Hans Bergel, braşoveanul „fără patrie“

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 18.09.2015

• Scriitorul braşovean Hans Bergel a făcut ani grei de temniţă comunistă, apoi a emigrat în Germania
• La împlinirea a 90 de ani, cel numit „Omul fără patrie“ va fi omagiat la ICR Berlin

„Sînt eu un german? Conform naşterii, limbii materne, educaţiei şi formaţiei mele şi încă conform paşaportului, da. Însă, cu cît trăiesc mai mult în Germania, cu atît mă simt mai înstrăinat printre germani“. Aceasta este mărturisirea braşoveanului Hans Bergel, scriitorul care de aproape o jumătate de secol s-a refugiat în Germania ca să scape de persecuţiile comuniştilor. Braşoveanul are o poveste de viaţă cutremurătoare, care a atras atenţia cercetătoarei din Germania Renate Windisch-Middendorf. Chiar dacă îl numeşte „Omul fără patrie“, chiar dacă el însuşi nu a găsit încă un răspuns definitiv la întrebările esenţiale, noi nu uităm că Hans Bergel este braşovean.

Micul Hans a fost elev la Liceul Honterus

Hans Bergel s-a născut pe 26 iulie 1925, într-o familie de învăţători saşi din Rîşnov. Tatăl lui, Erich Bergel, era învăţător, profesor de muzică şi revizor în şcolile comunităţii germane din România, aşa că era nevoit să se tot mute cu serviciul. În 1936, au ajuns la Reghin, apoi în 1939, la Braşov, unde micul Hans a fost elev la Liceul Honterus. Între 1941 şi 1944 a urmat seminarul pedagogic din Sibiu, dar întoarcerea armelor împotriva Germaniei l-a obligat să-şi întrerupă studiile. În 1944, tatăl său, în vîrstă de 45 de ani, a fost arestat şi Katharina, mama lui Hans, pe atunci de 19 ani, a rămas să aibă grijă singură de cei patru copii. În ianuarie 1945, viitorul scriitor a fost arestat la Sibiu şi era cît pe ce să fie deportat în Uniunea Sovietică. Dar, înainte ca trenul să plece, a reuşit să fugă în ultimul moment. Pînă în octombrie 1945 a stat ascuns la un cioban român din Munţii Cibinului. Bergel a intrat în contact cu Rezistenţa Anticomunistă. Vreme de doi ani, a fost curier între oamenii de încredere şi grupurile de partizani din munţi. S-a întors la Sibiu, şi-a terminat studiile, după care s-a angajat ca profesor. Pentru prima oară a fost arestat în 1947. Acest sas educat nu era pe placul bolşevicilor.

Din puşcărie, în armată

Pe cînd avea 22 de ani, a încercat să fugă din România în Ungaria, nu pentru o viaţă mai bună, ci fiindcă era deja urmărit pentru activitatea în mişcarea de rezistenţă. Fusese trădat de un prieten. La Budapesta, a fost prins într-o ambuscadă a poliţiei maghiare şi predat grănicerilor români de la Curtici. Tribunalul militar din Timişoara l-a condamnat ca fugar, judecătorii nu aflaseră că era căutat de Securitate. „Această condamnare a avut urmări negative pentru întreaga mea viaţă în dictatura comunistă, ea era ştampila care mi-a fost pusă de la început, era «înfierarea» care m-a făcut recognoscibil pentru totdeauna“, mărturisea el într-un interviu. A fost condamnat la 14 luni de închisoare, dar, după 10 luni, a evadat. A fost din nou prins. După mai multe peripeţii, i-a venit ordinul de recrutare. Între 1949 şi 1956 a făcut armata şi a devenit sportiv de performanţă la Bucureşti, la Clubul Central al Armatei, şi în Echipa Naţională de Schi a României. Bun sportiv, Bergel a schiat şi la 80 de ani. Doi ani a fost campion la atletism, continuînd să se antreneze la Braşov, pînă în 1956. Cum accesul la cursurile de zi, în învăţămîntul superior, îi era interzis, a studiat la fără frecvenţă Istoria Artelor şi Filosofia, la Universitatea din Bucureşti (1951-1954). Trei ani mai tîrziu, a ajuns redactor cultural la ziarul de limbă germană „Volkszeitung“, organ al Comitetului Regional al Partidului Comunist şi al Sfatului Popular din regiunea Stalin. De aici a fost concediat fără preaviz, din motive politice.

„Mi-am exprimat nemulţumirea printr-o înjurătură“

„După ce am terminat cu armata, colonelul Corneliu Mănescu, ministrul de externe de mai tîrziu, mi-a spus că sînt căutat de Securitate şi că ar fi bine să mă înrolez din nou în armată, cît mai pot da performanţe sportive“, povesteşte scriitorul. La Cluj, a fost din nou arestat, în 1954, pentru „incitare la rebeliune“. De fapt, „n-am fost de acord cu transformarea facultăţii într-un fel de institut de estetică marxistă şi mi-am exprimat nemulţumirea printr-o înjurătură“. A primit un an de închisoare. Deşi a fost eliberat mai devreme, nu i s-a permis să-şi reia studiile. S-a întors la familia din Braşov. Între timp, Bergel se căsătorise cu Susanne Schunn şi aveau o fetiţă şi doi băieţi. Îşi cîştiga existenţa din activităţi literare şi publicistice, „mereu însă cu această povară că făcusem puşcărie“. O vreme a fost angajat ca violoncelist la Teatrul Muzical din Braşov.

Condamnat pentru o nuvelă istorică

Pe 20 aprilie 1959, a fost arestat pentru a treia oară pentru nişte manuscrise, care ulterior au fost făcute pierdute. Tribunalul militar l-a condamnat la 15 ani de muncă silnică şi la 5 ani de pierdere a drepturilor cetăţeneşti. E vorba de celebrul proces al „grupului de scriitori germani“, încheiat la 15 septembrie 1959. A fost condamnat pentru nuvela istorică „Prinţul şi bardul“, scrisă cu 12 ani în urmă. Poate că nimeni n-ar fi remarcat o scriere veche, dacă n-ar fi fost trădat de un prieten, pentru a doua oară. Turnătorul a arătat Securităţii că nuvela are un dublu mesaj, din care unul ostil comunismului. „Era un text pe care îl scrisesem în urma primului şoc pe care îl trăisem faţă de lumea comunistă de după război, cînd aveam 20 de ani. El reprezintă revolta unui tînăr care, mai mult intuitiv, a prevăzut ce vremuri se apropie. Bardul îi spune prinţului: «Sînt liber, chiar dacă mă pui în lanţuri». Deşi era vorba de secolul XVII, în spatele figurilor istorice se ascundea situaţia de atunci din România“. „Securitatea a încercat după proces în mod subtil toate amintirile despre noi“.

18 temniţe

Istoricul literar Dr. Motzan a numit nuvela care l-a băgat pe Bergel în puşcărie „singurul document de rezistenţă al literaturii germane din România comunistă“. Trădătorul a vîndut Securităţii un şir întreg de persoane. Alţi cercetători susţin că declaraţia turnătorului era un fals, un montaj încropit de Securitate din fragmente de propoziţii. În cei cinci ani de detenţie, a trecut prin 18 temniţe: minele de plumb de la Baia Sprie, fortul Făgăraş, închisoarea de tranzit Codlea, „malmezonul“ din Bucureşti, închisoarea militară din Timişoara, închisorile Securităţii de la Arad, Curtici şi Braşov, lagărele de muncă forţată Răchitoasa şi de pe insula dunăreană Strâmba, fortul subteran nr.13 Jilava. Şi încă multe altele. Pînă în 1964, a avut domiciliu forţat în Bărăgan, unde l-a cunoscut şi pe Corneliu Coposu. A fost eliberat în acelaşi an, în contextul amnistiei generale a deţinuţilor politici, şi s-a angajat ca muzician la orchestra din Braşov. A depus cerere de emigrare în Republica Federală Germania, soţia şi copiii primiseră deja paşapoartele. Lui, însă, i s-a interzis să părăsească România.

Scrisoarea cu care a ieşit din România

„Am mai stat în ţară pînă în 1968. Au fost patru ani negri, soţia şi a copiii au dus-o foarte greu în Germania. Atunci m-am adresat printr-o scrisoare plină de disperare lui Gunter Grass, pe care i-am transmis-o clandestin, şi cu ajutorul lui am reuşit să ies din România“, îşi aminteşte braşoveanul. Norocul lui a venit de la acest mare scriitor german, laureatul de mai tîrziu al Premiului Nobel, care a intervenit pe lîngă Willy Brandt, ministrul de externe german de atunci. După ce a emigrat, n-au mai ţinut legătura. În Germania, şi-a regăsit familia stabilită la Gröbenzell, lîngă München. Dar a găsit şi multă dezamăgire. Chiar cînd a ajuns în München, în martie 1968, studenţii de la Universitate erau în stradă făcînd propagandă comunistă, pledînd pentru Ceauşescu, cel care tocmai se opusese invaziei în Cehoslovacia. „Să văd că tineri de 20 de ani vorbesc de comunism într-un stat ca Germania Federală de atunci, în primul rînd bogat, în al doilea rînd democratic, pentru mine a fost un şoc“, spune Bergel.

Socialismul din RFG

A fost atît de dezamăgit de moda socialistă din rîndurile tineretului german, încît a vrut să se întoarcă în România. „Atunci, am început să ţin conferinţe la Universitate, în timp ce profesorii nu mai aveau curajul să intre în sălile de curs. Le-am spus direct studenţilor că habar nu au ce fac şi insistam asupra faptului că vorbesc despre realitatea pe care o cunoşteam în profunzime. Dar, din păcate, ei nu erau dispuşi să fie informaţi mai bine. De aceea, după o vreme, am renunţat şi nu am mai întreprins nimic“. Îşi aminteşte despre vremea cînd germanii păreau vrăjiţi de politica lui Ceauşescu că „am primit sute şi mii de scrisori, pe care le păstrez şi astăzi, pe marginea articolelor mele despre realităţile comuniste. Însă a convinge un literat branşat la o ideologie de stînga a fost imposibil“. Şi-a reluat activitatea de scriitor. „Mi-a fost greu la început. Am făcut fel de fel de munci pînă am reuşit să scot prima carte în 1970: un roman pentru tineret care a avut mare succes, înregistrînd peste zece ediţii. După aceea, am preluat redacţia ziarului Siebenburgische Zeitung (Ziarul Transilvănean) de la München. Timp de 20 de ani. În paralel, aproape în fiecare an, am publicat cîte o carte“, povesteşte scriitorul. A colaborat şi la Radiodifuziunea din Bavaria (Bayerischer Rundfunk). Din 1991, este coeditor al publicaţiei Südostdeutsche Vierteljahresblätter.

Cu gîndul tot la România

Azi, sasul Hans Bergel vorbeşte o română impecabilă şi este ataşat în continuare de Braşov. De altfel, tot ceea ce a scris, nuvele, schiţe, eseuri şi romane, versuri şi articole politice, toate fac referinţă la locurile natale, la universul spiritual şi imaginar al românilor şi al saşilor de la noi. „Românitatea, aşa cum s-a conturat şi s-a cristalizat de-a lungul vremii, de la arta populară pînă la cea modernă, de la muzica cultă şi pînă la literatură şi filosofie, pentru mine reprezintă una din formele europene de afirmare, de care duce lipsă structural conceptul cultural european. Păstraţi această bogăţie! Într-o lume isterizată şi superficializată de posibilităţile tehnice, pericolul pierderii acestei comori culturale de neînlocuit este foarte mare. Întreaga mea viaţă voi purta în mine cîntecele şi dansurile, graiurile, lacrimile şi rîsul, istoria şi chipurile poporului român, chiar dacă nu mai trăiesc în mijlocul lui“, mărturiseşte Bergel, scriitorul din Germania al românilor de pretutindeni.

Palmares impresionant

- Este autorul a 40 de cărţi, peste 1.000 de articole publicistice şi a realizat sute de emisiune radiofonice.
- Cel mai mare succes literar este scrierea polemică „Saşii în Transilvania după 30 de ani de comunism-Un studiu despre drepturile omului la o grupă etnică din spatele cortinei de fier“ care, la cererea lui Ceauşescu, a fost tradusă şi în limba română.
- A întreţinut relaţii literare cu Lucian Blaga, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi şi Nichita Stănescu. În 1977, l-a cunoscut personal pe Cioran.
- Cîteva dintre romanele lui Bergel au fost traduse şi la noi, cea mai cunoscută rămînînd „Dans în lanţuri“, o autobiografie din anii de temniţă.
- Multe din scrierile sale au fost traduse în engleză, franceză, maghiară, română şi ebraică.
- A tradus în limba germană poezii de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, George Bacovia, Radu Gyr, Ana Blandiana şi romane de Francisc Munteanu
- Fratele său mai mic, Erich Bergel (1930-1998), a fost compozitor şi dirijor de renume mondial (foto).
- La vîrsta de 70 de ani, scria zilnic 14 ore, iar acum 7-8 ore.
- În 1997, a primit titlul de „Cetăţean de onoare al oraşului Braşov“
- Este Doctor honoris causa al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (2001)
- Pentru activitatea sa literară, publicistică şi culturală, a fost distins cu Crucea de Merit a Germaniei, Premiul Gryphius, Premiul Dehio, Premiul Mass-Mediilor din Bavaria.
- Pe 15 septembrie 2009, i s-a înmînat Ordinul „Meritul Cultural“ în grad de ofiţer, categoria A - „Literatură“, din partea Preşedintelui României, Traian Băsescu, pentru „contribuţia personală la îmbogăţirea patrimoniului cultural românesc şi universal“.

Procesul celor cinci

• Procesul scriitorilor germani învinuiţi de naţionalism (Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel, Harald Siegmund), „singurul proces care s-a făcut în România ca bloc conspirativ“, după cum apreciază Bergel, a avut loc în oraşul Stalin (Braşov). Martorul acuzării a fost Eginald Schlattner, un alt scriitor sas braşovean. Tribunalul Militar din Braşov i-a condamnat pe cei cinci la 95 de ani de temniţă grea şi muncă silnică.

„Întrebare: Despre ce este vorba în Fürst und Lautenschläger?
Hans Bergel: Eroul principal este un bard care se alătură poporului şi propagă în sînul populaţiei Braşovului ideile revoltei. În nuvelă este vorba despre revolta tuturor straturilor sociale, dar mai ales a săracilor braşoveni contra lui Báthory.“
„Întrebare: Ce poţi spune în legătură cu activitatea lui Bergel?
Eginald Schlattner: Mi-a adus la cunoştinţă că a scris o carte care poate fi interpretată din punct de vedere politic în mai multe sensuri. E vorba de Fürst und Lautenschläger. Totodată mi-a explicat şi codul necesar pentru interpretarea corectă a cărţii, adică faptul că tiranul din povestire simbolizează regimul actual, oprimant al libertăţii de gîndire a scriitorului. Cu ajutorul acestui cod ideea nuvelei poate fi interpretată ca o critică adusă regimului actual.“
(Fragmente din declaraţiile lui Bergel şi Schlattner, legate de nuvela lui Bergel „Prinţul şi Bardul“ - 15 septembrie 1959)

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: