Ilie Birt, căpitanul care a vrut să întemeieze Republica Schei

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

În aceastã casã a locuit cãpitanul Ilie Birt, cel care a plecat cu jalba-n proţap la Viena, pentru a cere împãratului dreptul ca Şcheiul sã devinã republicã

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 13.06.2014

• În secolul XVIII, s-a dus pînă la Viena la Împărat să-i ceară separarea administrativă şi juridică a Şcheiului de Cetatea Braşov
• Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar şi pentru drepturile şcheienilor, ale bisericii ortodoxe, a apărat şcoala românească şi a ridicat troiţe

Numele lui Ilie Birt este cunoscut braşovenilor, mai ales pentru că o stradă din Şchei îi poartă numele. Se mai ştie că există două troiţe ridicate de acest fiu al Şcheilor. Însă, mai puţini ştim ce rol a jucat în istorie acest personaj fascinant. Vechi documente vorbesc despre el ca despre un ofiţer din armata austriacă, altele ca despre un mare luptător în numele libertăţii şcheienilor, altele ca despre un negustor priceput. Cert este că a fost un fruntaş al românilor din Şchei. A militat pentru drepturile lor pînă la Viena şi Ţarigrad. Îi călca pe nervi pe funcţionarii imperiali şi se punea contra tuturor celor ce îngrădeau drepturile şcheienilor şi ale bisericii ortodoxe în acest vechi cartier al Braşovului. Magistratul Braşovului îl numea „capul tuturor valahilor neastîmpăraţi din acest district“. Acest „neînstrunat“ s-a dus cu jalba-n băţ la Împăratul Austriei şi i-a cerut înfiinţarea unei noi structuri administrativ-teritoriale, cu autonomie totală, sub numele de Republica Şchei. Este greu să ne imaginăm cum ar fi arătat Braşovul astăzi dacă propunerea lui ar fi fost acceptată. Însă îndrăzneaţa idee a căpitanului a rămas în istorie. Păcat că astăzi sînt tot mai puţini cei ce o pot povesti. Iată ce se ştie despre Ilie Birt, „reprezentant dîrz şi neîmpăcat al obştii din Şchei“, în secolul XVIII, după cum îl numea istoricul Sterie Stinghe.

Căpitan şi negustor de vinuri

Într-o lucrare a istoricului braşovean Sterie Stinghe, scoasă la lumină de neobositul căutător de oameni şi fapte din Şchei, Eugen Moga, Ilie Birt este numit „una dintre cele mai proeminente figuri din trecut ale Şcheiului nostru“, „un învăpăiat şi vajnic apărător al legii noastre strămoşeşti şi un îndrăzneţ şi temut luptător“. I se spunea Căpitanul pentru că primise privilegii militare pentru serviciile aduse armatei imperiale austriece cu compania de voluntari pe care o înfiinţase şi pe care o întreţinuse pe cheltuială proprie. Dar nu se ştie precis dacă primise grad de căpitan. Nici data naşterii nu e cunoscută, probabil anul 1698. Magistratul Braşovului avea în registre familia Birt de negustori de vinuri, dar tatăl lui fusese păstor de vite. A fost căsătorit cu Neaţa (Neacşa), fiica unui alt fruntaş al Şcheiului, a lui Văsii Găurincă, negustor pescar, care avea şi o vie în Ţara Românească. „Şi a trăit cu soţia lui zile bune şi fericite, bucurîndu-se amîndoi de mare cinste şi multă trecere“. Neaţa a murit în 1770, căpitanul 16 ani mai tîrziu. Au avut opt copii, şase băieţi şi două fete. Ca negustor, Ilie Birt făcea parte din Compania Grecească din Braşov, iar afacerile lui se întindeau pînă la Cluj şi Ţara Românească, dar se pare că îşi vindea butoaiele şi în Turcia. Cunoscînd mulţi negustori străini, dar şi din relaţiile lui diplomatice, a învăţat maghiara, greaca, turca şi germana. În Braşov, avea o cîrciumă, chiar în casa lui din Şchei, „în ciuda opreliştei cîrciumăritului“. Legile erau drastice. Cine era prins făcînd negoţ cu alcool lua bătaie şi amenzi groase. Legea nu era aceeaşi şi pentru saşii din Cetate, care aveau liber la comerţ. Birt se revolta deseori. În ciuda confiscărilor şi persecuţiilor, afacerea lui continua să prospere.

Deşi rănit, a capturat 36 de prizonieri turci

În armata husarilor, cel care obişnuia să se semneze „Căpitanul“ s-a remarcat „prin iscusinţa şi destoinicia sa“. În 1737, şi-a înjghebat o companie de voluntari călăreţi, pentru echiparea cărora a cheltuit mai mult de 3.000 de florini. Sub comanda generalului Gilanyi, armata lui i-a învins pe turci în bătălia de la Piteşti. Deşi era rănit la cap, Ilie Birt „aduce la Braşov, în ziua de 24 noiembrie, la ora 2, p.m., 36 de prizonieri turci“. Pentru eroismul lui, a primit pensie de 3 galbeni şi 4 litere protecţionale (salvia gardia), prin care patru conţi i-au acordat favoruri personale. Magistratul însă îi călca deseori aceste drepturi. Ca avere, Birt avea o casă în Şchei, grădină, fîneaţă în Poiana Braşov, vaci şi o turmă de oi. În Ţara Românească, mai deţinea 10 pogoane de vie la Cernăteşti, „care-i produceau, în anii mijlocii, 6 vase româneşti de vin“. Avea dreptul să-şi aducă vin fără a plăti vamă, conform privilegiilor acordate de împărat. Prin testament, şcheianul a lăsat 900 de florini nemţeşti, pentru ridicarea a două biserici în cartier. Avea şi bani gheaţă, cu care-şi plătea călătoriile. De 12 ori a fost numai la Sibiu, cînd a stat acolo 58 de săptămîni şi 46 de zile, iar la Viena a zăbovit 1 an şi 5 luni. „Şi-apoi, cum era el cunoscut de toţi, ca om de nădejde şi de cuvînt, mai avea şi credit, cînd avea nevoie de el, pe oriunde mergea“, scria în 1945 Sterie Stinghe în „Contribuţiuni la cunoaşterea trecutului românilor din Şchieii-Braşovului. Vieaţa Căpitanului Ilie Birt cu 181 de acte (între anii 1732-1789)“.

A salvat şcoala din Şchei

Birt avea mare credinţă în Dumnezeu, astfel că, pe 20 iunie 1767, i s-a încredinţat „purtarea de grije împrejurul sfintei biserici“. A fost jurat al bisericii Sf. Nicolae pînă la sfîrşitul vieţii. A condus delegaţia reprezentanţilor bisericii care au cerut magistratului în 1761 ca şcheienii să fie lăsaţi să continue construcţia şcolii din Şchei. La Constantinopol, s-a înţeles cu patriarhul ca biserica din Şchei să dăruiască Sfîntului Mormînt cîte 2 bani din fiecare 3 bani încasaţi pentru untdelemn, ceară şi tămîie. I-a cerut şi dreptul de a înlocui cartea de afurisenie cu una de blagoslovenie şi iertare. Era însă şi purtătorul de cuvînt al negustorilor din Ţara Românească în cancelariile de la Sibiu sau Constantinopol, unde dobîndise firman împărătesc (privilegiu) de la Înalta Poartă. A fost delegat al negustorilor şi la Bucureşti, Iaşi şi multe alte oraşe. A dus la îndeplinire cu diplomaţie absolut toate sarcinile încredinţate. Însă, deşi se înţelegea cu înalţi demnitari, clerici şi nobili, cu magistratul Braşovului n-a reuşit să face pace. Ilie Birt era preocupat şi de educaţia tinerilor şi de aşezămîntul în care învăţau carte. În 1760, cînd s-a ridicat etajul şcolii româneşti din Şchei, construcţie realizată şi cu contribuţia căpitanului, magistratul i-a pîrît pe valahi la Împărat. Acesta a trimis ordin ca şcoala să fie distrusă. Ilie Birt i-a adunat pe şcheieni în jurul şcolii, înarmaţi cu buzdugane, şi au salvat astfel şcoala. Apoi s-a dus la împărat şi a obţinut şi în scris promisiunea că şcoala din Şchei va rămîne neatinsă. În 1930, în „O anchetă în Scheii Braşovului la anul 1761. Contravenientul principal: Căpitanul Ilie Birt“, Candid C. Muşlea spunea despre el că „era cunoscut în tot Braşovul ca un om cu care nu era de glumit“.

În dizgraţia Magistratului

Ilie Birt s-a războit vreme de 15 ani cu magistratul Braşovului pentru recunoaşterea şi respectarea privilegiilor acordate şcheienilor prin diploma împăratului Leopold I, în anul 1701. Se înfruntau şi personal, dar şi prin reclamaţii. Birt s-a plîns la generali, la guvern şi chiar la curtea aulică din Viena că „magistratul, din ură, nu-i respectă literele protecţionale şi nu-l scuteşte de dările ordinare şi extraordinare“. Că slujbaşii magistratului i-au spart casa, i-au confiscat rachiul şi i-au bătut servitorii. Trabanţii i-au luat armele, lucruri din casă şi 35 de oi. Ba chiar au năvălit în biserică şi l-au închis fără motiv. Birt se temea să nu fie asasinat, cum se întîmplase cu un adversar al autorităţilor austro-ungare. Magistratul fabricase şi el o serie de acuzaţii: că Birt făcuse contrabandă cu mercur, că oştenii lui erau nişte jefuitori, că averea a făcut-o din furăciuni şi trafic ilegal, că pescuieşte ilegal în apa Ghimbăşelului, că „e capul tuturor valahilor neastîmpăraţi din district“. Pentru că ştia să se lupte cu autorităţile pentru drepturile personale, şcheienii l-au desemnat să reprezinte întreaga comunitate, „ori de cîte ori libertăţile lor, ori privileghiomurile, cum le mai numeau ei, fie eclesiastice, fie mireneşti, acordate cu diplome împărăteşti, le erau nesocotite de juzii care nu mai ştiau nimic de serviciile preţioase, cu grele jertfe de sînge, ce le-au adus ei, atît Cetăţii Braşovului, cît şi Ţării Bîrsei întregi, din secolul al XV-lea, pînă într-al XV-lea“. Tot Sterie Stinghe consemnează că Birt „nu pregeta să răspundă chemării lor, chiar şi atunci cînd i se cerea să plece la drumuri lungi şi grele, pentru care trebuia să jertfească timp îndelungat şi să suporte oboseală multă şi istovitoare“.

„O republică deosebită“

Care era adevărul? Era Ilie Birt un recalcitrant şi încălca legea? Sau îl sufocau nedreptatea şi asuprirea? Atunci cînd a mers la Viena , la împăratul Carol al VI-lea de Habsburg (tatăl Mariei Terezia, Arhiducesă a Austriei, regină a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei) să ceară autonomia Şcheiului, trebuie să fi avut motive întemeiate. Aurel A. Mureşianu, în articolul „Un împiedecător al avîntului naţional al Românilor braşoveni de acum 200 de ani: popa Teodor Baran“, apărut în revista Ţara Bârsei din 1930, descrie situaţia socio-politică a românilor din Şchei sub dominaţia saşilor, „popor mic, dar bine organizat şi întărit prin scutirile şi privilegiile acordate lor de vechii regi ai Ungariei“. Şcheiul era considerat, la fel ca Braşovul, „pămînt crăiesc“. La 1 Octombrie 1600, după încercarea lui Mihai Viteazul de a cuceri cetatea, „Românii din Braşov şi Ţara Bîrsei nu pierdură totuşi nădejdea de a putea dobîndi cel puţin o organizaţie a lor independentă municipală deosebită de a Saşilor“. Cele două comunităţi intrau deseori în conflicte, saşii aveau libertăţi care şcheienilor le erau îngrădite. Iniţiativa separării a ajuns pînă la împăratul de la Viena în patru rînduri: secolul XVII, 1707, 1728, 1738. Delegaţii s-au întors de fiecare dată cu mici privilegii, ceea ce reaprindea focul luptelor cu saşii. Mureşianu aminteşte de Toma Tartler, cronicarul Prejmerului, care arăta că, în 1738, magistratul se certa cu românii, îndeosebi cu Ilie Birt, „voind să înfiinţeze o republică deosebită şi să nu mai atîrne de loc de saşi, spre care scop au încercat în patru rînduri diferite, întrebuinţînd toate puterile şi mijloacele de a întemeia un magistrat separat şi de a ruina cu totul pe Cronerii noştri“. Tartler aminteşte că trimişii din Şchei la generalul comandant al Transilvaniei, guvernatorul Ardealului şi cancelaria împăratului din Viena i-au costat bani grei pe şcheieni. Au cheltuit nu doar cu călătoria, ci şi cu darurile pe care le ofereau delegaţii în stînga şi-n dreapta sau direct oficialilor. Pentru susţinerea financiară, „au contribuit cu cîte ceva toţi românii din Ţara Bîrsei“.

Trădătorul era popă

Rezultatul acestor neîncetate petiţii la autorităţi părea promiţător. „Au reuşit românii să-şi creeze, cu argumentele şi pretenţiile lor, o situaţie atît de favorabilă, încît erau aproape să reuşească în mod fericit“. Se pare că guvernanţii ar fi putut fi convinşi să accepte întemeierea Republicii Şchei, însă părerea lor nu prea conta în faţa saşilor, care „nici chiar poruncile împărăteşti nu le respectau“, scria Mureşianu. În plus, se pare că în sînul comunităţii şcheienilor se strecurase un trădător, popa Teodor Baran, „un reprezentant tipic al inconştienţei naţionale de atunci, fiul slab de înger şi pornit spre păcate al fruntaşului protopop al bisericii Sf. Nicolae din Şchei, Florea Baran“. Acest preot, pomenit şi de cronicarul Radu Tempea, a dus „o activitate destrămătoare şi demoralizatoare“. Începînd cu 1732, a tot învrăjbit saşii contra şcheienilor, „născocind clevetiri şi învinuiri nedrepte“. Intrigat, pînă şi episcopului Inochentie al Rîmnicului, care păstorea şi biserica din Şchei, a decis să-l caterisească. I-a retras darul preoţiei şi a interzis credincioşilor „a se obşti şi a se uni cu el, a-l cunoaşte ca pre un preot de acum înainte“. După moartea episcopului, răspopitul a reuşit să revină în biserică, ba chiar a tras sfori să devină protopop. Trădătorul religios s-a transformat şi în trădător naţional. Popa Radu Tempea a ajuns în puşcărie tot datorită maşinaţiunilor lui Baran. Abia în 1739, popa Teodor Baran şi-a recunoscut greşelile printr-o scrisoare de pocăinţă în care şi-a cerut iertare de la preoţi şi „oroşani“. El a mărturisit că a făcut toate intrigile „îndemnat de vrăjmaşul diavol, cu neajungerea minţii mele“. A pomenit şi de uneltirile contra conducătorilor obştii din Şchei.

Troiţele căpitanului

Dacă planurile republicane ale lui Ilie Birt au fost zădărnicite de adversarii politici, iar cu magistratul s-a luptat pentru drepturi comerciale, în ceea ce priveşte iniţiativa creştinească de a ridica o troiţă s-a izbit de aceleaşi nedreptăţi. Tot Magistratul a fost cel care i-a dărîmat troiţele. După cum spune şcheianul Eugen Moga, Ilie Birt obişnuia ca, după fiecare victorie împotriva turcilor, să ridice o troiţă. Un fel de Ştefan cel Mare al Şcheiului. Dar saşii nu i-au îngăduit acest gest de cutezanţă ortodoxă şi i-au stricat prima troiţă. Magistratul îi reproşa că a avut „nemaipomenita cutezanţă de a pune stăpînire pe un loc public al oraşului“. Atunci, căpitanul a construit o troiţă în faţa propriei case. O putem vedea şi azi, în Piaţa Unirii, şi putem citi: „Cu vrerea tatălui şi cu desăvîrşirea Duhului Sfînt, ridicatu-s-au această sfîntă cruce întru cinstirea hramului a Sfintei Troiţe cei nedespărţite, în zilele Înălţatului Împăratu K(arol) VI.1738, de robul lui Dumnezeu Căpitan Ilie Birt şi ro(a)ba lui Dumnezeu Neacşa“. Prof. dr. preot Vasile
Oltean aminteşte că a doua troiţă dintre cele care au supravieţuit timpului, aşezată în colţul casei lui Ilie Birt, a fost distrusă de oamenii Magistratului de mai multe ori, însă a doua zi, căpitanul o punea la loc. Umblînd prin cancelariile pe unde era cunoscut, el a reuşit să obţină aprobarea pentru troiţă la 1 iulie 1761. Inscripţia precizează: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, înălţatu-s-au această sfîntă şi dumnezeiască cruce, în zilele Înălţatei Crăiesei noastre Mariei Terezia, de dumnealui Căpitan Ilie Birt. Martie 5 văleat 1755. Popa Dimitrie“. Ilie Birt a fost un om controversat în epocă, dar istoria a decantat şi l-a păstrat ca personaj de legendă, încrustat în memoria Şcheiului timp de secole. Candid C. Muşlea l-a caracterizat cel mai bine în puţine cuvinte: „un neînfricat român“.

Oraşul Şchei, de lîngă Cetatea Braşov

• Prof. Eugen Moga, fiu al Şcheiului, arată că locuitorii acestui cartier considerau Şcheiul „oraşul de lîngă cetate“. El aminteşte că şi Sextil Puşcariu observase trăsături aparte ale şcheienilor: „De cum ai intrat prin Poarta Şcheilor, vezi că ai de-a face cu oameni de alt temperament, alte preferinţe şi alt fel de a fi fericiţi“. „O serie de documente demonstrează că şcheienii s-au considerat dintotdeauna independenţi faţă de Cetatea Braşovului. Erau orăşeni în propriul lor perimetru şi nu locuitori ai unei suburbii, aşa cum îi considerau locuitorii Cetăţii“, spune Eugen Moga. El aduce ca argument cîteva texte. În anul 1700, şcheienii spuneau despre ei înşişi într-un document oficial: „noi oraşul Şchei, care ne aflăm lăcuitori lîngă Cetatea Braşovului“. Iar într-o scrisoare către împăratul Leopold I: „noi oameni, cei ce lăcui(m) în oraş în Şchei, lîngă cinstita cetate Braşo(u)lui“.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: