Culturile lui Marian Nan din Hărman s-au uscat, iar vacile dau lapte tot mai puțin
Fără nicio susținere din partea guvernului, fermierii se pregătesc de faliment
Seceta a transformat România aproape într-un deșert. Poate că în casele noastre și în birourile cu aer condiționat nu ne dăm seama de proporțiile dezastrului, dar dacă mergeți în cîmp, veți vedea vegetația pîrjolită. Numai vrejuri uscate, din care niciodată nu vor mai ieși știuleți de porumb sau cartofi. Cei care suferă în acest moment sînt fermierii, care-și văd distrusă întreaga muncă, dar cei care vor suferi mîine vom fi noi toți. Produsele agricole se vor găsi cu greu și vor fi scumpe. Pîinea, făina, uleiul, cartofii autohtoni vor deveni o raritate. Ne vom hrăni doar din importuri. Chiar și în Brașov, județ care a avut o vară mai blîndă decît Sudul României, lipsa ploilor a uscat recoltele. Marian Nan se uită în fiecare zi la culturile compromise și la cer, în speranța că va zări vreun nor salvator. Cu ce-și va hrăni cele 20 de văcuțe cu care-și întreține familia? Fermierul din Hărman e amărît, va fi criză mare anul acesta.
Crăpături de-o palmă în pămînt
O lună și trei săptămîni de cînd n-a plouat. Deja e tîrziu. Sînt crăpături în pămînt de bagi mîna în ele. Ne trebuie ploaie cu cel puțin 30 de litri/mp ca să-și revină unele plante. Porumbul nu-l mai recuperăm niciodată. Cam acesta e bilanțul la ferma lui Marian. Are 20 de văcuțe pe care le hrănește cu furajele cultivate pe cele 30 de hectare pe care le are în arendă. Fiindcă anul acesta n-o să recolteze mai nimic, nu va avea nici nutreț pentru animale. Acestea nu vor da lapte, iar dacă nu va vinde lapte, nu va avea din ce să trăiască. E un lanț al existenței care, o dată întrerupt, aduce numai nenorociri. Cum s-a ajuns la această dramă? Orice cultură modernă n-ar trebui să fie dependentă doar de natură, ar trebui să beneficieze de un sistem de irigații. Însă, românul a jefuit tot, toată infrastructura, pompa care aducea apă din Olt a dispărut după 1990. Noi, micii fermieri, nici nu visăm să putem face o asemenea investiție. Plus că sîntem dezbinați. Nu avem nicio sursă de apă, totul e compromis, explică Marian. Căutînd o soluție, a încercat să acceseze fonduri europene. Dar a rămas doar cu cheltuiala pentru întocmirea proiectului. Ar putea avea parte de subvenții de la stat, dar fiindcă nu e terenul lui, subvențiile le primesc tot proprietarii. Băncile finanțează cînd și cînd proiecte eligibile. Nici măcar asigurarea recoltei nu și-o permit decît producătorii mari. Ce-i rămîne micului fermier pentru a face față neprevăzutului? Numai mila lui Dumnezeu.
Porumb înalt cît un copil de patru ani
Necazurile au început încă din toamnă, care a fost și ea secetoasă. N-am putut pregăti patul germinativ. Dar pe 24 aprilie am pus 65.000 de boabe la hectar, sămînță certificată. Am fertilizat, inclusiv cu îngrășămînt natural. 40 de tone de gunoi de grajd. Am făcut ierbicidări, la jumătatea lui mai am adus îngrășămînt foliar. Am folosit tehnologie, uitați-vă, nicio buruiană între rînduri. Lucrări agrotehnice ca la carte. Și am obținut porumb de jumătate de metru. Anul trecut, pe vremea asta, era de doi metri, spune el cu amărăciune. Dacă vă întrebați ce alte cheltuieli mai are un fermier, adăugați pe lîngă cele mari și motorina pentru tractor, ba chiar și rovinieta pentru utilajul care trece de două ori pe săptămînă pe un drum național. Să adăugăm și plata oamenilor care muncesc cu ziua, fiindcă alți angajați nu are, el face totul. În 2011, PIB-ul României a fost crescut de agricultori. Drept răsplată, ne-au scăzut subvențiile. Sînt supărat că țăranul român nu e respectat. Toți trăim de pe urma pămîntului, dar nimeni nu face nimic pentru noi. Cei ce ne conduc fac doar statistici, se plînge pe bună dreptate Marian. Pus în fața faptului împlinit, rezultatul e deprimant. Nici cheltuiala n-o va scoate, ce să mai vorbim de profit? Anul trecut, a scos 4.500-4.700 kg de orz la hectar, anul acesta abia a ajuns la 3.200 kg/ha, în medie. Au fost parcele de pe care n-a scos mai mult de o tonă. La grîu, a avut 2.500-3.500 kg/ha, aproape la jumătate față de 2011. Lucerna arată în acest moment ca o buruiană pitică. Acum trebuia să intrăm la a treia coasă. Cultura e compromisă 100%.
Apa de irigații costă cît apa plată
O să spuneți că e vina lui că n-a irigat. E absurd să cerem unui mic fermier să scoată atîta bănet. O zi de irigat costă 600 de lei numai motorina utilajului. Plus, plata oamenilor, plus apa, care e aproape 200 lei la o mie de metri cubi. Făcînd socotelile, Marian a ajuns la concluzia că un litru de apă pentru irigat costă cît un litru de apă plată. Are de plătit credite și dobînzi la împrumuturile pe care le-a făcut în 2008, cînd a pornit afacerea în asociere cu un fermier sas. Am început cu trei vaci. Pentru trei primesc subvenție și azi, c-așa e legea. Unii au subvenții și nu au animale, alții au animale și nu au subvenții. Eu nu pot minți animalele, trebuie să le dau să mănînce. Dar politicienii ne pot minți pe noi. Anul acesta, din cauza secetei se vor închide multe ferme mici și mijlocii. Ce se va întîmpla cu animalele? Vor fi sacrificate. Samsarii vor specula momentul, crede fermierul. Și animalele au de suferit pe secetă. Mănîncă mai puțin și fără chef, sînt stresate, dau lapte mai puțin și cu un procent de grăsime mai scăzut. Oricum, ce să mănînce? Pășunile sînt arse. Temperatura care-i place vitei este 10-16 grade C. Atunci bălțata mea românească, rasă mixtă, dă 23 de litri de lapte. Pe caniculă abia dă 20 de litri, spune el. La asemenea temperaturi, tramentele fitosanitare sînt obligatorii. Obligatorii sînt și o grămadă de avize sanitar-veterinare pentru laptele din dozatorul de la poartă, la care hărmenenii fac coadă, fiindcă e gustos și fără nicio modificare, așa cum l-au dat joianele în acea dimineață. Marian a fost al doilea din România care a instalat un automat de lapte.
Nici vacilor nu le e bine
Ziua lui de muncă începe la 4,30 dimineața și se termină după 23,00. Pe cîmp e de la 9 la 18,00. Zi de zi același ritm, fără duminici, fără concediu. Nu am voie nici să mă îmbolnăvesc. Cu noaptea în cap hrănește și mulge vacile, face curățenie în grajd, apoi soția lui Marian preia laptele și îl introduce în tancul de răcire, conform standardelor europene. De aici, ajunge în dozator, la 3 lei litrul. Vin clienți și din Brașov special pentru laptele lui Marian, cu 3,8% grăsime și 3,2% proteine. Concurență îi fac gospodarii cu două-trei vaci, care dau lapte neverificat la colectorii de lapte care, la rîndul lor, îl vînd între blocuri. Nu ne sfătuiește să consumăm acest lapte, poate fi contaminat cu antibiotice și numai de sănătate n-are parte cel ce îl consumă. Procesatorii i-ar oferi 1,15 lei la litru, în magazin, o cutie de lapte costă peste 3 lei. Vaca de lapte este uzina care produce aur alb. Pe o parte intră iarbă, pe cealaltă iese lapte. Trebuie respectată și îngrijită cum trebuie, îi îndeamnă fermierul pe toți crescătorii de animale. Văcuțele îi întorc bunătatea cu producție bună de lapte și viței sănătoși. Cum e Panda, vițelușa care a venit pe lume de față cu jurnaliștii de la Monitorul Expres. De botezat a botezat-o băiețelul lui Marian, consultantul în materie de nume de văcuțe, inspirate numai din personaje de desene animate. Văcuțele vin după mine în casă, simt și ele că le iubim. Mereu zic că prin venele mele curge lapte, nu sînge. Așa zic și la bănci: «Sînt văcar!», mărturisește cu mîndrie tînărul de 34 de ani.
Faliment scrie pe mine
De nu știu cîte ori s-a gîndit să dea la zootehnie, dar nu s-a îndurat să-și părăsească ferma. În schimb, a participat la un concurs organizat la Ferma de Taurine de la Stupini. Am concurat cu absolvenți de facultate și am luat locul I, își amintește el. Trebuie să-l auziți cum vorbește despre orice ține de creșterea animalelor sau agricultură. Ca un expert. A învățat singur din toate domeniile de prin revistele și cărțile de specialitate. Tot timpul învață, ca să fie la curent cu ce e nou. A intrat la ASE, dar m-am lăsat de facultate, ca să am grijă de vaci. Așa că, a rămas doar cu liceul de matematică-fizică, specializare care-i folosește ca să țină socotelile fermei. Fiul lui îi calcă pe urme, îl însoțește peste tot, deși are numai patru ani. Pînă și jucăriile lui sînt tot tractoare. Această familie de fermieri pasionați din Hărman ar putea trece drept una împlinită. Însă mica lor afacere a primit o lovitură dură în acest an. Seceta le-a ucis orice speranță de redresare financiară. Datorii mari plus an păgubos, faliment scrie pe mine. În două-trei luni, fermele mici și mijlocii se vor închide. Numai cei mari vor supraviețui, fiindcă numai ei înghit fonduri europene. Nici nu mi-ar trebui fonduri și subvenții, doar credite cu dobîndă mică. Sumbra lui predicție s-ar putea adeveri. De nicăieri, niciun ajutor pentru omul care muncește la țară. Pentru Marian, această vară fierbinte ar putea fi ultima lucrată la cîmp. Și nu fiindcă nu i-ar mai fi drag să întoarcă pămîntul sau să mulgă vacile, sau chiar să o ia de la capăt după ravagiile secetei, ci fiindcă s-a săturat să se lupte cu piedicile. Nu mă stresează munca, mă stresează sistemul, spune fermierul pe care l-au dezamăgit mai mult oamenii decît ploaia.
Cît vor mai costa cartofii?
Hărmanul este o zonă renumită pentru culturile de cartofi. 2011 a fost un an bun, cu supraproducție. În primăvara aceasta, fermierii dădeau cartofii pe gratis, ca să facă loc următoarei recolte. Seceta le-a zădărnicit planurile. Depozitele sînt goale, cartofii au rămas mici și verzi. Nicio șansă să concureze cu cei din import. Puținii fermieri care și-au permis să irige culturile, vor ridica costurile. Iar pînă la noi, cartofii vor mai suporta o scumpire, stabilită de speculanți. Dacă mergeți în piața Stupini, nu veți găsi nici măcar un singur producător localnic. Comercianții care oferă cartofii la sac sînt din Dîmbovița și Ialomița. Sînt cartofi mari, fără gust, din soiuri străine. Ceea ce găsim acum în piețe sînt cartofii recoltați înainte de secetă, iar înăuntru, dau semne că se usucă și ei. La producător, kilogramul de cartofi costă 20-40 de bani. În piață, îl luăm cu 1-1,2 lei. Leguma de bază a românului va urca la iarnă la prețuri record.
Foametea lui 46
Seceta din acest an concurează cea mai mare secetă din istoria României, înregistrată în vara lui 1946. Acum 66 de ani, în iulie nu a plouat deloc, primii stropi de ploaie au venit abia în 29 august. S-a ajuns, pînă la prînz, la plus 61 de grade C la soare, în termometrele Observatorului Băneasa. Nu numai canicula avea să fie o problemă greu de suportat, ci și efectele ei. Cu recoltele distruse, s-a instaurat foametea, în special în Moldova și Ardeal. Vitele au murit de foame, oamenii, de sete, subnutriție și boli. Atunci, ca și acum, nici măcar o singură măsură din partea guvernului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!
Cotidianul omului sïżœnïżœtos
