Brănenii de pe Columna lui Traian

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 08.05.2015

• În zona Bran-Moieciu, straiele nu s-au schimbat de pe vremea dacilor, costumul tradiţional bărbătesc rămînînd acelaşi ca acum 2.000 de ani

Pe 12 mai, acum 1902 ani, era inaugurată la Roma Columna lui Traian, operă atribuită lui Apolodor din Damasc. Monumentul povesteşte războaiele daco-romane. Scenele sculptate sînt izvoare de cercetare pentru istorici, militari, etnologi, sculptori, arhitecţi. Prof. dr. Ioan Raoveanu (foto medalion) a studiat şi el personajele zugrăvite pe basorelief şi a constatat că locuitorii din zona Bran-Moieciu se îmbrăcau exact ca dacii de pe Columnă. Profesorul braşovean demonstrează că portul tradiţional din această zonă, mai precis cel bărbătesc, este identic cu cel al strămoşilor noştri şi a fost păstrat neschimbat timp de 2.000 de ani.

Straie de dinaintea romanilor

Brănenii sînt mîndri de portul lor, chiar dacă îl mai îmbracă azi doar în zilele de sărbătoare ale comunităţii. Este un costum popular aparte, care s-a dezvoltat numai în zona de munte din această parte a Carpaţilor. I se spune, generic, portul popular brănean, dar îl întîlnim şi în Moieciu, Peştera, Măgura, Şimon, Poarta, Şirnea sau Fundata. Etnograful Ioan Raoveanu, el însuşi fiu al Moieciului, a studiat ani de zile aceste veşminte şi a constatat că „portul popular al locuitorilor moieceni este identic cu cel al dacilor de pe Columna lui Traian“. Mai sînt zone în România în care hainele ţăranilor amintesc de cele ale dacilor, dar din întreaga Ţară a Bîrsei, numai în Bran-Moieciu s-au conservat tipare, motive, materiale şi coloristică nealterate de influenţele moderne. Cămaşa dacică, cioarecii, căciulile, opincile sînt piese de port popular românesc, păstrat pînă în contemporaneitate în mai toate ţinuturile locuite de români. Totuşi, la Bran-Moieciu, dacă vezi un bărbat îmbrăcat în straie tradiţionale, poţi să-ţi faci cea mai bună idee despre cum arătau dacii, fiindcă asemănările sînt izbitoare. Şi cărturarul Sextil Puşcariu a observat că brăneanul e un dac autentic: „Cu încălţămintea lui primitivă, ai impresia că a coborît de-a dreptul de pe Columna lui Traian. El nu umblă cu capul gol, ci are o căciulă din blana unui miel întreg. Aceasta şi sarica, care îl scuteşte aşa de bine de frig, sînt chiar mai de mult decît venirea lui Traian prin părţile acestea şi datează din neolitic, cînd omul a făcut cunoştinţa oilor“.

Elemente specifice zonei Bran-Moieciu

Hainele brănenilor, aşa cum se purtau pînă în secolul trecut şi cum se mai găsesc încă prin lăzile de zestre, îşi au originea nu în perioada daco-romană, ci aparţin chiar fondului cultural preroman. Cu alte cuvinte, sînt 100% dacice. Conform etnografului, aceste elemente dacice sînt: „cămaşa încreţită la gît şi fota, ca piese de bază ale costumului femeiesc, precum şi cioarecii, cămaşa, brîul şi cojocul, piese de bază ale costumului bărbătesc“. Mai tîrziu au apărut şi maramele, împrumutate din zona Muscelului, cizmele şi paltonul de la oraş. Toate hainele brănenilor erau adaptate climei şi ocupaţiilor, adică iernilor geroase şi verilor răcoroase, păstoritului şi lucrului la pădure. Prin urmare, prin aceste părţi, oamenii trebuiau să reziste frigului şi să se mişte uşor pe cărările de munte, astfel că şi-au ţesut haine din lînă, cînepă şi in. Abia în secolul XIX, au început să folosească bumbacul şi borangicul, iar mai tîrziu, mătasea, stofa şi firul metalic, pentru motive ornamentale. Culorile au fost dintotdeauna cele ale firului natural, proprie costumului tradiţional brănean fiind combinaţia alb-negru, „care ne leagă de daci“. După adoptarea altor materiale, cămăşile au început să fie cusute cu fir roşu, deşi cele mai multe au conservat culorile sobre. Din păcate, „costumul tradiţional este părăsit, odată cu dispariţia treptată a generaţiei care a trăit în cultul tradiţiei, cînd portul făcea parte dintr-un context cultural în care normele comunitare erau obligatorii“, spune prof. Raoveanu.

Cămaşa încreţită, după modelul dacic

În lucrarea „Aşezările brănene - Portul popular şi ţesăturile tradiţionale“, etnograful descrie amănunţit costumul bărbătesc din zona Bran-Moieciu, subliniind elementele originale, de provenienţă dacică. În primul rînd, lungimea cămăşii, care este „mijlocie şi se situează între cele din nordul ţării, scurte, şi cele din sud, din cîmpie, cu o lungime pînă aproape de glezne“. Dacă privim dacii de pe Columnă, vom vedea că şi cămăşile strămoşilor noştri erau pînă aproape de genunchi. Croită dintr-o singură bucată de ţesătură, cu clini laterali, cămaşa încreţită se îmbracă peste cioareci şi se încinge cu brîu sau chimir. Brîiele purtate de femei se numesc la Bran brăcii şi sînt înguste şi frumos ornamentate. Bărbaţii purtau brîie late. Mai aveau şi chimire sau şerpare din piele de vită, care „ţin mijlocul la ridicătură“, pe care le cumpărau de la tîrg. Brănencele confecţionau cămăşile din pînză ţesută în casă în două iţe, pe urzeală de cînepă. Ornamentele brodate se făceau cu mătase, arnici sau fir metalic, numit imitaţie. Se decorau terminaţiile mînecilor, poalele, gura cămăşii şi porţiunea din jurul gîtului. Mai e specifică şi pînza cu margine, o dungă de culoare portocalie, care conturează silueta bărbatului. Părţile cămăşii sînt asamblate cu cheiţe (cusături). Cămăşile de lucru au guler şi mîneca încreţită cu manşetă. „Decorul alb pe fondul alb al pînzei realizează o cromatică de ton în ton“.

Cioarecii de lînă şi opincile

Pantalonii brănenilor sînt tot ca ai dacilor. „Cioarecii sînt de străveche tradiţie dacică, după cum atestă şi reprezentările de pe monumentele cunoscute ale Antichităţii“, precizează prof. Raoveanu. Aceşti pantaloni erau confecţionaţi din lînă ţigaie, mai rar ţurcană. Aceeaşi cioareci de lînă erau purtaţi şi vara, fiindcă brănenii mergeau cu oile la peste 1.300 de metri, unde şi vara e răcoare. Cioarecii erau strîmţi sau largi şi erau purtaţi şi la sărbătoare şi la muncă, mai ales în portul ciobanilor, asortaţi cu cămaşă din cînepă (cămăşoi), cu chimir, leibărică de postav fără mîneci şi bundă (cojoc lung cu lîna în afară). Pantalonii păstrau culoarea naturală a lînii. În costumul popular din Bran-Moieciu mai intră şi mînecarul (zeghioi) din lînă. Din piele de oaie se făceau pieptare înfundate, încheiate pe umăr sau subraţ. În picioare, vechii brăneni purtau obiele din lînă, înfăşurate pe picior pînă sub genunchi, şi ciorapi, peste care încălţau opincile, cizmele, bocancii (elemente de la oraş). Opincile vin şi ele din antichitatea dacică, după cum spune etnograful: „Opincile reprezintă tipul de încălţăminte propriu-zisă, cel mai vechi, bazat pe forme autohtone cu reminiscenţe iliro-traco-dacice. Opincile brănene aparţin tipului de opincă cu gurgui, confecţionată dintr-o singură bucată de piele. Se prinde de picior cu nojiţe din piele sau din lînă lucrate în casă“.

Cu căciulile pe frunte

Arhaică în portul brănean este şi gluga, formată dintr-o singură bucată de ţesătură. Iarna, ciobanii purtau căciuli din blană de miel. „Căciula constituie cea mai veche formă de acoperămînt“, iar brănenii aveau căciulă ţuguiată, care se poartă cu vîrful lăsat liber, întors pe o parte, orientat spre spate sau îndesat. Se mai poartă şi căciuli mocăneşti, tronconice. Vara, brănenii purtau pălărie de pîslă sau pălăria ţuţuienească, lucrată în Mărginimea Sibiului. Femeile aveau găteli speciale pentru cap, numai fetele umblau cu capul gol. Iarna îşi puneau broboade cumpărate din tîrg, vara basmale din bumbac sau mătase. Femeia măritată din zona Bran-Moieciu purta peste căiţă ştergar sau maramă (începînd cu secolul XIX) în zilele de sărbătoare, pe sub care încingeau pe frunte o legătoare din mărgele cusute pe tiul. Marama putea să aibă şi 3 metri lungime, fiind bogat ornamentată la capete. În portul femeiesc brănean a pătruns gimbirul din lînică, în tonuri de roşu şi galben pe fond negru. Femeile mai purtau şi cîrpă din atlas din mătase naturală. Basmalele, numite cîrpe de cap, se legau sub bărbie, la ceafă sau în creştetul capului. În această zonă, dar şi în Muscel şi Dîmboviţa, femeile mai purtau şi pălăriile de fetru cu calotă sferică.

Celebra fotă de Moieciu

Costumul tradiţional al brănencelor aparţine arealului Muscel-Dîmboviţa-Prahova, dar are şi un element definitoriu: fota de Moieciu. Piesa de bază era cămaşa, numită ie în satele Branului. Femeile mai în vîrstă puneau peste ie leibărica din zeghe, iar fetele, un ilic. Cămaşa era din in sau cînepă (pentru zilele de lucru), cu margine portocalie, ca la bărbaţi. Era o cămaşă încreţită la gît, aparţinînd tipului carpatic, moştenit din portul femeilor dace. Bumbacul a fost folosit abia în secolul XIX. Ia de Bran are mînecă fără altiţă, iar dintre motivele ornamentale care decorau pieptul şi altiţa, cel mai frecvent era „cîrligul ciobanului“. Mîneca largă a fost împrumutată din Muscel. Culorile sînt sobre, predominînd negrul. Rîurile ornamentale longitudinale de pe cămaşă sînt astfel dispuse încît să sublinieze silueta femeii. „În ornamentica iilor de Bran sînt remarcabile chenarele, numite şebace sau ghinare“, precizează prof. Raoveanu. Fota este largă şi cu pulpane şi poartă denumirea de fotă de Moieciu. Are formă dreptunghiulară şi e compusă din vînăt (acoperă partea din spate) şi cele două pulpane de la capete, ornamentate diferit, ca să poată fi întoarse şi purtate la ocazii diferite. Marginile fotei sînt decorate cu vărgi. „Întîlnită încă din epoca dacică, varga este considerată cel mai vechi element decorativ specific artei populare româneşti“. În Muscel, vărgile sînt dispuse la distanţe egale. Fota de Moieciu are vărgi portocalii care alternează cu cele negre. Această fotă originală a dăinuit pînă în secolul XIX la Bran, cînd a fost înlocuită cu fota strîmtă de Muscel.

Şi regii poartă costume de Bran

Costumul brănean este frumos, armonios, pune în evidenţă silueta celui ce îl poartă, nu îl încurcă la muncă şi îi dă un aer falnic cînd îl poartă în zi de sărbătoare. Fiindcă este atît de deosebit, şi regii l-au îmbrăcat. Reginei Elisabeta i se datorează adoptarea la curte a modei costumului tradiţional românesc, socotit pînă atunci drept un strai al ţăranilor. „Oare există tablou mai încîntător decît o ţărancă româncă, îmbrăcată în costum popular, cu fustă roşie sau oranj, cu broboada galbenă aruncată peste cozile negre, cu ochi mari, negri şi luminoşi, cu ulciorul verde pe cap, grăbindu-se spre casă, sau o doamnă româncă, cu veşminte splendide, cu un minunat văl alb sau galben, lucrînd la războiul de ţesut?“, se întreba regina în memoriile sale. Pictorul american George Healy a înfăţişat-o într-un portret în costumul naţional de Muscel, cu multe elemente comune cu cel din zona Bran-Moieciu. Au urmat să poarte astfel de straie şi Regina Maria, principesele Elisabeta, Maria şi Ileana, dar şi majoritatea doamnelor din înalta societate românească. Astăzi, chiar dacă ţăranii îmbracă haine mai practice, de factură modernă, portul tradiţional n-a fost dat uitării. Vechiul costum, cel perpetuat în războaiele de ţesut şi pe masa de lucru a brănencelor, a păstrat zestrea vestimentară a poporului român timp de 2.000 de ani, exact aşa cum apare zugrăvită pe Columna lui Traian. Un fel de catalog cioplit în piatră al straielor strămoşilor noştri.
Foto: http://www.columnaluitraian.ro/ şi colecţia prof. dr. Ioan Raoveanu

200 de metri de istorie sculptată

• Columna lui Traian, construită de arhitectul Apolodor din Damasc, se află în Forul lui Traian de la Roma. Este singurul monument bine păstrat din această piaţă ajunsă numai ruine. Columna a fost sculptată în marmură de Carrara şi înălţată pe un piedestal decorat la colţuri cu vulturi. Înălţimea totală a Columnei este de 39,83 m. Lărgimea frizei la bază este de 0,89 m, sus de 1,25 m. Scenele sînt sculptate ca într-o bandă în spirală cu o lungime de 200 m. Basorelieful este realizat pe 404 dale de marmură, reprezentînd 124 episoade din războaiele împotriva dacilor, în care apar circa 2.500 de personaje. La nivelul soclului se pătrunde în interiorul Columnei printr-o uşă metalică ce dă într-un vestibul, de unde se poate urca pe o scară interioară în spirală spre vîrful monumentului, unde tronează statuia Împăratului Traian. Columna nu este numai o cronică a războaielor dintre romani şi daci (101-102 şi 105-106 d.Hr.), are şi o destinaţie funerară, cenuşa Împăratului Traian fiind depusă aici într-o urnă de aur. Columna lui Traian reprezintă cea mai mare sculptură în relief din toată Antichitatea. Din punct de vedere estetic, Columna lui Traian este şi o capodoperă a artei romane. Cercetări recente au arătat că, iniţial, „tablourile de piatră“ au fost pictate. Valoarea monumentului este inestimabilă, avînd în vedere faptul că scrierile lui Traian despre războaiele dacice s-au pierdut. De-a lungul veacurilor, columna s-a deteriorat sau a fost dezmembrată, dar a fost şi restaurată de tot atîtea ori. Trei suverani ai Franţei au vrut să aibă această columnă la curtea regală. Napoleon al III-lea a realizat o replică, aflată în Franţa. O altă copie integrală se găseşte în Anglia, la muzeul Victoria, din iniţiativă reginei Victoria. În anii 1934-1939 s-au făcut şi demersuri româneşti pentru reconstituirea columnei pe baza mulajelor aduse din Italia. Copia Columnei a costat 769.000 lire sterline şi a fost adusă abia în iunie 1967. A intrat în patrimoniul Muzeului Satului, fiind apoi expusă la Muzeul de Istorie al PCR, iar în 1972, la Muzeul Naţional de Istorie. Copia de la Bucureşti este desfăşurată pe orizontală, scenă cu scenă, astfel că se pot vedea clar toate detaliile. În antichitate, columna putea fi „citită“ în întregime doar din clădirile care o înconjurau, cu cel puţin două etaje. Astfel că vizitatorii forului nu apucau să vadă finalul „filmului“, inclusiv scena sinuciderii lui Decebal. Această scenă a dispărut misterios, fiind ştearsă prin cioplire.

„A coborît un dac de pe Columnă“

• În anul 1896, ţăranul patriot Badea Cîrţan (foto) de la poalele munţilor Făgăraş, preocupat de obîrşia sa şi a neamului românesc, după ce şi-a însuşit datele de istorie necesare, a plecat la Roma să vadă Columna lui Traian. După ce a trecut prin Budapesta, Viena, a ajuns la Roma pe jos, rupînd patru perechi de opinci. Ajuns în faţa Columnei a îngenuncheat, a scos din săculeţ şi a presărat pămînt şi boabe de grîu aduse de acasă, de la Cîrţişoara. Apoi, la intrarea în Columnă, şi-a aşezat cojocul şi a adormit fericit. S-a trezit cînd în jurul său o mulţime de oameni îl studiau cu curiozitate. Conform legendei, cineva ar fi exclamat: „A coborît un dac de pe Columnă“. Asemănarea dintre Badea Cîrţan şi dacii sculptaţi era evidentă.

Cum se îmbrăcau dacii?

• Basoreliefurile Columnei lui Traian reprezintă o sursă valoroasă pentru studierea vestimentaţiei dacilor. Reprezentările cioplite îi înfăţişează pe daci drept nişte bărbaţi robuşti, bărboşi, cu ochi căprui sau negri, mai rar albaştri. Purtau ţesături de casă, cu croială simplă, comode, lipsite de elemente decorative expresive. Erau haine foarte decente, fără decolteuri sau volum exagerat. Nobilii aveau dreptul să-şi acopere capul cu o căciulă de pîslă cu forma ţuguiată numită pilos sau pileus, de la care li se trage şi denumirea de pileati, în timp ce comati, care formau grosul armatei, purtau părul lung. Nobilii aveau o centură cu pafta, la care era ataşată sabia. Dacii de rînd se încingeau cu o sfoară sau o cingătoare de piele. Purtau cămăşi de cînepă încreţite în zona gîtului şi a taliei. Culorile erau nuanţe de alb-bej, gri şi brun, culoarea naturală a lînii de oi. Pantalonii erau pînă la glezne, destul de strîmţi, încreţiţi. Iarna îmbrăcau un cojoc cu blana pe dinăuntru sau pe dinafară. Pe vreme rea, sub căciuli mai purtau glugă. Dacii se încălţau cu opinci legate cu nojiţe. Femeile din popor purtau capul descoperit, nobilele îşi prindeau părul în coc, cu năframă. Purtau o cămaşă încreţită, cu mîneci scurte, şi fustă. Columna lui Traian ni le înfăţişează avînd uneori şi o manta lungă, bogat drapată.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: