici despre fiul Diaconului Coresi nu se cunosc prea multe amănunte. Se presupune că a murit curînd după această ultimă carte, în 1588. „Palia“ rămîne ultima din seria tipăriturilor româneşti din Ardeal pentru mai bine de jumătate de secol. Tiparul va renaşte dincoace de Carpaţi, în timpul domniilor lui Matei Basarab şi Vasile Lupu. Diaconul Coresi şi fiul său Şerban, doi tipografi a căror operă este net superioară predecesorilor din breaslă, rămîn în istorie pentru contribuţiile la cizelarea şi înnoirea limbii, îndreptarea ortografiei, îmbinarea cuvintelor din Ardeal cu cele din Muntenia, grai care s-a impus ca bază a limbii literare a poporului nostru. Acest lucru n-ar fi fost posibil fără Prima Şcoală Românească din Şchei, spaţiu în care cărţile îşi găseau cei mai însetaţi cititori. Filologul Ion Gheţie spunea şi el că „în Ţările Române, unificarea limbii a fost mult uşurată de tipăriturile lui Coresi. Unificarea limbii a început fără nicio constrîngere din partea autorităţilor, în vreme ce în Franţa dialectul din Ile de France se impunea prin ordonanţă regală“. Cărţile coresiene născute la Braşov au înscris în cultura română, după aprecierea lui Lucian Blaga, „întîiul mare poem al unui neam“.
„Den mila lu’ Dumnezeu, eu, diaconul Coresi, deac-am văzut că mai toate limbile au cuvîntul lu’ Dumnezeu în limba lor, numai noi rumânii n-avem“
„Tetraevanghelul“
„În sfînta besearecă mai bine e a grăi cinci cuvinte cu înţeles decît 10 mie de cuvinte neînţelease în limbă striină. “ Diaconul Coresi

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: