Despre originea bradului de Crăciun circulă mai multe legende, care mai de care mai frumoase prin mesajul plin de speranță și bucurie
În urmă cu mulți ani, în seara de Crăciun a venit pe lume Iisus Hristos. În acele vremuri, pe acele meleaguri era împărat Irod, un om foarte rău care, auzind că s-a născut Mesia, Împăratul lumii, le-a poruncit oamenilor săi să fie uciși toți copiii de la doi ani în jos. Auzind acestea, mama lui Iisus s-a înspăimîntat și și-a luat fiul în brațe și, cu ajutorul lui Dumnezeu, a părăsit Bethleemul. Pe drum, Fecioara Maria a auzit tropote de cai care veneau în urma ei. Atunci ea, văzînd un stejar, l-a rugat să-și coboare crengile și s-o ferească de oamenii lui Irod. Dar stejarului i se făcu frică și o refuză pe Fecioara Maria. Deodată, ea fu chemată de un brad mic care pe dată o înfășură cu crengile sale exact în clipa în care oamenii lui Irod treceau călare prin acel loc. După ce călăreții se îndepărtară, Fecioara mulțumi bradului pentru fapta sa și îi spuse: Cît vei trăi, bradule, să nu veștejești niciodată! Să fii mereu verde și iubit de toți copiii, iar stejarului îi spuse ca toată viața lui să tremure fie iarnă, fie vară. Așa se explică faptul că iarna, de Crăciun, bradul ajunge în casele oamenilor, fiind iubit de toți, mai ales de copii.
Simbolul bucuriei și al speranței
O altă legendă spune că atunci cînd S-a născut Pruncul Iisus, îngerii au venit în jurul său. Au mai venit și păstorii care se aflau în apropiere. Dar drumul cel mai anevoios l-au făcut cei trei magi, care veneau de departe tocmai pentru a se închina Împăratului lumii. Aceștia erau foarte învățați și știau că Mîntuitorul Se va naște, așa că au pornit la drum, călăuziți de steaua sfîntă ce le lumina calea și le arăta drumul pe care să-l urmeze. Și bineînțeles că nu puteau să se închine Fiului lui Dumnezeu fără un dar, care să arate dragostea și bucuria lor. Așa se face că au luat cu ei aur, smirnă și tămîie, dar ajungînd aproape de Bethleem, orașul unde S-a născut Mîntuitorul, au vrut să pună alături de darurile lor și o floare sau măcar o creangă de copac înverzit, fiindcă nu doar oamenii, ci întreaga natură se bucura de venirea lui Iisus. Dar, căutînd ei încoace și încolo, nu au găsit niciun copac înverzit, căci era iarnă și atunci pomii își pierd veșmîntul lor de frunze și flori. Însă, pe vîrful unui deal au văzut un brăduț. Bucuroși l-au luat cu ei și atunci cînd au ajuns lîngă Maica Domnului și Pruncul Iisus au așezat bradul alături și au aninat darurile lor pe crengile sale verzi. De atunci, bradul mai este numit și Pomul de Crăciun. În amintirea minunatei veniri pe lume a Mîntuitorului s-a păstrat obiceiul ca în timpul sărbătorilor de iarnă să avem în casă un brad pe crengile căruia să așezăm globuri colorate, beteală strălucitoare, fructe și lumînărele. Iar sub brad, copiii cuminți găsesc darurile mult așteptate. Prin prezența sa în fiecare casă, mirosind a cetină, bradul este simbolul bucuriei și al speranței, căci rămîne veșnic verde, aducîndu-ne în suflete bucurie și lumină.
Alte legende legate de brad
Una dintre legende este legată de sfîntul Bonifaciu, călugărul anglican care a rînduit biserica creștină în Franța și Germania. Într-o bună zi, el a dat peste un grup de păgîni adunați în jurul unui stejar falnic, pregătindu-se să aducă drept jertfă un copil zeului Thor. Pentru a salva viața copilului, Bonifaciu a prăvălit stejarul la pămînt cu o lovitură năprasnică de pumn. În locul acestuia a răsărit un brăduț. Sfîntul a grăit către păgîni, spunîndu-le că brăduțul este Pomul Vieții, închipuind viața veșnică a lui Iisus Hristos.
O altă legendă povestește despre un pădurar sărac care, în ajunul Crăciunului, a dat peste un copil pierdut și înfometat. Cu toate că era foarte sărac, pădurarul i-a potolit foamea și i-a oferit adăpost peste noapte. A doua zi cînd s-a trezit, pădurarul a găsit în ușa colibei un pom minunat, cu ramurile scînteietoare. Băiețașul înfometat era, în realitate, copilul Iisus, iar bradul era răsplata dată pădurarului pentru fapta sa bună.
Altă legendă spune că Martin Luther, întemeietorul credinței protestante, se plimba printr-o pădure, în ajunul Crăciunului. În timp ce se plimba, a fost uimit de frumusețea puzderiei de stele, ale căror luminițe sclipeau printre crengile brazilor. Atît de fermecat a fost de priveliștea minunată, încît a tăiat un brăduț și l-a adus acasă, pentru familia lui. Pentru a sugera sclipirea stelelor, a atîrnat lumînări de crengile brăduțului.
Alții susțin că bradul de Crăciun și-ar avea originea într-o piesă medievală de teatru care evocă Paradisul. În Evul Mediu, majoritatea oamenilor nu știau să citească, și micile scenete de teatru erau mijlocul de propovăduire a învățăturilor Bibliei. Piesa evocînd Paradisul, care înfățișa crearea omului și alungarea lui Adam și a Evei din Rai, se juca în fiecare an pe 24 decembrie, adică în plină iarnă, ceea ce ridica o mică problemă. Era nevoie de un pom cu mere, dar iarna merii nu dau fructe, așa încît se recurgea la o soluție de schimb. În locul lor se foloseau brazi, de crengile cărora se atîrnau mere.
Mai există o altă legendă care povestește că, în secolul al VII-lea, un călugăr din Devonshire a venit în Germania pentru a răspîndi cuvîntul Domnului. Se zice că acesta s-a folosit de forma triunghiulară a bradului pentru a simboliza Sfînta Treime. În Europa, în secolul al XII-lea, de Crăciun, bradul era atîrnat de tavan cu vîrful în jos.
Legenda românească a bradului de Crăciun
Cea mai frumoasă dintre legende este legenda populară românească, care povestește că demult, tare demult, cînd picioarele sfinte ale Domnului Iisus mai pășeau pe acest pămînt, s-a iscat din senin o furtună, cum nu se mai pomenise. Grindina era cît oul de porumbel, vîntul smulgea pietrele din loc, iar cerul se întunecase ca la venirea nopții, măcar că era miez de zi. Iisus Hristos și Sfîntul Petru tocmai se aflau atunci pe drum, la marginea unei păduri și au cerut adăpost copacilor, care însă se ascundeau, care mai de care mai zgribuliți și mai înfricoșați. Mîndrii stejari și fagi nu au vrut să-i primească la adăpostul lor, pentru că abia își puteau păzi frunzișul bogat de urgia cerurilor - unde să-i mai adăpostească și pe cei doi călători? Merii și perii au spus că trebuie să-și apere fructele, sălciile și plopii s-au făcut că nu-i bagă în seamă și au tăcut. Dintre toți, doar bradul s-a învoit să le ofere adăpost. El a spus: «Fructe mîndre pe care să le apăr nu am, frunzișul meu e făcut din ace ascuțite care nu se tem de grindină, oamenii mă ocolesc și mă socotesc nefolositor, dar dacă vreți să-mi cinstiți acoperămîntul cu prezența voastră, eu vă voi primi cum voi ști mai bine și am să învelesc trupurile voastre cu ramurile mele dese». Zis și făcut. Domnul Iisus și Petru au fost păziți cum nu se poate mai bine de bradul cel vrednic. Apoi, furtuna s-a oprit, iar soarele a răsărit din nou, mîndru pe cer. Atunci, ieșind din adăpostul cetinei, Iisus cuvîntă astfel către brad: «Dintre toți copacii, tu, bradule, ai fost cel mai vrednic, iar eu, prin voia Tatălui Meu, te voi răsplăti. Fie ca de azi înainte, iarna, tu să nu-ți mai lepezi frunzișul ca ceilalți copaci, ci să-l păstrezi veșnic. Apoi, fie ca acele tale înțepătoare să capete o mireasmă care să-i bucure pe oameni, să le dea putere și să le vindece bolile, astfel încît ei să te prețuiască cum se cuvine. Cît despre lipsa ta de rod, fie ca în miez de iarnă, cînd toate fructele pămîntului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească și să pună pe ramurile tale toate bunătățile, iar atunci cînd se vor strînge în jurul tău, ei să se gîndească la Mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag Mie». Numai ce zise acestea și Iisus dispăru, împreună cu Petre, într-o geană de lumină. A rămas în pădure însă bradul cel falnic, cu darurile sale nemuritoare, precum și această poveste murmurată de frunzișul copacilor, înfiorați de minunea dumnezeiască.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!