Drumul Braşovului, primul drum comercial românesc

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 27.06.2014

• Prima axă comercială atestată documentar în spaţiul românesc lega Braşovul de Brăila şi avea circa 300 de kilometri
• Acest drum, „supranumit autostrada Evului Mediu“, trebuia să devină, în secolul XIX, „şoseaua cea mai grandioasă şi cea mai stabilă“

Mîine se împlinesc 565 de ani de cînd a fost emis documentul în care e menţionat primul drum comercial românesc: Braşov-Brăila. Nu este o întîmplare faptul că prima cale de comunicare între Transilvania şi Muntenia pornea din Braşov, devenit la acea vreme un mare centru negustoresc, cu cea mai mare populaţie din Transilvania şi cu o poziţie geografică importantă. Mai mult de jumătate din axele comerciale medievale din spaţiul românesc treceau prin Ţara Bârsei. Ca să nu mai vorbim de marile trasee internaţionale între Orient, Occident sau Sudul Europei care se intersectau la Braşov. Practic, istoria scrisă a drumurilor din România a început la Braşov, la 28 iunie 1358. Deşi Drumul Braşovului a fost principala rută a afacerilor în Evul Mediu, astăzi mai e folosit doar de biciclişti.

Braşovul medieval, nod comercial internaţional

Cele mai vechi căi comerciale între Transilvania şi Ţara Românească erau drumurile Braşovului, Branului, Rucărului, Dîmboviţei. În secolul XIV, de la Braşov porneau mai multe „autostrăzi“. Cea mai veche e menţionată într-un privilegiu comercial din 1358 acordat negustorilor braşoveni pentru Muntenia. Documentul confirmă existenţa drumului comercial care pornea din Transilvania spre teritoriul cuprins între rîurile Prahova şi Buzău, pînă unde se vărsa Siretul. Mai tîrziu, se va numi Drumul Brăilei sau Drumul Braşovului, în funcţie de sensul de mers. Peste 10 ani, Vladislav Vlaicu a acordat un nou privilegiu comercial braşovenilor. Actul a fost reînnoit de Mircea cel Batrîn în 1413 şi de şapte ori de către urmaşii săi, pînă în 1444. În Moldova, de la Alexandru cel Bun la Ştefan cel Mare, domnitorii au emis nouă asemenea acte pentru negustorii din Braşov şi Sibiu. De exemplu, Ştefan cel Mare, în toamna anului 1457, a emis un act în care acorda drept de liber comerţ „tuturor braşovenilor şi tuturor negustorilor şi întregii Ţări a Bârsei să vie în bună voie cu marfa lor, cîtă vor vrea, să umble prin toată ţara, prin oraşe şi tîrguri ca să-şi vîndă marfa lor“. Toate aceste menţionări demonstrează că Braşovul era cel mai important nod comercial din spaţiul românesc, halta principală a transporturilor şi comerţului din Estul Europei. Mai mult, cetatea era inclusă în circuitul internaţional. Două rute de mare distanţă porneau din Braşov către Polonia, prin Suceava. Prin Braşov treceau negustorii de la Viena, Praga, Breslau, Cracovia în drum spre Constantinopol. Pe aceste drumuri internaţionale, negustorii veneţieni, poloni şi germani aduceau vite, piei crude sau tăbăcite, postavuri, şi plecau încărcaţi cu produsele fabricate de breslele saşilor. Braşovul domina trecătorile spre ambele voievodate extra-carpatice.

„Drumul cel mare al Braşovului“

Cum a apărut acest prim drum românesc? După declinul Hoardei de Aur, frîiele comerţului danubiano-pontic au fost preluate de Ţara Românească, Ungaria şi Polonia. În acest context, a apărut privilegiul comercial acordat braşovenilor de către regele Ludovic I de Anjou pe 28 iunie 1358: „să puteţi trece slobod şi netulburat cu mărfurile voastre şi orice fel de lucruri, între Buzău şi Prahova, adică din locul în care se varsă în Dunăre rîul numit Ialomiţa (Iloncha) pînă în locul unde se varsă, de asemenea, în Dunăre rîul numit Siret, şi să nu vă poată opri nimeni pe nedrept în această trecere a voastră“. Desigur, Drumul Braşovului n-a fost inaugurat la acea dată, ci exista şi în vremurile cumano-mongole. Istoricul Vasile Pârvan, îl numeşte „Drumul mare de plai“ şi apreciază că e „o cale străveche pe care s-au scurs cu circa şapte secole după Hristos locuitori din ambele părţi ale Carpaţilor“. În Ţara Bârsei şi Muntenia, ruta se numea Drumul Brăilei, în schimb, în porturile dunărene i se spunea Drumul Braşovului şi reprezenta porţiunea finală a marelui drum continental ce lega Buda de Dunăre şi Marea Neagră. Privilegiul din 1358 pomeneşte şi care era ruta acestui drum: Braşov, Rucăr, Cîmpulung, Tîrgovişte, Gura Ialomiţei, Brăila. Altă variantă era: Braşov, Timişul de Jos, Predeal, Valea Prahovei, Valea Ialomiţei, Brăila. Aceste axe principale aveau ca deviaţie secundară Drumul Teleajenului, denumit de istoricul Cezar Popescu „Drumul cel mare al Braşovului“: Calea Zizinului, Tabla Buţii, Vălenii de Munte, Bucov, Gherghiţa, Oraşul de Floci, Brăila.

Călători, ştafete, căruţe cu mărfuri

Drumul Braşovului a fost traseul obligatoriu al mărfurilor ardelene către porturile dunărene înainte de consacrarea Drumului Branului. Existenţa acestei artere importante pentru negoţul medieval este consemnată şi de către voievodul Dan (Valahia), în 1422: „Scrie domnia mea întregii ţări a domniei mele, rucărenilor şi cîmpulungenilor şi arghişanilor şi tîrgoviştenilor şi tîrgşorenilor şi săcuianilor şi gherghiceanilor şi brăilenilor şi buzăenilor şi flocenilor şi tuturor celorlalte tîrguri şi vămi şi altora, mici şi mari. Şi aceasta să ştiţi, că s-a întocmit domnia mea cu braşovenii ca să neguţătorească oamenii domniei mele şi să ducă la Braşov ce le va plăcea: fie ceară, fie său, fie argint, fie aur, fie mărgăritar, fie ce le va plăcea. Şi iarăşi, din Braşov să aducă în ţara domniei mele, ce le va plăcea şi să neguţătorească: fie postav, fie argint, fie florini, fie ce le va plăcea“. În funcţie de relaţiile diplomatice dintre conducerea Ţării Româneşti şi braşoveni, drumul a fost de mai multe ori închis şi redeschis tranzitului. Drumul Braşovului este menţionat şi de Nicolae Iorga, citînd condicile comerciale ale Braşovului. Era traseu tradiţional şi pentru mocanii din zona Săcelelor care-şi mînau turmele de oi pe această rută la iernat. Istoricul francez Bauer, la 1778, numea Drumul Braşovului „Le Grand Chemin“ şi menţiona că era tranzitat de călători, ştafete, căruţe cu mărfuri. Mihai Viteazul, în octombrie 1599, a trecut Carpaţii străbătînd acest drum. Au rămas toponimiile „Stînca lui Mihai“ şi ,Masa lui Mihai Viteazul“. ,,Tabla Buţii“ provine de la catastiful cu evidenţa butoaielor cu vin şi untdelemn care urcau trase de mai multe perechi de boi. După 1789, cînd drumul Văii Prahovei a fost modernizat de austrieci, Drumul Braşovului a fost uitat. În Primul Război Mondial, însă, a fost scena unor lupte violente, această zonă a frontului fiind un adevărat ,,Termopile românesc“.

Ruine şi vestigii îngropate

Dar cum arată astăzi Drumul Braşovului? Mici porţiuni au fost transformate în şosea. Însă cea mai mare parte a acestuia a fost abandonată, pe aici mai trec doar cei pasionaţi de mountainbike, însă nimeni nu ştie că aceste cărări au fost cîndva străbătute de convoaie cu mărfuri. Printr-un astfel de loc, la Tabla Buţii, a fost de curînd şi săceleanul Kapitany Ladislau. Mergînd pe traseul medieval, el a descoperit ruinele a trei cetăţi, mai vechi chiar decît Drumul Braşovului. Királyhegy (sau Cetatea Poiana Strîmba de Sus) şi Királyko vára Cruceburg ar fi din vremea dinastiei arpadiene (secolul XI). „A treia, Tatárvár, construită de cavalerii teutoni, în 1223, împotriva cumanilor, a fost demolată de către cumani înainte să fie gata, dar s-a reconstruit în 1224. Nu este exclus ca în această locaţie să fi existat ceva construcţii anterioare făcute de huni-tătari. Se zice că au stat aici ceva vreme, cît şi-au odihnit trupele şi caii. Toate aceste cetăţi au suferit modificări, au fost distruse şi refăcute“, explică pensionarul, bun cunoscător al istoriei locului şi a variantelor Drumului Braşovului. „Pe aceste meleaguri, dacă cineva se apucă să facă săpături pe oricare metru pătrat, precis dă de ceva «vechituri». Nu degeaba a fost «autostrada» Evului Mediu. Pe aici au trecut romanii, popoare migratoare, toţi năvălitorii, pe aici s-au purtat războaie, s-a făcut comerţ pînă în 1916. Odată cu deschiderea trecătorilor carpatine mai noi, drumul a ieşit complet din uz“, spune săceleanul pasionat de istorie .

Crucea cu stema Ţării Româneşti

În explorările lui pe Drumul Braşovului, Kapitany a găsit, lîngă a treia cetate, un fragment dintr-o cruce de piatră. „Asta a fost în toamna lui 2010. Toată iarna m-am gîndit, oare ce este pe partea cealaltă a crucii. Cum a venit primăvara, ne-am deplasat la faţa locului. Am reuşit cu greu să o ridicăm. După măsurătorile şi socotelile noastre, este înaltă cam de 2 metri, lată de 1,2 metri şi cîntăreşte aproximativ 350 kg. Nu mică ne-a fost mirarea cînd am văzut că pe o parte scrie: «1910, 1925 Ion Minulescu», iar pe cealaltă este stema Ţării Româneşti, cu acvila, soarele si semiluna. Împrejur scrie ceva cu litere chirilice, dar ce? Ar trebui ca nişte specialişti să le descifreze“, spune săceleanul, care a fotografiat cu acest prilej locurile prin care trecea traseul medieval spre Brăila. Cert este că descoperirile lui, deloc puţine sau lipsite de însemnătate, atestă faptul că zona este bogată în vestigii care aşteaptă să fie scoase la lumină. Cu atît mai numeroase cu cît e vorba de o rută comercială, pe care „se mai pierdeau“ mărfuri orientale, dar şi in, cînepă, fier, piele, lînă, ceară, şei, hamuri, cuţite, postavuri, unelte agricole, arme, bani. Ba chiar şi lucruri casnice, pentru că pe drumuri nu circulau doar convoaiele cu mărfuri, ci şi călători călări sau familii care-şi căutau loc să se aşeze. Cum e cazul celor din secolul XVIII, care s-au stabilit pe lîngă vama din trecătoarea Buzău, venind din satele Ţării Bârsei. Satul Cheia e şi el format tot din populaţie braşoveană. Pe lîngă drumul principal, existau şi poteci care ocoleau vămile. Pe aceste drumuri ilegale se făcea spartul plaiului (umblatul plaiului sau vama cucului), pentru evitarea punctelor de vamă în comerţul de contrabandă. Cu timpul, pe aceste drumuri s-au amplasat vămi şi astfel, unele au devenit rute oficiale, cele vechi fiind părăsite.

Călătorie periculoasă

Cît despre cum arăta Drumul Braşovului, acesta nu însoţea văile apelor, ci urca pe culmi. Conform unor cronici ale vremii, avea o lăţime de circa 6 metri prin spaţiile largi, însă în munţi, era săpat în stîncă şi era atît de îngust încît un cal cu povară abia încăpea. Nici vorbă să treacă şi carele. Marfa era încărcată pe cai şi trecută mai departe, pînă unde drumul se lărgea din nou. În secolul XVIII, colonelul Karl von Gotze găsea drumul ca fiind „unul dintre cele mai anevoioase, mai primejdioase şi mai înfricoşătoare pe care le-am urmat vreodată. Este o minune cum au putut să meargă caii pînă sus“. Drumul era neîngrijit în cea mai mare parte, rareori pavat cu piatră de rîu. Roţile carelor lăsau şleauri adînci în noroi. Între Cîmpina şi Predeal, se făceau două zile. Pentru că era extrem de circulat, Drumul Braşovului era şi ţinta tîlharilor. La 1431, vornicul Albu le vestea braşovenilor apropiata cădere a lui Drăculea care pleca la Poartă şi le cerea să nu fie jefuiţi cei ce trec pe la Teleajen şi Prahova. Drumeţii erau pregătiţi nu doar pentru drum prost şi jafuri, ci şi pentru a înfrunta capriciile vremii (ploi, ninsori, inundaţii), dar şi atacurile animalelor sălbatice. Dar călătorii n-aveau încotro, pe aici erau nevoiţi să treacă şi negustorii străini, şi cucoanele, şi domnitorii, şi artiştii acelor vremuri. Tot pe acest drum comercial s-au deplasat şi armatele de invazie şi molimele epocii.

Cum era să fie desfiinţat drumul de pe Valea Prahovei

Pe această rută comercială au apărut hanuri, staţii de schimbare a cailor (staţii de poştă), puncte de vamă, iarmaroace, ceea ce a dus la dezvoltarea meseriilor şi a oraşelor. Tocmai fiindcă a existat Drumul Braşovului, au apărut de-a lungul lui biserici parohiale, mori, poduri, conace boiereşti. Pe lîngă prosperitate, drumul a adus locuitorilor şi obligaţia de a asigura întreţinerea şi paza lui. Trebuiau să asigure cai de schimb şi cazarea şi hrana soliilor importante. Interesant e că drumul spre Brăila descoperit de Kapitany era mult mai avantajos decît varianta pe Valea Prahovei, unde deseori ploile şi alunecările de teren îl făceau impracticabil. Nestor Urechia, autorul monografiei „Drumul Braşovului“, amintea că în 1864, specialistul în drumuri Ulysse de Marsillac, propunea în articolul „Lucrări Publice. Calea Bucureşti-Cronstadt“ din gazeta franţuzească „La Voix de la Roumanie“, să se renunţe la vechiul traseu, pe Valea Prahovei, pentru „ca să se restabilească Calea Transilvaniei“: „Deasupra Teleajenului se află o vale destul de largă, acoperită cu codri seculari, pe un teren solid şi foarte nemerit pentru construcţia unei şosele. Nu e nevoie să străbaţi niciun curs de apă, nici să te sui pe vreun munte pînă la Vama Buzăului, care ne desparte de Transilvania, şi dincolo de care sînt căi foarte bune. Astfel, pe coastele Vîrfului lui Crai s-ar putea construi «şoseaua cea mai grandioasă şi cea mai stabilă»“. Propunerea inginerului francez a rămas doar o fantezie, iar drumul a fost dat uitării. Cea mai umblată cale de comunicaţie din România a devenit drumul naţional Braşov-Bucureşti, pe Valea Prahovei. Şi nicio autostradă nu a ajuns încă la Braşov.

Drumurile din România

- 107-109 e.n: romanii, cei mai buni constructori de drumuri ai antichităţii, au prelungit drumul care lega Dunărea la Dierna cu interiorul Daciei pînă la Apulum, Potaissa, Napoca şi Porolissum (Moigrad), acesta fiind cel mai vechi drum de piatră din ţara noastră. Reţeaua de drumuri dacice şi romane descoperite pînă acum totalizează aproximativ 12.000 km. În 2010, drumurile publice din România acopereau 82.386 km.
- 1790: a fost deschisă trecătoarea Timişului. Drumul era pavat cu bîrne de lemn.
- 1845: încep lucrările la prima şosea modernă din România, pietruită cu bolovani de rîu: Turnu Severin-Vîrciorova
- 1845: primele lucrări de pietruire a drumurilor naţionale, printre care şi cel Predeal-Cormarnic
- 1846: începe construcţia unui sistem de drumuri care leagă Bucureştiul de Sibiu, Braşov, Focşani, Orşova şi Brăila
- 1850: s-a construit actualul Drum al Predealului, sub îndrumarea inginerului Carol Gartner, a cărui placă memorială se află pe marginea DN1, la km 146.
- 1 martie 1868: prima lege a drumurilor din România, împărţite în: naţionale, judeţene, vicinale, comunale şi străzi
- 1871: prima stradă pavată cu piatră cubică de granit din România, Strada Pensionatului din Bucureşti
- 1881: s-a înfiinţat Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele
- 1895: a apărut prima stradă asfaltată din România, Ştefan cel Mare din Timişoara.
- 1938: Regele Carol al II-lea a inaugurat Transalpina (foto), cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ al Munţilor Carpaţi (altitudinea maximă e de 2.145 m în Pasul Urdele).
- 1970-1974: a fost construit cel mai frumos drum din România şi primul drum alpin din ţara noastră, Transfăgărăşanul, cu o lungime de 151 km.
- 1990: România avea 113 kilometri de autostradă, în prezent sînt în funcţiune 331 de kilometri pe A1 (Bucureşti-Piteşti şi centura Sibiului), A2 (Bucureşti-Cernavodă) şi A3 (Cîmpia Turzii-Cluj Vest). În 2014, România are 545 kilometri de autostradă.
- Astăzi, România ocupă locul 123 la capitolul calitate a drumurilor, într-un top realizat de Forumul Economic Mondial. Înaintea noastră sînt Kîrgîzstan, Cambodgia, Burundi, Tanzania şi Zambia.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: