Nicholas Catanoy, cel mai călătorit scriitor braşovean

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: Camelia Onciu, 06.06.2014

• Pînă la vîrsta de 90 de ani, Nicolae Cătănoiu a străbătut toate meridianele, ca medic, pilot, poet, redactor sau simplu călător în căutarea „unui loc potrivit“

Aţi auzit de Nicholas Catanoy? Poate de Nicolae Cătănoiu? Prea puţin braşoveni mai ştiu despre acest poet, eseist, critic, medic, profesor, traducător, un erudit cu o cultură savantă. Trăieşte de mai bine de 50 de ani în străinătate, timp în care a dus limba română pe toate continentele, vorbind-o şi tipărind-o. Probabil că nu există niciun scriitor român care să fi străbătut atîtea ţări cîte a cunoscut Catanoy, atîtea culturi şi atîţia oameni de seamă. Şi-a aşternut gîndurile pe hîrtie în cel puţin cinci limbi, în peste 20 de cărţi, la tot atîtea edituri din toată lumea. Acum are aproape 90 de ani şi se gîndeşte tot mai mult la Braşov, oraşul în care a început totul. Viaţa lui a fost un şir de întîmplări incredibile, demne de un roman de aventuri sau de un film de Oscar. Cu toate acestea, Catanoy nu şi-a scris memoriile decît fragmentar. Monitorul Expres consideră că a sosit timpul ca braşovenii care nu l-au cunoscut să-l descopere pe acest mare om de cultură. Din scrierile biografului său, din propriile însemnări şi din amintirile celor ce l-au cunoscut, reconstituim traseul biografic şi artistic al lui Nicholas Catanoy, plecat din Braşov cu numele de Nicolae Cătănoiu. Cel numit şi „fenomenul Catanoy“. Sau „cel mai mare artist-călător dintre exilaţii români“, după cum îl numea Ion Cristofor. Sau un Brâncuşi al literaturii, aşa cum considera Mira Baciu.

Salonul de literatură de pe strada Crişan

S-a născut în Braşov, la 10 noiembrie 1925. A fost ,,dăruit de ursitoare cu o personalitate sensibilă şi fragilă“, spune poetul clujean Ion Cristofor, unicul său biograf. Tatăl lui, pe care-l chema tot Nicolae, era proprietarul restaurantului „Ursu“, de pe colţul străzii Mureşenilor, la parterul Palatului Czell. Mama lui, Anna Priester, săsoaică din Hălchiu, a murit prea devreme, lăsînd în sufletul lui Nicolae o rană adîncă. Rămas doar cu autoritatea de om de afaceri a tatălui, a fugit de-acasă de mai multe ori. „Aş aminti o «fugă» de trei zile spre India, care a eşuat lamentabil, nu departe de Cîmpina, fiind arestat de poliţia locală şi reexpediat acasă, unde tata m-a aşteptat cu nuiaua la uşă“, povesteşte braşoveanul. La grădiniţă, a învăţat maghiară şi germană, şcoala elementară a făcut-o la „Andrei Bârseanu“, în limba română. Adolescentul introvertit a intrat în lumea cenaclurilor literare, frecventînd întîlnirile scriitorilor din casa soţilor Gherghinescu-Vania, unde se purtau discuţii emancipate, la o cafea sau o dulceaţă. Aici l-a cunoscut pe scriitorul Radu D. Rosetti, care i-a insuflat dragostea pentru cărţile marilor autori, pe care le citea în original. Cultura lui devenea tot mai temeinică, astfel că şi-a înfruntat profesorii. Unul dintre ei l-a luat la palme şi l-a picat la examenele de sfîrşit de an. Ion Cristofor (foto medalion) scrie în „Avatarii unui peregrin“: „Liceanul îşi caută adevăraţii dascăli în cărţile ce-l ajută să evadeze în spaţii imaginare sau într-o geografie mirifică“. Catanoy mărturiseşte că, prin acest salon al literaturii de pe strada Crişan, au trecut: Blaga, Arghezi, Minulescu, Miron Radu Paraschivescu, Ionel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Şerban Cioculescu.

În zbor, deasupra Braşovului

În ziua cînd a împlinit 15 ani, Catanoy a primit „botezul aerului“, la un miting aerian, la bordul unui avion uşor, însoţit de pilotul Herr Hans Hubert. „Mă simţeam ca Icar. După o jumătate de oră aterizăm. Hubert mă felicită pentru curajul cu care am înfruntat văzduhul. Tata mă sărută pe frunte. O aniversare ca-n poveşti“. Bucuria lui s-a sfîrşit peste cîteva ore cînd, îngrozit, a urmărit cum acelaşi pilot s-a prăbuşit cu avionul. Totuşi, pasiunea pentru zbor va rămîne, Catanoy obţinînd brevetul de pilot mai tîrziu, în Canada. La 18 ani, îndemnat de un prieten, şi-a ghicit viitorul. Trecerea anilor i-au confirmat, spre uimirea lui, toate prevestirile vrăjitoarei: „de trei ori te vei căsători, vei avea trei amante, trei accidente grave şi vei fi condamnat la moarte de trei ori, scăpînd de fiecare dată. Vei emigra de trei ori şi vei muri în deşert, nu în pat“. Din acei ani, în plin război, îşi aminteşte bombardamentele asupra Braşovului, dar şi presiunile Gărzii de Fier care îl îndemnau să se alăture mişcării legionare. Catanoy n-a îmbrăţişat nicio clipă aceste idealuri, el prefera să cunoască realitatea. Fie ea literară, fie lumească. S-a îndrăgostit platonic, a suferit, apoi o ţigancă i-a frînt inima cînd bulibaşa a vîndut-o unui bogătaş.

Condamnat la moarte de trei ori

După ce a luat bacalaureatul, meşotistul a fost încorporat la Şcoala de Ofiţeri de Rezervă de la Găieşti. Războiul se terminase, dar veniseră ruşii. „Era deja o închisoare acolo, ne-au băgat pe toţi, o întreagă generaţie de cadeţi, vreo 200. Am avut mult noroc, am scăpat viu după ce au tras în noi o rafală de mitralieră“, povesteşte Catanoy, care îi deranjase pe călăi cu sentimentele lui anticomuniste. A fost condamnat la moarte. Catanoy, deţinutul cu numărul 94, a fost executat de trei ori. Dar de fiecare dată nu-l nimereau. Sovieticii îl torturau psihic. Scriitorul braşovean Hans Bergel scrie: „Graţiat fiind, fu azvîrlit într-un lagăr de concentrare. După eliberare şi-a cîştigat existenţa lucrînd ca şofer de camion, ca servitor, spălînd vase şi ca portar. Cu toate acestea a reuşit la examenul de admitere la medicină şi filosofie la Cluj, încheindu-şi studiile la începutul anilor cincizeci“. „După facultate, partidul comunist ne-a trimis în Coreea de Nord. Nu aveau medici suficienţi. Am stat acolo mai bine de patru luni. M-am ales cu o împuşcătură în umărul drept. Apoi m-au dus la Pekin, într-un spital militar. După un an, m-au trimis la Universitatea Lomonosov, să fac un curs de marxism. După încă un an am ajuns la Bucureşti“, a povestit el pe scurt, pentru Monitorul Expres. Aceste întîmplări din anii 1950-1953 sînt doar începutul aventurilor din viaţa lui.

Din „stalinescul oraş“, la Montreal

Repatriat, a studiat psihiatria, apoi radiologia, specialitate căruia s-a dedicat ca medic şi pe care a profesat-o la Predeal, Tohanul Vechi şi Bucureşti. Între timp, s-a căsătorit, dar mariajul n-a durat decît un an. S-a recăsătorit cu o colegă de breaslă cu care a şi emigrat în Canada, în 1962, perioadă în care Braşovul se numea Stalin. Avea să dedice o poezie pentru „stalinescul oraş“. Dar nici Montrealul nu a fost oraşul cu care a rezonat şi în care a fost fericit. A fost impresionat de clădiri şi automobile, dar oamenii i s-au părut reci şi superficiali, preocupaţi de concurenţă şi supravieţuire. Şi-a schimbat numele, ca să poată fi mai uşor de pronunţat pentru canadieni. A trecut la catolicism, dar nici aşa noua societate în care încerca să intre nu l-a primit fără şocuri şi probe de foc. Specializarea nu i-a fost recunoscută, aşa că, vreme de cinci ani, a dat zeci de examene pentru a i se recunoaşte diploma de acasă. După ultimul examen, copleşit, a făcut infarct. „A fost o perioadă infernală, urmată de un divorţ şi de o suită de depresii, aruncîndu-mă la un pas de malurile Styxului.“ Cea mai bună terapie a fost, pentru el, retragerea în poezie, între zidurile mănăstirii Saint Benoit, de lîngă Montreal.

Poeme poliglote

Această perioadă de creaţie şi linişte sufletească s-a finalizat cu primul lui volum de poezii, apărut la New York, în 1968: Hic et nunc. Poemele în patru limbi (franceză, engleză, spaniolă, română) au fost prefaţate de cunoscutul scriitor Vintilă Horia. Debutul a fost de bun augur. Braşoveanul a fost elogiat de doi mari scriitori canadieni, care aveau să-i devină prieteni: Irving Layton şi Alden Nowlan. A intrat în cenaclurile literare, aderînd la grupul de poeţi avangardişti L=A=N=G=U=A=G=E. A publicat în revistele literare canadiene şi americane şi a predat cursuri de poezie contemporană la Universitatea Sir George Williams din Montreal. A studiat folclorul amerindienilor şi a cules proverbe ale triburilor. Cu acest prilej a inaugurat maniera care avea să-l definească pentru totdeauna: scriitura babelonescă. La început, a ales textul bilingv, engleză şi limba tribului de indieni haida. Un alt experiment a fost textul pe verticală, sugerînd totemurile indienilor. Ulterior, a combinat mai multe limbi, suedeză, afrikaans sau cea a indienilor din Samoa, franceză, italiană, engleză, germană, spaniolă şi ebraică, ba chiar şi idiograme chinezeşti, încercînd parcă să reconstituie graiul din vremea biblicului Turn Babel. Aceasta deoarece, nu găseşte „tonul sau sensul potrivit într-un poem“. „Aş dori să scriu în toate limbile pămîntului, dacă ar fi posibil – un poem babilonesc, care să unească toate limbile într-un univers spiritual comun, ca o simfonie policromă, într-o singură cheie“, mărturisea scriitorul braşovean într-un interviu acordat revistei Tribuna.

A scăpat teafăr dintr-o catastrofă aviatică

A devenit medic-pilot şi a plecat în acţiuni umanitare în Africa, pe un avion al Crucii Roşii. A fost una din „perioadele cele mai fericite ale vieţii mele“, deşi tot timpul viaţa i-a fost în pericol. De fapt, toate călătoriile lui au pornit „de la dorinţa de-a fi un alt personaj“. A convins cu greu şefii triburilor din Nigeria să accepte medicamente în locul leacurilor de la vraci. Le-a dat bani, ceasuri, aparate de radio, numai să renunţe la vrăji. Din cauza războiului din Biafra, din perioada 1967-1970, şi-a mutat eforturile în Venezuela, unde n-a scăpat de riscuri. A trecut prin două accidente de avion, unul la Lima şi altul la Caracas. „Avionul s-a rupt în două la aterizare. Bilanţ: 150 de morţi. Printre supravieţuitori - subsemnatul, alegîndu-mă doar cu cîteva vînătăi.“ Catanoy a fost toată viaţa lui un imprudent şi un norocos. A ajuns şi în Tunisia, Congo, Sevilla, Katmandu, Egipt, Tailanda, Filipine, Gabon, Veneţia, Madagascar, Israel, Siria, Arabia Saudită, Japonia, China, India, Iran, Portugalia, Suedia. Şi încă pe atîtea destinaţii, dacă nu chiar mai multe. Devenise un cosmopolit, însă numai două culturi l-au definit cel mai bine: „Dimineaţa cînd mă trezesc sînt ardelean. Seara, la culcare, nepalez.“

Meniu de nuntă: o pizza şi o cola

Devenit cetăţean canadian, a trecut printr-o „austeritate economică vecină cu sărăcia“, după cum notează Ion Cristofor. Medicul şi scriitorul Catanoy a ajuns şomer. S-a căsătorit pentru a treia oară, în iarna lui 1968. „Zestrea noastră? Marie-Claude: trei rochii. Eu, un costum second hand. Nici măcar un ceainic“. Au întîrziat la biserica ortodoxă din Montreal din cauza unui accident de maşină din care mireasa s-a ales cu o umflătură la ochi. După ceremonie au mers la un bistro. Meniu de nuntă: o pizza şi o cola. În anii ce au urmat, Catanoy a străbătut lumea, în căutarea sa şi a unei clime mai blînde decît cea din geroasa Canadă. La Katmandu, în Nepal, a aderat simbolic la budism, ca adept al lui Lao Zi. În călătoriile lui, s-a întîlnit cu un alt braşovean, poetul Ştefan Baciu, dar şi cu Mircea Eliade şi alţi scriitori exilaţi. După perioada de globe-trotter, în 1971, Catanoy s-a mutat în Franţa. Timp de un an a fost redactor la Editura pariziană Seuil. Apoi s-a stabilit în Bad Wildungen, o staţiune montană din Germania, unde a lucrat ca radiolog la o clinică. S-a mutat din nou în Franţa, la Les Ageux, sătucul natal al soţiei, situat în nordul Franţei. Aici a regăsit atmosfera din Braşov în arhitectura caselor şi pădurile din apropiere. Astăzi locuieşte în două părţi: Les Ageux şi Bad Wildungen. A treia fiind Braşovul, unde e inima lui.

De vorbă cu Cioranşi Borges

În toţi aceşti ani, volumele lui au fost elogiate de mari critici din străinătate, însă prezenţa lui în lumea literară a trecut neobservată în România. În Laussane, Elveţia, împreună cu Ion Caraion, care avea să-i devină prieten, a fondat revistele Correspondances (1982) şi Don Quichotte (1983). A început să fie publicat şi de edituri româneşti, însă după ce a tradus în engleză poeţi români. A fost una dintre cele mai importante iniţiative de răspîndire a culturii româneşti în spaţiul de limbă engleză. În antologia „Modern Romanian Poetry“, publicată în Canada, în 1977, a publicat poemele a 53 de poeţi, plus note biografice, printre care Arghezi, Blaga, Ion Barbu, Tristan Tzara, Păunescu, Beniuc, Radu Gyr, Gellu Naum, Jebeleanu, Nina Cassian, Nichita Stănescu, Sorescu, Baconsky, Labiş. În calitate de critic, braşoveanul a scris recenzii la zeci, poate sute de cărţi ale autorilor români. Deosebite sînt şi interviurile lui, realizate cu scriitori de notorietate universală, printre care Cioran, Dino Buzzati, Borges, Octavio Paz, Ernst Jünger, Ernesto Cardenal, Heinrich Böll, Günter Grass, Kobo Abe. Eseurile-interviu reprezintă mai mult decît discuţia propriu-zisă cu aceşti autori, Catanoy insistă şi pe habitatele acestor mari talente, pe felul cum arată, cum sînt îmbrăcaţi, pe ticurile lor, pe timbrul vocilor.

„Mă simt tot mai legat de trecut, de Braşov“

Nicholas Catanoy a plecat din Braşov, dar n-a părăsit Braşovul. A revenit acasă de multe ori şi s-a reîntîlnit cu prietenii sau cu mătuşa şi verişoara din Predeal. Sânziana Migia este unul dintre aceşti buni prieteni. Catanoy i-a scris periodic ce face, la ce se gîndeşte: de la noul statut de şomer, care însemna pentru el şi Marie-Claude, în 1983, că „vom supravieţui, probabil, fără pîine, 6 luni“, la „necesitatea de a lua cetăţenia teutonă“. Sau „Am cutreierat o parte a globului, mereu în căutarea unui loc potrivit“. Sau „Spune-mi te rog dacă ai primit ultimele reviste“. Aceste scrisori, pe care doctoriţa Migia a avut amabilitatea să le facă publice, cu consimţămîntul expeditorului, desigur, ar putea fi reunite într-o carte epistolară, dacă într-o bună zi, vreun editor ar descoperi cît sînt de valoroase rîndurile bătute la maşina de scris şi semnate Nicky. Doamna Bunaciu Lucia, descendentă a familiei Mureşenilor, l-a cunoscut şi ea pe Cătănoiu, în anii de liceu: „Dintre toţi, Nicu Cătănoiu mi-a fost cel mai apropiat pentru că a fost un tînăr extraordinar de sensibil“. Putem să-l descoperim şi noi pe braşoveanul Nicholas Catanoy, din cărţile lui. Sau poate chiar să-l întîlnim, fiindcă anul acesta, cel mai călătorit scriitor braşovean va veni acasă. „Am trei manuscrise, care trebuie predate editurilor pînă la sfîrşitul anului. Cum vor primi bun de tipar, vin împreună cu soţia mea la Braşov. Simt că trecutul reînvie, iar eu sînt tot mai legat de trecut, de Braşov, chiar dacă nu mai există casa mea din Strada Lungă“.

Cine este Nicholas Catanoy?

- Redactor şef al revistei tetra-lingve Romanian Convergences (1984-1986)
- Membru al Uniunii Scriitorilor din Germania şi al Uniunii Scriitorilor din România
- Membru al Asociaţiei Scriitorilor şi Publiciştilor Medici
- Membru al societăţii Hesperus
- Membru al Academiei de Ştiinte, Literatură şi Arte
- Membru al American Romanian Academy of Science and Arts USA
- Membru Bund deutscher Schriftsteller
- Membru al National Geographic Society
- Membru al asociaţiei Balkanromanisten Verband
- Membru de onoare al mai multor grupări şi asociaţii literare, printre care: International Poets Academy (India), ASLA (România), The International Poetry Society (Anglia)
- Are colaborări la peste 80 de reviste literare, cotidiene, radio şi televiziune. (România, Germania, Elveţia, USA, Canada)
- Cetăţean de Onoare al Municipiului Cluj
- Premii: Robert-Lucien Geeraert, 1992 (Franţa) pentru volumul Requiem pour Sandy, Premiul internaţional de poezie Expo - 1967 (Montréal), ARA Book Award, 1997 (SUA).
- 25 de volume de prozo-poeme, versuri, aforisme, pagini de jurnal, în engleză, franceză, spaniolă şi română, în perioada 1968-2002
- Traduceri: Modern Romanian Poetry, prefaţă de Irving Layton, Oakville (Canada), 1977.

ďż˝n lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres, puteďż˝i prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacďż˝ precizaďż˝i sursa ďż˝i dacďż˝ inseraďż˝i vizibil link-ul articolului:

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: