Agenţi acoperiţi descoperiţi de istorie

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 26.09.2014

• În serviciile speciale române au activat agenţi sub acoperire care au scris istorie în spionajul internaţional

Recenta autodeconspirare a jurnalistului Robert Turcescu, „locotenent-colonel sub acoperire“, a stîrnit dezbateri aprinse asupra unui domeniu mai puţin adus în lumina reflectoarelor: spionajul. Deşi par personaje de cărţi sau filme de acţiune, spioni există din cele mai vechi timpuri, în toate ţările lumii. Ştim despre ei că sînt deosebit de inteligenţi, nu pot fi dibuiţi, sînt actori desăvîrşiţi. Sînt sociabili, dar discreţi, cu excepţia cazurilor în care sînt infiltraţi într-o instituţie publică. Misiunile lor, primite de la serviciile secrete care i-au angajat, vizează domenii diferite, de la cel economic, politic, militar, bancar, pînă la cel cultural sau chiar religios. Acţiunile spionilor sînt nobile doar dacă vizează interesul naţional. Altfel, sînt clandestine, agenţii deconspiraţi sfîrşind tragic. În general, nu apar brusc în mediul din care culeg informaţii. Au o ascensiune care se întinde pe cîţiva ani. Agenţii sub acoperire culeg şi transmit informaţii omului de legătură, dar şi dezinformează inamicul sau chiar îl opresc să acţioneze. În orice caz, agenţilor sub acoperire le plac riscul şi viaţa dublă. Pentru a fi eficienţi, aceşti cameleoni au alte identităţi decît cele reale. Deşi sînt bine instruiţi, spionii pot claca. Retragerea din acest joc periculos e, însă, una imposibilă. Practic, spionajul e o meserie pe viaţă. Deşi cei mai mulţi agenţi rămîn necunoscuţi publicului, cîteva nume au ajuns de legendă în lumea spionajului internaţional. Iată-i pe cei mai cunoscuţi agenţi sub acoperire din istoria României.

Decebal şi-a strecurat un agent în Senatul Roman

Se spune că prostituţia şi spionajul sînt cele mai vechi ocupaţii din istoria omenirii. În Scriptură, Dumnezeu i-a spus lui Moise: „Să chemi 12 oameni din cele 12 triburi şi să-i trimiţi să recunoască Ţara Canaan pe care ţi-o dăruiesc ţie“. Astfel, primii agenţi sub acoperire au primit misiunea de „a privi oamenii şi a afla de sînt mari, puternici sau slabi, de pămîntul e roditor sau sărac“. Primul nostru agent sub acoperire a fost Atticus, trimis de Decebal la Roma pentru a se infiltra în Senatul roman. Nu este exclus ca activităţile secrete ale acestui Atticus să fi influenţat soarta primului război daco-roman (101-102), încheiat nedecis. Decebal însuşi era „meşter în a întinde curse“, pe care le punea în practică prin agenţii sub acoperire. În Evul Mediu, culegerea de informaţii dincolo de graniţele ţării a fost practicată de Basarab I, Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Vasile Lupu, Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. De pildă, Vlad Ţepeş, care era recunoscut pentru atacurile reuşite pe timp de noapte, se baza tot pe iscoade, infiltrate în dispozitivul oştirii lui Mehmed al II-lea. Domnitorul însuşi desfăşura activităţi sub acoperire. Bun cunoscător al limbii turce şi cu trăsături orientale, se deghiza în negustor otoman şi spiona tabăra adversă personal. Şerban Cantacuzino (foto), în timp ce turcii asediau Viena (1683), a spionat în favoarea oastei române, obligată să lupte contra creştinilor. El a stabilit contacte cu cei asediaţi şi le-a transmis informaţii despre punctele sensibile ale atacatorilor. Ca urmare, sultanul a pierdut bătălia şi Viena n-a fost cucerită niciodată. În 1983, meritele domnitorului român au fost cinstite prin monumentul dezvelit la Viena.

Stolnicul care dezlega limbile diplomaţilor

Constantin Brâncoveanu a introdus pentru prima dată în spaţiul românesc codificarea documentelor trimise prin curieri. Prin stolnicul Constantin Cantacuzino, a organizat reţele informative şi contrainformative prin care a primit date din ţările vecine legate de intenţiile Imperiului Otoman. La Curtea Veche erau primiţi ofiţerii sub acoperire, uneori persoane travestite, iar informaţiile erau analizate de specialişti în mai multe limbi. Aceştia tălmăceau documentele şi scrisorile interceptate. O abilitate deosebită a stolnicului era aceea de a obţine informaţii de la interlocutori străini, fără ca aceştia să-şi dea seama, în timp ce le turna în pahare vinuri alese. Împreună cu domnitorul Brâncoveanu, Cantacuzino au pus la punct un alfabet propriu pe care-l foloseau ca să-şi transmită unul altuia informaţiile secrete. Spătarul Nicolae Milescu, cunoscut boier şi cărturar moldovean, a fost şi un spion de înaltă clasă. Cît timp a studiat la Constantinopol, a cules date şi informaţii despre puterea militară otomană. Vorbea curent turca, greaca, latina, franceza, germana şi rusa, ceea ce l-a ajutat în cariera de spion. Pentru cunoştinţele politice preţioase, ţarul Alexei Mihailovici l-a cooptat în Serviciul de spionaj imperial, în 1671. Milescu a primit misiunea de sol al ţarului în China. Celebrele impresii de călătorie au fost de fapt rapoarte către ţar. Publicate, au devenit sursă de documentare de cea mai mare valoare pentru diplomaţii europeni. Primele structuri informative instituţionalizate, cu caracter militar, au apărut o dată cu organizarea armatei române moderne, după Unirea Principatelor. Pe 12 noiembrie 1859, Cuza, prin Înaltul ordin de zi nr. 83, a înfiinţat Statul Major General al Armatei, în componenţa căruia se afla şi Secţia a II-a, primul serviciu de informaţii al armatei române, condus de slt Gheorghe Slăniceanu. Cuza a avut şi propriul său serviciu secret condus de maiorul Cezar Librecht, acoperit de funcţia de director general al poştelor şi telegrafelor.

Inflaţie de agenţi acoperiţi

În 1908, au fost introduse pentru prima dată în România munca sub acoperire (infiltrare), lucrul cu agenţi acoperiţi şi utilizarea numerelor pentru conspirarea agenţilor. Agenţii români au obţinut planul de mobilizare şi acţiune a armatei bulgare contra României (1915), au infiltrat un agent acoperit ca ziarist la Cartierul General al Armatei austro-ungare (1915-1917), au sustras lista cu spioni, agenţi de influenţă, propagandişti din valiza reprezentantului Imperiului german la Bucureşti (1916), au obţinut cifrul utilizat de Legaţia Austro-Ungariei la Bucureşti (1916). Înainte de Primul Război Mondial, serviciul de informaţii român a reuşit să organizeze o reţea de 50 de informatori în Viena (diplomaţi, ataşaţi militari ai ambasadelor Italiei, Argentinei, statului Chile), condusă de ambasadorul Mavrocordat. Dar nu toţi agenţii români erau profesionişti. Un spion ungur povestea: „Călătoream spre Iaşi într-un compartiment cu un general şi mai mulţi ofiţeri români. Generalul a desenat pe harta aflată în peretele compartimentului zona de concentrare şi direcţia de înaintare a unor armate pînă în regiunea unde se vor întîlni, şi apoi, împreună, vor înainta pînă la Budapesta. Am continuat călătoria pînă ofiţerii au coborît şi am smuls harta din perete“. Carol al II-lea şi-a creat un serviciu secret personal condus de Ernest Urdăreanu şi chiar regele Mihai a avut propria reţea de informaţii, formată din tineri cu funcţii guvernamentale. Un serviciu privat de informaţii îşi crease şi amanta regelui Carol II, Elena Lupescu (foto), care spiona convorbirile telefonice şi intercepta scrisorile. Lupeasca (Magda Wolf) se crede că era agenta sovieticilor. Similar, Elena Ceauşescu îşi constituise şi ea un serviciu personal, format din şefii de cadre PCR. Şi PNL, PNŢ sau Mişcarea Legionară îşi creaseră structuri informative proprii. Pînă şi CFR-ul a înfiinţat în 1927 o reţea de agenţi acoperiţi, plătiţi dintr-un fond special al societăţii, numele reale ale acestora nefigurînd în statele de plată.

Incredibilul agent Moruzov

Cel mai bine instruiţi au fost agenţii sub acoperire ai Serviciului de Informaţii al Deltei, condus de tulceanul Mihail Moruzov (foto). Pînă la sfîrşitul războiului, din 178 de spioni trimişi în liniile româneşti, 156 au fost prinşi, printre care şi col. Friederich von Mayer, şeful informaţiilor germane în Dobrogea. Succesul s-a datorat activităţilor invizibile ale ofiţerilor sub acoperire români. Moruzov a fost un spion incredibil. A reuşit chiar să devină comandantul unor contingente ale Armatei Roşii. Tot el a negociat cumpărarea cu două milioane de lei a flotei ruse de pe Dunăre şi Marea Neagră, afacere rămasă în aer după reizbucnirea luptelor. Tot el a împiedicat „afacerea rublelor“, prin care sovietele încercau să introducă în România cîteva milioane de ruble false. Moruzov a trimis banii falşi în URSS. După război, pe 1 mai 1925, a fost creat Serviciul Secret de Informaţii, sub conducerea lui Moruzov. Din păcate, Moruzov s-a amestecat în politică, spionîndu-l pe generalul Antonescu pentru Carol al II-lea. Pentru apropierea de spionii germani, a fost arestat în septembrie 1940. A fost împuşcat de legionari, luînd cu el în mormînt secrete care nu au fost deconspirate nici astăzi. Printre informatorii personali ai lui Moruzov se numărau: Horia Sima, prinţesa Caradja (prinsă ca agent dublu al serviciilor franceze şi britanice şi obligată să lucreze şi cu serviciul român), maiorul Cristea Nicolae, rudă a Brătienilor, Mitiţă Constantinescu, guvernator al BNR, Victor Iamandi, secretar de stat la Ministerul de Interne şi ulterior ministru al justiţiei, Gheorghe Kinţescu, infiltrat în Masonerie, amiralul Ion Coandă, Mircea Eliade (informaţii despre comuniştii din Marea Britanie). Iorga analiza şi interpreta informaţiile secrete. SSI-ul folosea informatori infiltraţi la toate nivelurile şi structurile societăţii, care acţionau după cele mai avansate strategii în domeniu şi foloseau tehnică modernă.

A distrus dosarele, apoi şi-a înscenat moartea

După Moruzov, Antonescu l-a numit în fruntea SSI pe teologul Eugen Cristescu (foto), care profesa ca jurist. SSI-ul a luptat cu cele 11 organizaţii de spionaj germane care activau în România, cu cele maghiare şi bulgare. Pe 23 august 1944, din cei circa 1.000 membri ai Partidului Comunist, mai mult de jumătate erau informatori ai serviciilor secrete, printre aceştia numărîndu-se şi lideri marcanţi ca Emil Bodnăraş. Una dintre marile realizări ale SSI a fost aflarea datei raidului american asupra Ploieştiului cu o săptămînă înainte ca acesta să aibă loc. Între anii 1943-1944, SSI a trebuit să-i protejeze pe Petru Groza, Maurer, Mihai Beniuc (pentru a nu fi trimis pe front, a fost angajat ca translator de maghiară la Secţia VI - Filaj şi cenzura corespondenţei). Printre agenţii SSI s-au numărat cîntăreaţa Maria Tănase, scriitorul Zaharia Stancu şi multe alte personalităţi a căror activitate e greu de reconstituit, întrucît în arhiva SSI nu exista niciun dosar de informator din perioada 1928-1944, pur şi simplu pentru că SSI nu întocmea dosare. După 23 august 1944, Eugen Cristescu a distrus arhiva. A fost arestat pe 24 septembrie 1944, iar în 1946, condamnat la moarte. Prin decret regal, şi la intervenţia lui Lucreţiu Pătrăşcanu, pedeapsa i-a fost comutată în muncă silnică pe viaţă. Oficial, a decedat pe 12 iunie 1950, în Penitenciarul Văcăreşti, deşi mai multe persoane afirmă că l-au văzut în libertate, ceea ce ar fi logic, capul spionajului românesc fiind mai util în viaţă decît mort. S-a mai bănuit că, în anii ’60, a lucrat sub acoperire pentru comunişti. La fel cum Cristescu a distrus arhivele, şi Virgil Măgureanu a declarat că, din arhiva fostei Securităţi, 27.354 dosare de reţea au fost fie sustrase în timpul revoluţiei, fie distruse de ofiţerii care le-au deţinut. „Fenomenul Berevoieşti“ s-a extins în toată ţara şi a durat circa un an, „probabil şi ulterior“.

Securitatea lui Ceauşescu s-a infiltrat în NATO

Pe 30 august 1948, prin Decretul nr. 221 şi sub coordonarea consilierilor sovietici, a luat fiinţă Direcţia Generală a Securităţii Poporului (G.G.S.P.). Foştii membri ai SSI au fost racolaţi în noul serviciu de informaţii sau în PMR. Conducătorii prosovietici erau toţi foşti agenţi sub acoperire, acţionînd clandestin în perioada războiului, prin pseudonime sau nume codificate. De exemplu, Ana Pauker s-a numit şi Maria Grigoraş, Maria Ionescu, Sofia, Gheorghe Gheorghiu Dej a fost şi Ivanov, Fieraru. D.G.S.S. era compartimentată în: Direcţia A (informaţii externe), Direcţia B (contraspionaj), Direcţia C (contrasabotaj), Direcţia E (contrainformaţii în Miliţie), Direcţia F (filaj), Direcţia G (cercetări penale), Direcţia H (contrainformaţii în forţele armate), Direcţia I (protecţia conducerii P.M.R. şi a persoanelor care se bucurau de imunitate diplomatică), Direcţia J (cadre şi şcoli), Direcţia K (administraţie), Direcţia L (conducerea organizaţiilor de partid). Numărul lucrătorilor era de circa 15.000, aproape cîţi avea CIA-ul. Pînă în 1964, organele de securitate au folosit reţelele de informaţii şi informatori (calificaţi şi necalificaţi) pentru represiune, cenzura corespondenţei, supravegheri şi percheziţii. Agenţii se ocupau de întocmirea dosarelor „duşmanilor din interior şi exterior“. În 1968, după invazia militară din Cehoslovacia (cunoscută de spionajul român cu cel puţin o lună înainte), au fost pregătiţi colaboraţionişti cu rol dublu pentru spatele frontului, în eventualitatea unei invazii sovietice, în cadrul planului Rovine IS-70, valabil pînă în 1989. N-a fost o perioadă uşoară pentru serviciile de spionaj române, care trebuiau să culeagă informaţii aproape de pe întreaga planetă, fiindcă pentru Ceauşescu, şi foştii prieteni deveniseră potenţiali duşmani. Au existat şi agenţi valoroşi, extrem de inteligenţi. Generalul Mihai Caraman (foto), între 1960 şi 1965, a reuşit să creeze cea mai puternică reţea de spionaj care a penetrat vreodată NATO. Omul-cheie în această reţea era un funcţionar homosexual al Organizaţiei nord-atlantice, pe care Caraman a reuşit să-l „cucerească“ pozînd în persoană agreabilă. Acest Robert van der Vielle, şeful biroului de documente secrete al sediului NATO din Franţa, ca să-i intre în graţii lui Caraman, a furat documente secrete în favoarea spionului român. Caraman juca pe două fronturi. Informaţiile sustrase le trimitea la Bucureşti, de unde ajungeau, filtrate, la Moscova.

Agent dublu pentru Ceauşescu şi Mitterrand

Matei Pavel Haiducu (foto) a fost un alt spion celebru din perioada comunistă, încadrat în unitatea K, condusă de generalul Pleşiţă. Începînd cu 1975 a locuit în Franţa sub acoperirea de refugiat politic, dar de fapt spiona pentru România, în domeniul tehnologiei nucleare. În 1981, Haiducu a primit ordin de la Pleşiţă să-i asasineze pe disidenţii Virgil Tănase şi Paul Goma. Dar în loc să îndeplinească misiunea, Haiducu s-a predat serviciului de contraspionaj francez, împreună cu care a pus la punct înscenarea atentatului la viaţa lui Goma. Băutura otrăvită a fost vărsată, „din greşeală“ de o invitată neatentă, agentă a serviciului de contraspionaj francez. Pentru Tănase, a simulat răpirea şi asasinarea acestuia. Preşedintele Franţei, François Mitterrand, a fost complice al acestui plan, acuzîndu-l pe Ceauşescu, într-o conferinţă de presă, că e responsabil de acest caz. Haiducu s-a întors în România şi a raportat că misiunea a fost îndeplinită. Ceauşescu l-a decorat cu ordinul „Steaua României“. Agentul dublu şi-a luat familia în Franţa înainte ca Ceauşescu să afle că Tănase trăieşte. Haiducu a fost condamnat la moarte şi i s-a confiscat averea. Spionul a trăit mai departe în Franţa, sub numele de Mathieu Forestier, s-a căsătorit cu o franţuzoaică şi a avut doi copii. În 1984 Haiducu a publicat cartea „Am refuzat să ucid “, în care a descris cazul care l-a făcut celebru. A murit în 1998.

„Orizonturile roşii“ ale celebrului Pacepa

Ion Mihai Pacepa (28 octombrie 1928) a fost şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe al României şi consilier personal al preşedintelui Nicolae Ceauşescu. În anul 1978, a cerut azil politic în SUA, aprobat imediat de Jimmy Carter. A lucrat pentru comunitatea de informaţii a SUA în diferite operaţii împotriva fostului bloc sovietic. Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa (foto) ca „o importantă şi unică contribuţie adusă Statelor Unite“. De peste Ocean, Pacepa a demascat regimul dictatorial din România. Potrivit Raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, „a contribuit la degradarea dramatică a imaginii lui Ceauşescu“. Inginer chimist, a ieşit din ţară cu gradul de general locotenent. În septembrie 1978, a fost condamnat la moarte pentru înaltă trădare şi pe capul lui s-a pus un premiu de două milioane de dolari. Yasser Arafat şi Muamar al-Gaddafi au promis şi ei cîte un premiu de un milion de dolari pentru asasinarea generalului în SUA. În anii ’80, Ceauşescu i-a oferit lui Carlos Şacalul un milion de dolari ca să-l lichideze pe Pacepa, dar teroristul n-a reuşit să-l găsească. Tot ce a putut să facă pentru aceşti bani a fost să arunce în aer sediul postului Radio România Liberă, la 21 februarie 1980, unde se transmiteau dezvăluirile generalului. În 1987, Pacepa a publicat „Orizonturi roşii. Cronicile unui spion comunist“, prima carte occidentală care a dezvăluit viaţa personală a lui Ceauşescu. După succesul enorm, trilogia „Cartea Neagră a Securităţii“ din 1999 a devenit best-seller în România. În acelaşi an, Curtea Supremă a României a emis Decizia Nr. 41/1999 prin care i-a anulat condamnările la moarte, a ordonat repunerea sa în gradul de general şi restituirea bunurilor ce i-au fost confiscate de Securitate. Guvernul român, încă neepurat de foşti securişti „trădaţi“ de Pacepa, a refuzat să aplice Decizia. În decembrie 2004, guvernul român i-a reacordat gradul de general. În prezent Pacepa scrie la diverse ziare şi reviste americane, precum The Wall Street Journal, National Review, The Observer şi The Washington Times. Din cînd în cînd, mai acordă interviuri jurnaliştilor români, însă nu lasă să i se vadă chipul.

Femeile „acoperite“ din România

• - Elena Constantinescu (Helen O’Brien) a fost implicată în multe scandaluri sexuale şi intrigi care au dus la demisii de miniştri, secretari de stat şi chiar la cea a premierului Marii Britanii, Harold Macmillan. Românca, patroană a unuia dintre cele mai controversate cluburi din Londra, Eve’s, a atras printre clienţi 9 maharajahi, 2 sultani, 12 ambasadori, 30 de ataşaţi de ambasadă, 70 de britanici cu titluri nobiliare, mulţi parlamentari sau alţi înalţi demnitari, pe care îi storcea de informaţii. Se spune că Helen a jucat un rol important şi într-o acţiune MI5 de îndepărtare de la putere a dictatorul ugandez Idi Amin Dada. Românca a revenit în România după 1989 cu o asociaţie de caritate şi ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut aproape de satul în care s-a născut, lîngă Bucureşti.
- Vera Atkins a fost declarată cea mai importantă agentă secretă din cel de-al Doilea Război Mondial. Primele relaţii cu serviciile de spionaj britanice au început înainte de război, cînd, fiind funcţionară angajată a unei companii de petrol, le-a furnizat ofiţerilor MI5 informaţii importante. În 1933, a emigrat în Anglia. În 1941, era angajata secţiei franceze a SOE, devenind ofiţer de informaţii. Vera a fost o vedetă a serviciilor secrete, a antrenat 470 de agenţi secreţi (dintre care 39 erau femei). În 1987, a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare şi medalia „Crucea de război“.
- Maria Tănase, după un turneu în Turcia, în 1941, a fost arestată pentru spionaj în favoarea britanicilor, dar probele au fost inconsistente. Se spune că a transmis informaţii către şi de la diplomaţi americani. La sfîrşitul anilor 1930, Maria Tănase avea relaţii foarte apropiate cu Maurice Negre, corespondentul de la Bucureşti al agenţiei Havas şi rezident al serviciilor speciale franceze. Numele ei e legat şi de De Chastelaine, cunoscut rezident al spionajului englez pentru România, dar şi de un ofiţer german, care a încercat să o recruteze, fără succes. A fost urmărită şi după 23 august 1944.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: