Viscri, satul renăscut din propria cenuşă

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: » Camelia ONCIU, 18.11.2011

• De la o cetate medievală în ruină, Viscri a ajuns cel mai căutat sat turistic al României
• Viscri este singurul sat românesc protejat de UNESCO

Avem un singur sat românesc protejat de UNESCO şi acela este în judeţul Braşov. Viscri este inclus în patrimoniul forului mondial în întregime. Casă cu casă, acest sat uitat de lume pînă acum 10 de ani a renăscut, devenind una dintre principalele atracţii turistice ale României. Nu numai biserica fortificată, impecabil conservată, ci şi gospodăriile sătenilor au fost consolidate, îngrijite, recăpătîndu-şi aerul medieval de odinioară. Cultura săsească răzbate din orice colţ de stradă, clădire, poartă, zid din Viscri. Astăzi, satul este cuprins de frenezia programelor de restaurare şi conservare, ideile de afaceri înfloresc, la fel şi situaţia economică a zonei. Dar, paradoxal, deşi Viscri se dezvoltă, rămîne acelaşi colţ de istorie veche, aceeaşi cetate care închide între zidurile ei aerul vieţii de la ţară de care s-a îndrăgostit pînă şi prinţul Charles. Dincolo de aprecierilor străinilor, satul braşovean Viscri a devenit etalonul relansării turismului rural din România.

O oază de viaţă patriarhală

Viscri sau Deutschweisskirch, cum îi spun saşii, e un sat izolat, la care ajungi cu greu, pe un drum cu hîrtoape, pornind din şoseaua Tîrgu Mureş-Sighişoara. Deşi n-a fost obiectiv turistic căutat înainte de 1989, astăzi este polul agroturismului românesc, polul traiului patriarhal din România, şi poate şi din Europa, dacă ar fi să-l credem pe moştenitorul tronului Marii Britanii. De unde vine această celebritate? Viscri este doar una din cele 180 de biserici-cetăţi medievale ale Transilvaniei. De ce tocmai Viscri? Fiindcă numai aici peisajul a încremenit în Evul Mediu. La intrarea în sat, asfaltul se termină şi, o dată cu el, şi civilizaţia. Se simte mirosul de iarbă cosită, de pîine coaptă în vatră şi de vaci, clopotele bătrînei biserici săseşti bat molcolm, iar bătrînii stau la porţi, ca şi cum ar fi împietriţi acolo de sute de ani. Nu există beton, nu există supermaketuri, maşinile nu claxonează. Oamenii merg cu bicicleta sau cu căruţe trase de cai. Această lume nu vrea nici în ruptul capului să intre în secolul XXI. Din aceste elemente unice vine farmecul satului Viscri, un sat care deşi nu s-a modernizat, „arată bine“. În 1999, Viscri a intrat în atenţia UNESCO şi a fost declarat sit protejat.

Străinilor „li se dau papucii“ gratis

Prinţul Charles al Marii Britanii a sporit renumele zonei de cînd a început să viziteze satul, să cumpere şi să restaureze clădiri. Dar, mai înaintea lui, micuţa cetate Viscri fusese singura cetate săsească din ţară, cuprinsă într-un album ilustrat al Europei din anul 1935, album realizat de Martin Hürliman. În Viscri, fundaţia Mihai Eminescu-Trust, sponsorizată de fiii satului emigraţi în Germania sau USA, dar şi de prinţul Charles, au început o acţiune caritabilă de renovare a caselor vechi săseşti, case ce se degradează văzînd cu ochii. În ultimii ani, zeci de case au fost restaurate, de zici că vechii meşteri saşi abia le-au terminat de ridicat. Primul edificiu salvat a fost biserica fortificată din Transilvania, construită în anul 1210, dar care astăzi a renăscut şi e mîndria satului. Arhitectura săsească este respectată de la poartă şi casă, pînă la hambar. Sătenii, din care doar 28 sînt saşi, îşi duc traiul din agricultură şi, mai nou, au învăţat să scoată bani din agroturism. Şi-au pus la bătaie gospodăriile şi au învăţat să primească oaspeţi de peste hotare. De la şcolăriţe pînă la octogenare, femeile tricotează ciorapi de lînă pentru export. Turiştii sînt îmbiaţi şi ei să cumpere şosetele, iar dacă mai aduc şi alţi clienţi, la plecarea din Viscri, primesc cadou o pereche de papuci de lînă. Localnicii au învăţat legile economiei de piaţă, ştiu să-şi laude frumuseţile locului şi să trăiască frumos de pe urma lor.

Natură sălbatică

Ce e de făcut în Viscri? Există cîteva pensiuni cu specific săsesc unde se găseşte cazare la preţuri rezonabile. Există şi o cafenea unde, datorită originilor celor ce o vizitează, o putem numi internaţională, şi unde se vînd şosetele de lînă, emblema economiei din Viscri. Se pot face călătorii cu căruţa prin pădurile din zonă, se poate merge la stînă, la torcătorie, la cărbunărie, la cuptorul de pîine neagră. Sătenii vă vor invita să vedeţi cum fac ei activităţile tradiţionale: împletit, cosit, fierărit. Vara, pe 29 iunie, aici se ţine sărbătoarea „Cununa florilor“, în timp ce la Biserica Albă au loc concerte de muzică de orgă. Prinţul Charles nu pierde nici el vremea cînd vine la Viscri, în timpul vacanţelor. Participă la degustări de produse tradiţionale, stă la masă cu localnicii, vizitează mormîntul stră-stră-stră-bunicii sale, contesa Claudia Rhedley. De altfel, prinţul şi-a cumpărat la Viscri mai multe proprietăţi, e deja de-al locului. Nat Page, fost prim-secretar al Ambasadei Marii Britanii în România, a lansat proiectul „Leader“, care încurajează implicarea comunităţii în dezvoltarea economică şi turistică. Saşii, sub conducerea fostei învăţătoare Caroline Fernolen, sînt şi ei reuniţi în asociaţii care pun umărul la renaşterea satului şi valorificarea tradiţiei locale. Frumuseţile naturale sînt un alt atu al satului. Peisajele sînt minunate, pădurile virgine au scăpat de distrugerile civilizaţiei. S-au conservat speciile de plante şi animale de care restul europenilor doar au auzit. John Akeroyd, un renumit botanist englez, spunea: „Britanicii ar face din asta o rezervaţie naturală, din care ar scoate enorm de mulţi bani prin turism“.

Afacerea „Şoseta“

Oamenii din Viscri sînt ei însişi interesanţi. Trăiesc simplu, natural, sînt harnici, parolişti, preocupaţi să valorifice bogăţiile cu care satul lor a fost hărăzit. Printre ei, sînt şi cîţiva cetăţeni germani, care şi-au lăsat casele din marile oraşe ale Europei de Vest şi s-au stabilit în Viscri. Maria şi Harald Westerveldt-Riese au iniţiat „Afacerea Şoseta“, în primăvara anului 1999. „Leana, o femeie săracă, a venit la noi cu o pereche de şosete. N-avea din ce să trăiască şi ne-a cerut să-i cumpărăm ciorapii“, povesteşte Maria, care i-a dat bătrînei nişte ulei, pîine, brînză. Peste cîteva zile, femeia a venit din nou. „S-au strîns mai mulţi ciorapi decît ne trebuiau, aşa că, atunci cînd ne-au vizitat prietenii din Germania, le-am arătat şi lor. «Bine, luăm cîteva», au spus ei încîntaţi. Aşa mi-a venit ideea afacerii“, spune Maria. Vestea s-a dus repede în sat. Femeile au început să se înscrie în asociaţie, bucuroase că nemţii plăteau bine şosetele, vestele, botoşeii şi mănuşile pe care le împleteau. Lînă naturală există în Viscri din belşug, de la cele peste 5.000 de oi. Maria a cumpărat şi nişte maşini de tors, ca să uşureze munca femeilor care torceau lîna manual. Se folosesc numai culori naturale: alb, gri şi maro. Şosetele din Viscri au ajuns mai întîi în Germania, la particulari. Apoi au venit comenzi de la case de copii şi case parohiale. Ciorapii au ajuns vestiţi în Irlanda, Anglia, Austria, Elveţia, Etiopia. O femeie tricotează în medie 10 perechi de şosete pe lună şi 1.000 pe an. Deşi, cînd e urgenţă, pot face şi cîte două perechi pe zi. Maria şi Harald nu vor să se mai întoarcă în Germania. Pentru ei, Viscri este noua lor patrie.

Alba Ecclesia are 800 de ani

• Alba Ecclesia, în germană Weisskirch, este înconjurată de 4 turnuri, de bastioane şi ziduri puternice, care o fac greu de cucerit. Prima menţiune a Bisericii Albe din Viscri datează de la începutul secolului XII, cînd se pare că aici, înainte de venirea saşilor, trăiau secui. Aceştia construiseră o primă capelă dreptunghiulară cu altar semicircular din calcar alb-verzui. În a doua jumătate a secolului XIII, a fost construit, la 4 m distanţă de capelă, turnul-locuinţă al greavului. În secolul XIV, cetatea a trecut în posesia obştii, care a transformat biserica într-o fortăreaţă de apărare. Zidul oval, ridicat din piatră de rîu, a fost prevăzut cu guri de tragere. De aici se putea trage cu arcul sau se arunca cu apă fiarta sau păcură în capul duşmanului. Recensămîntul din anul 1500 arată că în Viscri erau 51 de gospodari, 1 învăţător, 3 ciobani şi 2 oameni săraci. Fortificarea bisericii a continuat şi în secolele următoare. Acum 200 de ani, drumul de strajă de pe zidurile de apărare a fost dezafectat şi au fost construite şoproane pentru lăzile de cereale ale sătenilor. Azi, aici este amenajat un muzeu etnografic. În 1970-71, cetatea a fost temeinic restaurată, reconstruindu-se coridorul de apărare al bastionului de Est. Prinţul Charles a renovat biserica veche de 800 de ani, respectînd nuanţele iniţiale de verde şi albastru.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: